Connect with us

Psihologie

Când e cazul să îți duci copilul la psiholog

Ana Voiculescu

Published

on

Când e bine să ducă părinţii copilul la psiholog şi când nu? Ce semne sunt de natură să îngrijoreze și când nu ar trebui să ne facem probleme?

Care dintre problemele copilăriei necesită atenţie şi care sunt cele fireşti?

Anca Donțu, psihoterapeut psihanalist: Problemele pentru care ne îngrijorăm pot fi descoperite de copilul însuşi sau de adulţii care se ocupă de el.

Atunci când vin de la copil, problemele pot însemna că nu este fericit, că este trist, că ceva îl nemulţumeşte şi nu poate sau nu vrea să discute despre asta cu părinţii.

În general, dacă un copil cere, el însuşi, să meargă la psiholog, din punctul meu de vedere este un semn că se petrece ceva suficient de important și grav şi că trebuie să dăm curs dorinţei lui.

Când problemele sunt semnalate de adulţi, ele se referă de obicei la diverse nemulţumiri legate de comportamentul copilului, de cele mai multe ori însemnând că nu este ascultător, că părintele nu se mai înţelege cu el, că la şcoală este foarte agitat şi deranjează orele sau pe colegi.

Mai sunt şi probleme de (ne)adaptare în colectivitate, care pot fi observate sau semnalate de educatori, de profesori.

Nu cred că o problemă în sine poate fi catalogată drept „firească sau „anormală, ci mai degrabă o putem evalua în funcţie de intensitatea cu care se manifestă, de gradul în care afectează copilul sau relaţiile lui cu cei din jur.

Un copil agitat poate fi perfect normal şi sănătos, dar poate avea şi probleme emoţionale, în funcţie de situaţie şi de adaptarea la cerinţele mediului în care îşi desfăşoară activitatea.

Pe de altă parte, de multe ori, adulţii îşi doresc un copil cuminte, ascultător, care să stea acolo unde îl pui şi să nu deranjeze. Din păcate, un asemenea copil este mai degrabă nefericit, prea timid sau prea anxios.

De aceea, merg mai degrabă pe ideea ca părinţii să se sfătuiască, mai întâi cu un psiholog, înainte de a începe un demers terapeutic cu copilul, pentru a nu pune o etichetă copilului, care are legătură mai mult cu nevoile adulţilor, decât cu starea lui emoţională.

Este bine să vedem dacă nu cumva nemulţumirile adulţilor vin din nişte probleme personale ale lor, dacă nu îşi proiectează frustrările asupra copilului, caz în care mai degrabă adultul are nevoie de sprijin, de terapie şi nu copilul.

Pot exista şi situaţii în care copilul este perfect normal, dar familia, grădiniţa, şcoala au cerinţe exagerate din partea lui.

Presiunea exercitată asupra copilului de a fi într-un fel care lui nu îi este la îndemână, poate constitui un stres în sine pentru copil, iar un psiholog îl poate ajuta, pe de o parte, să dezvolte un comportament mai adaptativ, pentru a se putea integra în grupul respectiv, iar pe de altă parte, să poată gestiona emoţiile negative, frustrarea pe care i le provoacă situaţia respectivă.

Adriana Costișanu Savu și Gina Bianu, psihoterapeute: Sunt multe semnale care pot fi luate în seamă, dar cele mai supărătoare sunt: copilul refuză colectivitatea, nu vrea să meargă la şcoală sau la grădiniţă, scăderea apetitului, crize nejustificate de furie, întârzieri în dezvoltarea limbajului, nu poate fi atent, are dificultăţi de învăţare, nu-i place să se mai joace cu copii de vârsta lui, are schimbări bruşte de dispoziţie, emotivitate exagerată, prezenţa elementelor de agresivitate (chiar şi cele faţă de jucării reprezintă un semnal de alarmă!).

Toate problemele copilăriei necesită atenţie din partea părinţilor. Sunt probleme inerente ale copi­lăriei care produc stres în prima fază, cum ar fi mersul la grădiniţă, de exemplu, sau plecarea părinţilor la serviciu (şi copilul să rămână acasă cu bunica sau cu bona!), dar acestea se pot remedia în timp, fără a cere sfatul unui psiholog.

