– esti mereu acolo langa el (sau apari imediat) cand micutul tau plange, il iei in brate si il mangai;

– ii dai de mancare in cel mai scurt timp dupa ce acesta si-a “exprimat” nevoia: prin plans sau smiorcait;

-ii vorbesti si ii explici ce urmeaza sa faceti si faceti intocmai, chiar daca el nu intelege exact ce ii spui;

 

Copilul tau invata astfel ca poate avea un sprijin in tine, ca lumea este sigura, ca va putea si ca ARE VOIE sa isi exprime si implineasca linistit nevoile, de la cele primare, elementare, pana la cele mai complexe.

Exprimarea emotiilor

Bucuria, surprinderea, supararea, teama, neplacerea, interesul pentru ceva anume sunt de fapt forme de manifestare emotiva ale bebelusului. Teama este una din primele emotii cunoscute la copil. Chiar dupa nastere, un zgomot foarte puternic sau persoane noi care se apropie de el il pot speria, determinandu-l sa planga.  
 

In aceasta perioada, de la nastere pana la 1 an, senzatia de teama si de anxietate este cea mai mare. De aceea, mamele trebuie sa stea cu copilul lor zi de zi cel putin in primul an de viata.

                           senzatie                   sentiment              reactie

FOAME, NEVOI NEIMPLINITE          >      DURERE      >     PLANS

      VEDEREA UNUI LUCRU PLACUT       >     PLACERE      >  ZAMBET/ RAS

Copilul testeaza reactiile parintilor pentru ca asa invata cel mai bine cum sa relationeze si sa rezolve situatiile conflictuale

In jurul varstei de 1 an si continuand pana la 2 ani, copilul este tot mai curios cu privire la reactiile parintilor, dar si in privinta rezultatelor actiunilor asupra obiecte. Copilul invata mecanismele reactie – efect, plangand atunci cand parintii pleaca din camera, sau apucand si izbind diverse obiecte. Comportamentul sfidator fata de parinti il ajuta pe copil sa invete cum sa rezolve situatiile conflictuale.

Prefera atentia parintilor si a persoanelor adulte indragite, decat copiii de aceeasi varsta.

Pana la varsta de 2 ani, in momentul in care este suparat sau ii este frica, copilul o prefera pe mama si persoanele adulte care il ingrijesc de obicei.

Anxietatea de separare devine tot mai pronuntata, apoi scade in intensitate.

Sentimentul de frica si neliniste declansat de separarea de parinti apare pe la 6 – 8 luni, iar pe la 10 – 18 luni acesta se intensifica. Copilul reactioneaza amplu la separarea de persoana fata de care manifesta un atasament. In aceasta perioada atasamentul se exprima mai ales fata de mama, iar la 21-24 de luni poate imbraca forme dramatice când copilul, obisnuit cu prezenta acesteia, ii descopera absenta. Acest lucru devine o problema mai ales daca persoana ce o inlocuieste pe mama nu are un comportament adecvat problemelor copilului la aceasta varsta. Legat de acest aspect, abandonul genereaza reactii care pot influenta negativ dezvoltarea ulterioara a copilului.

Copilul incepe sa fie constient de propria identitate

Aceasta capacitate se manifesta dupa varsta de 15 luni si aduce cu sine posibilitatea aparitiei sentimentelor ca rusinea, invidia sau empatia.

Rusinea. Odata cu descoperirea propriei identitati, copilul isi da seama ca celelalte persoane au dorinte si pareri diferite, si incepe sa-i fie rusine atunci cand se gandeste cum l-ar putea privi si ce ar gandi despre el alta persoana.

Empatia. Spre varsta de 2 ani, copilul da tot mai mult dovada de faptul ca intelege atunci cand persoana de langa el sufera sau este ranita, in acelasi timp incearcand sa o ajute. Tot in aceasta perioada, copilul incepe sa arate sentimente de afectiune fata de membrii familiei.

Invidia. Acest sentiment apare odata cu constientizarea dorintelor celorlalte persoane sau copii, diferite fata de ale sale.

Pana la 2 ani, CRIZELE DE FURIE sunt ceva obisnuit

 
 Desi izbucnirile de furie sunt ceva obisnuit, pana la varsta de 2 ani, copilul va “perfectiona” aceste accese si va deveni tot mai irascibil. Copiii mici sunt posesivi, nu le place sa imparta lucrurile si isi doresc sa faca totul ei singuri. La aceasta varsta emotiile sunt foarte intense, dar de scurta durata.

Atentie! Pentru a evita conflictele incercati sa-i distrageti copilului atentia, deoarece el inca nu este pregatit sa rezolve conflictele pe cale verbala.

