Cititoarea noastră Alexandra Jecu ne-a povestit ce înseamnă să fii gravidă cu boală cardiacă și cum a afectat boala nașterea copilului ei. Alexandra a avut norocul de a fi tratată și monitorizată de cadre medicale care și-au dat tot interesul pentru sănătatea și binele emoțional al pacientei și al copilului ei. Redăm povestea de naștere, așa cum a fost scrisă de cititoarea noastră:
„Dacă ar fi să mă descriu…
Cătălina Andreea Petrescu este una dintre membrele comunității Totul despre mame care a dorit să împărtășească cu noi experiența nașterii. Cu toate că lucrurile au început cu stângul ea a ales să păstreze în memorie momentul unic în care s-a întâlnit cu băiețelul ei.
”Am decis să vă trimit şi experienţa mea de naștere. Nu este uluitoare, dar simt nevoia să o spun tuturor. Toate cele bune şi mult succes…
Aceasta este o poveste cutremurătoare, cu final tragic pentru tânăra de 17 ani care aștepta să devină mămică.
Cititoarea noastră Alina C. ne-a trimis o poveste cutremurătoare de naștere care a avut loc într-un spital din Transilvania, în martie 2020. Fetița ei s-a născut cu multiple malformații, deși la ecografiile de rutină făcute nu s-au văzut probleme. Redăm povestea de naștere așa cum a fost scrisă de cititoarea noastră:
„Totul a început în luna octombrie a anului 2019, când am aflat de sarcină și eram deja în luna a 5-a. Odată cu acea veste au început schimbările în regimul alimentar, după cum zicea doctorul că este mai bine. Și am început să fac controale și ecografii la fiecare două săptămâni, pentru că, fiind la prima sarcină, voaiam să mă asigur că totul este bine și că fătul se dezvoltă sănătos.
Prostia mea: am refuzat ecografiile 3D și 4D
Precizez că am avut o sarcină foarte ușoară, nu am avut pofte, nu am avut dureri, dar am răcit de două ori și prostia mea a fost că am mers la doctorul de familie pentru medicamente. Consideram că dacă știe că sunt însărcinată nu îmi va da ceva ce să îmi afecteze sarcina sau chiar să îi facă rau copilului.
Prostia mea este că am fost la spitalul judeţean la doctor, în loc să mă duc la privat, și că am zis că nu vreau să fac 3D-ul sau 4D-ul, că nu am vrut să știu cum arată. Am vrut să fie surpriză când se naște (acum regret enorm de mult că nu am facut). Am avut încredere în doctorița la care mergeam, când îmi spunea că totul este bine și că copilul este perfect sănătos.
Ziua în care ar fi trebuit să îmi țin fetița în brațe
După câteva luni și multe ecografii la care mi se spunea același lucru, că cel mic este sănătos și se dezvoltă bine, a venit momentul mult așteptat, când eram foarte aproape să îmi țin fetița în brațe.
Era în data de 8 martie 2020 când, dimineața la 10, mi s-a rupt apa. Neavând geanta pentru spital pregatită, am pus câteva lucruri pentru copil și pentru mine strictul necesar. Am ajuns la spital, unde am dat de o asistentă foarte drăguță.
După o jumătate de oră în care am stat jos, la Urgență, m-au dus sus, pe secție, unde trebuia să nasc. Iubitului meu i-au interzis să urce cu mine, spunând că nimeni nu are voie să vina sus pe secție. Am ajuns sus și acolo a început chinul. M-au pus într-un salon în care se afla un pat, murdar, și o baie cu wc, chiuvetă și un robinet pentru duș.
Nu mă interesează durerile tale!
M-au ținut acolo o oră și jumăte, iar eu urlam de durere. La un moment dat, a venit moașa și mi-a zis: „Nu mai urla atâta că oricum nu te bagă nimeni în seamă! Taci și rabdă, că nu mă interesează de durerile tale!”. După ceva timp, s-a făcut ora 16:30 și eu simțeam nevoia să împing, dar nu am avut atâta putere să mă întind să sun după asistentă.
Dacă nu intra doctorița atunci în salon să ma vadă, cred că nășteam în salon. M-a luat și m-a dus în sala de naștere, unde m-a urcat moașa pe masă și, fără să îmi facă anestezie, mi-a făcut epiziotomie (m-a tăiat și m-a cusut fără anestezic). După 15 minute de când eram pe masă, aud un plânset de copil și atunci am început să plâng, că abia am aşteptat să o iau în brațe.