Am mai putea aminti: neînţelegeri minore cu fraţii mai mici, presiunea activităţilor şcolare, neadaptarea la un nou mediu de învăţare, schimbarea locuinţei etc.

Toate acestea sunt probleme fireşti, care nu necesită neapărat consiliere psihologică, mulţi părinţi putând gestiona corespunzător situaţia.

De asemenea, este important de stabilit dacă problema cu care se confruntă copilul este una specifică vârstei sau nu.

Este firesc să se enerveze şi să acţioneze furios în cazul în care a fost nedreptăţit, de exemplu, dar nu este normal să aibă crize de agresivitate nejustificate față de fraţii mai mici sau colegii de joacă.

Este normal să vrea să doarmă cu părinţii într-o noapte când a visat urât, dar alta e situaţia când vrea în permanenţă acest lucru şi refuză să meargă în camera lui, ţipând şi atrăgând atenţia cu un comportament strident.

Există, însă, anumite situaţii care pot fi denu­mite „evenimente majore de viaţă şi, deşi se poate întâmpla ca, pe moment, să nu se observe nimic schimbat în comportamentul copilului, acestea să ducă la schimbări emoţionale şi comportamentale care, în timp, afectează viaţa copilului.

Ca exemple de astfel de evenimente aş aminti: divorţul părinţilor, apariţia unui nou membru în familie, pierderea unui membru al familiei, absenţa părinţilor (plecaţi, de exemplu, la muncă în străinătate).

Când e cazul să meargă părinţii la psiholog, pentru că problemele lor afectează copilul?

Anca Donțu: Contrar a ceea ce ne place să credem, copiii aud tot şi simt tot. Asta înseamnă că, dacă părinţii se ceartă, copiii ştiu.

Fie că aud prin nu ştiu câte rânduri de pereţi, fie că, pur şi simplu, simt tensiunea din aer…  Nu îi putem păcăli. Deci, când părinţii au probleme, aceste probleme vor afecta copilul, mai devreme sau mai târziu.

Şi dacă pentru ei înşişi nu consideră că este important să şi le rezolve, atunci măcar pentru copil ar fi bine să existe o atmosferă plăcută şi relaxată în familie.

În plus, copilul creşte luându-i pe părinţi ca model. De cele mai multe ori, pozitiv. Când copilul gândeşte că NU vrea să fie ca mama sau ca tata când va fi mare, deja ceva nu este în regulă.

Aşadar, în mod firesc, copiii iau de bun ceea ce văd în casă. Dacă mama se „sacrifică pentru familie, pentru copil, pentru tată, cel mic va considera că aşa este firesc şi va perpetua modelul când va creşte.

Dacă tata petrece foarte multe ore la serviciu, dacă nu se implică în viaţa de familie, copilul va considera că acesta este un model bun şi îl va urma sau va căuta, mai târziu, ceva asemănător.

Deci, părinţii trebuie să se întrebe dacă sunt modelul pe care şi-l doresc pentru copilul lor.

Dacă nu sunt ceea ce ar vrea să vadă la propriul copil peste nişte ani şi nu ştiu cum să iasă din tiparul pe care deja îl au, atunci este un motiv suficient pentru a apela la ajutorul unui psiholog ori psihoterapeut.

Adriana Costișanu Savu și Gina Bianu: Situaţia întâlnită cel mai des este atunci când au loc conflicte între părinţi.

Chiar dacă este vorba de certuri violente, cu elemente de agresivitate, sau de o „simplă situaţie tensionată între părinţi, chiar dacă copilul aude şi vede sau doar simte, acest lucru îl afectează în mod direct, echilibrul lui emoţional are de suferit pe termen lung acest lucru, fiind dăunător pentru dezvoltarea lui în plan psihic.

De cele mai multe ori, deşi simte teamă, neputinţă, ruşine, sentimentul cel mai pregnant este cel de vinovăţie, copilul are impresia că din cauza lui se întâmplă aceste conflicte, crezând chiar că nu a fost dorit.

În această fază, părinţii încă nu realizează la ce risc expun copilul, însă, dacă situaţia persistă, copilul dezvoltă tulburări de comportament, poate ajunge chiar la depresie şi abia atunci reprezintă un semnal de alarmă pentru părinţi, şi ei se hotărăsc să ceară ajutor de specialitate.

