În plus, Ela a pregătit un tort imens, de doi metri înălțime, pe care îl va împărți cu toți invitații. Nicholas va fi și el prezent la eveniment, mai ales că micuțul este adorat de cei care îi urmăresc paginile de socializare ale mamei lui.
„Nicholas a împlinit de curând un anișor, însă am amânat petrecerea aniversară pentru începutul lunii noiembrie, pentru ca să îl sărbătorim într-un alt mod. Am pregătit un eveniment foarte frumos, sâmbăta aceasta, de la ora 16.
Ne vom întâlni în Promenada Mall cu mămicile și copiii care ne urmăresc online și care ne-au spus de atâtea ori că vor să ne cunoască personal. Acolo le voi prezenta și noua mea carte, ‚12 luni fără griji’, pe care am scris-o despre primul an de maternitate cu Nicholas. Vor fi și vedete cunoscute alături de copiii lor, vom avea tombole cu premii, cadouri, dar și un tort imens, de doi metri, ca să ajungă pentru toți invitații. Abia aștept să îl sărbătorim pe Nicholas!”, declară Ela Crăciun.
Ela Crăciun va lansa, în data de 9 noiembrie, în Promenada Mall, cea de-a doua carte a sa, intitulată “12 luni fără griji”. Volumul, primul scris de un blogger din România pe această temă, oferă răspunsuri de la specialiști la 101 întrebări despre primul an de maternitate, venind în ajutorul viitorilor sau proaspeților părinți.
Cartea „12 luni fără griji” parcurge cele mai importante momente din primul an de maternitate, situații prin care trece aproape orice părinte și oferă răspunsuri la 101 întrebări, având la bază informațiile oferite de medici și specialiști din diverse domenii.
Cartea este structurată în 9 capitole:
1. Cu bebe acasă
2. Somnul bebelușului
3. Cu bebe la doctor
4. Alăptarea
5. Diversificarea
6. La psiholog
7. Dezvoltarea bebelușului
8. Cu bebe în vacanță
9. Despre tine, mamă
Cartea „12 luni fără griji” va fi disponibilă pe www.elacraciun.ro și, în curând, în anumite magazine selectate.
Credit foto: Little Sunshine Studio
De foarte multe ori părinții consideră în mod greșit că pot explica pur și simplu diverse lucruri unui copil aflat într-o criză de tantrum, iar acesta se va comporta apoi normal. Din acest motiv ajung deseori să li se adreseze pe un ton care depășește nivelul lor de dezvoltare. Află aici și alte lucruri pe care nu trebuie să le faci.
Uneori te poți simți copleșit când vine vorba de calmarea copilului tău. Există o mulțime de recomandări și informații despre ce ar trebui să faci încât este ușor să te simți confuz și nesigur pe propriile tale abilități de părinte. Nu există un regulament universal valabil pentru a fi părinte. Iar singurul expert cu adevărat în creșterea copilului tău ești…chiar tu. Poate fi dificil să ai încredere în instinctul de părinte când copilul tău are o criză de tantrum în mijlocul magazinului. Dar, o parte din transformarea ta în cea mai bună versiune posibilă de părinte este să începi să dezvolți abilități de parenting care combină intuiția, punctele tale forte și valorile tale principale. În acest timp vei ajunge să încerci unele metode care vor funcționa, dar și să le abandonezi pe cele care nu oferă niciun rezultat. Iar pe parcurs vei înțelege ce funcționează cel mai bine pentru familia ta. O parte din descoperirea soluției care funcționează pentru tine este să înveți ce să nu faci când încerci să calmezi o criză de furie a unui copil. Se poate dovedi confuz deoarece o mare parte din sfaturile de parenting se bazează pe ce ar trebui să faci. Află în continuare mai multe.
Un băieţel din statul american Michigan, Michael, are 5 ani şi recent s-a aflat alături de părinţii săi adoptivi la procesul prin care adopţia sa se finaliza. Dave Eaten şi Andrea Melvin au hotărât să-l adopte pe Michael acum 1 an.
Ziua în care s-a luat hotărârea definitivă în privinţa adoptării lui Michael a fost o zi specială în cadrul. Judecătoriei din Kent, Michigan, fiind cea de-a 23-a ediţie anuală a Zilei Adopţiilor. El a fost cel de-al 36-lea copil adoptat oficial în acea zi, dintr-un total de 37.
Colegii de grădiniţă ai lui Michael au fost primiţi în sala tribunalului, chiar judecătoarea urându-le bun venit. A fost păstrată liniştea deplină când băiatul de 5 ani le-a spus judecătorilor cât de mult îşi iubeşte părinţii.
La un moment dat, copiii au fost rugaţi să se prezinte şi fiecare a spus ce înseamnă Michael pentru el. De exemplu, unul dintre ei a mărturisit: „Michael este cel mai bun prieten al meu!”.
În timpul discursului lui Michael, copiii stăteau în spatele sălii şi ţineau în mână inimioare de hârtie pe băţ.
Profesoara care i-a însoţit pe elevi a menţionat şi ea că toţi ţin foarte mult la Michael, că sunt o adevărată familie la grădiniţă, în timp ce Michael însuşi a explicat motivul pentru care a ţinut ca şi ei să-i fie alături în acea zi importantă: „Ştiţi, clasa este pentru mine ca o familie”.
