Prezența unui copil cu autism sau cu alte nevoi speciale în școlile de masă este des întâlnită. De multe ori, însă, nici cadrele didactice și nici elevii nu știu cum să interacționeze eficient cu un astfel de copil, ratându-se astfel șansa unei adevărate incluziuni. Gesturile simple, precum cel de a bate palma, a-l saluta sau a-l ajuta să gestioneze un conflict sunt suficiente uneori pentru a-l face pe copil să se simtă…
]]>Îți oferim un ghid complet despre antemergător, care să te ajute să faci cea mai bună alegere pentru copilul tău. Sunt foarte multe modele pe piață, cu funcții diverse, dar absolut toate necesită supraveghere din partea adultului atunci când este folosit!
Hai să începem mai întâi cu diferența dintre un premergător și un antemergător! Așa cum ți-ai dat seama din denumire, primul se poate folosi înainte ca bebe să…
Pielea bebelușului este foarte sensibilă și orice mic factor iritant poate crea răni serioase copilului. Amestecul substanțelor din urină și scaune este o adevărată bombă pentru piele, mai ales pentru că zona fundulețului este mereu acoperită cu scutec. Cum poate ajuta crema împotriva iritației de scutec și ce trebuie să știm despre îngrijirea pielii din zona scutecului, ne spune medicul William Sears,…
]]> Când te vezi cu copilul tău în brațe pentru prima dată te încearcă tot felul de sentimente. Treci de la iubire la panică, de la încântare la grijă, de la entuziasm la spaimă. Dar indiferent de ce îți trece prin suflet, mintea îți dictează că trebuie să fii un părinte bun și toată viața îți este ghidată de această dorință.
Otilia Mantelers a avut același gând când și-a lăsat în 2012 cariera de analist financiar pentru a deveni instructor de parenting. Și-a descoperit vocația tocmai din dorința de a fi o mamă mai bună pentru cei trei copii ai săi. De atunci susține cursuri pentru părinți si organizează conferințe cu speakeri internaționali. Este apreciata pentru modul în care susține importanța jocului în toate ariile de dezvoltare ale copiilor, după ce, în 2013, a devenit primul instructor Parenting by Connection din România, după un program intens de un an de formare cu organizația “Hand in Hand Parenting” din USA. In prezent, este psiholog, urmand diferite formari in terapia traumei.
Otilia Mantelers a vorbit la podcastul Childlife – Provocări de părinte cu Andrei Dumitrașcu, Marketing Manager SECOM, despre ce înseamnă de fapt să fii un părinte bun.
Puteți asculta podcasturile realizate în cadrul campaniei SECOM Childlife – Provocări de părinte AICI
Dincolo de teorie este multă muncă cu sinele ca să fim părinți mai buni
La fel cum ni se întâmplă aproape tuturor, și Otilia și-a însușit din diverse surse teoria de parenting și de creștere a copiilor, dar odată ajunsă să aplice pe copiii ei acele sfaturi a fost mai greu. Toți am citit despre efectele negative ale țipatului la copii, despre tehnici prin care să ne controlăm atunci când ne găsim pereții desenați de la un cap la altul, dar tot nu reușim întotdeauna să nu ridicăm vocea.
”Țin minte când erau copiii foarte mici că îmi făceam program pe zi: azi mă joc de la ora cutare la ora cutare cu ală, azi fac aia și aia. Era așa o nebunie, ca în companii. Îmi făceam excel-uri cu ce-am făcut, ce-a mers, ce n-a mers. Dar nu este așa… După care am ajuns să-mi fac și eu propria mea terapie… Făcându-mi propria mea terapie am înțeles că nu e suficient să citesc și să învăț niște lucruri pe care să le aplic acasă cu copiii, pentru că e mult mai profund de atât. Acum, abordarea mea de parenting este centrată mai degrabă pe părinte și pe noțiunea de atașament dintre părinte și copil. Dacă părintele se uită la el și la viața lui interioară, atunci atașamentul dintre el și copilul lui – atașament de care copilul are mare nevoie – este mai solid”, crede Otilia Mantelers.