Efectele pe termen lung sunt negative, copiii dezvoltând sentimente de vinovăţie, performanţele şcolare scad, devin stresaţi, se simt dezamăgiţi şi vor considera că toţi oamenii sunt aşa, iar la maturitate nu vor şti să se descurce într-o situaţie conflictuală, vor deveni irascibili şi pot dezvolta chiar probleme de sănătate.

O altă situaţie este atunci când unul dintre părinţi nu e prezent permanent în viaţa copilului (fie că este plecat în străinătate, fie că părinţii au divorţat) şi copilului uneori îi ascund adevărul prin tot felul de tertipuri, care mai de care mai greşite, acest lucru având repercusiuni grave asupra lui, în sensul că se simte minţit, abandonat, depreciat, nevalorizat.

Acestea sunt situațiile cel mai des întâlnite, cu asta m-am confruntat la cabinet, însă nu sunt singurele.

Mulţi părinţi sunt „reci, felul lor de a fi este distant, nu-şi exteriorizează sentimentele, nu-şi exprimă afecţiunea, sunt intransigenţi uneori, considerând că, procedând astfel, vor creşte un copil mai adaptat cerinţelor societăţii, nu unul alintat sau răsfăţat şi, deci, vulnerabil.

Abordarea aceasta este, bineînţeles, greşită, copilul având nevoie, în permanență, de afecţiunea părinţilor, exprimarea acesteia dovedind copilului că este iubit, creând astfel legături stabile cu familia.

Se mai poate întâmpla ca părinţii să pedepsească copiii (uneori în mod exagerat), devin furioşi la o greşeală cât de mică a copilului, îşi varsă nervii, efectiv, iar copilul se simte nedreptăţit, chiar respins.

La fel de greşit este să se scoată în evidenţă doar greşelile copilului şi să se treacă repede peste succesele lui şcolare: de exemplu, menţionându-i „pentru tine înveţi.

Sfat

Este foarte important de menţionat: nu se folosesc invective la adresa copilului, fiindcă, uneori, agresivitatea verbală e mai nocivă decât cea fizică!

Unii părinţi jignesc copilul, nu critică comportamentul, ci caracterul copilului, nu se rezumă să dea un feedback strict situaţiei prezente, ba chiar amintesc şi de trecut, punând copilul în situaţii jenante.

Anca Donțu este psiholog la Cabinet de Psihoterapie Anca Ruxandra Donțu și coach la Schultz Consulting

Adriana Costișanu Savu este vicepreședinte la YWCA România, psiholog clinician și psihoterapeut la PsySens CENTER, consiliere psihologică și psihoterapie

Gina Bianu este psiholog clinician și psihoterapeut la PsySens CENTER, consiliere psihologică și psihoterapie

Source Link

Psihologie

Dezvoltarea emoţională a bebeluşilor. Modalități la îndemână ca să o stimulați

Ana Voiculescu

Published

on

Autor: Marina Rosenfeld

Când ne gândim la dezvoltarea copilului în primul an de viaţă, ne gândim la mers şi la limbaj ca fiind cele mai importante aspecte care vor influenţa pe viaţă capacitatea de învăţare, abilitatea de a trece peste frustrări şi de a avea încredere în alţi oameni, spune Rahil Brigs, director al programului “Paşi spre sănătate” al Spitalului Montefiore din Bronx, New York.

În afară de predispoziţia genetică, relaţiile şi experienţa sunt responsabile de dezvoltarea creierului. Părinţii vor fi fericiţi să afle că toate lucrurile de care are nevoie un copil să se dezvolte sunt mereu la îndemână, spun specialiştii de la parents.com, care au următoarele recomandări:

Dezvoltarea emoţională a bebeluşilor. Controlul

Sţiaţi că răspunsul imediat al părintelui la plânsul bebeluşului poate avea consecinţe aşa de profunde asupra dezvoltării lui? Sigur că-l vom hrăni când îi e foame şi-l vom schimba de scutec. Dacă acestea nu funcţionează, îl vom ţine în braţe, îl vom legăna, orice numai să nu mai plângă. Faptul că vă ocupaţi de el cum plânge, îl învaţă pe bebeluş că se poate adapta, că poate depăşi situaţii dificile.

