Mă consultă o doamnă (cred că era o moașă/asistentă) și îmi spune: „Doamnă, ești sigură că ți s-a rupt apa? Ca nu pare”. Când eu mă trezesc din somn și mă văd udă toată pe pijama… În fine! Mă consultă din nou și îmi spune să rămân până dimineață, că atunci o să vină medicul meu.
M-am panicat când am auzit de cezariană
Orele trec greu, apar contracțiile, durerea și panica, pentru că rămăsesem singură pe un pat în camera de travaliu. Doar doamna ce mă consultase a mai fost de două ori de mi-a luat tensiunea și de a verificat pulsul bebelușului. Îmi spunea că e bine.
Pe la ora 9, vine medicul care mi-a monitorizat sarcina, mă consultă și îmi spune: „Bebelușul e prea sus, nu coboară, iar tu nu te-ai dilatat decât 2 cm. Poți să mai aștepți dacă vrei, dar tot la cezariană o sa ajungi.” La acest verdict m-a luat panica, îmi doream foarte mult să nasc natural, să nu fie nevoie de cezariană, să pot alăpta, să fie totul în ordine…
Am zis că pentru copilul meu, să îi fie bine și să ne putem întâlni cat mai repede, trec peste principii și fac cezariană. La ora 11.00 dimineața totul era pregătit, ne-am îndreptat spre sala de operație, unde un anestezist super de treabă mi-a explicat ce o să se întâmple, m-a pregătit sufletește și mi-a spus că o să treacă repede și o să fie bine. Tot el e cel care a ținut legătura cu soțul meu și l-a anunțat când a venit pe lume fetița.
Îmi vedeam fetița din 3 în 3 ore, când dormea
Mi-a făcut anestezia și la 11. 30 s-a auzit primul scâncet al minunii mele. Când mi-a arătat-o doamna asistentă, toată emoția s-a transformat în lacrimi de bucurie.
Ea a fost dusă în secția de neonatologie, iar eu, în salon. În câteva minute, a venit soțul fericit, mândru de mine că i-am adus pe lume fetița, cu urme de lacrimi pe față, pentru că a văzut-o și el, și cu alte noi lacrimi în ochi văzându-mă pe mine că sunt bine și am scăpat.
Singura mea nemulțumire a fost faptul că îmi vedeam fetița doar la programul de alăptat, din 3 în 3 ore, și atunci fetita mea nu mânca, pentru că, să recunoaștem, copiii nou născuți sunt îndopați cu lapte praf ca să tacă, în loc să fie duși la mamă să fie alăptați. Asa se întâmplă în România. Plângeam de durere, sânii erau ca pietrele, tari, grei. Îmi mulgeam bunătate de lapte și îl aruncam în chiuvetă, pentru că de fiecare dată fetița dormea, sătulă fiind de laptele praf.
Am născut într-o zi de miercuri și am fost externată luni, după 5 zile de stat in spital. Am prins și vreo 3 zile fără curent, căldura cu porția, pentru că abia făcea față generatorul spitalului. În sfârșit, după o întreagă aventură am ajuns acasă cu fetița noastră, pe care toată familia o aștepta cu nerăbdare.
Țara noastră e în urmă, ca mentalitate și comportament, nu e de mirare ca mulți dintre tineri preferă să meargă în străinătate”.
Cum a fost naşterea ta? Ai născut natural sau prin cezariană? A fost momentul naşterii aşa cum ai visat tu sau ai rămas cu amintiri triste? Povesteşte-ne cum a decurs momentul în care puiul tău a venit pe lume, în aproximativ 1000 de cuvinte, trimite-ne textul tău la adresa [email protected], cu titlul POVESTE DE NAȘTERE şi, dacă este selectat, va apărea la această rubrică. Dacă ai şi câteva fotografii din maternitate sau din primele voastre zile împreună, ne-am bucura tare să le vedem şi să le publicăm odată cu articolul! Mulţumim!
Dacă ți s-a părut interesantă această poveste de naștere în Lugoj, îți recomandăm să citești și:
]]>