Psihologie
Ce își amintește mai târziu copilul din primii ani de viață
Cînd vorbesc despre memorie, adulții se gândesc la imagini mentale și noțiuni foarte precise, ca atunci când răspundem la întrebări precum: ”Îți amintești restaurantul de la nunta noastră?” sau ”Ții minte cănd este ziua mamei tale?” Dar studiile recente din neuroștiințe arată că memoria se referă la mai mult decât simple imagini pe care le chemăm în minte din trecut. Nora Newcombe, profesor de psihologie la Temple University și co-director la Infant & Child Laboratory din SUA, arată că există două tipuri de memorie pe termen lung: memoria explicită și memoria implicită.
Amintirile sugerate mai sus intră în primul tip de memorie, sunt asociate cu un anumit timp și spațiu și cer un efort coștient de rememorare. Un exemplu este memoria autobiografică, prin care dăm un fir cronologic și narativ vieții noastre, putând să spunem cine suntem și să redăm amintiri din diferite etape de viață. Memoria implicită nu vorbește despre evenimente specifice, ci despre o colecție întreagă de emoții și trăiri fulgurante, care pot fi readuse spontan în minte de anumite arome, parfumuri sau atingeri, de diferite circumstanțe care ne activează subconștientul. Iar acest tip particular de memorie este specific copiilor în primii ani de viață.
În primii doi ani de viață, copiii au o memorie implicită
Pentru că Eul său nu este încă format, iar granițele între ființa proprie și lume sunt încă neclare, copilul mic trăiește în imediat, în universul senzațiilor și al emoțiilor primare, al fuziunii cu persoanele iubite și al unui caleidoscop de imagini, sunete și simțăminte. Această memorie implicită este predominantă până în jur de 6-7 ani, făcând ca amintirile copilului să nu aibă o formă precisă, să nu poată fi localizate clar în timp și spațiu și delimitate în evenimente precise. Este ceea ce se cheamă ”amnezia copilăriei” sau ”amnezie infantilă”. Memoria explicită începe să se dezvolte după vârsta de 3 ani, iar de la 7 ani încolo devine principalul tip de memorie, ca și la adult.
Aceasta nu înseamnă că un copil de 3- 4 ani nu-și amintește cum îl cheamă, cine sunt părinții lui sau cum a fost dimineață în parc, că nu are nici un reper biografic. Pur și simplu, după vârsta de 7 ani, multe dintre lucrurile pe care le-a făcut copilul în primii ani de viață încep să se șteargă. Este un fenomen psihologic misterios, insuficient explicat. Astfel, în cadrul unei cercetări privind amnezia infantilă, s-a demonstrat că, dacă pui întrebări unui copil de 5-7 ani despre ce făcea când era foarte mic (2-3 ani), își amintește mai mult de 60% dintre evenimentele auto-biografice, chiar dacă într-o manieră schematică și fără nici o evaluare critică. Acest procent scade foarte mult, pe măsură ce creștem. Deja un copil de 9-10 ani nu-și mai amintește nici 40% dintre evenimentele trăite în prima copilărie. Interesant este faptul că acei copii care au vorbit mai mult cu mamele când erau mai mici despre amintirile lor și au dat mai multe detalii, își reamintesc mai bine anumite perioade decât cei care nu au fost stimulați să vorbească.
Copiii nu-și amintesc imagini, ci emoții din primii lor ani de viață
De fapt, chiar și această afirmație este improprie, căci nu se poate vorbi despre o amintire efectivă, ci, mai degrabă, despre o impresie generală, de confort și siguranță, versus teamă și insecuritate care marchează copilăria timpurie. Dacă încercăm să regăsim imagini din primii noștri ani, vor fi foarte puține, disparate, imposibil de localizat la o anumită vârstă, dar senzația legată de acestea ne poate reveni pe căi subtile, Astfel, așteptările noastre ca lumea să fie un loc amenințător sau, dimpotrivă, un spațiu de încredere și protecție se leagă de impresii foarte vechi, pe care le-am trăit la începutul vieții noastre. Acea viziune care ne definește, făcându-ne pe unii optimiști și plini de încredere, pe alții precauți și temători în relații își are rădăcinile în primele noastre experiențe. Memoria implicită ne poate aduce un sentiment de familiaritate, de spaimă sau de tirstețe în anumite locuri și contexte, deși avem senzația că nu am mai fost niciodată acolo sau nu am mai trăit niciodată acel lucru. Așa că este important să dăm atenție nu numai amintirilor precise, pe care le putem ordona de-a lungul vireții noastre, ci și senzațiilor profunde, greu de definit ce ne influențează în fiecare clipă și care pot fi mărci ale memoriei implicite, din prima copilărie.