După ce a ieşit din tribunal, Michael a declarat: „Îmi iubesc tatăl!”
Imaginea cu Michael şi cu colegii lui a strâns peste 100.000 de distribuiri pe reţelele de socializare.
Surse: bbc.com, breitbart.com, facebook.com
1. Privește-l în ochi
Atunci când încearcă să vorbească cu tine sau să îți spune ceva, oprește-te din ceea ce faci, concentrează-te pe el, coboară-te la nivelul său și privește-l în ochi. Observă-l cu adevărat și oferă-i cât de multă atenție poți.
2. Pregătește-i felul de mâncare preferat
Știi cu siguranță vorba că iubirea trece prin stomac. Atunci când gătești cuiva mâncarea preferată faci un gest cu adevărat special, cu atât mai mult cu cât nu este ziua sa de naștere și pur și simplu vrei să îi arăți cât de mult îți pasă.
3. Scrie-i un bilețel
După ce îi scrii un mesaj frumos copilului tău îl poți așeza în cutia de mâncare sau pe oglindă. Bilețele cu diverse mesaje, de iubire sau cu complimente sunt niște surprize speciale și unice. Este cu adevărat plăcut că nu te afli lângă copilul tău când descoperă sau când citește mesajul, dar va ști că îl iubești foarte mult și că te gândești la el. Dacă ai talent la scris, poți compune o poezie sau o scurtă povestioară.
4. Citiți împreună
Cititul este excelent pentru dezvoltarea copilului tău. Dacă citești împreună cu copilul sau copilului tău, poți să transformi interacțiunea într-o experiență distractivă împărțind ceea ce citești (câte o pagină sau câte un paragraf) sau intonând voci amuzante pentru a se implica mai mult în poveste. Dacă ai un copil mai sensibil, îi poți face un masaj înainte de culcare care îl va liniști.
5. Pregătește-i baia
Mulți adulți adoră să facă baie în cadă, dar și copiii se arată la fel de încântați. Adaugă uleiuri esențiale, un produs special pentru baie (spumă de baie), petale de flori sau multă spumă. Va fi și mai plăcută experiența sa dacă va asculta melodiile sale preferate în timp ce se spală.
6. Priviți împreună apusul/răsăritul
Privind modul în care cerul se schimbă la apus și la răsărit veți împărtăși un moment incredibil. În funcție de locul unde vă aflați și de tiparul de somn al copilului tău, poți opta pentru un apus memorabil sau un răsărit tumultos. Dacă vremea vă permite, poți pregăti chiar un mic picnic. La fel de frumos este și să priviți împreună cerul înstelat. Puteți descoperi stele căzătoare.
7. Fă-i complimente
Spune-i că este cu adevărat bun într-un anumit domeniu și folosește-te de cuvinte pentru a-i transmite cât de grozav îl consideri. Fii clar și specific în lauda ta. Oferă-i complimente în fiecare zi. Astfel îi vei clădi încrederea în sine și îl vei învăța să se iubească pe sine. Aceste lucruri se învață acasă.
8. Mulțumește-i
Arată-i că te bucuri când te ascultă, când se comportă frumos cu fratele/sora sa, când își cere scuze. Mulțumește-i pentru că este copilul tău grozav. Ajută-l să se simtă apreciat și să aibă o imagine bună de sine.
9. Faceți împreună exerciții fizice
Așa cum și adulții au nevoie să facă exerciții fizice și copiilor le place. Însă ei le percep mai mult ca pe un joc decât ca pe o necesitate. Puteți să practicați yoga în parc, să jucați fotbal sau cricket, baschet, să mergeți cu bicicleta sau să practicați împreună orice sport îi face plăcere. Experiența aceasta nu doar îi arată că îl iubești, ci îl și ajută să se conecteze cu tine.
10. Jucați un joc de societate sau cărți
În era digitală este uneori plăcut să renunți la tablete, telefoane sau computere, să stai pur și simplu pe canapea sau în pat și să joci un joc de societate. Te vei distra cu copilul tău, îl vei învăța ce înseamnă regulile sănătoase și cum uneori jocurile se bazează pe noroc și nu pe o abilitate. Majoritatea adulților își amintesc de altfel cu plăcere de vremurile în care se jucau cărți sau Monopoly și Scrabble.
11. Culegeți împreună flori
Surprinde-ți copilul cu o plimbare la pădure sau la iarbă verde unde puteți culege împreună flori. Așezați-le apoi într-o vază pe care o puteți pune pe masă sau într-un loc special. Dacă nu găsiți flori, există o mulțime de plante frumoase care vă vor bucura ochii.
12. Pupici și îmbrățișări nelimitate
Atunci când îți îmbrățișezi, îți ții de mână copilul și îl pupi se creează o legătură de apropiere din care reiese siguranța, confortul și iubirea. Chiar dacă nu îi vei spune cât de mult îl iubești, va simți cu siguranță cât de mult ții la el.
