Mădălina L. ne-a scris o poveste impresionantă, despre o sarcină surpriză, despre care ea a aflat cu scurt timp înainte de a naște. Pentru că fetița nu era întoarsă, ea a născut prin cezariană, la o clinică din Bistrița, iar recuperarea a fost anevoioasă. Redăm povestea despre această sarcină surpriză așa cum a fost scrisă de cititoarea noastră:
„Am încercat de nenumărate ori să îmi scriu povestea, o poveste…
O cititoare Totul Despre Mame ne-a povestit experiența ei de mamă suspectă de TBC, care a dus la spitalizare îndelungată, departe de copil. Stresul a fost cu atât mai mare cu cât medicul i-a spus că, dacă se confirmă diagnosticul, mama va trebui să stea 6 luni în spital, fără să-și vadă băiatul nou-născut. Redăm povestea, așa cum a fost scrisă de cititoarea noastră:
„Am născut la Spitalul Județean Galați un…
Cititoarea noastră Cătălina ne-a trimis o poveste tulburătoare, care a început când, la scurt timp după naștere, a aflat că are cancer. Tânăra mămică se luptă acum cu acest diagnostic crunt și încearcă, în același timp, să se bucure de timpul petrecut alături de copilul ei. Redăm povestea, așa cum a fost scrisă de cititoarea noastră:
„Am 32 de ani și de obicei când spun asta fac un calcul să verific dacă zic…
Screeningul pentru malformații și sindroame genetice reprezintă o etapă importantă în urmărirea unei sarcini. Există câteva investigații esențiale în cursul sarcinii, care nu numai că salvează vieți, dar și împiedica crearea unor situații limită care nu numai că pot fi evitate, dar pot fi gestionate eficient într-un mediu controlat, medical.
Spre exemplu, dacă în cursul unor ecografii uzuale de…
Până la 20 de săptămâni de sarcină, niciun medic nu și-a dat seama că senzațiile de rău ale mămicii sunt provocate de o sarcină.
Cititoarea noastră Adriana Drăghici ne-a trimis o poveste de naștere la maternitatea Giulești, unde a venit pe lume cel de-al treilea copil al ei. Povestea este una impresionantă, dat fiind faptul că mămica a aflat de sarcină când avea deja 20 de săptămâni, iar la naștere…
Cititoarea noastră Ema Niță, care locuiește din 2012 în California, ne-a trimis povestea nașterii băiețelului ei Enzo, o naștere pe care o numește pur și simplu frumoasă. Micuțul s-a grăbit să vină pe lume la 36 de săptămâni, dar mămica a făcut față cu brio acestei provocări. O singură supărare are: aceea că nu a reușit să-și alăpteze bebelușul. Redăm povestea nașterii lui Enzo așa cum a fost scrisă de mămica lui.
”Mă numesc Ema și locuiesc în California de 7 ani. Vă urmăresc postările și citesc cu drag poveștile de naștere ale celorlalte mămici. Așadar, am decis să vă scriu și eu povestea nașterii lui Enzo. O poveste frumoasă, care ne-a luat prin surprindere.
Toată sarcina mi s-a zis să nu îmi mai fac planuri prea detaliate, pentru că multe din lucruri se vor întâmpla exact pe dos. Cu toate acestea, aveam un plan făcut pentru orice. Credeam că va fi totul previzibil, dat fiind faptul că sarcina mergea fără probleme.
Bineînțeles că m-am înșelat.
Nu aveam nimic asamblat, spălat, instalat. Toate erau în cutii
Eram pregătită pentru o naștere vaginală, asistată de epidurală, dar eram împăcată și cu ideea unei posibile cenzariene. Mi-am anunțat doctorița din timp cu privire la dorințele mele, am vizita Centrul de Nașteri al spitalului local și așteptam ziua cea mare de 1 Septembrie 2019. Bebe a decis sa vină mai devreme, la 36 de săptămâni și 3 zile. M-am trezit în dimineața de 7 August că mi s-a rupt apa. Era a 2-a zi de concediu prenatal.
Aveam senzația că e ceva trecător, refuzam să cred că poate veni bebe așa devreme.
Nu aveam nimic asamblat, spălat, nici baza și scaunul de mașină nu erau instalate. Toate erau încă în cutii, aliniate frumos pe patio-ul din fața casei. La 20 de minute după ce am realizat că mi s-a rupt apa, ne-am suit în mașină și am plecat spre spital. Am ajuns după 30 de minute, iar eu aveam deja niște crampe ușoare. Am fost verificată și internată imediat.
Am refuzat să stau întinsă
Doctorița m-a anunțat că nu sunt dilatată deloc și că voi naște probabil a 2-a zi. Mi s-a făcut o injecție care să ii ajute plămânii bebelului și am fost lăsați sa completăm hârțogăriile referitoare la asigurarea medicală. Era 12 după-amiaza. Curând, au început contracțiile mai puternice, dar erau încă haotice, nu respectau un interval anume. După două ore, doctorița mi-a oferit o pastilă de dilatare a cervixului, despre care am aflat după ce am născut că era de fapt o pastilă placebo.
La ora 3 pm, contracțiile erau deja foarte puternice și nu îmi puteam da seama la ce interval veneau. Monitorizarea contracțiilor și bătăilor inimii copilului era realizată prin niște benzi speciale lipite cumva de pântecele meu. Pentru ca monitorizarea să meargă, trebuia să stau cuminte în pat și să sufăr acolo, pe spate. Am zis că eu nu pot sta întinsă în pat cu asemenea dureri, așa că mi-am petrecut travaliul mergând prin rezervă și așezându-mă in patru labe pe jos, pe pat, pe unde apucam.