Cu alte cuvinte, un copil își amintește din primii ani de viață doar frânturi de imagini, în special legate de evenimente care au trezit o emoție puternică. Teama pe care am simțit-o când eram foarte mici ori anumite traume pot fi fixatori puternici de memorie, astfel încât regăsim, ca prin ceață, un moment în care ne-am lovit foarte tare, o situație în care ne-a fost foarte frică sau ne-am simțit abandonați. Momentele foarte calde, petrecute cu părinții, pot rămâne întipărite în cotloanele cele mai profunde ale minții. Dar, adevărata memorie a copilului mic nu are astfel de contururi precise, ci se inscripționează în felul profund în care percepem lumea și în emoțiile noastre cele mai vechi, care ne iau prin surprindere câteodată.
Copiii mici își pot forma false amintiri
De exemplu, copilul tău nu-și amintește, bineînțeles momentul nașterii și primele luni de viață, dar vorbindu-i foarte des despre evenimente de când era bebeluș, îi poți crea imagini foarte puternice în minte, care mai târziu pot să revină ca și cum ar fi propriile sale amintiri.
„Devin parte din memoria lor”, arată Newcombe. „Într-un anumit sens, acestea sunt amintiri false, pentru că nu le-au experimentat, dar și adevărate, pentru că s-au întâmplat”. Este ca și cum cei mici s-ar împărtăși dintr-o memorie colectivă, a părinților și a întregii familii, dându-i o formă personalizată.
Newcombe arată că, în experimente, cercetătorii au descoperit că este posibil să introducă detalii false în amintirile oamenilor. „Este bine și rău că amintirile noastre sunt atât de plastice. Putem încorpora lucruri noi, dar trebuie să ne amintim că memoria noastră nu este infailibilă.” Cu alte cuvinte, nu tot ceea ce ne amintim s-a întâmplat, în mod obligatoriu și în realitate. Nu este de mirare atunci că unii dintre noi ne reamintim, din copilăria timpurie, lucruri care țin de domeniul fantasticului. Dacă înmagazinăm în memoria noastră poveștile spuse de diferite persoane, care ne-au impresionat foarte tare în fragedă copilărie, acestea pot reveni când suntem adulți ca niște adevărate amintiri.
Poți întări amintirile pozitive ale copilului
Dacă îți dorești să conservi în memoria copilului tău amintiri semnificative, este necesar să folosești o strategie în acest sens. Nu este de ajuns să aștepți ca o amintire, oricât ar fi de frumoasă, să se fixeze de la sine. Încă de când copilul a deprins limbajul și până să se instaleze amnezia infantilă, este bine să vorbești mereu cu el despre lucrurile frumoase pe care le-ați făcut împreună, să-i ceri să-ți dea detalii despre acțiunile și sentimentele sale,s te ajuți de filme și poze pentru a-i dezvolta capacitatea de memorare. Amintirile încărcate de emoții au mai multe șanse să rămână întipărite, mai ales dacă le readuceți frecvent și intenționat în discuțiile cu copilul. ”Atunci când au avut părinți care le-au vorbit cu căldură despre trecut, tinerii adulți și-au amintit mult mai mult din viața timpurie.”, arată Carole Peterson, cercetător în cadrul Canada’s Memorial University din Newfoundland.
Așa că, data viitoare când te uiți la preșcolarul tău și te gândești, „nu își va aminti niciodată acest lucru”, ai, probabil, dreptate. Însă, te poți mângâia cu faptul că, deși nu reține evenimentele și imaginile, își va aminti lucrurile importante care îi fac pe oameni mai buni: că părinții au grijă de el, că lumea este un loc frumos și viața este distractivă.
Surse: https://www.fatherly.com; https://www.scientia.ro ; https://www.ncbi.nlm.nih.gov ;
https://templeinfantlab.com
Psihologie
Ela Crăciun face cea mai mare petrecere pentru băiețelul ei. Tort de 2 metri și intrare liberă!
În plus, Ela a pregătit un tort imens, de doi metri înălțime, pe care îl va împărți cu toți invitații. Nicholas va fi și el prezent la eveniment, mai ales că micuțul este adorat de cei care îi urmăresc paginile de socializare ale mamei lui.
„Nicholas a împlinit de curând un anișor, însă am amânat petrecerea aniversară pentru începutul lunii noiembrie, pentru ca să îl sărbătorim într-un alt mod. Am pregătit un eveniment foarte frumos, sâmbăta aceasta, de la ora 16.
Ne vom întâlni în Promenada Mall cu mămicile și copiii care ne urmăresc online și care ne-au spus de atâtea ori că vor să ne cunoască personal. Acolo le voi prezenta și noua mea carte, ‚12 luni fără griji’, pe care am scris-o despre primul an de maternitate cu Nicholas. Vor fi și vedete cunoscute alături de copiii lor, vom avea tombole cu premii, cadouri, dar și un tort imens, de doi metri, ca să ajungă pentru toți invitații. Abia aștept să îl sărbătorim pe Nicholas!”, declară Ela Crăciun.
