Cancerul colorectal este provocat in proportie de 75% de stilul de viata si doar 25% din cazuri sunt generate de mosteniri genetice.
98.886 romani au fost diagnosticati cu cancer in 2020, potrivit Globocan. Dintre acestia, 13.000 sunt cazuri noi de cancer colorectal, ceea ce a urcat acest tip de cancer pe locul intai in…
]]> Școala online și autismul. Nimic nu se compara cu bucuria lui David de a fi la școală, în clasa lui!
Școala online și autismul. Este o poveste care a început cu mult entuziasm la sfârșitul lui martie 2020, dar acum, când miroase a termen lung, începe să se transforme în traumă. David începe să-și piardă răbdarea în fața calculatorului și nu trece o zi în care să mă întrebe: „Când deschid ăștia…
Școala online, care a funcționat cu notă de recomandare de la instituirea stării de urgență și până acum, a devenit de azi, 27.04. 2020, obligatorie. Unii părinți și profesori răsuflă ușurați și speră că această reglementare va aduce disciplină și eficiență în sistemul de învățare la distanță, alții se plâng că nu au aparatură potrivită sau deloc/ că nu știu/ nu pot/ nu vor să o lase pe mâna copiilor sau, în cazul profesorilor, să o folosească în interes de serviciu.
Conform unui ordin publicat deja în Monitorul Oficial, care reglementează activitățile de învățare online, părinții sunt ogligați să asigure accesul și participarea elevilor la activitățile de învățare online, elevii au obligația de a participa la cursuri, iar profesorii sunt obligați să le organizeze și să monitorizeze activitatea elevilor.
Intrarea în vigoare a ordinului a coincis cu momentul în care președintele Klaus Iohannis a anunțat că școlile și grădinițele vor rămâne închise în acest an școlar. Acest lucru reprezintă, fără îndoială, o presiune asupra profesorilor și a părinților, însă este măsura prin care autoritățile se asigură că, în următoarea perioadă, răspândirea coronavirusului nu va scăpa de sub control.
Iată prevederile Ordinului de Ministru:
Ce se întâmplă cu familiile și profesorii fără acces la tehnologie?
Ordinul ministrului a stârnit o serie de reacții, atât din partea părinților, cât și a cadrelor didactice. Unele de revoltă, altele de mulțumire. Pe de o parte, există părinți care așteptau ca profesorii copiilor lor să se mobilizeze și să organizeze cursuri online, pe de altă parte există profesori care susțin că nu stăpânesc suficient tehnologia și nici nu au fost învățați să organizeze lecții la distanță. Iar o nemulțumire constantă a tuturor este legată de lipsuri: profesori care nu au laptopuri/ tablete/ internet, dar și familii care nu dețin aparatură potrivită sau suficientă pentru toți elevii sau le este greu să înțeleagă cum să instaleze și să folosească diverse aplicații.
În cazul profesorilor fără laptop și al familiilor care nu pot pune la dispoziție copiilor aparatura necesară, școlile, cu ajutorul inspectoratelor școlare și al administrațiilor publice locale, trebuie să găseasă soluții. Unele școli au anunțat că oferă laptopuri în custodie, în altele se fac deocamdă liste cu copiii care nu se pot conecta și se caută soluții. În situațiile în care nu există nicio soluție de organizare a învățământului online, recuperarea materiei se va face odată cu revenirea la școală.
Mai multe sindicate, precum și reprezentanți ai elevilor, susțin că obligativitatea educației online este discriminatorie față de elevii care nu au resursele necesare pentru aceasta. ”Se limitează dreptul la educație nu doar pentru cei 300.000 de elevi din comunitățile social-dezavantajate, ci pentru toți elevii care nu au confortul de a participa la cursurile online din diverse motive cât se poate de obiective: într-o familie cu un singur calculator în casă, cu părinți ce îl utilizează pentru a realiza telemunca, școala online devine o utopie”, se arată într-un comunicat al Consiliului Național al Elevilor.
De voie, de nevoie, toți profesorii s-au mobilizat
Dincolo de discuțiile principiale, de nevoie, școlile s-au mobilizat, iar în weekendul care a trecut s-au făcut conturi online pe diverse platforme pentru profesori și elevi, s-au elaborat orare noi, iar profesorii care nu s-au conectat online până acum au început predarea. Lecțiile durează 30- 40 de minute, iar profesorii completează rapoarte cu activitatea desfășurată. Plata salariilor se face pe baza acestor ore, inclusiv în cazul celor plătiți cu ora.
Într-o scrisoare adresată elevilor și părinților, un director de școală din București explică modul în care a fost adaptată predarea pentru online, cum s-a stabilit orarul și de ce este importantă participarea la lecții. ”Am ținut cont de: profilul clasei, de prioritățile clasei (în cazul claselor a XII-a pregătirea Examenului de Bacalaureat), de recomandările medicilor și psihologilor (de a petrece un număr rezonabil de ore în fața calculatorului), dar și de nevoia de a avea un program clar (psihologii recomandă ca în această perioadă de incertitudini să respectăm o rutină zilnică, să ne fixăm obective și activități clare)”, se arată în scrisoarea semnată de Reka Vadasz, director al Liceului Teoretic ”Alexandru Ioan Cuza”. Scrisoarea poate fi citită integral aici: Scrisoare-catre-parinti_elevi.
