Prezența unei moașe empatice a ajutat-o pe mămică să suporte durerile din travaliu.
Cititoarea noastră Daniela Zsiga ne-a scris o poveste de naștere în Munchen, cu un travaliu dureros, la finalul căruia medicul a fost nevoit să folosească forcepsul. Cu toate acestea, experiența mămicii a fost una pozitivă și își amintește cu drag de momentul nașterii. Redăm povestea de naștere așa cum a fost scrisă de cititoarea noastră:
”De fiecare dată când citesc câte o poveste de naștere îmi amintesc de experiența mea și rămân cu un zâmbet pe buze. Eram de 3 ani și jumătate in München, împreună cu soțul meu și, în afară de o vizită la Urgențe, unde am așteptat 4 ore să mă primească înăuntru, nu mai avusem nicio tangență cu spitalele, nici din Germania, nici din România.
Eram programată să nasc pe 21 septembrie și, la ultima vizită la medicul ginecolog, acesta îmi recomandase să cer provocarea nașterii în caz că nu mi se declanșează până la termen. Să nu aștept peste, pentru că copilul este pregătit. În ultimele 2 săptămâni, o dată la 4 zile, cei de la spitalul la care m-am înscris pentru naștere mă programau la control. Aici, medicul ginecolog care îți supraveghează sarcina nu mai are legatură cu tine. Te “predă” spitalului, împreună cu un carnet în care sunt trecute toate analizele și evolutia sarcinii.
După ce mi-au confirmat că a început travaliul, am plecat acasă
Cele 2 săptămâni trecuseră rapid, iar ultimul control îl aveam chiar pe 21. M-am dus direct cu bagajul, pregătită să nasc. Aveam niste emotii… Eram totusi dezamăgită ca nu mi se declanșase natural nașterea. Însă, după control, am plecat ușurată acasă. Doctorița de la spital mă sfătuise să mai aștept; nu era niciun motiv pentru care să grăbim lucrurile.
După 4 zile în care am avut impresia că mi-a crescut burta ca în 2 săptămâni, m-au trezit din somn pe la ora 1:30 noaptea niște contracții puternice. Am mai așteptat puțin, să fiu sigură de ce se întâmplă, apoi am plecat cu soțul la spital. La 3, moașa îmi confirma că urmează să nasc.
Îți recomandăm să afli mai multe despre provocările vieții de mămică citind două cărți de referință despre alăptare și îngrijirea bebelușului, scrise de Dr. Jack Newman, respectiv Dr. William Sears. Îți propunem pachetul la preț special ”La început de drum”. Detalii, AICI.
Dilatația era de 3 cm, așa că mi-a dat alternativa de a pleca acasă până am contracțiile din 5 în 5 minute. A zis că pot rămâne și la spital, dar am prea mult de așteptat și că în mediul meu îmi va fi mai ușor. Așa că am plecat. La 6 dimineata, erau deja tot mai dese si mai greu de suportat. Am plecat din nou la spital. Se schimbase toată tura, nu mai era moașa drăguță si tânără care fusese prima dată. M-a luat alta în primire. O doamnă subțirica, la vreo 55 de ani. Prima impresie nu a fost grozavă, dar mai apoi s-a dovedit a fi cea mai importantă prezență din încăpere.
Fără niciun fel de medicament
De la început, mi-am dorit să nasc în apă și, fiindcă spitalul avea aceasta optiune fără vreun extra cost, am ales această variantă, cu toate că am fost înștiințată de la început că asta presupune să nu mi se administreze niciun fel de calmant. Eh, am zis, și mai bine. Va fi totul natural.
După ce m-a ajutat să mă schimb, moașa mi-a arătat cele două camere cu cadă, sa-mi aleg una care îmi place și, când doresc, să intru în apă. Mi-am ales-o pe cea cu animale acvatice. Mi-a adus un cd-player cu muzică de relaxare. Soțul meu a fost permanent lângă mine. La un moment dat, vreo oră a fost și mama, dar a ieșit, că nu mă putea vedea în așa dureri.