Dar începând cu vârsta de 6 luni, copilul nu mai este depedent de părinți ca să-l alinaţi, el începe să internalizeze capaciatea de auto-liniştire, spune Broggs. Bebeluşii care au un părinte iubitor şi responsabil nu doar că învaţă mai repede să se liniştească singuri, dar sunt mult mai curajoşi în explorarea lumii. Dacă bebeluşul nu e îngrijorat că are cine să îl aline sau nu, se poate concentra pe explorarea lumii înconjurătoare, va învăţa să se rostogolească, să guste obiecte, să exploreze texturi.

 Cum îl puteți ajuta

  • Nu vă îngrijoraţi că „răsfăţaţi” copilul, cu cât primeşte mai multă atenţie cu atât va fi mai descurcăreţ mai târziu.
  • Creaţi rutină de-a lungul zilei, când copilul ştie când e timpul pentru masă sau somn, se simte mai în siguranţă.
  • Pe măsură ce creşte copilul, nu mai răpundeţi din prima secundă la plânsul lui ca să înveţe să se şi auto-liniştească.

Dezvoltarea emoţională a bebeluşilor. Atenţia

Nu este foarte evident dar tot ce învaţă bebeluşul, toată experienţa lui decide modul în care el se va concentra pe obiecte şi oameni. Experienţele copilului din primul an de viaţă decid felul în care creierul se va conecta, spune Jill Stamm, cofondator al Institutului pentru Dezvoltarea Creierului la copil si autor al cărţii ”Isteţ de mic”.

La început lumea este doar un cumul de zgomote și imagini. În mijlocul acestui haos, bebeluşul se concentrează pe tot ce îi este familiar cum ar fi vocea pe care a auzit-o atâtea luni din pântec sau chipui mamei. De fiecare dată când râdeţi cu copilul, când vă strâmbaţi sau e atent la o jucărie pe care o zornăiţi, în creierul lui se formează noi conexiuni.

Cum îl puteţi ajuta:

  • Limitaţi timpul pe care îl petreceţi în faţa unui ecran de telefon sau de laptop
  • Puneţi copilul în aşa fel încât să vadă tot ce se petrece. Dacă sună cineva la uşă, e bine să vadă că mama deschide şi intră cineva. În acelaşi timp verbalizaţi: „Iată, a sunat cineva”. Ajutaţi copilul să înţeleagă ce se întâmplă, verbalizaţi fiecare acţiune.

Dezvoltarea emoţională a bebeluşilor. Limbajul.

Gândiţi-vă la primele cuvinte pe care i le-aţi spus copilului când l-aţi ţinut prima dată în braţe. Încercaţi să i le spuneţi din nou, cel mai probabil o veţi face cu o voce exagerată sau veţi pronunţa accentuând vocalele. Ştiinţa a arătat că e important să vorbiţi normal nici prea repede, nici prea lent. Nu contează că bebeluşul nu înţelege nici o vorbă din ce spuneţi. Auzindu-vă mereu va învăţa care e ritmul normal de vorbire şi va înţelege în timp. Va învăţa unde începe şi unde se termină un cuvânt. Undeva între 6 şi 12 luni, creierul învaţă să distingă silabe.

Ce puteţi face:

  • Indicaţi mereu, folosiţi degetul ca să ilustraţi ceea ce spuneţi, copilul va începe să înţeleagă.
  • Limitaţi timpul petrecut în faţa televizorului. „Copiii nu învaţă să vorbească bine de la televizor pentru că nu îl poate întrerupe pe cel ce vorbeşte”, spune Julie Stamm.

Invăţarea relaţiei cauză-efect

Pe măsură ce copiii învaţă limbajul recunoscând modele, el controlează lumea asociind cuvinte cu obiecte. Pe măsură ce i se dezvoltă abilitităţile motorii va ciocni obiecte unele de celelate. Va face experimente şi va arunca repetitiv lingura pe jos. Îşi va da seama că lingura face zgomot pe când o boabă de mazăre nu.

Ce puteţi face:

  • Citiţi de mai multe ori aceeaşi carte dacă aveţi un copil care cere asta, va ştii mereu ce se întâmplă şi va simţi că deţine controlul.
  • Jucaţi-vă împreună cu el, jocul de aruncat obiecte pe jos.
  • Impuneţi limite. Nu trebuie să permiteţi bebeluşului să arunce mâncarea pe jos.

