Cândva, într-o zi de iarnă, este ziua mea. Așa a fost să fie. Mi-ar fi plăcut să fiu născută vara, să suflu la 35 de grade C în lumânări, mi-ar fi plăcut să mă bucur ca alți oameni de ziua mea, să aștept mesajele cu inimioare pe Facebook. Mi-ar fi plăcut să aștept cadouri frumos ambalate. Dar cred că am și eu doza mea de autism, de ziua mea îmi place să mă lase toată lumea în pace.
Mă străduiesc în fiecar an…
Autismul are o grămadă de părți frumoase. Iar eu, care merg zilnic, de ani buni la braț cu autismul, recunosc sincer că sunt fascinată de lumea în care mă duce copilul meu cu gândurile și acțiunile sale. De exemplu, în pandemie când a trebuit să o lăsăm mai moale cu întâlnirile reale, ne-am reprofilat și ne-am împrietenit cu personajele de la TV care ne-au ținut de urât în atâta singurătate.
Nu, nu sunt mama model…
Doctorul Minune este un serial de mare succes difuzat în foarte multe țări, ajuns anul acesta și în România. După ce am urmărit cu sufletul la gură „Atypical”, pe Netflix, mi-a trezit interesul imediat. Mie și miilor de mame de copii cu autism de la noi din țară. Am renunțat după câteva episoade pentru că mi-am dat seama că îmi face mai mult rău decât bine.
Filmul e bun. Ca film. Ca ficțiune. Ca fenomen. Filmul…
Tandemul David- Georgiana a fost varianta care a asigurat incluziunea cu succes în învățământul de masă.
David și Georgiana sunt colegi de bancă, în clasa a VII-a. El are 13 ani, ea, 42. Cei doi învață la școala 144 din cartierul bucureștean Ghencea, iar după ore merg împreună acasă, braț la braț, mamă și fiu.
David este un copil atipic, diagnosticat cu autism la 2 ani și câteva luni. Din clipa…
Ziua de nastere a autismului, momentul în care viața ni s-a schimbat complet.
Ziua de naștere a autismului este de fapt ziua lui David, pe 14 septembrie, de 14 ani, cu aceeași urare îl întâmpin: „Să fii fericit, copilul meu!” Nici măcar când îl purtam în pântece nu visam altceva pentru puiul meu, decât o viață cu zâmbete nesfârșite. A ajuns la vârsta adolescenței și este așa cum mi-am dorit: bun,…
Manualul de instrucțiuni pentru autism se potrivește doar copilului nostru!
Manual de instrucțiuni pentru autism (regulile 1-50). În ultimii 14 ani am trăit după regulile autismului lui David. Am lăsat în urmă mii de astfel de reguli, am ajuns acum la 100, pe care le respectăm într-o mare măsură pentru a-i aduce în fiecare zi copilului o stare de bine. Unele par absurde, pe altele le poți întâlni și la un copil tipic, dar de toate trebuie să ținem cont mai mult sau mai puțin dacă vreu să merg cu zâmbetul în sus la braț cu autismul!
Am să le spun pe un ton relaxat, pe mine nu mă mai sperie de mult autismul copilului meu. Știu dinainte cum va reacționa dacă îi încalc regulile, îmi construiesc viața după ele, pentru a-i păstra copilului meu zâmbetul pe buze și a evita o criză de nervi. Deși par multe, în trecut erau de 10 poate 20 de ori mai multe. Deci, stăm bine, cum ar veni!
Dacă vrei vreodată să petreci o zi cu copilul meu sau dacă pur și simpli vrei să afli cum e viața cu el la aproape 14 ani, iată manualul de instrucțiuni!
Manual de instrucțiuni pentru autism: starea mamei influențează starea copilului
Reguli pentru mine
1. David nu mă vrea niciodată tristă. Adică pe fața mea trebuie să fie mereu zâmbet, chiar dacă l-am luat cu mine la dentist și mi-am scos nervii de la măsea, eu a trebuit să fiu cu zâmbetul pe buze!
2. Nu trebuie să stăm nicio zi „blocați în casă”, trebuie să ieșim zilnic la plimbare, fie și la o cursă scurtă cu un tramvai. Ia gândiți-vă cum a fost în starea de urgență 67 de zile!
