Copiii învață natural, prin joacă, iar a crede că învățarea are loc doar cu creionul în mână și ochii în carte este o greșeală.
Îți dorești să ai copii care să se descurce cu brio la școală și nu se sperie nici de teme și nici de materia stufoasă pe care trebuie să o parcurgă? Atunci permite-le să învețe, cât sunt mici, preșcolari, prin joacă! Nu-i chinui cu lecții și cursuri greoaie de la cele mai mici vârste, sperând că, astfel, vor învăța mai mult și mai bine la școală. Riști să se demotiveze rapid și să perceapă apoi școala ca pe o corvoadă.
Capacitatea de a învăța este inclusă în programul genetic al omului, așa că el o face natural, fără eforturi, de la vârstă fragedă. Bebelușul care manevrează stângaci diverse materiale și le bagă în gură, apoi le aruncă și așteaptă să i le dai, învață. Preșcolarul care construiește castele din cuburi învață. Școlarul care construiește baraje din pietre la râu învață.
Reglează-ți așteptările
Să crezi că învățarea autentică este cea de tip predare-memorare-evaluare este o capcană. Da fapt, copilul tău învață în permanență și este important să știi ce poți face, ca părinte, pentru a face din joacă o formă de învățare. E simplu să te lauzi în fața musafirilor cu un copil care recită zece strofe din Luceafărul, și mai greu să o faci cu cel care și-a petrecut o jumătate de zi adunând crengi din parc și făcând planuri pentru a-și construi o fortăreață. Însă nu toate formele de învățare se pot cuantifica imediat și nu produc efecte spectaculoase.
Lasă-l să controleze și să greșească
Joaca unui copil nu trebuie nici corectată, nici ghidată de către părinte. Pe de o parte, pentru că cel mic se demotivează atunci când pierde controlul și își pierde interesul pentru activitatea în care s-a angajat. Când e lăsat însă liber, se concentrează pe ceea ce face, învață să caute soluții când întâmpină dificultăți, își exersează creativitatea, greșește și se corectează, ia decizii, perseverează. Iar toate acestea sunt abilități excelente pentru învățare.
Dacă îl vezi ca se chinuie să construiască un turn și îl tot dărâmă punând în vârf o piesă prea grea, lasă-l să-și gestioneze singur frustrarea și să caute soluții, nu veni cu ele pe tavă. În final, bucuria naturală a faptului că a realizat ceva singur, greșind și corectându-se, va fi de neegalat și-l va face să-și dorească să realizeze mai multe și să exerseze mai mult.
Creează-i contexte potrivite de învățare
Copilul învață când stă cu tine în bucătărie, când merge cu autobuzul și se uită pe geam, când se joacă în parc, când se uită la desene animate. Explică-i tot ceea ceea ce vezi că îl interesează și încurajează-l să-și pună și să-ți pună întrebări. Evită să îl așezi la măsuță să ”lucrați” sau să îi predai diverse lucruri dacă el nu își dorește acest lucru. Fii însă creativă! Nu e nevoie de fișe cu calcule pentru ca cel mic să învețe adunarea și scăderea. Ia-l cu tine în bucătărie și oferă-i provocări de genul: ”Pentru prăjitura aceasta avem nevoie de șase ouă. Două pun eu, tu câte pui?”
De asemenea, asigură-te că desenele animate sau filmele la care se uită au conținut de calitate și promovează valori și principii agreate în familia voastră. Există foarte multe programe educative pentru copii, e păcat ca cel mic să nu se bucure de ele.
Respectă-i ritmul
Așa cum nu poți face o floare să înflorească înainte de a-i veni timpul, nici pe copilul nu-l poți împinge să evolueze în ritmul pe care îl vrei tu. Da, poți să-l îndrumi, să-l încurajezi, să-l scoți din zona de confort, dar să nu crezi că aglomerându-i cu activități programul și stând tot timpul cu gura pe el să facă și altceva decât să se joace îi vei stimula pofta de învățare. Dozează activitățile, joaca și momentele de relaxare, în așa fel încât evoluția lui să fie una firească, naturală.

Source link