Cum ajutaţi copilul dinainte să se nască

Consumul de acizi graşi de tipul DHA poate ajuta creierul să se dezvolte. IQ-ul copiilor ale căror mame consumaseră în sarcină DHA era mai mare la 4 ani ani ca cel al copiilor cu mame ce nu primiseră astfel de suplimente. Se recomandă cam 300 mg pe zi. Problema este că peştele care conţine DHA este în general contaminat cu mercur, aşa că mai bine luaţi DHA ca supliment.

Jucării ce vă pot fi de ajutor

Jocul este modalitatea de învăţare a copiilor, iar Jill Stamm a identificat 5 tipuri de jucării de care aveţi nevoie

Cărţi. Când îi citiţi copilului nu învaţă doar cuvinte, ci vă aude şi vocea, în plus vă simte şi căldura corpului.

Păpuşi cu texturi diverse – acestea îl ajută pe copii să îşi dezvolte motricitatea fină.

Jucării vizuale – contrastul culorilor puternice îi atrage pe copii. Saltelutele de activităţi sunt foarte bune, o oglindă de plastic e la fel de recomandată, chiar dacă pâna la 9 luni nu îşi dă seamă că în imagine este el.

Jucării pentru imitaţie – există telefoane mobile de jucărie sau bucătarii în miniatură.

Nu în ultimul rând trebuie să aveţi grijă să nu stimulaţi prea mult copilul pentru că asta poate dăuna, spune Linda Gilkerson, specialist în dezvoltarea copilului la Erikson Institute din Chicago (SUA). Oricum copiii se plictisesc la un moment dat şi atunci e cazul să-i oferiţi ceva nou.

Source Link


Continue Reading

Psihologie

Implicațiile poveștilor în dezvoltarea emoțională a copiilor

Ana Voiculescu

Published

on

Poate o să vi se pară extrem, dar este important pentru dezvoltarea armonioasă a fătului încă din burtică să se familiarizeze cu vocea mămicii și să îi asculte glasul liniștitor. Și cum poți povesti jumătate de oră fără întrerupere? Alegând o carte pentru copii, cu multe povești! Poți citi în fiecare seară o poveste nouă sau poți citi în fiecare seară aceeași poveste, pentru a-l obișnui pe copil cu melodicitatea textului. Când bebe se va naște și îi vei citi pentru prima dată aceeași poveste, față în față, vei vedea reacția bebelușului tău, care imediat va recunoaște povestea și se va liniști, exact așa cum facea și în burtică.

De ce să le citim copiilor?

Pentru că cititul de povești are o mulțime de beneficii pentru copii:

  • În primul rând, copilul se bucură de prezența totală a părintelui. Dacă peste zi părinții au fost la serviciu și apoi au fost prinși cu treburile casei, când vine ora de somnic și, implicit, de citit povești, părintele este acolo, prezent, focusat la poveste și la copil. Nu mai este distras de alte 10 lucruri de făcut odată și copilul savurează apropierea fizică și emoțională cu părintele. Poveștile înainte de culcare reprezintă momentul de conexiune dintre părinți și copii, de care ambii au atâta nevoie!
  • Din poveștile potrivite copiii își extrag multe învățăminte. De regulă, poveștile au mesaje frumoase, puternice, pozitive, au niște morale care îi învață pe copii cum să procedeze în anumite situații, le transmit niște modele pe care ei încearcă să le copieze și deci să replice exemplele bune din jurul lor.
  • Poveștile îi fac pe copii să viseze. Poveștile le deschid copiilor imaginația, făcându-i să acceseze niște lumi magice, unde totul este posibil.
  • Din povești copiii își îmbogățesc vocabularul, cu implicații directe către exprimarea scrisă și orală din școală și grădiniță.

Atenție la poveștile nepotrivite!

Există o mulțime de povești care nu sunt potrivite copiilor, cu atât mai mult unor copii de vârste mici și aici trebuie să intervină vigilența părinților. De preferat ar fi ca părinții să citească povestea înainte de a o citi cu voce tare copiilor sau măcar să o frunzărească puțin pentru a vedea dacă sunt sau nu semnale de alarmă.

Multe povești conțin cuvinte nepotrivite pentru copii sau elemente violente, pe care părintele ar fi bine să le evite, fie alegând o altă poveste, fie sărind peste paragrafele nepotrivite sau adaptând rapid povestea, cât să fie potrivită pentru copiii de toate vârstele.