3. Dacă îmi pune o întrebare, trebuie să-i răspund instant. Cu greu a acceptat că la unele nu știu să răspund! „Nu știi câți kilometrii sunt până la mijlocul pământului?” Noroc cu Google!
4. Îmi atribuie puteri supranaturale, gen: „Oprește ploaiaa, Georgiana! Fă cumva să dispară Coronavirusul ăstaaa! Adu mai repede Crăciunul!”
5. Să-i acord mereu atenție! Și atunci când vorbesc la telefon, și când scriu, și când conduc! Pe asta am mai remediat-o, dar tot mă acaparează în câteva minute dacă nu „restabilesc conexiunea”.
6. Să am mereu un ton blând și calm, chiar dacă el face cea mai mare boroboață, chiar dacă un șofer nu-mi dă prioritate, chiar dacă tocmai m-am lovit la degetul mic de la picior, chiar dacă el ia mâța de coadă și o scoate în triplu salt din cameră. Lui David mereu, dar absolut mereu, trebuie să-i vorbești de parcă i-ai spune o poveste cu zâne!
7. Cu el, trebuie să-mi țin promisiunile de fiecare dată. De exemplu, dacă am zis că mergem cu tramvaiul 1 și peste noapte a nins de juma de metru, înotăm prin nămeți și mergem cu tramvaiul 1. Punct.
Chiar dacă arată deja ca un adult, David are un suflet de copil. Bun. Cel mai bun!
Reguli pentru tati
8. Tati nu are voie să vorbească cu mine prea multe, dacă este el de față. Se bagă instant în conversație: „Georgiana, mie nu-mi dai atenție?!” Unele treburi urgente le vorbesc cu Florin prin mesaje pe whatsapp!
9. Florin nu are voie să facă baie, seara, înaintea lui. El trebuie să fie mereu al treilea, după David și după mine.
10. La volan nu are voie să pună frână brusc, să zică vreo două bombardierilor din trafic, să dea muzica mai încet dacă îi sună telefonul. Dacă îl sunați pe Florin și pare a fi în club, înseamnă că e cu David în mașină!
11. Când pleacă ei „ca băieții” stabilesc pas cu pas un traseu și tati trebuie să-l respecte, că altfel îl știe tot neamul. Oricum, când vine acasă, da raportul instant, cu „tati a zis” „tati a dres”!
Reguli de familie
12. Dacă suntem în camere diferite și vorbim ceva mai tare ca să ne auzim, copilul crede că ne certăm, deci…revenim la mesaje!
13. Îl luăm cu noi peste tot (cu câteva excepții), chiar dacă atunci când am fost nași s-a dus la lăutari să oprescă muzica, chiar dacă de la botezul verișorului său am plecat înainte de tort, că i s-a făcut somn. Am plecat prin 2016 la Cluj la un concert Depeche Mode și am zis că nu e cazul să-l expunem la așa ceva. I-au venit acasă toate neamurile și prietenii, dar tot n-a dormit noaptea și când ne-am întors acasă a zis că s-a simțit abandonat!
14. După ce a văzut nu știu ce film, a zis că noi ar cam trebui să avem un weekend romantic, cum fac și alți părinți. Începe să stea bine cu teoria!
15. Majoritatea concediilor le facem în trei și ne simțit excelent în formula asta. E greu să explicăm în stânga și-n dreapta manualul nostru de instrucțiuni!
Manual de instrucțiuni pentru autism: totul se învârte în jurul copilului
Reguli prin casă
16. În camera lui stă foarte puțin, doar când doarme, cântă la pian sau dacă are musafiri interesați de jucăriile lui.
17. Acasă, petrece majoritatea timpului în „camera de distracții”, cum a numit el sufrageria, pentru că aici totul arată de parcă avem o petrecere a doua zi!