13. Păstrați un moment doar pentru voi înainte de culcare
Înainte de a merge la culcare, recapitulați evenimentele zilei. Întreabă-l care este partea preferată din ziua sa. Povestește-i care a fost a ta. Astfel de mici momente îi vor arăta că poate vorbi mereu cu tine. În plus, îi va face plăcere.
14. Imortalizează fotografii ale momentelor voastre plăcute
Captând astfel de momente, fie că este vorba despre un moment aparent banal sau de un simplu selfie, le vei aprecia cu siguranță mai târziu. Va veni o vreme când copilul tău va crește și vei putea retrăi aceste momente prețioase privind fotografiile. De altfel, chiar dacă acum poate nu se arată atât de încântat, îi va plăcea mai târziu să își amintească de vremea copilăriei, cu atât mai mult cu cât va fi vorba și despre povești frumoase asociate pozelor.
15. Învață-l ceva
Introdu concepte noi în viața sa. Povestește-i despre meseria ta. Dacă observi că pare interesat de dinozauri, cumpără o carte și explică-i diverse informații. Vorbiți despre diverse păsări sau copaci pe care le observați în plimbarea voastră. Există oportunități de a învăța pretutindeni, trebuie doar să deschidem ochii.
16. Inventați un joc
Găsiți împreună lucruri creative de făcut. Petrecerea timpului este o modalitate simplă de a vă conecta unul cu altul. Puteți juca jocuri ce implică cuvinte, șotron sau orice altceva ce îți trece prin cap.
Relația dintre tine și copilul tău depinde doar de tine. Cu puțin efort și imaginație poți pune bazele unor amintiri frumoase și de durată. Gândește-te la ce ți-a plăcut să faci cu părinții tăi sau ce ți-a lipsit în copilărie și pune în practică cu copiii tăi. Arată-te interesat de pasiunile copiilor tău arătând pasiune și interes în lucrurile cărora le fac plăcere. Este posibil să îți arăți afecțiunea și interesul în el fără să îi cumperi vreun cadou. Și cu siguranță te va aprecia mai mult decât îți imaginezi.
Surse: https://medium.com,www.mother.ly,www.yourmodernfamily.com/
„Cei care îi educă pe copii sunt demni de mai multă onoare decât cei care le dau viață. De aceea, pe lângă viață, dăruiți copiilor și arta de a trăi bine” – spunea cândva Aristotel. „Arta de a trăi bine” sună mult mai frumos decât „bogăția, fericirea sau înțelepciunea”, pentru că înglobează toate minunățiile la care ne putem gândi. Asemenea unui pictor care așterne nuanțele pe o pânză albă, tu, în calitate de părinte responsabil, vei așterne învățăminte și momente de neuitat peste viața copilului tău. Tu ești cel care îl va învălui cu delicatețe, blândețe, dragoste și zeci de alte emoții și momente, atunci când este mic; tu îl vei învăța cum să se autoeduce astfel încât să poată integra fericirea și tu îi vei arăta unde anume o poate găsi.
Unde găsim fericirea? Cum percepe un copil această noțiune?
Probabil că cel puțin o dată în viață v-ați întrebat copilul micuț, dacă este fericit. Deși mici, copiii simt mult mai intens față de adulți, iar acesta este darul lor cel mai de preț. Omul a devenit ființă socială stând printre oameni și formând o comunitate; a devenit uman odată ce și-a întors instinctul către sentimente și rațiune, prin intermediul evoluției. La rândul său, evoluția este constantă, iar ultimele decenii au atins tot mai frecvent coarda sensibilă a fericirii. Astăzi ne întrebăm cu toții cum putem face astfel încât copilul nostru să fie cel mai fericit; ferit de orice rău și cu toate nevoile satisfăcute, însă… ce este fericirea, mai presus de orice altă întrebare?
Gesturi mărunte
Indiferent de vârsta pe care o avem, gesturile mărunte vor face tot timpul diferența. Învață-ți copilul să aprecieze micile minuni ale vieții – micile gesturi de prietenie, zâmbetele, curcubeul de după ploaie, florile proaspăt înflorite și mirosul de prăjituri coapte de bunica. Micile gesturi îți ajută copilul să devină empatic și recunoscător; să înțeleagă că adevărata fericire nu se află în obiectele materiale, ci în gesturile care stârnesc emoții și momente pe care ni le vom aminti toată viața. Astfel de clipe nu se pierd, însă obiectele materiale sunt bucurii trecătoare.
Haz de necaz
Se sparge o farfurie? S-a spart ghinionul! Ce sens are să cerți copilul sau soțul pentru o farfurie spartă? Ce sens are să te enervezi pe tine dacă ți-a scăpat din mână. Un copil absoarbe foarte ușor astfel de comportamente și va ajunge la rândul său să facă o mare drama din situații mici. Râzi, râzi cât mai mult de micile trăznăi și nu mai lua în serios orice aspect. Un părinte fericit are un copil fericit. Relaxează-te! Viața înseamnă mult mai mult decât o mână de episoade negative care pot da naștere unor frustrări de moment. Tu ești cel care alege cum să perceapă situațiile în care se află și tu dai tonul acestor percepții pentru copilul tău!