Multe dintre poveștile clasice, pe care copiii le iubesc atât de mult, în variantele lor originale sunt destul de violente, iar un exemplu elecvent în acest sens este chiar povestea cu Cenușăreasa. Mai exact, când surorile Cenușăresei probau pantoful de cristal, când, încercând să le vină bine își… tăiau din degete!!, doar pentru a reuși să încalțe pantoful. Probabil că, într-un sens oarecum ciudat, acest lucru nu șoca acum câteva sute de ani, când a fost scrisă povestea, noroc că între timp, în timpurile noastre moderne, poveștile au fost adaptate și nuanțate, cât să se înlăture aceste atrocități și să rămână o poveste plăcută, diafană și potrivită pentru copii.

Să revenim la poveștile potrivite pentru copii și la beneficiile acestora:

  • Poveștile le dezvoltă copiilor curiozitatea și contribuie la dezvoltarea creierului prin înmagazinarea desenelor minunate din ilustrațiile cărților pentru copii;
  • Lumea poveștilor, cu toate întâmplările sale reale sau fanteziste, îi face pe copii să distingă diferența dintre elementele reale și ireale și drept urmare îi ajută să se adapteze mai bine situațiilor de zi cu zi;
  • Poveștile pot fi un mediu sigur de a explora anumite sentimente, emoții, de a se obișnui, de a înțelege și de a se pregăti pentru etape importante în viața unui copil, cum ar fi: mersul la grădiniță – de ce merg copiii la grădiniță?, mersul la dentist – ce se întâmplă acolo și de ce este important să avem grijă de dinții noștri etc;
  • Poveștile stimulează creativitatea copiilor, ajutându-i să aibă abordări originale, creative în orice situație dată;
  • Poveștile citite împreună cu părinții le creează o asociere pozitivă cu cărțile, dezvoltându-le afinitatea pentru cărți și citit mai târziu, când acest lucru le va oferi un avantaj într-un mediu academic competitiv.

Poveștile, timp de calitate magic cu copiii voștri!

Cele de mai sus sunt doar câteva elemente punctate, deoarece lista cu beneficiile poveștilor și a lecturilor poate continua cu ușurință. Pe lângă toate cele enumerate mai sus, vreau doar să subliniez căldura momentului. Imaginați-vă următoarea scenă ce se poate petrece în orice familie: mami sau tati sau chiar ambii, de ce nu?, cuibăriți lângă puiul sau puii lor, copiii băgați în pat, înveliți cu păturica lor norocoasă și strângând în brațe jucăria preferată și apoi pornind povestea magică. Acestea sunt clipele de prețuit în familie, sunt momente magice desprinse din magia poveștilor!

Text Cristina Niculescu

Source Link

Continue Reading

Psihologie

10 sfaturi pentru parinti in cresterea copiilor

Ana Voiculescu

Published

on

1. Respecta-ti copilul in toate aspectele vietii sale

Pune-te in locul lui, de ce a facut asta? De ce plange? Poate s-a trezit indispus, asa cum ni se intampla si noua, adultilor. Imbratiseaza-l mai mult.

Daca ai fi tinut intr-o camera sau intr-un spatiu limitat si tu te-ai supara pentru ca nu ai avea libertate de miscare. Respecta faptul ca nu vrea sa manance uneori, si noi avem zile cand nu avem pofta de mancare.

Respecta faptul ca si el are nevoi la fel ca noi. Respectandu-i nevoile il inveti sa respecte la randul lui, oferindu-i un bun exemplu. Fii binevoitor si amabil cu copiii tai, precum si cu altii. Asa invata cel mai bine, daca invata de la altii. Acest respect se poate transmite altor copii, adulti sau fiinte. Daca le aratam copiilor cum trebuie sa le pese de lucrurile din jur, ei invata sa le pese si isi insusesc acest tip de comportament inca de la o varsta frageda.

2. Libertatea miscarii

Da-i spatiu si sansa de a se misca liber. Nu il “incatusa” intr-un spatiu limitat fara a putea sa exploreze mediul sau sa incerce noi posibilitati de miscare. Pe masura ce copilul creste da-i ocazia sa se catere in locuri sigure. Pe masura ce copilul invata sa se miste, cresc posibilitatile de a invata prin explorarea libera a mediului.