18. Televizorul trebuie să fie mereu la volum 12, dar muzica lui preferată poate să bubuie în boxe!
19. Deși avem ca tot omul abonament la cablu cu peste 100 de canale, tv-ul nostru merge doar pe două: pe Disney până la ora 17, apoi pe Pro Tv. Dacă el nu e acasă la 5 seara, dă înainte de a pleca pe Pro, ca să îl găsească așa cum vrea! Uneori, dacă e meci pe un canal sportiv se înduplecă și ne face onoarea de a ne lăsa să îl vizionăm. De fapt, de la meci îi place numărătoarea minutelor.
20. Avem ceas electronic în fiecare cameră, inclusiv în camera lui. Asta l-a ajutat să fie foarte bine ancorat în timp și să și-l organizeze. Negociem pe ceas când plecăm, când venim, cât gătim, cât facem baie.
21. Avem o colecție de mașini de spălat. Reale, nu de jucărie. 3 în curte, una în baie. Toate funcționează și sunt conectate la apă! Noroc că am mai reciclat din ele, am mai dus și pe la țară. Ar fi trebuit să avem vreo 10 până acum! Avem și uscător de rufe, l-am luat când plecasem chitiți să ne cumpărăm aragaz!
Manual de intrucțiuni pentru autism ar trebuie să aibă orice familie care iubește un pui special. Te poate ajuta în situații neprevăzute, cum ar fi să faci baie copilului departe de casă!
Reguli de baie
22. Când David e la baie, eu sunt cu el, și tac-su nu trebuie să facă nimic prin camerele alăturate!
23. Baia de seară durează o oră, ascultăm muzică, cântăm, avem spumă din belșug și bile colorate în apă. Nu ne sunați între 6 și 7 seara, că muzica o punem de pe telefonul meu și ne stricați distracția!
24. În trecut, a acceptat cu greu să-și facă nevoile în alte băi, mergeam cu poze cu baia noastră după noi, cu poze cu mașini de spălat, cu Cocu.
25. La pipi merge singur, ori de câte ori îl cheamă natura, la treaba mare se schimbă foaia. Mergem împreună și stăm de vorbă până…iese! Eu trebuie să stau jos, pe podea, la nivelul lui, asta e o condiție esențială de când m-a depășit în înălțime! Nu face caca cu hainele pe el, de aceea e dificil în tren de exemplu!
26. Dacă se duce altu’ la baie, are stereopitia de a-i cere să tragă neapărat apa!
27. Nasul, mâinile se șterg întotdeauna cu șervețele umede, niciodată cu cele uscate din cauza texturii lor și a sunetului pe care-l produc atunci când îi ating pielea. N-avem șervețele umede? Mai bine facem o baie decât să ne ștergem cu uscate!
Familia extinsă, prietenii, colegii și jocurile video
Reguli legate de jocurile lui video
28. Pentru că petrece destul de mult timp pe afară, la plimbări și în parcuri, David are voie cu jocuri video. Am mai vorbit despre asta, nu dați cu pietre, îmi asum, cum zice guvernul!
29. Panica apare aproape instant dacă: nu merge netul, nu are consola sau tableta încărcată, dacă se blochează youtube- ul. De aia nu dau cu pietre după 5G, nouă chiar ne-ar trebui!
30. Își descarcă singur jocuri. Dintr-un exces de încredere, l-am conectat cu cardul de bugetar-asistent-personal și a început să ia și jocuri pe bani. Recordul este un joc de curse ce a costat fix 139,14 lei!
31. Are cont de youtube pe care postează și chestii care n-ar trebui postate, dar îmi spune că fanii lui trebuie să-l cunoască fix așa cum e!
32. În topul jocurilor video se află ariciul Sonic și, când eram în pandemie, alergam cu declarațiile pe propria răspundere să luăm Sonic Mania că a aflat copilul că există și nu mai avea liniște în casă fără el! Bine, am luat și mâncare în ziua aia!
Umblăm cu regulile după noi
Reguli pentru familia extinsă și prieteni
33. Toți din jurul nostru trebuie să aibă aceste 3 calități: căldură sufletească, chef de vorbă, să-și țină promisiunile. Hai că nici nu e prea complicat, nu? Dacă-i zici lui David că vii joi la 14 pe la el, ce rost are să apari vineri, la 16? Acum pe bune? Tu știi câte scuze îți găsesc eu în intervalul ăsta de timp? Tu știi că David știe doar ce e bun despre tine? Și știe de la mine, care ți-aș zice multe, dacă David m-ar lăsa să-mi dau jos zâmbetul de pe chip.