Să luăm situația ca atare
Una dintre cele mai importante lecții cu care ne alegem din viață constă în acceptare. Copii, în mod special, au tendința de a se împotrivi la foarte multe aspecte și probabil că nici nu este nevoie să vă gândiți prea mult pentru a vă aminti când s-a împotrivit piticul ultima dată. Este important pentru el să vadă că de multe ori, situațiile trebuie luate ca atare. Cu cât mai mult ne împotrivim, cu atât mai tare ne vom încărca de negativism. Fericirea înseamnă, printre altele și pace cu propria persoană.
Să fim recunoscători!
Totul este trecător, iar aprecierea fiecărui moment sădește magie în sufletele noastre. Avem nevoie de recunoștință așa cum avem nevoie de aer. Ranchiuna și gândirea negativă nu ne vor ajuta să evoluăm, așa că dacă tu ești recunoscătoare pentru micile minunății din viața ta, fii sigură că și copilul tău se va dezvolta în aceeași notă!
Acceptarea emoțiilor
„Nu mai plânge!” – așa sună una dintre cele mai rostite replici față de cei micuți! Poate părea inofesivă la prima vedere, însă un astfel de îndemn nu face decât să inhibe emoțiile copilului. Aceeași situație are loc și în cazul crizelor de furie (atunci când nu le dăm voie să se manifeste și să elimine toată tensiunea). Pentru a putea fi fericit, copilul are nevoie să experimenteze întreaga paletă de emoții, astfel încât să le poată distinge și să se simtă liber. Libertatea de manifestare este minunată, în măsura bunului simț, în mod cert. În loc să ne certăm copiii pentru faptul că se manifestă, îi putem ajuta să înțeleagă ce anume îi face să se manifeste în x mod și cum ar putea-o face în parametri normali.
Bucuria de a contribui
Bucuria de a fi parte dintr-un proiect care face o diferență sau dintr-un moment care impactează în profunzime viața unei persoane trebuie neapărat împărtășită cu copilul tău! Îl poți învăța încă de mic cât de important este să ofere o floare, un zâmbet, o idee, să împartă o ciocolată și în cele din urmă să facă o diferență. Altruismul hrănește sufletele tuturor, cu atât mai mult sufletul curios al copilului tău.
Un munte de bani nu ajută sufletul
Nimeni nu spune că educația din acest punct de vedere nu este importantă, însă nu bogăția îți va hrăni copilul din punct de vedere spiritual. Știm că vrei tot ce este mai bun pentru el și normal că îl vei încuraja toată viața să facă cele mai bune alegeri, însă ai grijă ca și sufletul său să fie bucuros, fiindcă în cele din urmă, acest lucru este cel care face cu adevărat o diferență.
Copiii sunt mult mai aproape de fericire față de noi, adulții. Noi creștem și acumulăm o multitudine de stări; ne încărcăm cu multe emoții și se poate întâmpla adesea să ne pierdem pe drum. Un copil însă, se naște pur – se naște fericit și râde cu gurița până la urechi. Copilul are cel mai cristalin râset și parte din datoria noastră este să-i menținem această puritate în suflet. Nu îl vom putea proteja de încercările la care s-ar putea să îl supună viața, însă îi putem fi alături și ne putem îmbunătăți pe noi înșine, astfel încât să fim cu adevărat un model demn de urmat pentru cel mic. Fericirea copilului tău pornește de la tine, așa că nu uita să practici și tu ceea ce îl înveți pe el, astfel încât tot tabloul să aibă sens!
Grija față de copilul tău se află întotdeauna pe primul plan și de fiecare dată încerci și reușești în cele din urmă să devii o variantă mai bună a ta. Există numeroase modalități cu ajutorul cărora poți ajunge la o conexiune minunată față de copilul tău, iar astăzi te punem în temă cu cele mai bune cinci modalități:
Sursa: bestlifeonline.com ]]>
Cînd vorbesc despre memorie, adulții se gândesc la imagini mentale și noțiuni foarte precise, ca atunci când răspundem la întrebări precum: ”Îți amintești restaurantul de la nunta noastră?” sau ”Ții minte cănd este ziua mamei tale?” Dar studiile recente din neuroștiințe arată că memoria se referă la mai mult decât simple imagini pe care le chemăm în minte din trecut. Nora Newcombe, profesor de psihologie la Temple University și co-director la Infant & Child Laboratory din SUA, arată că există două tipuri de memorie pe termen lung: memoria explicită și memoria implicită.
Amintirile sugerate mai sus intră în primul tip de memorie, sunt asociate cu un anumit timp și spațiu și cer un efort coștient de rememorare. Un exemplu este memoria autobiografică, prin care dăm un fir cronologic și narativ vieții noastre, putând să spunem cine suntem și să redăm amintiri din diferite etape de viață. Memoria implicită nu vorbește despre evenimente specifice, ci despre o colecție întreagă de emoții și trăiri fulgurante, care pot fi readuse spontan în minte de anumite arome, parfumuri sau atingeri, de diferite circumstanțe care ne activează subconștientul. Iar acest tip particular de memorie este specific copiilor în primii ani de viață.