Când am intrat la Terapie Intensivă să o văd, a intrat în stop cardio-respirator
Din păcate, nu am avut ocazia să o țin în brațe, doctorița mi-a zis că trebuie băgată în sala de operație că s-a născut cu mai multe intestine afară. După o oră și jumăte în operație, fetița a supravietuit. În timp ce era în operație, am aflat că a avut 2.950 g și 41 cm.
După câteva ore, la ora 23.00, am fost chemată să o văd la Terapie Intensivă. Când am intrat în salonul unde era fetița, aparatele la care era conectată s-au dat peste cap și ea a intrat în stop cardio-respirator. După o oră a fost declarată moartă. Ulterior, am aflat că ea s-a născut doar cu un plămân (deși la ecografii mi s-a spus că îi are pe amândoi) și cu inima perforată.
Acea veste m-a distrus și am ales să o conducem pe ultimul drum, așa cum era corect să o facem, deși cei din spital au încercat să ma facă să o incinerez. Am condamnat spitalul, și vinovații asta o să plătească. Pentru că daca îmi ziceau, nu se ajungea aici”.
Ecografie făcută în timpul sarcinii.
DISCLAIMER: Povestea prezentată este scrisă integral de cititoarea Totul Despre Mame și reprezintă exclusiv punctul de vedere al autoarei. Este o expunere subiectivă a unui moment trăit de cititoarea noastră, iar Totul Despre Mame nu își poate asuma veridicitatea relatarii mămicii.
Cum a fost naşterea ta? Ai născut natural sau prin cezariană? A fost momentul naşterii aşa cum ai visat tu sau ai rămas cu amintiri triste? Povesteşte-ne cum a decurs momentul în care puiul tău a venit pe lume, în aproximativ 1000 de cuvinte, trimite-ne textul tău la adresa contact@totuldespremame.ro, cu titlul POVESTE DE NAȘTERE şi, dacă este selectat, va apărea la această rubrică. Dacă ai şi câteva fotografii din maternitate sau din primele voastre zile împreună, ne-am bucura tare să le vedem şi să le publicăm odată cu articolul! Mulţumim!
N-am avut curaj 5 ani să merg cu autismul la frizer după ce nu ne mai primea nimeni în cartier.
Cu autismul la frizer. Tunsul a devenit „o zi ritual” care se desfășoară mereu după aceeași rețetă. Niciodată nu ne abatem, facem totul la fel ca-n prima zi. Până să o găsim pe Elena, ne-au dat afară de la toate frizeriile din Rahova și timp de 5 ani l-am tuns eu acasă, cu tunete și fulgere. Femeia asta îmi pare a fi un terapeut deghizat în frizer. Nu am cuvinte să vă explic prin ce magie l-a tuns prima oară și cu câtă bucurie așteaptă acum David ziua tunsului!
Zilele trecute, am fost ca de obicei la Elena să se tundă David. Se săturase să-l tot tund eu în pandemie. De 8-9 ani mergem la Ciufolici, cam la 6 săptămâni, să-și facă freza copilul, și de ficare dată urmăm același tipar ca prima dată: mergem cu 226 până la Romană, o luăm pe jos până la Amzei, îl preia Elena, se satură de vorbă amândoi în timp ce-l lasă fără păr, plătim, ne luăm jucăria bonus, mergem la Mc; coborâm la metrou și-l luăm până la Unirii, apoi cu tramvaiul 32 până acasă. Dacă Elena e în concediu, David nu se tunde!
Cu autismul la frizer, la noi în cartier
Imediat după ce i-am luat moțul, fremătam de nerăbdare să-mi duc băiatul la frizer. Nu că ar fi stat în drum de vreo freză, dar, deh, eu proaspătă mamă de băiat simțeam că trebuie să intru în rândul lumii și să-l dichisesc corespunzător! Când David avea 1 an stăteam la soacră-mea, în Petre Ispirescu, o zonă bogată în saloane de înfrumusețare. M-am postat la cel mai apropiat, am luat copilul în brațe și așteptam fericită să-i facă o „față de băiat”.
Pe vremea aia habar nu aveam de autism.