34. Dacă merge într-o casă și nu simte că acolo e armonie, a doua oară nu-i mai trebuie, chiar dacă e disperat să fie musafir!
35. A văzut că-ți cerți copilul? Că țipi la nevastă (sau invers), adio, pa, te-a tăiat de pe lista de prieteni!
36. La familie și prieteni, în orice vizită, nu cere dulceață, ci să spele și el o mașină de rufe. Fixația asta e veche, bucuria e aceeași de fiecare dată. Venim pe la voi, așteptați-ne cu mașina de spălat pregătită!
37. Când era mai mititel, nu pleca de la cineva până nu-i lua un obiect din casă, oricât de neînsemnat ar fi fost. Bine, uneori le mai lua (iarna) instalația din brad, dar asta e altă poveste. Acum i-a mai trecut!
38. A mai avut o etapă în care le ascundea amicilor noștri obiecte mici, dar esențiale. La câteva ore după ce plecam de la ei, ne sunau epuizați să le zică David unde a pus cartela de la receiver, telecomanda ori senzorul de la gaze. O bucurie!
39. Când are el musafiri, aceștia pot pleca cu orice de la noi, David ar da orice din casă, „ca să nu fie omul dezamăgit de mine!”
Reguli valabile în tramvaie și alte mijloace de transport
40. În tramvaie ne urcăm mereu pe la ultima ușă, ca să folosim o alta trebuie să-i aduc copilului o explicație pertinentă!
41. Odată urcat, se așează pe ultimul scaun de pe rândul din stânga. Când îi fură câte unul locul, simt cum se adună norii deasupra tramvaiului. Dar, s-a mărit, și am eu niște butoane secrete pe care le apăs ca să nu se lase cu tunete și fulgere!
42. Oricât de bun e el cu lumea din jur, nu-i place să-și cedeze scaunul. Mă pune în schimb pe mine: „Georgiana, uite o babă bătrână, lasă-o să stea în locul tău!” și asta tare, de-l aude și persoana în cauză. Odată s-au luat unii de noi pe motiv că el e copil și poate sta în picioare, le-am scos legimimația de transport pe care scrie grad grav de handicap cu însoțitor și tot nu s-au mișcat. Noroc că a mai sărit un adult în apărarea noastră, și el având cam același diagnostic, ceea ce l-a făcut mai convingător decât lacrimile mele și ale lui David!
43. Acum, în pandemie, când vede vreunul fără mască, îl apostrofează instant: „Tu de ce nu porți mască, vrei să nu mai scăpăm de coronavirus? Georgiana, zi-i și tu!”
44. Știe tramvaiele după indicative, după geamuri pătrățoase, după cum sunt așezate scaunele, după ușa de la vatman. Peste tot se uită după 299, indicativul de la tramvaiul Monei.
45. În tren, trebuie să avem obligatoriu locuri cu fața în direcția de mers. În trecut, făcea spume dacă era invers. Acum face spume, dar mai mici!
46. Locul trebuie să fie la geam și să aibă spațiu să-și întindă picioarele (deh, a ajuns la 1.90!)
47. Dacă iubește un mijloc de transport, îl poate aștepta și 90 de minute în stație. Da, 90, cum era tramvaiul 42, cu câteva curse pe zi. Bine că l-au scos, că ne-a bătut destul soarele pe la Piața Presei așteptându-l!
48. Se sperie dacă aude că lumea folosește un ton agresiv în mijloacele de transport.
49. Cum apare o rută nouă, trebuie să o testăm neapărat. Eventual în prima zi!
50. Am mers cu toate tramvaiele din București de la un capăt la altul de câteva ori. Dacă i s-a potrivi lui fiu-meu o meserie, ar fi de Uber-STB (Societatea de Transport București)!
Săptămâna viitoare voi continua lista de la 50 la 100, între timp, voi nu uitați că există fericire la braț cu autismul!
