La baie nu curgea apă caldă, iar mămicilor internate li s-a spus că le face bine să se spele cu apă rece.
Una dintre cititoarele noastre ne-au scris experiența ei privind nașterea unui prematur la  Maternitatea Polizu, în 2018. Ea a fost dezamăgită de condițiile din spital și de atitudinea personalului, cu foarte mici excepții. Redăm povestea cititoarei noastre, exact așa cum a scris-o:
”Am citit câteva din experiențele trăite e mame la naștere și m-am gândit să v-o spun și eu pe a mea, fără a da nume. Eu am ales maternitatea Polizu, crezând că este mult mai bună decât Cantacuzino, unde îl născusem pe băiatul meu, în 2011. Atunci am stat 30 de ore în travaliu și, deși mi-au făcut două ecografii, nu au văzut cordonul care se strângea în jurul gâtului!
Experiența unei nașteri anterioare, la Cantacuzino
Băiatul meu s-a născut cu triplă circulară și, din această cauză, a avut mici cheaguri de sânge pe creier care, mulțumită lui Dumnezeu, s-au absorbit până la 1 an! Am stat cu el în spital vreo două săptămâni și îmi amintesc că, la un moment dat, într-o noapte, ceva m-a trezit și mă îndemna să merg urgent să văd copilul! Deși știam că o să mă certe asistenta de serviciu și s-ar putea să nu mă lase să intru la el, tot m-am dus și am insistat la ușă că vreau să-l văd!
Se uita la mine ca la nebuni, dar m-a lăsat să intru! Și l-am găsit pe puiul meu la lampa cu UV (pentru icter) fără nicio protecție pe ochi! Noroc că dormea!!! Asistenta îmi spune: “Hai, doamnă, că nu deschidea el ochii!!!!”
Singurele persoane care au meritat aprecierea mea în acel spital au fost cele două asistente de pe salonul mamelor, singurele care te tratau omenește și-ți vorbeau frumos!
Îți recomandăm să afli mai multe despre provocările vieții de mămică citind două cărți de referință despre alăptare și îngrijirea bebelușului, scrise de Dr. Jack Newman, respectiv Dr. William Sears. Îți propunem pachetul la preț special ”La început de drum”. Detalii AICI.
Medicul mi-a spus din start că nu vine de acasă special pentru mine
Revenind la maternitatea Polizu: medicul pe care l-am ales mi-a spus de la început că dumnealui n-o să-și modifice programul ca să mă ajute să nasc, așa că ar fi bine să nasc atunci când este de serviciu! M-am speriat, aveam 41 de ani, primul copil a venit la 34 de săptămâni și mi-a spus că mai mult ca sigur și acesta va veni mai devreme.
Dar nu am știut încotro să mă mai duc: pe 31 octombrie 2017 m-am dus la maternitate Filantropia pentru confirmarea sarcinii și m-am trezit că era să mi se provoace avort. O rezidentă mi-a făcut ecografie transvaginală și, pe motiv că nu aude bătăile inimii, a introdus mai adânc sonda, provocandu-mi dureri. După o oră s-a declanșat hemoragia și am sunat-o pe doamna doctor rezident (îmi dăduse numărul de telefon), care mi-a spus să merg la spital doar dacă pierd foarte mult sânge!
Norocul meu a fost că, a doua zi dimineața, am fost la medicul de familie care, atunci când a auzit că sângerez, mi-a dat să iau Utrogestan și m-a sfătuit să merg la alt medic. M-am dus la o clinică privată, la un alt medic, care mi-a dat doză maximă de utrogestan pentru a mă ajuta cu “dezlipirea de ou” pe care o aveam.
În loc de amniocenteză, era cât pe ce să îmi facă altă procedură
Pe la 12 săptămâni m-am trezit infectata cu klebsiella! M-am supărat foarte tare pe respectiva clinică, pentru că doar de acolo am putut lua bacteria, și atunci am hotărât să merg la Polizu. Pe la 18 săptămâni, după ce am discutat cu doctorul, m-am internat în spital pentru amniocenteză. Înainte de intervenție, m-a chemat asistenta în cabinetul doctorului pentru consult, m-am așezat pe masă și doctorul a spus, în timp ce-mi făcea ecografie: “Fătul este în poziție ideală, gata, facem biopsia””.