Când s-a apropiat cu mașina de tuns de capul lui, David aproape că mi-a sărit din brațe. Brusc a trebuit să cobor de pe norișorul meu roz și să-l țin cu putere ca să-l tundă. Dar el urla cât putea de tare, se zbătea, eu i-am ținut cu o mână mânuțele și cu cealaltă piciorușele, iar frizerița țipa la mine că de ce l-am adus la tuns dacă nu stă.
„De unde să știu eu femeie că nu stă? E prima dată! Poate așa e normal să facă. Se sperie de sunetul mașinii de tuns. Nu vezi?”
Cu chiu cu vai i-a dat o formă, am plătit și la plecare mi-a zis să nu mai vin la ea până nu-l învăț să stea cuminte la tuns. Am văzut negru în fața ochilor, dar nu i-am zis nimic. M-a bufnit plânsul pe stradă de ciudă, dar m-am consolat la gândul că mai sunt și alte frizerii în zonă. Treptat le-am luat pe toate la rând și, de fiecare dată David făcea din ce în ce mai urât. Știu, am greșit că l-am forțat, că-l țineam împotriva voinței lui pe scaun la tuns, dar mă gândeam că, poate-poate de data asta va fi cu noroc.
Era tare fericită când, după peste 3 ore reuseam să îl tund singură, cu creastă!
După diagnostic am început să-l tund acasă
Când am auzit prima dată că David este suspect de autism am terminat cu cruciada frizeriilor. M-am resemnat cu gândul că nu voi putea niciodată să-i fac o poză pe un scaun de salon, cu el zâmbind. Am înțeles de ce făcea spume când ajungea acolo, am înțeles că este extra-sensibil la anumite sunete, deci, gândeam eu pe atunci că nu are sens să mai încerc. Mi-am laut mașină de tuns, foarfece noi și am început să-l „căpresc” de una singură.
Normal că plângea, urla și o lua la fugă prin casă! Îi puneam desene, căutam reclame la tv, că-i mai captau cât de cât atenția, făceam pauză, transpiram amândoi, ne schimbam și o luam de la capăt. Cu totul dura între 3 și 4 ore să-i fac o freză cât de cât ca lumea. După un an, doi deja eram expertă, îl tundeam ba cu creastă, ba cu câte o formă în lateral.
Mi se punea un nod în gât când mergeam în parc și vedeam copii tunși ca lumea, când auzeam că prietenele mele merg cu puștii lor la tuns. Aveam o curiozitate aproape bolnăvicioasă să aflu cum au reușit ele să-i facă să stea cuminți pe scaun. Cred că nimeni nu-mi înțelegea nedumerirea, pentru că nimeni din jur nu avea de-a face cu autismul.
„Cum să-i fac desenzibilizare cu frizerul? Unde găsesc eu un om care să aibă răbdare cu copilul meu în afară de mine? Vreau și eu să-mi tund copilul la frizerie, de ce e așa greu la noi și ușor la alții?” erau gânduri care atunci când veneau, îmi sfâșiau sufletul.
Cu autismul la frizer de fițe
Sinceră să fiu habar nu am cum am auzit prima dată de Ciufolici. Nici nu mai contează. Mi-a rămas în minte o propoziție dintr-o prezentare a lor: „orice pici mofturos se tunde aici”. Cuvintele astea mi-au dat brusc speranță. Ce, autismul nu-i tot un moft? Crede cineva că eu vreau să fie David autist? Că David vrea să fie autist? E un moft al sorții, nu? Deci, dacă-l duc la Ciufolici s-o găsi cineva să știe cum să-l ia ca să stea la tuns, să pot să-i fac o poză zâmbind, pe scaunul de salon, ca-n fantezia mea.
Mi-am luat inima în dinți și i-am făcut programare. N-am dormit vreo două nopți înainte. David nu pricepea prea multe (desi avea aproape de 6 ani), deci de pregătire psihologică nu se punea problema. Eu eram cea care avea nevoie de suport. Nici nu i-am spus lui Florin ce drame îmi trec prin cap. El mă privește cu atâta încredere, încât nu voiam să mă simtă slabă.
