„Cei care îi educă pe copii sunt demni de mai multă onoare decât cei care le dau viață. De aceea, pe lângă viață, dăruiți copiilor și arta de a trăi bine” – spunea cândva Aristotel. „Arta de a trăi bine” sună mult mai frumos decât „bogăția, fericirea sau înțelepciunea”, pentru că înglobează toate minunățiile la care ne putem gândi. Asemenea unui pictor care așterne nuanțele pe o pânză albă, tu, în calitate de părinte responsabil, vei așterne învățăminte și momente de neuitat peste viața copilului tău. Tu ești cel care îl va învălui cu delicatețe, blândețe, dragoste și zeci de alte emoții și momente, atunci când este mic; tu îl vei învăța cum să se autoeduce astfel încât să poată integra fericirea și tu îi vei arăta unde anume o poate găsi.
Unde găsim fericirea? Cum percepe un copil această noțiune?
Probabil că cel puțin o dată în viață v-ați întrebat copilul micuț, dacă este fericit. Deși mici, copiii simt mult mai intens față de adulți, iar acesta este darul lor cel mai de preț. Omul a devenit ființă socială stând printre oameni și formând o comunitate; a devenit uman odată ce și-a întors instinctul către sentimente și rațiune, prin intermediul evoluției. La rândul său, evoluția este constantă, iar ultimele decenii au atins tot mai frecvent coarda sensibilă a fericirii. Astăzi ne întrebăm cu toții cum putem face astfel încât copilul nostru să fie cel mai fericit; ferit de orice rău și cu toate nevoile satisfăcute, însă… ce este fericirea, mai presus de orice altă întrebare?
Gesturi mărunte
Indiferent de vârsta pe care o avem, gesturile mărunte vor face tot timpul diferența. Învață-ți copilul să aprecieze micile minuni ale vieții – micile gesturi de prietenie, zâmbetele, curcubeul de după ploaie, florile proaspăt înflorite și mirosul de prăjituri coapte de bunica. Micile gesturi îți ajută copilul să devină empatic și recunoscător; să înțeleagă că adevărata fericire nu se află în obiectele materiale, ci în gesturile care stârnesc emoții și momente pe care ni le vom aminti toată viața. Astfel de clipe nu se pierd, însă obiectele materiale sunt bucurii trecătoare.
Haz de necaz
Se sparge o farfurie? S-a spart ghinionul! Ce sens are să cerți copilul sau soțul pentru o farfurie spartă? Ce sens are să te enervezi pe tine dacă ți-a scăpat din mână. Un copil absoarbe foarte ușor astfel de comportamente și va ajunge la rândul său să facă o mare drama din situații mici. Râzi, râzi cât mai mult de micile trăznăi și nu mai lua în serios orice aspect. Un părinte fericit are un copil fericit. Relaxează-te! Viața înseamnă mult mai mult decât o mână de episoade negative care pot da naștere unor frustrări de moment. Tu ești cel care alege cum să perceapă situațiile în care se află și tu dai tonul acestor percepții pentru copilul tău!
Să luăm situația ca atare
Una dintre cele mai importante lecții cu care ne alegem din viață constă în acceptare. Copii, în mod special, au tendința de a se împotrivi la foarte multe aspecte și probabil că nici nu este nevoie să vă gândiți prea mult pentru a vă aminti când s-a împotrivit piticul ultima dată. Este important pentru el să vadă că de multe ori, situațiile trebuie luate ca atare. Cu cât mai mult ne împotrivim, cu atât mai tare ne vom încărca de negativism. Fericirea înseamnă, printre altele și pace cu propria persoană.
Să fim recunoscători!
Totul este trecător, iar aprecierea fiecărui moment sădește magie în sufletele noastre. Avem nevoie de recunoștință așa cum avem nevoie de aer. Ranchiuna și gândirea negativă nu ne vor ajuta să evoluăm, așa că dacă tu ești recunoscătoare pentru micile minunății din viața ta, fii sigură că și copilul tău se va dezvolta în aceeași notă!
Acceptarea emoțiilor
„Nu mai plânge!” – așa sună una dintre cele mai rostite replici față de cei micuți! Poate părea inofesivă la prima vedere, însă un astfel de îndemn nu face decât să inhibe emoțiile copilului. Aceeași situație are loc și în cazul crizelor de furie (atunci când nu le dăm voie să se manifeste și să elimine toată tensiunea). Pentru a putea fi fericit, copilul are nevoie să experimenteze întreaga paletă de emoții, astfel încât să le poată distinge și să se simtă liber. Libertatea de manifestare este minunată, în măsura bunului simț, în mod cert. În loc să ne certăm copiii pentru faptul că se manifestă, îi putem ajuta să înțeleagă ce anume îi face să se manifeste în x mod și cum ar putea-o face în parametri normali.