Știam de la o colegă că doctorii sunt capabili să asiste nașterea și atunci când mama este în poziția “capră”, și tot din aceeași poziție pot verificare gradul de dilatare. Așa că am refuzat sa fiu țintuită în pat, iar asistentele îmi monitorizau manual contracțiile și bebelul la fiecare 30 minute.
Când am cerut epidurala, anestezistul era la el acasă
Am cerut epidurala pentru că nu mai rezistam. Eram dilatată 4 cm, deci numai bine pentru epidurală, conform procedurilor spitalului. Doar ca anestezistul era acasă și i-a luat o oră să ajungă la mine. Odată venit anestezistul, frica se instalase în mine și îmi aduceam aminte de toate poveștile de groază, cu epidurale care nu și-au făcut efectul sau care au durut cumplit. În timpul procedurii nu am simțit nimic, dar aveam o senzație puternică de a merge la baie.
La 5 minute după epidurală, deja îi simteam efectul și începusem să mă gândesc cum voi încerca sa trag un pui de somn până când va veni momentul sa împing. Nu a fost așa. Una din cele 3 asistente care m-au monitorizat și asistat cu frecvență a decis să mă mai verifice o dată și, deodată, a chemat doctorița și pe celelalte două asistente și m-au anunțat că în 10 minute trebuie să mă apuc să împing.
Tatăl, extaziat, căuta coloana sonoră pe Spotify
Eram obosită, siderată și puțin înspăimântată, încât m-am trezit zicând: “Dar nu se poate, doamnelor! E totul prea repede!”. Nimeni nu m-a băgat în seamă: staff-ul medical pregătea rezerva pentru naștere, doctorița își ajusta halatul de unică folosință, iar prietenul meu era deja extaziat și căuta pe Spotify melodia din Regele Leu, “The Circle of Life”, pentru a o folosi drept coloană sonoră in momentele nașterii propriu-zise. Nici asta nu ne-a mers. După 10 minute, Enzo își făcea apariția, fără coloană sonoră, dar aclamat de mami, tati, asistente și doctoriță. Un bebe sănătos, de 3 kg 200 gr.
Îl aveam pe piept și nu îmi puteam crede ochilor că era cu noi deja, că fusese totul atât de rapid. Am rămas 5 zile în spital, pentru că fusese puțin înainte de termen, însă îi mulțumesc lui Dumnezeu ca totul a fost bine, că am avut o echipă medicală cu femei inimoase, prietenoase și în primul rând Profesioniste. Ne-au înțeles temerile, ne-au ajutat cu orice le ceream, ne-au adus un pat extra pentru prietenul meu, ca să nu se mai chinuie pe canapeaua din rezerva, ne-au învățat tot ce aveam nevoie să știm și ne-au ținut companie când nopțile se dovedeau a fi dificile.
Recuperarea a fost rapidă, doar o copcă a fost necesară, iar odată ajunși acasă, mă simțeam ca nouă. Pentru mine nu nașterea a fost o problemă, și de ea mă temeam cel mai mult, ci alăptatul s-a dovedit a fi un lucru deloc ușor, foarte stresant, care m-a lăsat de multe ori cu gândul: “Sunt oare o mamă îndeajuns de bună, dacă nu îmi pot alăpta copilul?”.
Cum a fost naşterea ta? Ai născut natural sau prin cezariană? A fost momentul naşterii aşa cum ai visat tu sau ai rămas cu amintiri triste? Povesteşte-ne cum a decurs momentul în care puiul tău a venit pe lume, în aproximativ 1000 de cuvinte, trimite-ne textul tău la adresa [email protected], cu titlul POVESTE DE NAȘTERE şi, dacă este selectat, va apărea la această rubrică. Dacă ai şi câteva fotografii din maternitate sau din primele voastre zile împreună, ne-am bucura tare să le vedem şi să le publicăm odată cu articolul! Mulţumim!
]]>
Tot mai mulți micuți încep să aibă acces la telefoanele mobile, iar acest lucru este cu adevărat dăunător. Un studiu publicat chiar săptămâna aceasta în Medical Journal of Australia şi realizat de cercetători de la Universitatea din Queensland, subliniază faptul că există copii de vârstă mică ce petrec aproximativ 50 de minute zilnic în faţa ecranelor.
Recomandările medicilor și specialiștilor în sănătate din întreaga lume spun același lucru: un copil cu vârsta atât de fragedă nu ar trebui să aibă acces în fața ecranelor, cu precădere înainte de a împlini vârsta de doi ani.
Cu toate acestea, rata copiilor sub doi ani care petrec aproximativ o oră pe zi în fața ecranelor ne lasă de-a dreptul îngroziți. Ce se va întâmpla cu micuții noștri?
Copiii care au aproximativ trei ani petrec, în medie, 94 de minute pe zi în timpul săptămânii în fața ecranelor (telefon mobil, tabletă, laptop etc.).
„Copiii de vârstă mică nu ar trebui să stea în faţa ecranelor pentru perioade lungi de timp întrucât există dovezi nou apărute potrivit cărora acest obicei ar putea fi nociv pentru creştere şi dezvoltare, iar oamenii ar trebui să fie conştienţi de acest lucru”, spun specialiștii din echipa studiului.
„Este foarte uşor să petreci timp împreună cu copiii în faţa ecranelor întrucât există atât de multe aplicaţii şi jocuri dezvoltate special pentru copii şi părinţi”.
Poate că la prima vedere acesta pare timp de calitate, petrecut împreună cu micuții noștri, însă este oare așa cu adevărat sau pur și simplu de multe ori le facem rău fără să ne dăm cu adevărat seama?
Surse: mirror.co.uk, littlethings.com, antena3.ro