„Dacă o să urle? Dacă iar trebuie să îl țin ca să stea? Dacă o să zică să nu mai vin, cum au zis și ceilalți? Iar mă fac de râs? Iar se uită lumea ca la urs la noi? Uf, de ce am făcut programare? Mai bine nu mă duc! Da, clar, nu mă duc! Nu mai pot să trec prin asta. Nici David nu cred că vrea. Dar dacă mai bine mă liniștesc și-i transmit o stare bună copilului și va reuși? Merit să trăiesc ziua în care David stă la tuns. Poate chiar mâine va fi acea zi!” (frântură din jurnalul din 2012)…
Cu autismul la frizer: Elena este un terapeut cu foarfeca în mână
Ca să-i fac ziua mai plăcută am plecat cu autobuzul 226. Am coborât la capăt, la Romană și am mers pe jos până la Amzei. Am intrat în salon și David a făcut ochișorii mari, pentru că era colorat, cu extratereștii pe pereți și mașinuțe în loc de sacune. Era liber un singur hair-stylist, Elena. L-a poftit în mașinuță, dar eu, ca un părinte segredat ce eram de frizerii din Rahova am cerut un scaun ca să-l țin în brațe.
Cu autismul la frizer. Poza mult așteptată, cu David zâmbind pe un scaun de salon.
Mi-a zâmbit și mi-a spus că nu este nevoie, că știe ea că se vor înțelege de minune. Inima mi-a luat-o la galop de-i auzeam bătăile în timpane. Îmi tremurau mâinile când l-am pus în scaun și mă uitam la ea ca la un sfânt când i-a atins prima oară capul. Ah, o să urle, știu că o să urle! Doamne, fă, te rog să urle cât mai puțin de data asta, n-am mai fost de câțiva ani într-un salon!
Dar n-a urlat. Elena îi zâmbea și lega cu el o adevărată conversație, deși David abia bunghea câteva cuvinte. Îi mai arăta o jucărie, îl lăsa să pună mâna pe mașina de tuns, pe peria cu care l-a curâțat la final, pe tot ce voia el. Mă uitam cum trece timpul și David are din ce în ce mai puțin păr în cap și eram convinsă că așa ceva nu se întâmplă în realitate, ci doar visez cu foarte multe detalii. Eram atât de amețită, încât au uitat să-i fac o poză pe scaun, în salon, cu zâmbetul pe față, cum tânjisem ani de zile. Uf, pierderea mea!
N-a durat totul mai mult de 10 minute și copilul meu arăta ca din revistă. Și nu urlase, nu protestase, Elena avea, după părerea mea niște puteri magine, total neomenești, cum altfel să-l fi tuns pe David? Ca recompensă l-am dus la Mc la Romană, apoi ne-am dus cu metroul până la Unirii, de unde am luat tramvaiul 32 până acasă.
Și pentru că acea zi a fost una memorabilă, de fiecare dată când mergem la Ciufolici, facem fix același ritual și retrăim bucuria iarăși și iarăși!
Cu autismul la frizer- magia desensibilizării
Sunt 8 ani de atunci și am arhiva plină de poze cu David zâmbind la frizer. Dacă nu era Elena n-aș fi cunoscut o așa bucurie. E meritul ei, nu al meu pentru această desensibilizare. Și nu doar cu el face asta! Am văzut-o de-a lungul anilor „îmblânzind” mulți năzdrăvani. E frumoasă și bună, e zâna care tunde autismul lui David.
Mă amuză că abia așteaptă să-i crească părul, ca să meargă la ea, să o revadă, să-i spună ce-a făcut de când nu s-au mai văzut, să-și facă o poză amândoi. Eu deja, stau afară, la un ceai cât ei doi au momentele astea. Și credeți-mă, că de fiecare dată îmi amintesc ziua în care era să-mi crape inima de teamă când le-am călcat pragul întâia oară. Mă uit în Sus și mulțumesc că mi-a fost dat să întâlnesc un astfel de om.
Îți mulțumesc, Elena pentru tot ce însemni pentru David! Ești pe pe lista noastră scurtă de unicorni!
Dacă îți place cum scrie Georgiana și te interesează povestea autismului lui David, citește și episoadele anterioare: AICI
Mai multe despre viața de zi cu zi a Georgianei găsești pagina de Facebook, unde Geo marchează toate micile și marile realizări ale lui David.
]]>Dacă acest articol despre această naștere în mașină a micuței Irina Rebeca ți s-a părut interesant îți recomandăm să mai citești și:
]]>