Dacă îți place cum scrie Georgiana și te interesează povestea autismului lui David, citește și episoadele anterioare: AICI
Mai multe despre viața de zi cu zi a Georgianei găsești pagina de Facebook, unde Geo marchează toate micile și marile realizări ale lui David.
„Autismul și prietenii” este un vis care poate deveni realitate!
Autismul și prietenii. De data acesta am să încep cu sfârșitul și am să spun că se poate. Copilul cu autism poate avea prieteni, dacă și părinții lui au prieteni. Nu mulți, nu toți la cataramă, uneori ai nevoie de un singur om ca să „faci primăvară”. David are o mână de copii și de adulți pe care abia așteaptă să-i vadă de fiecare dată. Nu se poate împrietini oricine cu un copil cu autism, pentru că acesta este dificil și extrem de selectiv.
În trecut, aveam mai mulți prieteni. Și noi, și David. Timpul le cerne pe toate, chiar și prieteniile, și rămân cei care cu adevărat contează, cei pe care-i poți suna să vină să stea câteva ceasuri cu copilul tău, cei care te invită pe la ei nu doar de ziua de naștere a copilului lor, cei pe care David îmi spune că ar vrea să-i viziteze din când în când, semn că acolo se simte bine.
Autismul și prietenii: ce simplu era când era mic!
Primul prieten al lui David a fost Anto. Bine, exagerez când spun aici prieten, pentru că pe vremea aceea era bebeluș, iar cu eu mama lui Anto îi plimbam toată ziua cu cărucioarele și făceam schimb de rețete de piureuri prin parcurile din Rahova. Dar ne plăcea să zicem că sunt prieteni, pentru că noi eram. Le făceam poze împreună și visam la ziua în care băieții noștri vor fi mari și vor pleca după fete împreună. Când au început grădinițele copiilor noștri, atât eu, cât și amica mea, ne-am mutat din blocul în care stăteam și l-am pierdut pe Anto.
Am avut așa, un mare gol în suflet, credeam că David nu va mai avea niciodată prieteni. Ne-am mutat într-un cartier de case, cu mulți copii pe stradă și mi s-a părut că am ajuns în Rai. Deja știam că David are autism, că este esențial să învețe să își facă prieteni. Am început ușor-ușor, să ieșim pe stradă, cu jucării, cu buzunarele pline de dulciuri să începem „prieteneala”. Copiii veneau, David era printre ei, mie îmi creștea inima de bucurie.
Când abia ne mutasem la curte, făceam eforturi zilnice să îl împrietenesc pe David cu copiii vecinilor
Autismul și prietenii: David nu se joacă cu nimeni pe strada noastră
Minunea n-a durat prea mult, căci diferențele dintre David și copiii de pe stradă erau evidente pentru părinții lor. Eu nu prea văd lucrurile astea din prima, dar viața are grijă să-mi dea suficiente semne ca să mă convingă. Eu chemam toți copii de pe stradă la ziua lui David, la piscinuță, la jocuri în curte, pe el nu-l chema nimeni. Doar Elena, pe care o vizităm și acum, era bună cu el. Poate că și el a simțit asta, poate că notele autiste erau prea puternice la un moment dat, și, într-o zi, i-a dat o palmă unei fetițe de pe stradă.
A murit ceva din mine în clipa aceea. I-am văzut reacția mamei pe chip, mi-am cerut în lacrimi iertare, mi-am luat copilul în brațe și am fugit la noi în curte. De atunci, din nenorocita aia de zi, David nu s-a mai jucat nici până în ziua de azi cu copiii de pe stradă. Nu mai ieșim la poartă, nu ne dăm cu trotinetele pe stradă, nu am depășit după ani de zile incidentul.
Sunt momente destule, în zilele de vară mai ales, în care îi aud chicotind în orele târzii și mi-aș fi dorit să stea și el până în creierii nopții și să mă rog de el să vină acasă. Copiii de pe stradă ar fi fost cea mai la îndemână variantă pentru ca David al meu să aibă prieteni. N-a fost să fie, și timpul înapoi nu am cum să-l dau.