Cum să te conectezi cu copilul
Alfie Kohn, autor al cărții ”Parenting necondiționat”, una dintre cele mai apreciate cărți de parenting, le propune părinților o abordare similară.
Vorbește-i despre modul în care te simți în interacțiune cu el.
„Acum eu nu mă simt ascultată, mi-ai cerut să te ascult, dar după ce ai terminat, te-ai întors și ai plecat. Îmi doream să îți spun și eu ceva”.
Vorbește-i despre starea ta interioară și nivelul de energie cu care intri în relație cu el.
„Mă simt obosită și oricât mi-ar plăcea să te urmăresc, observ că îmi fuge mintea. Pot să mă mișc puțin pentru a mă energiza și reveni la joacă cu tine mai trează?”.
Vorbește-i despre nevoile tale.
„Îmi place tare mult când te văd atât de plin de energie, tare mi-ar plăcea să învăț și eu de la tine. Acum, însă, urechile mele sunt foarte sensibile și aș putea să te ascult mai bine dacă am vorbi amândoi mai încet.”
Propune-i lucruri.
„Observ că vrei din nou să ne jucăm cu mașinuțele ca și ieri sau alaltăieri. Este că un joc cu care mă întâmpini mereu. Dar am putea la fel de bine să facem un puzzle, ce zici?”. Copii ne comunică lucruri prin jocurile repetitive, poate fi o formă de a-și arăta anxietatea pe perioada în care ați fost separați sau nevoia de familiaritate și confort.
Implică-te activ în joc.
El nu își dorește să te comporți asemeni unei marionete care face doar ceea ce el spune. Atunci când îl urmezi întocmai în jocul său poate însemna și că ești pe modul automat. Deci nu ești prezent. Își dorește un partener “treaz”, care să vină cu propria lui creativitate.
Atunci când ești prezent în interacțiunea cu copilul tău, începi să vezi oportunități de dezvoltare pentru el, încep să apăra idei creative și, dacă ești norocos, poți chiar să te bucuri la aceeași intensitate cu el de joacă împreună.
Copilul care ai fost trebuie vindecat
Pentru ca lucrurile să se schimbe este nevoie în primul rând ca părintele să conștientizeze că trebuie să privească în interior, spre el. În plus, trebuie să se raporteze la copilul lui, nu la copilăria pe care el a avut-o pentru că totul este diferit acum.
”Dacă eu, ca și copil, am fost un copil foarte cuminte, revolta propriului meu copil mă va revolta. Dacă eu, când eram mică, eram cumințică și făceam tot ce trebuie și nu crâcneam, acum un copil care se revoltă mă face pe mine, mama-adult, să regresez la pozitia de copil și să nu mai fiu mamă. Să zic: “Da’ ia uită-te la tine! Da’ ce răspunzi tu așa? Da’ cine ești tu, cine te crezi tu?”. Reacționez din postura de copil, de la o vârsta la care a avut loc trauma noastră din relația cu mama, cu tata, cu persoana de atașament pe care am avut-o. Atunci trebuie practic să mă uit la partea emoțională într-un cadru terapeutic”, explică Otilia Mantelers.
Părintele ar trebui să facă exerciții de mindfulness, de centrare pe corp, cu yoga, cu tot felul de sporturi, mai ales că un copil poate zgândări și mai tare rănile pe care le avem din copilărie. Practicarea sporturilor este foarte importantă, pentru că lucrând cu corpul nostru care păstrează amintirile traumei, care a înghețat la un moment dat și care se dezgheață când nu vrem. De multe ori acest lucru se întâmplă în relația cu copilul, în relația de cuplu, în relațiile la job. Ca să se poată controla părintele are nevoie să se vindece, să se îngrijească, să se uite la partea aia de copil rănit din el.
Drumul spre vindecare al părintelui care a suferit traume în copilăria lui, unele pe care poate nici nu le conștientizează, este lung. Parcurgerea lui poate fi dureroasă, dar de transformare va beneficia nu numai propriul copil, ci și adultul care se va înțelege mai bine pe sine.
Vă recomandăm să ascultați podcasturile realizate în cadrul campaniei SECOM Childlife – Provocări de părinte, care cuprinde opinii de la experți, părinți sau părinți în devenire, AICI.