În primii doi ani de viață, copiii au o memorie implicită
Pentru că Eul său nu este încă format, iar granițele între ființa proprie și lume sunt încă neclare, copilul mic trăiește în imediat, în universul senzațiilor și al emoțiilor primare, al fuziunii cu persoanele iubite și al unui caleidoscop de imagini, sunete și simțăminte. Această memorie implicită este predominantă până în jur de 6-7 ani, făcând ca amintirile copilului să nu aibă o formă precisă, să nu poată fi localizate clar în timp și spațiu și delimitate în evenimente precise. Este ceea ce se cheamă ”amnezia copilăriei” sau ”amnezie infantilă”. Memoria explicită începe să se dezvolte după vârsta de 3 ani, iar de la 7 ani încolo devine principalul tip de memorie, ca și la adult.
Aceasta nu înseamnă că un copil de 3- 4 ani nu-și amintește cum îl cheamă, cine sunt părinții lui sau cum a fost dimineață în parc, că nu are nici un reper biografic. Pur și simplu, după vârsta de 7 ani, multe dintre lucrurile pe care le-a făcut copilul în primii ani de viață încep să se șteargă. Este un fenomen psihologic misterios, insuficient explicat. Astfel, în cadrul unei cercetări privind amnezia infantilă, s-a demonstrat că, dacă pui întrebări unui copil de 5-7 ani despre ce făcea când era foarte mic (2-3 ani), își amintește mai mult de 60% dintre evenimentele auto-biografice, chiar dacă într-o manieră schematică și fără nici o evaluare critică. Acest procent scade foarte mult, pe măsură ce creștem. Deja un copil de 9-10 ani nu-și mai amintește nici 40% dintre evenimentele trăite în prima copilărie. Interesant este faptul că acei copii care au vorbit mai mult cu mamele când erau mai mici despre amintirile lor și au dat mai multe detalii, își reamintesc mai bine anumite perioade decât cei care nu au fost stimulați să vorbească.
Copiii nu-și amintesc imagini, ci emoții din primii lor ani de viață
De fapt, chiar și această afirmație este improprie, căci nu se poate vorbi despre o amintire efectivă, ci, mai degrabă, despre o impresie generală, de confort și siguranță, versus teamă și insecuritate care marchează copilăria timpurie. Dacă încercăm să regăsim imagini din primii noștri ani, vor fi foarte puține, disparate, imposibil de localizat la o anumită vârstă, dar senzația legată de acestea ne poate reveni pe căi subtile, Astfel, așteptările noastre ca lumea să fie un loc amenințător sau, dimpotrivă, un spațiu de încredere și protecție se leagă de impresii foarte vechi, pe care le-am trăit la începutul vieții noastre. Acea viziune care ne definește, făcându-ne pe unii optimiști și plini de încredere, pe alții precauți și temători în relații își are rădăcinile în primele noastre experiențe. Memoria implicită ne poate aduce un sentiment de familiaritate, de spaimă sau de tirstețe în anumite locuri și contexte, deși avem senzația că nu am mai fost niciodată acolo sau nu am mai trăit niciodată acel lucru. Așa că este important să dăm atenție nu numai amintirilor precise, pe care le putem ordona de-a lungul vireții noastre, ci și senzațiilor profunde, greu de definit ce ne influențează în fiecare clipă și care pot fi mărci ale memoriei implicite, din prima copilărie.
Cu alte cuvinte, un copil își amintește din primii ani de viață doar frânturi de imagini, în special legate de evenimente care au trezit o emoție puternică. Teama pe care am simțit-o când eram foarte mici ori anumite traume pot fi fixatori puternici de memorie, astfel încât regăsim, ca prin ceață, un moment în care ne-am lovit foarte tare, o situație în care ne-a fost foarte frică sau ne-am simțit abandonați. Momentele foarte calde, petrecute cu părinții, pot rămâne întipărite în cotloanele cele mai profunde ale minții. Dar, adevărata memorie a copilului mic nu are astfel de contururi precise, ci se inscripționează în felul profund în care percepem lumea și în emoțiile noastre cele mai vechi, care ne iau prin surprindere câteodată.
Copiii mici își pot forma false amintiri
De exemplu, copilul tău nu-și amintește, bineînțeles momentul nașterii și primele luni de viață, dar vorbindu-i foarte des despre evenimente de când era bebeluș, îi poți crea imagini foarte puternice în minte, care mai târziu pot să revină ca și cum ar fi propriile sale amintiri.
„Devin parte din memoria lor”, arată Newcombe. „Într-un anumit sens, acestea sunt amintiri false, pentru că nu le-au experimentat, dar și adevărate, pentru că s-au întâmplat”. Este ca și cum cei mici s-ar împărtăși dintr-o memorie colectivă, a părinților și a întregii familii, dându-i o formă personalizată.
Newcombe arată că, în experimente, cercetătorii au descoperit că este posibil să introducă detalii false în amintirile oamenilor. „Este bine și rău că amintirile noastre sunt atât de plastice. Putem încorpora lucruri noi, dar trebuie să ne amintim că memoria noastră nu este infailibilă.” Cu alte cuvinte, nu tot ceea ce ne amintim s-a întâmplat, în mod obligatoriu și în realitate. Nu este de mirare atunci că unii dintre noi ne reamintim, din copilăria timpurie, lucruri care țin de domeniul fantasticului. Dacă înmagazinăm în memoria noastră poveștile spuse de diferite persoane, care ne-au impresionat foarte tare în fragedă copilărie, acestea pot reveni când suntem adulți ca niște adevărate amintiri.