Experiența primei zile cu învățământ online obligatoriu, dar și a perioadei anterioare, arată că, de cele mai multe ori, acolo unde se dorește cu adevărat, se poate. Chiar dacă învățământul online îi face pe copii să stea mai mult decât până acum cu ochii în ecrane, chiar dacă este stresant pentru părinți și pentru profesori, este singura soluție identificată deocamdată pentru menținerea contactului cu școala până în septembrie.
Dacă ți s-a părut interesant acest articol, îți recomandăm să citești și:
Această poveste de naștere la Timișoara este de o tristețe greu de închipuit. Cititoarea noastră care a relatat-o a rămas însărcinată când era tânără studentă și aștepta, cu nerăbdare, să devină mamă. Însă fetița ei se afla într-o poziție delicată, lucru pe care medicii nu numai că nu l-au știut, dar nici nu au monitorizat gravida în travaliu și nici nu au asistat-o la naștere. Tânăra a născut singură, în salon, în timp ce partenerul ei striga disperat pe hol să vină un medic. Redăm mai jos povestea, așa cum a fost scrisă de cititoarea noastră.
”După mult timp în care m-am gândit și m-am tot răzgândit dacă să va scriu sau nu, totuși am luat hotărârea să o fac, în speranța că vor putea vedea și alte viitoare mămici unde se poate ajunge și, dacă pot, să se ferească de sufletele meschine.
Urma să o cheme Anisia Maria
Eram tânăra și, alături de bărbatul pe care îl iubeam cu toată ființă, am aflat că urma să devenim părinți pentru prima dată. Eram speriați, nu știam cum va fi, studenți fiind, dar ne-am acomodat cu ideea. Timpul trecea, bebelușa creștea, mergeam regulat la control la spital, medicul meu fiind o cunoștință ce își făcea rezidentiatul pe atunci. Nu îmi pusesem problema că ar putea fi ceva ce să nu meargă bine, chiar înainte de Crăciun aflasem că vom avea o fetiță, că lucrurile mergeau nemaipomenit, ne gandiseram și la nume. Urma să o cheme Anisia Maria.
La aproape 26 de săptămâni, într-o zi de luni dimineață, 16 ianuarie, am simțit că ceva nu merge bine, am ajuns la spital, cunoștința mea nu era în oraș, dar a vorbit cu un prieten, doctorul P., să aibă grijă de noi. Am aflat că începusem să am dilatație, vreo 4 cm, iar membranele deja căzuseră în afară uterului. Practic, corpul meu se pregătea de naștere, în lipsa contractiilor. Medicul a părut destul de speriat la ecografie, l-am întrebat dacă bebe e bine, răspunsul primit a fost prima lovitură: “nu copilul mă interesează”. Serios? Dar ce?
Plângeam împreună cu partenerul meu
Mi-a spus că o să încerce să împingă membranele înapoi în uter și apoi îmi va cercla colul, dar că nu se poate face asta în prezența contractiilor, că avem șanse minime de reușită, urmând să încerce a doua zi. Nu credea că nu am contracții. Nu a verificat la niciun aparat că sunt sau nu, burta mea nu era nici măcar tare. M-a dus într-un cearceaf, întinsă, într-un salon al secție de Ginecologie. Nu, nu la Obstretică, erau clădiri separate. Stând acolo, am încercat să fiu cât puteam de ok, nu aveam voie să mă mișc.
Am primit perfuzii cu diferite cocktailuri, medicamentele cumpărate de mine. La un moment dat am început să simt contracții, erau rare, mă rugam să înceteze. Partenerul a reușit să vină la mine, plângeam împreună. Știam în ce țară trăim și ne simțeam mințiți. Seară, am simțit o bătaie a micuței în locul problematic și cum ceva curge, i-am spus colegei de salon să cheme pe cineva și de aici a început calvarul.
Nimeni nu venea
A venit o infirmieră, medicul P. plecase acasă și nici nu a mai venit până a două zi. Au început contracții dese, puternice. Se întâmpla, puiul meu venea pe lume. După 4 ore de chinuri, singură în salon, cu partenerul, nu medic, nu infirmieră, asistență, nimeni, am născut “amândoi”. El se tot ducea pe hol periodic și urla după ei, însă nimeni nu venea, iar pe colega mea o mutaseră în alt salon.
Datorită poziției, picioarele au fost primele, am simțit cum se mișcau lângă piciorul meu, însă până a venit medicul de gardă (minim 15 minute), fetița a devenit înger. Capul era blocat. S-a sufocat. Într-un final a venit și medicul. “Făt de sex feminin mort”. Urlam de durere, am cerut să o văd, nu m-au lăsat. Au împachetat-o în cearșaf și au plecat cu ea.