Bucuria de a contribui
Bucuria de a fi parte dintr-un proiect care face o diferență sau dintr-un moment care impactează în profunzime viața unei persoane trebuie neapărat împărtășită cu copilul tău! Îl poți învăța încă de mic cât de important este să ofere o floare, un zâmbet, o idee, să împartă o ciocolată și în cele din urmă să facă o diferență. Altruismul hrănește sufletele tuturor, cu atât mai mult sufletul curios al copilului tău.
Un munte de bani nu ajută sufletul
Nimeni nu spune că educația din acest punct de vedere nu este importantă, însă nu bogăția îți va hrăni copilul din punct de vedere spiritual. Știm că vrei tot ce este mai bun pentru el și normal că îl vei încuraja toată viața să facă cele mai bune alegeri, însă ai grijă ca și sufletul său să fie bucuros, fiindcă în cele din urmă, acest lucru este cel care face cu adevărat o diferență.
Copiii sunt mult mai aproape de fericire față de noi, adulții. Noi creștem și acumulăm o multitudine de stări; ne încărcăm cu multe emoții și se poate întâmpla adesea să ne pierdem pe drum. Un copil însă, se naște pur – se naște fericit și râde cu gurița până la urechi. Copilul are cel mai cristalin râset și parte din datoria noastră este să-i menținem această puritate în suflet. Nu îl vom putea proteja de încercările la care s-ar putea să îl supună viața, însă îi putem fi alături și ne putem îmbunătăți pe noi înșine, astfel încât să fim cu adevărat un model demn de urmat pentru cel mic. Fericirea copilului tău pornește de la tine, așa că nu uita să practici și tu ceea ce îl înveți pe el, astfel încât tot tabloul să aibă sens!
Atunci când vorbim de sindromul copilului bogat nu o spunem în sens metaforic. Este vorba de o tulburare reală, rezultatul exceselor materiale la care este supus copilul. În plus, acest sindrom nu afectează, neapărat, numai copiii din familii foarte bogate. Poate să apară, la fel de bine și la copiii crescuți în familii cu o situație economică medie. Practic, sindromul copilului bogat nu este o condiție asociată cu o anumită clasă socială, ci cu un anumit stil de parenting.
Ce este sindromul copilului bogat
Sindromul copilului bogat este definit ca un set de tulburări emoționale și comportamentale ce apar la copilul care crește în familii în care compensarea materială ține loc de atenție, timp sau afecțiune. Nu numai că părinții oferă copilului orice își dorește din punct de vedere material și financiar, dar tot ceea ce-i dăruiesc este în exces, fie că este vorba de bani, obiecte, privilegii sau acces la diferite experiențe educaționale sau de divertisment.
Majoritatea acestor părinți își petrec o mare parte din timp muncind să ofere copiilor o viață de confort și satisfacții materiale. Ei presupun din start că un copil își dorește lucruri scumpe și tot felul de oportunități la care să aibă acces. Pentru acești părinți, cu cât mai multe lucruri are un copil, cu atât este mai fericit, Suferința este asociată, în concepția lor, cu lipsurile materiale sau cu dorințele neîmplinite.
Copiii crescuți în astfel de condiții ajung să prezinte adesea un comportament marcat de răsfăț și pretenții exagerate, considerându-se îndreptățiți să primească orice vor. Ei nu îi roagă pe părinți să le ia anumite lucruri, ci comandă. Având tot ce-și doresc,imediat ce solicită ceva, astfel de copii sunt adesea leneși, cu o motivație scăzută și o toleranță redusă la frunstrare. Capacitatea lor de control emoțional este diminuată, astfel încât se manifestă cu furie și agresivitate atunci când dorințele nu le sunt îndeplinite.
O altă caracteristică a acestui tip deficitar de parenting este faptul că părinții au așteptări exagerate de la copii. Ei vor să se asigure că odraslele lor vor avea numai succese, că vor fi deasupra oamenilor de rând și vor ocupa posturi de conducere și poziții sociale superioare. Acesta este unul dintre motivele pentru care îi presează pe cei mici să facă din ce în ce mai multe cursuri și activități extracurriculare. Acești părinți nu permit copiillor să facă lucruri care îi pasionează sau pentru care au înclinație, ori să se dezvolte în mod natural. Încă din primii ani de viață îi modelează să fie competitivi, să caute să se impună, să devină lideri și să se pregătească pentru meseriile cele mai bănoase și cu cea mai mare trecere în societate,
Consecințe ale sindromului copilului bogat
Copiii care au acest sindrom suferă modificări profunde ale personalității lor, iar atunci când cresc manifestă o serie de simptome precum:
Stimă de sine scăzută. Acești copii nu reușesc să-și dezvolte potențialul, deoarece li se oferă întotdeauna totul, fără a fi nevoie să facă nimic sau să depună eforturi.