Poți întări amintirile pozitive ale copilului
Dacă îți dorești să conservi în memoria copilului tău amintiri semnificative, este necesar să folosești o strategie în acest sens. Nu este de ajuns să aștepți ca o amintire, oricât ar fi de frumoasă, să se fixeze de la sine. Încă de când copilul a deprins limbajul și până să se instaleze amnezia infantilă, este bine să vorbești mereu cu el despre lucrurile frumoase pe care le-ați făcut împreună, să-i ceri să-ți dea detalii despre acțiunile și sentimentele sale,s te ajuți de filme și poze pentru a-i dezvolta capacitatea de memorare. Amintirile încărcate de emoții au mai multe șanse să rămână întipărite, mai ales dacă le readuceți frecvent și intenționat în discuțiile cu copilul. ”Atunci când au avut părinți care le-au vorbit cu căldură despre trecut, tinerii adulți și-au amintit mult mai mult din viața timpurie.”, arată Carole Peterson, cercetător în cadrul Canada’s Memorial University din Newfoundland.
Așa că, data viitoare când te uiți la preșcolarul tău și te gândești, „nu își va aminti niciodată acest lucru”, ai, probabil, dreptate. Însă, te poți mângâia cu faptul că, deși nu reține evenimentele și imaginile, își va aminti lucrurile importante care îi fac pe oameni mai buni: că părinții au grijă de el, că lumea este un loc frumos și viața este distractivă.
Surse: https://www.fatherly.com; https://www.scientia.ro ; https://www.ncbi.nlm.nih.gov ;
https://templeinfantlab.com
Inventatorul metodei Kumon
Toru Kumon, un educator japonez, este cel care a inventat metoda și a considerat că atâta timp cât fiul său ar fi fost capabil să facă matematică cu ușurință în liceu, va avea suficient timp de pierdut pe orice alt domeniu de interes. Atunci când fiul său Takeshi era în clasa a doua, a început să se descurce prost la matematică. Mama lui l-a rugat pe Toru să se uite la manualele fiului de la școală. Acesta, având experiența de profesor, a știut cum să își ajute elevii să învețe. A considerat că manualele nu oferă suficient exercițiu pentru elevi ca să devină încrezători într-un anumit domeniu și a decis să își ajute fiul scriind fișe potrivite pentru exercițiu.
Prin urmare, a luat în considerare ce anume ar putea face acasă ca să își ajute fiul să dobândească competența în matematica de liceu. Având scopul de a-și ajuta fiul să dobândească independența, și-a pregătit propriile materiale și metoda de studiu. A scris probleme de calcul pe fișe de lucru cu foi detașabile și le-a combinat cu o metodă de studiu care i-a permis fiului să avanseze singur în materia de școală.
Când Takeshi a ajuns în clasa a șasea, stăpânea deja fișele scrise de tatăl său și putea rezolva cu încredere diferite probleme de calcul diferențial și integral. Bărbatul a reușit să creeze prototipul pentru metoda de educație Kumon. A așternut fundația pentru abordarea individualizată Kumon care permite fiecărui student să învețe în concordanță cu abilitatea sa academică și pentru urmărirea potențialului; ambele aspecte continuă să prezinte o importanță maximă.
Ce este metoda Kumon
Metoda Kumon insuflă copiilor abilitățile și mentalitatea necesare pentru a învăța informații noi fără să li se predea în mod direct. Acest tip de program este un sistem educațional de acasă care urmărește să dezvolte abilitatea academică și independența elevilor. Materialele Kumon încorporează metode pentru introducerea unui conținut nou într-un mod care determină elevii să învețe fără a fi învățați direct chiar după ce avansează dincolo de nivelul școlii. Elevilor li se oferă un exemplu când un concept este introdus prima oară în fișele de lucru. Acestea cresc în dificultate în mici creșteri pentru ca elevii să învețe singuri mai ușor. Acest lucru face posibil ca ei să formeze conexiuni în mintea lor între noile concepte și cele care au fost deja studiate. De exemplu, explicații și exemple sunt incluse alături de noi exerciții în secțiunile introductive pentru a putea permite studenților să realizeze independent fișe de lucru și pentru a avansa la nivele mai ridicate de studiu fără probleme.
Metoda Kumon presupune instruire individualizată, urmărind dezvoltarea potențialului fiecărui copil în sensul abilității și independenței academice, fiind vorba de o învățarea de unul singur. Copiii care au studiat metoda ajung să intre în piața muncii și au abilitatea de a gândi singuri soluții, chiar când se confruntă cu provocări dificile.
Instructorul Kumon motivează elevii să aibă un simț de proprietate și atitudine pozitivă față de studiu. În timpul orei, instructorul observă și îndrumă în mod individual elevii oferindu-le indicii și feedback. Acest tip de abordare îi ajută să dezvolte abilitatea de a gândi și raționa logic.