Ela Crăciun va lansa, în data de 9 noiembrie, în Promenada Mall, cea de-a doua carte a sa, intitulată “12 luni fără griji”. Volumul, primul scris de un blogger din România pe această temă, oferă răspunsuri de la specialiști la 101 întrebări despre primul an de maternitate, venind în ajutorul viitorilor sau proaspeților părinți.
Cartea „12 luni fără griji” parcurge cele mai importante momente din primul an de maternitate, situații prin care trece aproape orice părinte și oferă răspunsuri la 101 întrebări, având la bază informațiile oferite de medici și specialiști din diverse domenii.
Cartea este structurată în 9 capitole:
1. Cu bebe acasă
2. Somnul bebelușului
3. Cu bebe la doctor
4. Alăptarea
5. Diversificarea
6. La psiholog
7. Dezvoltarea bebelușului
8. Cu bebe în vacanță
9. Despre tine, mamă
Cartea „12 luni fără griji” va fi disponibilă pe www.elacraciun.ro și, în curând, în anumite magazine selectate.
Credit foto: Little Sunshine Studio
Psihologie
5 lucruri interzise când copilul tău face o criză de furie
De foarte multe ori părinții consideră în mod greșit că pot explica pur și simplu diverse lucruri unui copil aflat într-o criză de tantrum, iar acesta se va comporta apoi normal. Din acest motiv ajung deseori să li se adreseze pe un ton care depășește nivelul lor de dezvoltare. Află aici și alte lucruri pe care nu trebuie să le faci.
Uneori te poți simți copleșit când vine vorba de calmarea copilului tău. Există o mulțime de recomandări și informații despre ce ar trebui să faci încât este ușor să te simți confuz și nesigur pe propriile tale abilități de părinte. Nu există un regulament universal valabil pentru a fi părinte. Iar singurul expert cu adevărat în creșterea copilului tău ești…chiar tu. Poate fi dificil să ai încredere în instinctul de părinte când copilul tău are o criză de tantrum în mijlocul magazinului. Dar, o parte din transformarea ta în cea mai bună versiune posibilă de părinte este să începi să dezvolți abilități de parenting care combină intuiția, punctele tale forte și valorile tale principale. În acest timp vei ajunge să încerci unele metode care vor funcționa, dar și să le abandonezi pe cele care nu oferă niciun rezultat. Iar pe parcurs vei înțelege ce funcționează cel mai bine pentru familia ta. O parte din descoperirea soluției care funcționează pentru tine este să înveți ce să nu faci când încerci să calmezi o criză de furie a unui copil. Se poate dovedi confuz deoarece o mare parte din sfaturile de parenting se bazează pe ce ar trebui să faci. Află în continuare mai multe.
Psihologie
Gest adorabil făcut de un băieţel din America: şi-a invitat toată grupa la tribunal, la procesul său de adopţie
Un băieţel din statul american Michigan, Michael, are 5 ani şi recent s-a aflat alături de părinţii săi adoptivi la procesul prin care adopţia sa se finaliza. Dave Eaten şi Andrea Melvin au hotărât să-l adopte pe Michael acum 1 an.
Ziua în care s-a luat hotărârea definitivă în privinţa adoptării lui Michael a fost o zi specială în cadrul. Judecătoriei din Kent, Michigan, fiind cea de-a 23-a ediţie anuală a Zilei Adopţiilor. El a fost cel de-al 36-lea copil adoptat oficial în acea zi, dintr-un total de 37.
Colegii de grădiniţă ai lui Michael au fost primiţi în sala tribunalului, chiar judecătoarea urându-le bun venit. A fost păstrată liniştea deplină când băiatul de 5 ani le-a spus judecătorilor cât de mult îşi iubeşte părinţii.
La un moment dat, copiii au fost rugaţi să se prezinte şi fiecare a spus ce înseamnă Michael pentru el. De exemplu, unul dintre ei a mărturisit: „Michael este cel mai bun prieten al meu!”.
În timpul discursului lui Michael, copiii stăteau în spatele sălii şi ţineau în mână inimioare de hârtie pe băţ.
Profesoara care i-a însoţit pe elevi a menţionat şi ea că toţi ţin foarte mult la Michael, că sunt o adevărată familie la grădiniţă, în timp ce Michael însuşi a explicat motivul pentru care a ţinut ca şi ei să-i fie alături în acea zi importantă: „Ştiţi, clasa este pentru mine ca o familie”.
După ce a ieşit din tribunal, Michael a declarat: „Îmi iubesc tatăl!”
Imaginea cu Michael şi cu colegii lui a strâns peste 100.000 de distribuiri pe reţelele de socializare.
Surse: bbc.com, breitbart.com, facebook.com