Copilul invata sa interactioneze prin joacaPana la varsta de 2 ani copiii se joaca alaturi, nu unul cu celalalt. Acum este momentul ca parintii sa-i creeze copilului un grup de prieteni si sa-i organizeze perioadele de joaca (1 – 2 ore) . Este normal ca cei mici sa se impinga sau sa se certe de la jucarii – astfel invata sa interactioneze.

Copiii mici invata si se dezvolta armonios atunci cand parintii ii lasa sa exploreze in voie si le ofera oportunitatea de a se juca. Insa daca il vedeti pe copil ca incearca sa faca ceva si nu reuseste, este bine sa il ghidati usor, inainte ca acesta sa devina prea frustrat.

Este indicat sa laudati copilul nu doar dupa ce a reusit sa duca la final o actiune, ci si in timp ce incearca.

 
IMITA comportamentul celorlalte persoane, in special al parintilor si copiilor mai mari. Imitatia reprezinta o metoda foarte eficienta pentru copii de a invata de la alte persoane. Datorita faptului ca le place foarte mult sa imite, copiii sunt foarte bune ajutoare pentru mama. Pe langa parinti si membrii familiei, copiii pot imita si persoanele de la televizor sau strainii.  

Copilul este capabil sa isi astepte randul intr-un joc. La varsta asta, copiii sunt tot mai putin egoisti, mai independenti si siguri pe sine. Cu ghidare si exemplu din partea parintilor, copilul intelege si apreciaza tot mai bine sentimentele si actiunile celorlalti. Acum copilul ar trebui sa fie capabil sa rezolve singuri conflictele, asteptandu-si randul sau multumindu-se cu alta jucarie. Este normal ca in jurul varstei de 3 ani comportamentul agresiv sa se atenueze. In jurul acestei varste, copilul chiar are izbucniri de afectiune pentru copiii parteneri de joaca.

Copilul mic devine capabil sa isi compare propriul comportament cu cel standard. Odata ce copilul stie ce asteptari au ceilalti de la el, invata si care sunt regulile si standardele familiei sau culturii sale. Aceste standarde sunt adesea impuse de catre parinti si educatori, insa copiii au si propriile standarde dupa care sa-si ghideze comportamentul. Odata ce copilul este capabil sa-si compare comportamentul cu standardele, apar sentimentele de rusine, vinovatie si mandrie.

Sentimentul de vinovatie si mandrie la copilul mic. Pe masura ce devine constient de asteptarile parintilor si a celorlalte persoane, copilul se simte vinovat sau rusinat daca nu reuseste sa se comporte pe masura asteptarilor. In aceste momente copilul isi atribuie esecul. Tot astfel, daca reuseste sa indeplineasca obiectivele, copilul este mandru. Mandria este diferita de starea de fericire, care apare cand se intampla ceva pozitiv. Atunci cand este mandru, copilul isi atribuie succesul.

Copilul mic obiecteaza la schimbarile majore in rutina lor.

Pana la varsta de 3 ani, copilul isi regleaza anxietatea de despartire, devenind ceva mai independent.

Copilul devine constient de diferentierea sexuala dintre persoane. Copilul mic intre 2 si 3 ani se joaca si coopereaza cu ceilalti copii, se imbraca singur daca este ajutat, are prieteni imaginari si poate folosi furculita si lingura. In jurul varstei de 2 ani, copilul devine constient de necesitatile fizice si incepe sa ceara sa fie dus la olita.

Vrea sa isi impuna vointa. In dorinta de a-si impune vointa, cuvantul preferat al copilului este “Nu”. Foloseste negatia deoarece este o declaratie mai ferma decat aprobarea. De fiecare data cand veti dori sa il ajutati, copilul va spune “Nu”, chiar daca vrea sa spuna “Da”.

Atentie! Dezechilibrele psihice, pana la afectiunile de ordin psihic, cum ar fi sindroamele de la cele mai simple, obsesivo-compulsiv, pana la cele mai complexe care apar in copilarie, cum ar fi Down, Tourette etc. toate sunt legate de dezvoltarea emotionala mai mult sau mai putin corecta a copilului si ramanerea (lipsa dezvoltarii normale) intr-una din fazele acestei perioade. Chiar si instabilitatea si imaturitatea emotionala a unor adulti este legata de evenimente, emotii traite si decizii luate de copilul mic in aceasta perioada a vietii. De aceea, este necesar sa acordam atentia si importanta care se cuvine acestei perioade.

Integrarea in societate

Copilul se integreaza tot mai activ in mediul social si cultural din care face parte asimiland modele de viata si experiente. Solicitarile complexe si diversificate ale mediului social determina dezvoltarea bazelor personalitatii, dezvoltarea capacitatii de cunoastere si a comunicarii.