Îi salută când îi vede întâmplător, dar nici el nu mai cere să fie cu ei. De mult. De ani de zile. Din ziua aia în care a dat o palmă și le-a arătat tuturor că nu e la fel. Nici eu n-am stat să le explic ce este autismul, dar le-am arătat în ani de zile că nu e contagios!
Mi-ar fi plăcut ca într-o zi să vină cineva la poartă și să-mi spună că a observat că David s-a schimbat și vrea să se joace cu copilul lui. Poarta mea e încă deschisă, dar nu intră decât Elena, singura care îl iubește pe David fix așa cum este!
Pe vremea aceea, avea, în schimb, doi prieteni la țară, pe Mădălina și pe George, doi frați cu sufletul curat, vecini cu mama, care imediat ce ne vedeau că am ajuns, veneau la David să se joace cu el. Ei au fost ani buni singurii copii care voiau să se joace cu copilul meu, chiar dacă erau mult mai mari decât el.
Raisa este cu 7 ani mai mică decât David, dar se distrează de minune atunci când se întâlnesc.
Ca David să aibă prieteni, a trebuit să am mai întâi eu speranță
A fost o vreme în care nu mai visam ca David să aibă prieteni. Știi, momentele alea în care totul îți pare sfâșit și fără de speranță, în care te simți neputincios, mic pe lângă toți și nici măcar nu îndrăznești să ridici capul la cei din jur? Așa eram eu pe lângă copiii altora.
Mă uitam la ei cât sunt de perfecți și de normali, și le spuneam doar în gând: „Nu vrei să te joci cu copilul meu? Uite, e drăguț și bun, chiar dacă țopăie aiurea și flutură din mânuțe. E bun, chiar dacă zice doar câteva vorbe și nici pe alea nu le înțelegi!”
Când mergeam cu el în parc, nu-l slăbeam o clipă din ochi de teamă să nu supere pe cineva, de teamă că cineva se va uita la mine cum s-a uitat mama fetiței lovită de David în trecut. Am ținut-o așa până în 2012 când am ajuns educatoarea grupei lui la grădinița școlii 144.
La început erau 14-15 copii în grupă, pentru că abia se inaugurase incinta. Erau copii cu un an mai mici decât el, drăgălași și cu chef de joacă. Aveam inima cât un purice în primele zile, știam că David nu prea suportă copiii mai mici, nu stătuse atâta timp printre atâția copii niciodată. Dacă o să-i lovească, dacă o să supere pe cineva, dacă trebuie iar să ne ascundem de lume?
Autismul și prietenii: am avut noroc de copii buni la grădiniță
N-a fost ușor deloc la început. David părea „sălbatic” între atâția copii. Nu-i lăsa să doarmă de prânz, le mai fura mâncarea din față, alerga prin sală în timpul activităților, o fetiță mi-a zis că i-a dat cu un pluș în cap. La prima ședință cu părinții le-am spus totul despre David.
Și le-am mai spus ceva: „știu că am un copil diferit, dar am nevoie de ajutor să-l dau pe brazdă. Vă promit că, dacă nu reușesc până la Crăciun, vom pleca de la grupă. Dacă vreun copil se plânge de el, chiar și cu cel mai mic gest, vă rog frumos să-mi spuneți!”
Un singur tătic s-a plâns odată de David că o împinsese pa fata lui și imediat am făcut sondaj dacă vor să plec de la grupă cu David cu tot. Eram instabilă emoțional și nu puteam face față nemulțumirilor cuiva. Știam că are dreptate, știam că e crucea mea de dus și nimeni nu este obligat să îmi dea o mână de ajutor, mai ales dacă asta îi implică copilul. Dar nimeni n-a vrut să plecăm, dimpotrivă, parcă am avut parte de un nou început din acea zi.
La școală copii s-au împrietenit cu autismul lui David!
Cu cât săptămânile treceau, cu atât David se schimba, așa, ca în povești. Copiii ăștia au fost șansa lui la normalitate, copiii din grupa lui au făcut cât 1 milion de ședințe de terapie. L-au băgat printre ei și le-am amestecat atât de bine până când a început să le semene, să stea în rând, să picteze cu ei, să se joace cu ei, să doarmă cu ei de prânz.
