Abuzul nu se suspendă pe timp de pandemie, iar uneori stai acasă nu înseamnă că ești în siguranță. Putem însă ajuta copiii și adulții despre care știm că riscă să fie abuzați.
Ana are 10 ani, un tată alcoolic și locuiește împreună cu mama ei, doi frați mai mici și o bunică ce suferă de o boală cronică. Mama Anei lucrează. Dimineața Ana obișnuia să plece împreună cu mama ei și cei doi frați din casă. Care spre școală, grădință sau serviciu. Bunica muncește și ea ca să poată ajuta familia. Ana beneficiază, pe timpul școlii de un prânz cald și o gustare consistentă și programul de afterschool oferit de o fundație umanitară din orașul în care locuiește.
Tatăl este alcoolic și atunci când face rost de bani sau dimpotrivă când nu reușește să facă rost de suficienți bani consumă alcool până la acel nivel în care devine agresiv verbal cu toți ceilalți membrii ai familiei. Le înjură cu precădere pe femeile din casă și Ana nu face excepție. Nici cei doi frați mai mici nu sunt iertați, dar pentru că se strecoară și ascund mai ușor scapă din vizorul agresorului.
Când cantitatea de alcool depășește o anumită cifră tatăl Anei devine și agresiv fizic, din fericire proporțional cu agresivitatea îi scade puterea. Le lovește pe femeile din casă fără să le omoare. Când nu consumă alcool le înjură, le amenință și are diferite pretenții absurde de la ele. De când stă acasă Ana nu știe cum și ce să facă să se ascundă mai bine de tatăl agresiv. Mama și bunica ei continuă să lucreze, pentru ele work from home nu există. Ana și frații ei sunt îngrijite de un om abuziv care în trecut nu a ezitat să le lovească, punându-le viața în pericol pe mama și bunica ei.
Abuzul nu se suspendă pe timp de pandemie, nu ține cont de venit sau educație
Radu I. este elev în clasa a VI a la o școală privată din București. Părinții lui sunt despărțiți și el locuiește alternativ cu mama sau cu tatăl lui. Tatăl are un business propriu care nu se știe cum va supraviețui când COVID – 19 și carantina vor fi doar o amintire. Și mama are o afacere proprie. Și unul și altul îi spun des lui Radu lucruri precum: ești la fel de prost ca taică-tu, păi da nici nu mă mir că ești așa cum ești dacă te-a crescut mă-ta aia, dacă o ții tot așa o să ajungi și tu ca prostul ală de taică-tu, nu ești bun de nimic. Nici unul și nici celălalt nu îl lovesc pe Radu, ei nu sunt genul ăla de părinți. În a doua săptămână de carantină Radu s-a crestat pe mâini. Tăieturile nu îi pun viața în pericol. Le-a arătat și unora dintre colegii lui de pe grupul de școală și le-a povestit că unica reacție a părinților lui a fost, culmea, aceiași: cum ai putut să NE faci așa ceva. Abuzul nu se suspendă pe timp de pandemie nici în familiile bogate.
Când acasă e mai periculos decât în oraș pentru că abuzul nu se suspendă pe timp de pandemie
Statistic vorbind, cele mai multe abuzuri se produc în familie. Da, toate, inclusiv cele sexuale. Cele fizice și psihice se produc în proporție covârșitoare în familie. Se adaugă la asta abuzul emoțional care și el are loc tot în familie. Și tot statistic vorbind abuzul nu se suspendă pe timp de pandemie, el continuă.
Pentru toți acești copii să stea acum acasă e mai periculos decât era să meargă la școală. Pentru ei viața s-a oprit în loc acum și nu știm pentru cât timp.
Structurile care în mod normal asigură siguranța cetățenilor funcționează cu siguranța într-un cadru modificat. Întrucât nu găsesc un anunț oficial îmi rămâne doar să îmi imaginez că și serviciile de asistență socială au fost nevoite să își adapteze modul de lucru. Și dacă nu ar fi fost tot devine riscant și pentru ei să intervină în condiții de siguranță. Momentan nu există echipamente suficiente de protecție pentru cadrele medicale, mă îndoiesc că există pentru asistenții sociali plecați pe teren.
Ce putem face?
1. Știu că îți este greu
Îmi vin în minte câteva lucruri. Primul ar fi să ținem legătură cu cei despre care știm că se află în astfel de situații de risc. Să încercăm, măcar pentru o foarte scurtă perioadă (10 minute cât durează un telefon) să le abatem atenția de la ceea ce trăiesc acasă. Să încercăm să îi facem să ne spună dacă se află în pericol iminent, să le arătăm că ne pasă de ei.
Să nu ne facem că nu există, să nu trecem cu vederea abuzul. Să le spunem acestor copii că știm că le este greu și să rămânem în contact cu ei.
2. Nu te-am uitat și vreau să știu de tine
Să mințim, da am scris asta. Să îi mințim pe agresori și să cerem să vorbim, vedem, primi feadback de la victimă. Nu mă gândesc că vor sta cu un cadavru în casă ci mă gândesc că dacă agresorul vede că cineva este interesat de soarta persoanei pune mai puțină forță în pumnul sau palma ce o va aplica. Sau mai puțină ură în vorbele alea. Mă gândesc și știu, că în teorie, mă înșel…
3. Stau eu și pentru tine în casă
Într-un moment în care gândirea magică preia controlul îmi imaginez că dacă vom sta toți în casă așa cum ni se recomandă și dacă vom urma cu mai multă strictețe recomandările în acest sens atunci vom scăpa mai repede din carantină. Iar asta ar putea să însemne pentru unii diferența dintre viață și moarte. Alta decât infecția cu coronavirus.
4. În final, scapă cine poate…
Valabil și în contextul infectării cu coronavirusul care provoacă boala, valabil și pentru copii victime ale abuzurilor. Și e trist, pentru că acești copii vor rămâne marcați pe viață de această experiență. Uneori stai acasă nu înseamnă că ești în siguranță.
 
 

Source link