Management emoțional slab. Copiii cu acest sindrom nu știu să se descurce cu propriile emoții, pentru că le-au lipsit comunicarea și îndrumarea părintească. Nimeni nu le-a spus ce să facă atunci când sunt tristi, supărați sau fericiți, așa că nu au cele mai elementare instrumente de gestionare emoțională.
Toleranță foarte scăzută la frustrare. Sunt copii care nu pot să accepte faptul că există momente în care nu obții ceea ce dorești și că lucrurile nu merg întotdeauna așa cum vrei tu.
Agresivitate. Mulți dintre copiii crescuți în medii cu excese materiale prezintă niveluri ridicate de agresivitate și pot avea probleme de comportament în mediul școlar, familial și social.
Consum de alcool și droguri. Un procent ridicat de adolescenți crescuți în aceste contexte au probleme cu alcoolul sau cu consumul de droguri.
Performanță academică scăzută. Mulți copii foarte răsfățați au performanțe școlare slabe, deoarece au o motivație redusă și nu-și fixează obiective pentru viitor, dat fiind că primesc tot ce au nevoie de la părinți.
Părinții sunt responsabili pentru instalarea acestui sindrom la copii
În cele mai multe cazuri, responsabilitatea pentru dezvoltarea sindromului copilului bogat revine părinților. Aceștia au o atitudine de luptă și competiție, dublată de consumerism, caracteristică societății în ansamblul ei. De aceea, le oferă copiilor numeroase jucării, cele mai noi telefoane mobile și haine de firmă de care nu au nevoie cu adevărat.
De multe ori, părinții încearcă să compenseze timpul pe care nu-l pot dedica copilului lor prin lucrurile materiale pe care i le asigură acestuia. Dar aceasta este o greșeală foarte gravă, ce poate avea consecințe nefaste pentru copil.
Ceea ce agravează și mai tare consecințele acestui tip de parenting este faptul că mulți dintre părinți sunt foarte permisivi cu copiii, ceea ce face ca aceștia să fie greu adaptabili, să nu respecte regulile și nici persoanele cu care vin în contact.
Ralph Minear, profesor de pediatrie la Universitatea Harvard, le oferă părinților un set de întrebări de autoevaluare, pentru a vedea dacă nu cumva promovează un tip de parenting ce încurajează sindromul copilului bogat:
– Cumpărați adesea cadouri scumpe copilului, chiar și atunci când nu este o ocazie specială?
– Cheltuiți excesiv pentru satisfacerea capriciilor copilului?
– Copilul are voie să stea mai mult de două ore pe zi la televizor sau pe computer?
– Este înscris la activități extracurriculare fără ca el să ceară acest lucru?
– Vă răsplătiți copilul cu bani sau cadouri atunci când face o faptă bună?
– Copilul se plânge frecvent de plictiseală? Nu știe să se distreze, chiar și într-o cameră plină de jucării?
Dacă părinții răspund “Da” la mai multe dintre aceste întrebări, sunt șanse mari ca odraslele lor să dezvolte sindromul copilului bogat.
Părinții compensează faptul că nu acordă suficient timp copiilor oferindu-le prea multă libertate, făcând regulile prea flexibile și înconjurându-i în mod exagerat cu lucruri materiale.
Ce se poate face pentru a evita sindromul de copil bogat?
Există câteva lucruri pe care părintele trebuie să le ofere copilului și care sunt mult mai importante ca bunurile materiale:
Timp de calitate petrecut împreună. Timpul pe care îl petrecem cu copiii este secretul fericirii lor, nu bunurile materiale excesive. Părinții trebuie să învețe să-și echilibreze viața profesională cu cea familială, să petreacă un timp de calitate cu copii, ascultându-i, jucându-se cu ei sau ajutându-i cu temele.
Limite și reguli consecvente. Copiii au nevoie de limite și reguli care să îi ajute să facă diferența între ceea ce este bine pentru ei și ceea ce nu le este folositor. Nu este nevoie să fii un părinte autoritar; dar cu siguranță că nici atunci când ești prea permisiv nu îți ajuți, cu adevărat, copiii.
Recompense corecte. Trebuie să învățăm copiii că efortul este el care este recompensat, nu numai rezultatele. Nu exagerați cu recompensele, ci stabiliți o perioadă mai îndelungată după care să răsplătiți copilul, după ce a atins un obiectiv mai important. . Aveți grijă ca această recompensă să fie potrivită pentru vârsta lor și să nu fie excesivă. .
Afecțiune și atenție. Mai presus de toate, copiii vor să fie iubiți. Prezența părinților le oferă încredere și un sentiment de bunăstare care este de neînlocuit.
Surse: https://exploringyourmind.com; https://youaremom.com; https://www.wikye.com