Au fost doi ani magici în care niște mogâldețe mici se ascundeau în fiecare dimineață după ușă să-mi sară în brațe cu un „bunăăăăă-dimineeeaaațaaaa, Geeeooo și Daviiid!”, de parcă nimic nu mai conta decât momentul întâlnirii noastre pentru o nouă aventură.
Am iubit fiecare copil din grupă, am făcut multe petreceri cu ei chiar și la mine acasă, m-am împrietenit cu părinții lor și n-a fost seară să nu adorm înainte pe a-i mulțumi lui Doamne-Doamne pentru că i-a adus în viața mea.
La școală David și-a găsit cea mai mare gașcă
Ne-am despărțit la școală, pentru că erau mai mici decât David și au intrat la altă clasă. David i-a vizitat și-i vizitează încă, pentru că acolo sunt primii lui prieteni adevărați: Ianis și Andreea, Alexandra și Bianca.
În clasă, la școală, ne-a fost greu să ne adaptăm, cu alți copii, dar deja David era un copil schimbat. Am mai vorbit despre clasa lui, am trăit deja 6 ani minunați alături de acești copii. Spunem cu toții că suntem o mare familie, pe care am construit-o de când erau elevii mei și parcă e mai fain acum de când sunt la gimnaziu și eu stau cu el în bancă. Ne petrecem pauzele și timpul liber împreună, avem grup de whatsapp pe care vorbim zilnic, ne facem temele împreună. David îi iubește pe toți.
Iubește și pereții școlii 144, iubește toți profesorii, pe doamna director, curtea școlii, pe Lucica, contabila noastră care i-a devenit prietenă cu tot cu copiii ei, pe Elena și Dani (părinții lui Ianism, care între timp s-au angajat la noi la școală), pe Mădălina, profesoară la ciclul primar și mama Raisei pe care, atunci când o vede, David explodează de bucurie, pe Rodica, mama lui Andrei, o minune de copil cu care David adoră să-și petreacă timpul, pe Flori, care face curat în fiecare clasă. David are inima plină de iubire și fără școala 144 n-ar fi cunoscut-o vreodată.
Autismul și prietenii: Claudia este ca o soră pentru David.
Aici o are pe Claudia. Cu ea are o relația aparte, pentru că acest copil nu a avut nevoie de nimic special pentru a se împrieteni cu David. Claudia a avut o viață destul de grea pentru un copil. Acum râde când îmi povestește: „Doamna, eu nu mă sperii de autismul lui David, pe mine mama m-a născut într-o găleată și m-am crescut mai mult de una singură!”
Claudia este copilul care îl ia de mână pe David și zice „hai afară că e pauză și trebuie să stăm și noi cu alți copii!”, Claudia mă sună că vrea să vină pe la David, Claudia se poartă cu el de parcă mă face și pe mine să uit că are autism. Claudia este definiția prietenului adevărat, sincer și de neînlocuit. O văd uneori ca pe o soră pe care, dacă David ar fi avut-o, aș fi putut să mor liniștită.
Lui David îi place să fie musafir și adoră sa avem casa plină de oameni. Când aude că mergem în vizită la cineva a doua zi, se trezește odată cu zorii pentru că nu-și mai poate ține în frâu bucuria. Ultima dată când am fost pe la Adriana, de exemplu, de la 5 era în picioare: „Azi mergem la Dragooonii (familia Dragon, părinții Andreei), sunt tare fericiiit!” Ar trebui să-i vedeți fața când se întâlnește cu tramvaiul Monei…cum sare cât e de mare și fuge să o ia în brațe, să-i spună tot ce a făcut de când nu s-au mai văzut!
Și acum așa, în loc de concluzie, îți spun un lucru: poate că momentan copilul tău nu are prieteni, poate că te simți cum eram eu acum 8 ani, când nimeni nu se apropia de copilul meu că este prea dificil. Nu-ți pierde speranța, prietenii copilului tău sunt undeva în lumea asta și doar așteaptă să fie descoperiți.
Nici n-o să-ți vină să crezi când un alt copil îl va lua pe al tău de mână și se va juca zâmbind cu el! Iar tu, înconjoară-te de câțiva oameni buni, ieșiți împreună, invită-i la tine, oferă-i un exemplu copilului tău.