3. Libertatea alegerii

Da-i intotdeauna de ales. Asa este cel mai bine cand copilul este mic si are loc o lupta de putere. Da-i doar doua optiuni in cazul lucrurilor ce il implica. Poate servi cina acum sau mai tarziu alaturi de ceilalti, poate purta pantalonii albastri sau rosii cu bluza verde.

4. Invata-l sa fie independent

Da-i ocazia sa faca singur anumite lucruri. Copiii nu trebuie tratati ca fiind mici adulti ce pot face totul singuri, dar cu toate astea nu sunt fiinte umane neajutorate. Simplifica-i sarcinile astfel incat sa poata face intr-adevar anumite lucruri singur. De exemplu, da-i pantaloni elastici pentru a-l incuraja sa se imbrace singur decat sa fie nevoit sa te roage pe tine sa ii tragi fermoarul la blugi. Inca de mic permite-i sa se hraneasca singur, chiar daca face mizerie, ii dai astfel ocazia sa exerseze.

5. Comunicarea

Vorbeste-i intotdeauna corect, cu o voce articulata clar. Denumeste-i obiectele din jur pentru a-i imbogati vocabularul. Vorbindu-i, ii antrenezi comunicarea cu alti adulti precum si capacitatea de a asculta. Fii respectuos cand ii vorbesti. Nu ii comunica doar ce sa faca sau ce sa nu faca, ci poarta mereu conversatii despre cum si-a petrecut ziua.

6. Invata-l prin modelare, nu prin corectare

Nu il critica pe copil pentru a-l invata ca a facut ceva bine sau ca a gresit. Daca a facut o greseala, arata-i cum se procedeaza corect. Nu exagera gravitatea situatiei, fa-l sa realizeze greseala intr-un mod subtil. In limbaj, daca pronunta incorect, repeta ce a spus si apoi pronunta corect. Nu trebuie sa spui ca a gresit, arata-i doar cum ar trebui sa faca.

7. Ofera-i materiale / jucarii simple, din natura

Nu este nevoie de jucarii pretentioase sau sclipitoare ce nu stimuleaza copilul in niciun fel, ci doar il distreaza pentru o perioada scurta de timp. Jucariile trebuie sa-i incurajeze pe copii sa isi foloseasca mainile, sa arunce o minge intr-o cutie sau sa aseze inele intr-o gramada pentru a indeplini o sarcina. Ii poate antrena pe perioade mari de timp intrucat repeta activitatea la nesfarsit. Nu ii lua jucarii ce presupun doar apasarea unui singur buton, si atat. Ofera-i materiale ce il fac pe copil sa se concentreze pentru mai mult de 2 secunde! Televizorul poate ca ii mentine atentia pentru mai mult timp dar nu presupune interactiune / manipulare. Montessori sustinea ca lucrul cu mainile este foarte important in dezvoltarea copilului. Ofera-i jucarii ce presupun manipularea obiectelor.

8. Da dovada de bun simt

Nu e vorba de o mare filozofie in cresterea unui copil; unele lucruri trebuie doar sa implice bun simt, chiar daca unora le lipseste. Ai incredere ca faci ceea ce trebuie, daca simti ca este bine. Majoritatea principiilor Montessori implica doar bun simt si gandire rationala.

9. Rabdarea

Ce il inveti acum pe copil te va ajuta pe termen lung. Nu ceda doar pentru cateva momente de liniste, pentru ca in schimb sa te lovesti de aceeasi problema in fiecare zi. Chiar daca poate dura mai mult sa inveti un copil ceva, atunci cand reuseste, nu mai constituie o problema. La somn, nu-l face pe copil sa devina dependent de tine pentru a-l legana sau mangaia, nu folosi plusuri, e posibil sa dureze pana se va obisnui sa doarma singur dar pe termen lung nu va trebui sa petreci mult timp pentru a-l culca.

10. In cele din urma, iubire si sprijin

Daca faci asta, nu poti da gres cu niciun stil de crestere a copilului pe care il practici! Va fi suficient de bun, tine minte ca nimic nu poate fi perfect iar greselile si esecurile fac parte din procesul de crestere.

Source Link

Continue Reading

Facebook

Advertisement
Advertisement

Cele mai populare

WP2Social Auto Publish Powered By : XYZScripts.com