Integrarea copilului în colectivitate devine o conditie esentiala a stimularii si folosirii optime a potentialului sau. Gradinita devine astfel unul din factorii cheie ai dezvoltarii copilului in aceasta perioada de varsta.

Copilul se descopera din ce in ce mai mult pe sine, realizand ca nu este identic cu ceilalti. Tot în aceasta perioada constientizeaza ca propriile actiuni (comportamente) produc anumite reactii in mediul lui de viata sau, altfel spus, avem de a face cu o prima forma de responsabilitate.

Copilul are stari si emotii contradictorii

La inceputul acestei perioade, manifestarile comportamentale sunt nediferentiate si implica stari afective confuze (copilul prescolar rade si plânge in acelasi timp sau rade cu lacrimi pe obraz). Abia dupa 4 ani emotiile devin mai profunde, dispozitiile mai persistente, starile afective sunt inca legate de ceea ce este mai apropiat în sensul de

concret, perceptiv.

Copiii incep sa-si stapaneasca emotiile, incearca sa nu mai plang atunci cand se lovesc. Apare posibilitatea simularii emotiilor (se dezvolta mai ales in activitatea de joc). Aparitia sentimentelor si emotiilor estetice, intelectuale, morale este o caracteristica a acestei varste (sa te porti frumos inseamna sa te comporti corect si invers).

Tot acum copilul poate sa aprecieze prin frumos sau urat anumite trasaturi ale obiectelor, fenomenelor, persoanelor etc. Observam ca cuvantul conditioneaza si dezvoltarea acestui proces psihic. Prin cuvant, in cadrul comunicarii verbale, copilul isi poate exprima bucuria, tristetea, supararea.

Jocul si manifestarea personalitatii

La 3 ani, jocul este inca legat de obiecte si de manipularea lor. 

 
Copilul incepe sa se joace cu mingea, cu tricicleta, cu papusile, iar intre 5 si 6 ani isi manifesta interesul pentru colectii. In joc copilul vine in contact cu ceea ce este nou pentru el (dezvoltarea jocului cu reguli, de-ascunselea, de exemplu). In acest gen de jocuri, el se subordoneaza respectarii regulilor jocului si  relationeaza corespunzator cu ceilalti copii. Intreaga perioada este dominata de aceasta dorinta de joc. Prin joc, copilul afla lucruri despre sine, despre lume, se intristeaza, se bucura, traieste ambitia, sentimentul pierderii, al castigului etc. 

Interactiunea parinte – copil… este complexa la aceasta varsta. Problema cea mai importanta care se pune este legata de calea cea mai eficienta educationala in relatia cu acestia. 

Parintii iubitori care reusesc sa ofere caldura, modele pozitive copiilor, parintii care se folosesc in procesul educational de calitatle copiilor si nu de defectele lor, cei care nu “strivesc” personalitatea copilului prin autoritate excesiva au copii fericiti, increzatori in fortele proprii.

Prin aceasta atitudine, ei reusesc sa aiba o comunicare  optima cu copilul, lucru esential in educare. In contrapartida, metodele necorespunzatoare bazate pe autoritate excesiva, pe folosirea pedepsei fizice, pe ignorarea personalitatii copilului determina aparitia comportamentelor agresive, a unei imagini de sine deficitare.

Informatii preluate de pe blogul psihologilor Mirela Zivari, Camelia Airinei 

 Tu…vei tine cont de aceste informatii? Ai recunoscut in ele comportamentele propriului tau copil?

– Le ofera ca recompense si sunt folosite ca instrument de conditionare a unor comportamente nedorite. “Iti cumpara mami o jucarie pentru ca te-ai comportat frumos azi in parc” sau opusul “Nu iti cumpar nici o jucarie pentru ca nu te-ai comportat frumos”. Micutii se autoevalueaza prin ochii parintilor, ori recompensa si conditionarea ne duc pe pista gresita de a crede ca intarim comportamentul pozitiv al copilului. Rezultatul obtinut va fi determinarea copilului de a crede ca procedeaza corect doar atunci cand primeste ceva in schimb si ca orice comportament corect va fi recompensat.

– Le ofera ca substitut pentru a compensa lipsa lor din viata copilului, simtindu-se astfel mai putin vinovati. “Te rog sa intelegi ca trebuie sa plec la servici si daca faci acest lucru, cand ma intorc iti cumpar o jucarie frumoasa”. Parintii din ziua de azi nu mai sunt parintii de alta data, sunt nevoiti sa stea peste program, sa plece in deplasari, sa alerge pe la banci pentru plata ratelor sau sa lucreze de acasa, copiii fiind privati de prezenta si atentia lor. In acest caz, frustrarea, tristetea si sentimentele de abandon traite de copil provocate de lipsa prezentei parintelui nu vor fi rezolvate. Astfel, riscul de a invata copilul sa compenseze nevoile afective neimplinite cu obiecte materiale este foarte mare.

