În zonele temperate din emisfera nordică epidemiile anuale sezoniere de gripă apar în lunile de iarnă, în timp ce în emisfera sudică din aprilie până în septembrie. În regiunile tropicale şi subtropicale gripa poate apărea în orice perioadă a anului. Infecţia cu virusul gripal interesează toate grupele de vârstă. Ratele infecţiei sunt cele mai mari la persoane peste 65 ani şi la cei cu boli asociate, care constituie totodată şi condiţii ce favorizează complicaţiile gripei. Rata spitalizării pentru gripă a copiilor sub 2 ani este la fel de ridicată ca a adulţilor peste 65 ani.

În studii recente gripa la călători este frecventă, putând fi clasată împreună cu hepatita A între cele mai frecvente boli prevenibile prin vaccin. Epidemiile sezoniere de gripă apar cel mai frecvent în lunile de iarnă. Toate grupele de vârstă pot fi afectate, dar rata infecţiei este maximă la copii şi tineri, în timp ce gravitatea cea mai mare şi letalitatea aferentă se întâlneşte la vârstnici.

În mod tipic, simptomele apar după 1-4 zile de la producerea infecţiei. Gripa necomplicată se caracterizează prin debut brusc al simptomatologiei generale şi respiratorii (febră, mialgii, cefalee, tuse neproductivă, disfagie şi rinită). La copii otita medie, greaţa şi vărsăturile sunt de asemenea frecvente în cazurile de gripă. Simptomele de gripă de obicei dispar în 7 zile la majoritatea persoanelor, deşi tusea şi modificarea stării generale poate dura peste două săptămâni. Cu toate acestea virusul gripal poate:

• produce pneumonie primară,

• exacerba comorbidităţi,

• favoriza pneumonia, otita sau sinuzita bacteriană,

• contribui la coinfecţii cu alţi patogeni virali sau bacterieni.

Decesele sunt consecinţa a infecţiei cu virusul gripal (gripa malignă), a exacerbării comorbidităţilor sau a pneumoniei bacteriene.

Copiii mici cu infecţie cu virus gripal pot prezenta iniţial simptome care să mimeze sepsisul bacterian, cu febră înaltă, convulsii (la 6-20% dintre copiii spitalizaţi cu gripă). Virusul gripal a fost asociat rareori cu encefalopatie, mielită transversă, miozită, miocardită, pericardită şi sindrom Reye.

Precizarea diagnosticului de infecție gripală este foarte dificilă, deoarece simptomatologia infecţiilor respiratorii nu permite diferenţierea gripei de alte infecţii respiratorii produse de diverşi germeni. Testele de laborator, incluzând cultura virală, serologia, testarea rapidă a prezenţei antigenelor gripale, PCR şi imunofluorescenţa, sprijină diagnosticul in secțiile specializate de boli infecto-contagioase.

Ca măsură de profilaxie a îmbolnăvirilor, se impun următoarele:

• spălarea mâinilor (sau cel puţin utilizarea gelurilor conţinând soluţii alcoolice), igiena tuşitului (folosirea batistelor de unică utilizare, aruncarea lor) joacă un rol important în limitarea transmiterii interumane.

• vaccinarea anuală a persoanelor cu risc de complicaţii şi vaccinarea personalului sanitar precum şi a persoanelor din anturajul celor cu risc de complicaţii.

• vaccinarea călătorilor (persoanelor cu risc de complicaţii care nu au primit vaccin antigripal în iarna şi vara precedentă, care plănuiesc o călătorie la tropice, sau în grupuri mari de călători în orice perioadă a anului sau în emisfera sudică din aprilie până în septembrie).

Vaccinul antigripal trebuie administrat anual, deoarece pe de o parte imunitatea postvaccinală scade în timp şi pe de altă parte tulpinile de virus conţinute în vaccin trebuie actualizate, astfel încât să realizeze acoperire vaccinală pentru tipurile de virus circulant.

Deoarece virusul este cultivat pe ouă, vaccinul ar putea conţine mici cantităţi de proteine din ou, aşa încât este contraindicat persoanelor cu alergie la proteinele de ou.

Conceptul de „imunitate colectivă”, adică vaccinarea în masă într-o comunitate, ajută ca lanţul infectării să fie rupt, fiind folositor atât persoanei vaccinate în mod direct, dar și indirect pentru întreaga colectivitate. Mesajul urgent pe care îl transmite cercetătoarea este că: „Vaccinarea este o responsabilitate a întregii comunităţi. De aceea, fiecare vaccin contează! Chiar şi cele mai protejate comunităţi au o minoritate vulnerabilă – cei tineri, cei bătrâni şi cei bolnavi – cei ale căror sisteme imunitare nu pot face faţă virusului inactiv care se află în doza unui vaccin. Astfel, se va crea un fel de scut protector care va preveni contactul cu boala. Oamenii nevaccinaţi nu sunt doar teoretici. Ei pot sa fie nepoţii şi nepoatele noastre, copiii noştri!”

Când majoritatea oamenilor dintr-o comunitate sunt vaccinaţi, populaţia capătă un statut numit „imunitate colectivă”, așa cum am menționat și mai sus. Dar limita pentru imunitatea colectivă variază în funcţie de boală şi depinde de agentul patogen şi de răspunsul sistemului imunitar la vaccin. „Dacă procentul populaţiei într-o comunitate vaccinată este sub această limită, boala se va răspândi cu mai multă libertate şi poate genera o explozie a bolii în comunitate. Chiar şi bolile care au fost controlate la un moment dat pot apărea din nou.”

Citește și: Vaccinul antigripal in timpul sarcinii 

Mulțumim doamnei doctor Ionica Ciortan pentru ajutorul acordat în realizarea articolului.