Eu am răspuns:” Ce biopsie, domnule doctor? Eu trebuie să fac amniocenteza! Doctorul m-a întrebat câtă săptămâni am, i-am răspuns perplexă că am 18 (biopsia de vilozități se face până pe la 12 săptămâni și este mai riscantă).
Moașele îmi țineau genunchii strânși, să nu nasc
Am facut amniocenteza și am aflat că voi avea o fetiță sănătoasă. Am fost foarte fericită și am dat uitării întreg episodul. La 35 de săptămâni, am început să mă simt rău și m-am internat în spital. În noaptea de 1 iunie mi s-a rupt apa și m-au dus la sala de nașteri! Degeaba am dat mesaje medicului, n-am primit niciun răspuns! În două ore simțeam nevoia să împing, iar cele două moașe din sală îmi țineau genunchii încrucișați spunându-mi să nu mai împing că din cauza mea o să moară copilul.
Mai târziu mi-am dat seama care era problema: nu era niciun medic acolo! A venit medicul de gardă, care nici nu a mai apucat să se schimbe, a rămas în maiou. Când mi-au pus în brațe bombonica, am fost foarte fericită!
La duș era apă rece, iar coșurile stăteau pline de gunoi
Apoi, a început alt calvar: mai întâi, m-au dus într-un salon cu mame si copii. Era ok, în salonul destul de mare erau 4 paturi, doar că la baia comună de pe etaj era apa rece (o asistentă spunea că ne face bine să ne spălăm cu apă rece), iar coșurile cu gunoi se revărsau până se făcea curat.
Apoi, după trei zile, m-au mutat într-o altă aripă (ca nu cumva să fac depresie văzând mamele cu copii) într-un salon pe jumătatea celui din care am plecat și în care erau înghesuite 6 paturi, o măsuță cu 2 scaune și un frigider mic. Dacă întindeai mâna, atingeai vecina din patul alăturat! Și era o căldură și un miros…..
Oribil cum se poartă statul cu mamele care au copii prematuri! M-am dus să-mi alăptez fetița și am văzut că avea prins de piciorușul ei mic și ușor umflat un dispozitiv cu care îi urmăreau bătăile inimii.
Fetița era cu ochii în lampa cu UV, aprinsă
A venit și ziua mult așteptată, ziua plecării acasă. M-am dus să alăptez fetița până să ne dea drumul și am găsit-o cu ochii mari deschiși privind în lampa cu UV! Am plâns, am chemat asistentele! “Profesionista” care trebuia să aibă grijă de fetița mea plecase la masă. Am plecat cu un gust amar din maternitatea Polizu și sfătuiesc pe oricine care poate alege să nu o aleagă.
Deocamdată, iubita mea nu are probleme cu ochii, dar am făcut multe luni ședințe de kineto pentru îndreptarea piciorușului. Din fericire, eu am stat doar câteva zile la Polizu, dar erau mame care stăteau de 2-3 luni. După toate câte mi s-au întâmplat, am decis că nu vreau să mai fac niciun copil! De frica medicilor, asistentelor, maternităților!”
Cum a fost naşterea ta? Ai născut natural sau prin cezariană? A fost momentul naşterii aşa cum ai visat tu sau ai rămas cu amintiri triste? Povesteşte-ne cum a decurs momentul în care puiul tău a venit pe lume, în aproximativ 1000 de cuvinte, trimite-ne textul tău la adresa [email protected], cu titlul POVESTE DE NAȘTERE şi, dacă este selectat, va apărea la această rubrică. Dacă ai şi câteva fotografii din maternitate sau din primele voastre zile împreună, ne-am bucura tare să le vedem şi să le publicăm odată cu articolul! Mulţumim!

Source link