– Considera ca sunt necesare doar jucariile educative uitand de rolul acestora de a distra copilul. Oferind doar jucarii care necesita o atentie si un efort intelectual sporit, riscam sa suprasolicitam copilul.

– Incearca sa suplineasca frustrarea simtita de ei in propria copilarie provacata de lipsa jucariilor si atunci ori cumpara foarte multe jucarii, ori achizitioneaza ceea ce si-au dorit ei in propria copilarie si nu au avut.

– Promit achizitionarea unei jucarii si nu se tin de cuvant. “Cand iau salariul iti cumpar o masinuta”, insa uita de aceasta promisiune. Daca doresc sinceritate si corectitudine din partea micutilor, in primul rand parintii trebuie sa fie sinceri. Din acest motiv promisiunile se fac doar atunci cand se pot respecta.

– Cumpara jucarii scumpe si se asteapta sa nu fie distruse. Copiii nu au notiunea banilor, dovada este ca se bucura de o jucarie ieftina la fel de mult ca si de una scumpa. Ceea ce trebuie sa faca parintii este sa observe motivul pentru care distrug jucariile: din curiozitate sau la nervi. Daca rupe o masina pentru a vedea ce contine si cum este construita, trebuie acceptat acest comportament. Insa, cand sparge masinuta nervos fiind ca nu a fost lasat sa se uite la televizor, trebuie dezvatat si indrumat sa se elibereze de furie prin plans sau cuvinte, in functie de varsta.

– Frati. Inevitabil apar conflicte privind impartirea jucariilor intre frati, iar pentru ca aceste conflicte sa fie cat mai rare este bine ca parintii sa stie ca in cazul familiilor cu mai multi copii jucariile sunt de doua feluri: la comun si ale fiecarui copil. Pentru cele personale, este recomandat ca fratii sa isi stabileasca propriile reguli, iar impartirea celor “la comun” urmeaza acelasi reguli care se aplica in cazul altor copii (nu se iau cu forta, se asteapta pana se joaca unul si apoi poate fi luata de celalalt etc).

– Copilul meu si ceilalti. Dupa varsta de 3 ani, copilul trebuie lasat sa aleaga jucariile pe care vrea sa le ia afara, iar acestea trebuie impartite cu ceilalti copii.

In cazul in care copilul nu doreste sa imparta jucaria preferata cu alti copii, trebuie acceptat acest lucru.

Dar inca inainte de a capata mobilitate, bebelusul este incantat de miscare. Danseaza cu el. Mai intai asigura-te ca ii sprijini corect gatul, e fragil. Apoi invartiti-va, leagana-l, fa salturi usoare: danseaza! Daca vezi ca nu ii face placere, incearca sa dansezi tu singur si el sa fie spectatorul. Apoi, adu-i jucarii care la randul lor se misca: ratuste, caluti, masinute, broscute care topaie. Distractive si active, astfel de jucarii ii exploreaza interesul pentru miscare si ii ajuta creierul sa se dezvolte. Pe masura ce va creste si va incepe sa dea ture ale camerei de-a busilea, tot aceste jucarii ii vor stimula deprinderile motorii si coordonarea ochi – mana.

Pe la 4-6 luni, bebele e mult mai activ. Invata sa se rostogoleasca si sa isi sustina singur capul. Spre sfarsitul acestei perioade, invata chiar sa se ridice in picioare. Acum poti sa te joci cu el de-a masinile sau aparatele zburatoare. Il sustii cu bratele si zumzai de-a lungul camerei cat te tine: puteti sa fiti racheta care se lanseaza pe Luna, un elicopter zgomotos ori avionul care cauta unde sa aterizeze.

Pentru ca un bebe atat de mic abia se obisnuieste cu mediul inconjurator, fii atenta sa nu il suprasoliciti. Stimulii exteriori sunt incarcati de noutate si de multe ori au impact mai puternic asupra lui decat ti se pare tie. De exemplu, bebele nu poate face abstractie de zgomtul de fond, pentru a percepe mai atent ce se aude in apropierea lui. Toate sunetele din mediu il solicita la fel de mult, asa ca oboseste repede si se poate speria cu usurinta.

Daca micutul incepe sa scanceasca sau sa planga, schimba activitatea pe care o faceti cu ceva mai calm: alinta-l, leagana-l sau da-i o pauza si pune-l in patutul lui sa se odihneasca.