Pentru a experimenta la maxim toate beneficiile programului, acesta urmărește să cultive elevi încrezători care învață un material cu cel puțin 3 ani mai avansat. Atunci când depășesc nivelul predat la școală dobândesc ocazia de a cunoaște noi concepte mai devreme decât li se predau pentru a fi cu un pas în față. Această abilitate de a învăța singur este extrem de prețioasă și poate oferi succesul la școală și mai departe.
Cum se desfășoară metoda de învățare Kumon
Programul Kumon este unul independent, în care instructorii și asistenții personalizează instrucțiuni pentru fiecare student. Studenții primesc o evaluare inițială a abilităților. În baza rezultatelor și a abilităților sale de studiu, instructorul Kumon va crea un plan de studiu individualizat. Studenții încep de obicei Kumon la un punct de start ușor pentru a-și consolida obiceiurile de studiu, concentrare și o înțelegere puternică a subiectelor fundamentale. Pe măsură ce studenții progresează, instructorii Kumon planifică pentru studenți să studieze la un nivel de dificultate care să îi provoace să rămână motivați, dar nu atât de dificil încât să îi descurajeze. Planul de studiu este actualizat constant de un instructor pentru a se potrivi abilității fiecărui student. Studenții avansează la nivelul următor după ce au completat un test de cunoaștere în baza vitezei și acurateții. Studenții nu trec sau pică testul de măiesterie, însă primesc șanse să exerseze și să dea din nou examenul până au demonstrat o înțelegere solidă a materiei.
Toate programele se folosesc de creion și foaie. Fișele cresc în dificultate, fiind recomandate durate de studiu de 15-30 minute timp de cinci zile cu celelalte două zile fiind finalizate la centrul de pregătire locală. Cele două programe de bază pe care se bazează metoda sunt: matematică și programul nativ de limbă. Fondatorul metodei a înțeles că înțelegerea calculelor matematice este esențală pentru examenele de admitere la universitate, așa că pornesc de la calcule de bază; nu se folosesc calculatoare și problemele se rezolvă cu ajutorul unui calcul mental. Programul de limbă nativă este menit să expună studenții la o gamă vastă de texte și să le dezvolte înțelegerea citirii, fiind folosite și CD-uri pentru pronunție.
Conform unor experți, metoda Kumon poate să nu fie potrivită pentru toți studenții, fiind păreri care dezaprobă tehnica de memorare implementată de Kumon, în special de la vârste fragede.
Citește și: 5 Metode prin care sa motivezi copilul să învețe mai bine la școală
Surse: www.kumon.com;www.kumongroup.com; https://en.wikipedia.org; www.kcpinternational.com
Ești ocupat, știm, iar adevărul este că societatea actuală nu ne permite foarte mult timp liber, însă atunci când devenim părinți, ritmul se schimbă în totalitate. Psihologul Bogdana Bursuc aduce în discuție un exercițiu simplu, dar extrem de relevant pentru părinți: „Un exerciţiu simpu pe care îi invităm pe părinţi să îl facă este să scrie care sunt lucrurile cele mai importante pentru ei – primele 3. Şi într-o zi să vadă cât timp investesc aici. Pun copiii pe primul loc, dar au prea puţin timp pentru ei”, declară Bogdana.
Cum se poate rezolva problema? Extrem de simplu – printr-un zâmbet. Poate că te gândești adesea la cadouri sau recompense materiale, însă simplul zâmbet va fi suficient pentru un copil. Zâmbetul unui părinte este conținător și oferă încredere – 5 minute pe zi de zâmbet și nimic altceva. Zâmbetul joacă un rol fundamental și în construcția atașamentului, care stă la baza dezvoltării emoționale, sociale și cognitive a copilului.
„24/7 – atunci când te-ai angajat să fii mamă, acesta este singurul program care ți se oferă”, menționa la un moment dat Jodie Picoult, autoare și mămică.
Sursa: stirileprotv.ro
Advertorial scris de: Ilinca Stroe
Câţi dintre voi, părinţii, nu aveţi de dus muncă de convingere, zilnic, cu copilul prost dispus şi descurajat pentru că are „o tonă de teme”? Câţi nu v-aţi dat peste cap să inventaţi tot felul de trucuri, trocuri, scheme de bonificaţie şi răsplată, astfel încât copilul, implorat, momit, îmboldit, ademenit, ameninţat, fie cum o fi, să îşi facă totuşi temele? Şi câţi, după o zi de muncă şi alte câteva ore de efectuat teme seara, împreună cu copilul, nu v-aţi simţit, la sfârşitul zilei, efectiv epuizaţi?
Temele pentru acasă pot ajunge să transforme viaţa copiilor în „şcoală după şcoală”, şi nimic altceva,
devenind o sursă de stres pentru copii şi părinţi (enervare, certuri);
afectând calitatea şi timpul acordat vieţii de familie;
reducând timpul de joacă, de petrecut în aer liber, de dormit sau de făcut sport al copiilor;
dăunând sănătăţii copilului (ghiozdane supraîncărcate, sedentaritate, obezitate);
şi neajutând, se pare, la îmbunătăţirea performanţei şcolare.