În apă am avut cele mai cumplite dureri. E adevărat că te simți mai ușoară în apă, dar durerile tot așa puternice sunt. Fără epidurală sau măcar un calmant… Nu știam de ce nu nasc odată. Singura care tot intra și ieșea era moașa, care îmi verifica dilatația. Eram la 7, apoi la 8, apoi nu mi-a mai spus. Deja împingeam, dar tot degeaba. Nu era nici un doctor.
După ce a ieșit capul, s-a blocat
Ajunsesem să cred că voi naște doar cu ea și cu soțul meu, pe care, de fiecare dată când mai apucam să arunc un ochi peste el, îl vedeam plângând. La un moment dat l-am și intrebat: “Dar tu ce ai?”. Mi-a răspuns că el nu mă mai poate vedea așa. Singura care mă liniștea era moașa. După câteva ore de stat în apă, cu un calm de nedescris si cu zâmbetul pe buze, mi-a spus că ar fi mai bine să ieșim din apă că bebe nu vrea să iasă afară acolo și că e tot mai stresat.
M-am dus în altă cameră. Deja eram demult în travaliu, îngrijorată și secată de puteri; ea îmi masa tălpile picioarelor și îmi spunea că sunt foarte puternică. Dupa o vreme, s-a umplut camera. Eram sigură că ceva nu decurge cum trebuie. Erau 2 doctorițe și vreo 3 asistente, plus moașa. Vorbeam germană, dar nu înțelegeam chiar tot. În momentele acelea, nici româna n-o mai înțelegeam.
Eram așa de obosită că ațipeam între contracții. Când am simțit că începe să mi se diminueze intensitatea contracțiilor, mă gandeam deja la cezariană. Dar atunci am împins tare și a ieșit capul. Și s-a oprit. Și contracția și copilul. Mi-au zis să aștept următoarea contracție. Să aștept??? Era prea de tot. Mi-am adunat toate forțele și am făcut exact contrariul, că nu am putut rezista durerii. Și a ieșit fără contracție.
Experiența pozitivă se datorează moașei
Doctorița i-a dat foarfeca soțului să-i taie cordonul ombilical. L-au luat și după 2 minute mi l-au pus pe burtă. Avea capul puțin țuguiat. Mi-a zis soțul că a folosit forcepsul. Eu nu văzusem. Dar eu nu văzusem nici că în spatele meu o asistentă se cocoțase pe pat și îmi împingea burta. Nici măcar nu simțisem. Am aflat ulterior, mirată, din poveștile soțului. Important este că a fost totul în regulă.
După ce mi l-au pus pe burtă, mi-au spus că putem sta așa cât avem nevoie. Am stat mai mult de o oră. Mi-a cerut permisiunea să-l ia ca să-l spele și să-l îmbrace. Din nou, soțul a fost personajul principal. I-a explicat fiecare pas pe care îl face, cum îl face. Moașa m-a felicitat și m-a lăudat colegelor în timp ce ne conducea în secția următoare.
Calmul pe care mi l-a transmis, cuvintele încurajatoare care mi-au dat încredere în mine, vorba buna, mângâierea pe cap, masajul în tălpi în acele momente nu le voi uita niciodată. Mi-a transmis un sentiment de siguranță fantastic. Ea a fost indispensabilă pentru mine atunci și, datorită ei, în ciuda durerilor cumplite, îmi amintesc cu drag experiența nașterii băiețelului meu.
Am apreciat mult faptul că m-a încurajat ca tot procesul sa fie natural, ajutând mult mama și pe partea psihică, pentru că, de multe ori, de acolo pleacă slăbiciunea și incapacitatea de a trece prin naștere fără complicații. Între timp, ne-am restabilit acasă și trăiesc cu convingerea că voi avea și a doua poveste, la fel de frumoasă! Până atunci, numai bine!”

Cum a fost naşterea ta? Ai născut natural sau prin cezariană? A fost momentul naşterii aşa cum ai visat tu sau ai rămas cu amintiri triste? Povesteşte-ne cum a decurs momentul în care puiul tău a venit pe lume, în aproximativ 1000 de cuvinte, trimite-ne textul tău la adresa [email protected], cu titlul POVESTE DE NAȘTERE şi, dacă este selectat, va apărea la această rubrică. Dacă ai şi câteva fotografii din maternitate sau din primele voastre zile împreună, ne-am bucura tare să le vedem şi să le publicăm odată cu articolul! Mulţumim!

Source link