La un pas de septicemie
Când au ajuns asistentele la ușă își spuneau una alteia “păcat, așa copil frumos nu am văzut demult”. Placenta am eliminat-o singură, tot în pat. Micuța nu a fost cântărită, nu a fost trimisă la laborator pentru a se vedea cauza decesului, am înțeles ulterior că se vedea o dungă pe gâtul ei firav de la cum fusese strânsă de corpul meu cât a fost blocată.
A două zi a venit și medicul P., la ecografie cică părea totul ok, duminică am fost din nou chemată la control cică, din nou totul ok, mi-a spus că dacă aș fi fost în grija dansului de la început sigur nu am fi ajuns așa. În acea noapte am ajuns din nou la spital. Eram la un pas de septicemie din cauza unei părți de placentă.
Experiența aceasta mi-a distrus sufletul
Nu știu dacă în România zilelor noastre, după 2010, e normal să naști singură în pat, dacă e normal să fii mințită și amăgită, dacă copilului deja prematur trebuie să îi fie răpite așa șansele la viață. De ce trebuie să conteze cine a urmărit de la început sarcina? Sunt multe lucruri pe care nu le-am înțeles niciodată și probabil nici nu le voi înțelege.
Experiența acesta mi-a distrus sufletul, relația și viitorul. Am avut nevoie de multe ore la psiholog să pot funcționa din nou normal.
La ani distanță am găsit un medic cum ar trebui să fie toți, cu suflet, profesionist, și, după câteva alte pierderi, acum am o fetiță de aproape 1 an, născută tot la spital de stat, altul, bine că sunt două în oraș. Aici, din fericire, a fost o experiență minunată. Nu mă pot plânge de nimic. Soarele vine și pe stradă noastră.
Prima experiență a fost la Spitalul Odobescu în Timișoara, iar a doua, la Bega”.
Cum a fost naşterea ta? Ai născut natural sau prin cezariană? A fost momentul naşterii aşa cum ai visat tu sau ai rămas cu amintiri triste? Povesteşte-ne cum a decurs momentul în care puiul tău a venit pe lume, în aproximativ 1000 de cuvinte, trimite-ne textul tău la adresa [email protected], cu titlul POVESTE DE NAȘTERE şi, dacă este selectat, va apărea la această rubrică. Dacă ai şi câteva fotografii din maternitate sau din primele voastre zile împreună, ne-am bucura tare să le vedem şi să le publicăm odată cu articolul! Mulţumim!
Dacă ți s-a părut interesantă această poveste de naștere la Timișoara, îți recomandăm să citești și: ]]>
„Draga mea fiică,
Tu mi-ai oferit o lecție de neuitat: m-ai învățat ce înseamnă să iubesc cu adevărat.
Îmi iubesc părinții, soțul, frații și prietenii și credeam că am întânit deja dragostea adevărată până acum, însă toate gândurile și sentimentele mele s-au divizat în mii de bucățele în momentul în care te-am întâlnit pe tine și te-am strâns în brațe. Dragostea nu mai era ceea ce cunoscusem eu; dragostea era total atlceva.
Dragostea pe care ți-o port ție îmi era total necunoscută și mai mult decât atât, sentimentul de protecție cu care a venit la pachet îmi era atât de străin. Tu m-ai învățat ce înseamnă cu adevărat să nu fi egoist. Am stat ore întregi în pat, lângă tine, cu toate că simțeam că leșin de foame, dar am făcut-o din teama de a nu te trezi, după ce în sfârșit reușisei să adormi.
În fiecare noapte mă trezeam să te învelesc, hrănesc, iubesc.. chiar dacă abia adormisem. Momentul în care te auzeam că plângi era momentul care mă făcea să uit de orice nevoie a mea și să fiu în totalitate prezentă pentru tine. Tu m-ai învățat ce înseamnă cu adevărat să pui nevoile unui om mai presus de propriile tale nevoi, iar această învățătură mi se pare unul dintre cele mai frumoase cadouri!
Am învățat că nicio femeie nu poate trece prin miracolul de a fi mamă fără o motivație puternică, fără un sprijin de nădejde. Tu ai fost motivul meu, tu ești motivul meu și tu ești nădejdea mea. Tu mi-ai oferit puterea necesară pentru a trece pentru depresia postpartum, nopțile nedormite, momentele de boală și multe alte asfel de stări.
Tu m-ai învățat să îmi iubesc corpul pentru tot ceea ce înseamnă și tot ceea ce poate face. Corpul meu poate da viață, iar tu m-ai învățat să iubesc acest aspect și să nu ma mai concentrez pe aspectul său. Dacă înainte de tine mergeam de 5 ori pe săptămână la sală și aveam constant grijă la alimentație, acum văd situația cu totul diferit.
De când îți sunt mamă, toate deciziile pe care le iau sunt raportate la tine și la modalitatea în care m-ai schimbat tu, de când ești în viața mea. Îți mulțumesc pentru tot ceea ce îmi oferi și pentru omul minunat în care mă transformi, zilnic și îți promit că și eu voi încerca tot timpul să mă ridic la nivelul așteptărilor tale și să te țin de mână atunci când treci prin viață, prin fiecare eveniment important, prin fiecare emoție puternică. Îți voi fi mereu alături, fiica mea. Îți mulțumesc!
Cu dragoste,
Mama”