Aşa, cel puţin, susţin o sumedenie de studii de specialitate, iar titlurile unora dintre ele vorbesc de la sine: The End of Homework: How Homework Disrupts Families, Overburdens Children, and Limits Learning (2000), de Dr. Etta Kralovec şi John Buell, sau The Case Against Homework: How Homework Is Hurting Our Children and What We Can Do About It (2006), de Sarah Bennett şi Nancy Kalish.
Astfel încât, că suntem părinţi sau copii, ne vine să exclamăm exasperaţi: „Cine-o fi inventat tema pentru acasă?!” Ei bine, un anume Roberto Nevilis, pedagog italian care s-a gândit că astfel îşi poate pedepsi elevii indolenţi. Există însă voci care susţin că Nevilis e pură legendă, certe fiind următoarele repere istorice:
sec. I – Pliniu cel Tânăr, profesor de oratorie, le cere discipolilor să exerseze şi acasă
sec. XIX – elevii primesc teme pentru acasă obligatorii în Volksschulen din Germania, iar reformatorul în educaţie Horace Mann importă practica şi în SUA
1901-1917 – statul California interzice temele pentru acasă
1930 – temele pentru acasă sunt declarate „child labour” (exploatarea copilului prin muncă) de către American Child Health Association
Şi în România s-a dezbătut aprins subiectul împovărătoarelor teme pentru acasă. Într-o cercetare din 2017 a Ministerului Educaţiei Naţionale (MEN), 80% dintre elevi şi părinţi declară temele pentru acasă “mult prea obositoare”. În plus, ele par nerelevante şi inutile, necontribuind deloc la atingerea unui standard înalt în educaţie. Dimpotrivă: elevii români petrec în medie 7,8 ore pe săptămână făcând teme, o cifră apropiată de ţări cu sisteme educaţionale neperformante precum Kazahstan sau Rusia, în vreme ce elevii din ţări fruntaşe la capitolul educaţie, cum ar fi Finlanda (nr. 5 în lume), acordă doar 2,8 ore săptămânal temelor. Se pare că timpul petrecut făcând teme pentru acasă şi calitatea învăţământului sunt invers proporţionale: cu cât elevii au de făcut mai multe teme, cu atât sistemul educaţional respectiv este mai slab…
Şi totuşi: logica, rostul şi beneficiile temelor pentru acasă sunt clare şi incontestabile. Efectuarea temelor pentru acasă:
ajută la fixarea materiei predate
înlesnesc memorarea, clarificarea şi sistematizarea cunoştinţelor
dezvoltă autonomia şi simţul responsabilităţii la copii
le formează copiilor abilităţi de viaţă precum gestionarea timpului sau stabilirea de obiective
le permit părinţilor să se implice activ în educaţia copiilor
Atunci, problema nu se pune în termeni de „cu sau fără” temă, ci esenţială devine ideea de echilibru. Dozaj. Şi calitate şi relevanţă. La English Kids Academy (EKA), am înţeles acest principiu; am luat în considerare dorinţa părinţilor ca profesorii să le dea teme pentru acasă copiilor (conform aceluiaşi studiu din 2017 al MEN); iar pentru a le face tema simpatică şi copiilor, astfel încât să nu le fie o povară, ci o plăcere, aplicăm următoarele metode:
Le dăm copiilor temă săptămânal
Notăm tema dată în caietele copiilor, pentru ca părinţii să fie permanent la curent
Selectăm teme care le plac copiilor, dar care totodată fixează ce e mai important din materia predată
Stabilim tema în mod democratic, consultându-i pe copii şi stimulând dorinţa lor de a o efectua
Alegem tipuri de teme care atrag şi activează ambiţia sau creativitatea copiilor (prezentări, proiecte, emailuri/SMS-uri, quizzuri, desene, colaje, scenete, etc.)
În plus, la EKA am conceput şi dat în folosinţă o platformă online specială, prin intermediul căreia părinţii pot oricând să verifice care e tema pentru lecţia următoare şi în ce măsură copiii lor progresează inclusiv prin efectuarea temelor. Astfel, pentru copiii şi părinţii EKA temele pentru acasă, departe de a fi împovărătoare, reprezintă un prilej de a fructifica o serie de calităţi: de la curiozitate şi ingeniozitate la responsabilitate şi capacitatea de a învăţa uşor, cu bucurie.
English Kids Academy (EKA) organizează cursuri de limba engleză pentru copii şi adolescenţi (4-18 ani) în trei centre din Bucureşti (Tineretului, Militari, 1 Mai), pe toată durata anului şcolar. Pentru informaţii şi înscrieri accesaţi www.englezacopii.ro sau contactați-ne la englezapentrucopii@ih.ro.
Surse:
<https://www.teachthought.com/pedagogy/why-students-dont-do-their-homework-and-what-you-can-do-about-it/>
<https://study.com/blog/who-invented-homework-the-history-of-a-school-staple.html>
<https://campaniamea.declic.ro/petitions/mai-putine-teme-pentru-acasa-mai-multa-copilarie>
Advertorial scris de: Ilinca Stroe
]]>