Există fericire la braț cu autismul, să nu uiți asta niciodată!
Dacă îți place cum scrie Georgiana și te interesează povestea autismului lui David, citește și episoadele anterioare: AICI
Mai multe despre viața de zi cu zi a Georgianei găsești pagina de Facebook, unde Geo marchează toate micile și marile realizări ale lui David.
]]>
Mai multe despre viața de zi cu zi a Georgianei găsești pagina de Facebook, unde Geo marchează toate micile și marile realizări ale lui David.
]]>Ce-a urmat? Un șomaj usturător de jumătate de an
Să nu vă imaginați că a fost simplu să trăim toți trei, să plătim ratele și facturile doar din ce câștiga Florin. Nu. N-a fost. Financiar, cred că a fost printre cele mai dificile perioade din viața noastră, uf, dar în mod paradoxal eram atât de fericiți! Cel mai mare stres al nostru dispăruse, puteam în sfârșit să fiu cu David, să știu ce simte, ce-l doare, ce-i place, ce-l sperie, să-i explic câte-n lună și-n stele, să râdem împreună, să ne jucăm, să nu mai fiu nevoită să plec de lângă el, să nu mă învoiesc atunci când e bolnav.
Nu mă mai simțeam un soldat-afgan, eram un soldat în permisie! Nu mai plăteam pe nimeni să-i poarte de grijă. Între timp am început să aplic la joburi pe la grădinițe private, voiam să găsesc un loc în care să lucrez și să-mi pot lua și copilul cu mine. Nu mai lucrasem în învățământ de ani de zile, dar speram să conteze pentru cineva că am studii de specialitate și 5 ani de experiență, în trecut.
La Eforie, iunie 2011, când renunțarea la serviciu devenea o prioritate
Renunțarea la serviciu îți poate aduce adevărata menire pe lumea asta
Am fost la câteva interviuri, dar când le povesteam că am de gând să vin cu copilul meu autist la pachet auzeam fraza aia celebră din filme: „nu ne căutați, că vă sunăm noi”. Aplicam în continuare și știam că undeva, în orașul ăsta mare, ne vom găsi și noi locul. În septembrie, când a început anul școlar, eu tot șomeră eram, David nu mergea la grădiniță, eram mai în pom ca niciodată. El progresase destul de mult după o vară petrecută împreună, știam clar că ne vom duce doar în locul unde suntem primiți amândoi, așa imperfecți cum eram.
La sfârșitul lui octombrie 2011 am găsit în sfârșit o ușă care s-a deschis pentru noi: Conil, un centru educațional privat (grădiniță și școală primară), axat pe integrarea copiilor cu dizabilități, cu o clasă specială în care se lucra cu cazurile ce urmau să fie integrate. Adela Hanafi, patroana grădiniței, și ea mamă de copil special, nu m-a întrebat prea multe la interviul de angajare. Faptul că eram cu David de mână și ceream să ne primească pe amândoi, pentru ea era destul: asta căuta – un om căruia să-i pese de copii cu autism, iar acel om în clipa aia eram eu. Am început de a doua zi și am preluat clasa elevilor cu cerințe educaționale speciale. Am crezut în steaua noastră, și am găsit un om care să creadă în noi.
Despre experiența noastră la Conil și lucrul cu 7 copii cu diagnostice diferite, am să povestesc într-unul din episoadele următoare. Episodul de săptămâna viitoare va descrie cu un strop de umor cum nu am dormit 1.277 de nopți, cum am încercat tot ce era omenește posibil să-l fac pe David să doarmă noaptea și cât de simplă era de fapt soluția salvatoare! Tulburările de somn la copiii cu autism sunt printre cele mai mari provocări ale unei mame! Între timp nu uitați că autismul nu e bau-bau- e doar un mod altfel de a trăi și de a simți!
Dacă îți place cum scrie Georgiana și te interesează povestea autismului lui David, citește și episoadele anterioare:
Mai multe despre viața de zi cu zi a Georgianei găsești pagina de Facebook, unde Geo marchează toate micile și marile realizări ale lui David.