Ele – infoMama

Terapia Intensivă a maternității Botoșani. „Medici ok, dar asistente reci și indiferente. Pentru ele era doar un job…”

Gabriela Petrescu — Mon, 08 Jan 2024 10:12:03 +0000

Una dintre cititoarele Totul Despre Mame, diagnosticată cu trombofilie înainte de a rămâne însărcinată, ne-a trimis povestea nașterii fetiței ei, la maternitatea din Botoșani, prin cezariană de urgență. Redăm povestea de naștere, așa cum a fost scrisă de cititoarea noastră:

„După mulți ani de tratamente, așteptări și frustrări au apărut și cele două linii mult așteptate pe test. Sarcina a fost ușoară. Nu…

Citeste mai multe pe totuldespremame.ro

Bolile colectivității. 8 dintre cele mai comune și cum îi protejați pe cei mici de ele – Totul Despre Mame

Martha Denisa — Mon, 02 Oct 2023 16:38:34 +0000

Bolile colectivității vin la pachet cu intrarea la grădiniță sau la școală. Este inevitabil!Bolile colectivității (probabil nici nu există acest termen, dar este universal valabil și ușor de înțeles pentru toți părinții) sunt acelea care se răspândesc ușor de la un copil la altul odată cu intrarea în colectivitate. Ele sunt extrem de comune în grădinițe și școli primare. Acest lucru deoarece, susține Dr. Simona…

Citeste mai multe pe totuldespremame.ro

Travaliu greu la a doua naștere. „Când le spuneam asistentelor că nu mai pot de durere, ele mă trimiteau să mă plimb”

Gabriela Petrescu — Mon, 13 Feb 2023 10:18:25 +0000

Cititoarea noastră Roxana a născut de două ori în Germania și a avut parte de un travaliu greu la a doua naștere, deși se aștepta să-i fie mai ușor de data aceasta. Durerea a fost mai greu de suportat și din cauza faptului că soțului nu i s-a mai permis să îi fie alături pe toată durata travaliului, așa cum s-a întâmplat prima dată. Redăm povestea, așa cum a fost scrisă de cititoarea noastră: „Am adus pe lume a…

Citeste mai multe pe totuldespremame.ro

Naștere Filantropia. ”Copilul urla de foame, era mov la față, iar ele refuzau să-i dea lapte”

Gabriela Petrescu — Fri, 07 Feb 2020 13:04:47 +0000

Mămica spune că ar fi avut nevoie de suport și încurajare din partea medicilor de la Neonatologie, însă nu le-a primit.
Cititoarea noastră ne-a scris povestea ei de naștere la Filantropia, o experiență care, spune ea, a fost umbrită de atitudinea medicilor de la Neonatologie. Mămica susține că aceștia au acuzat-o că nu vrea să își alăpteze fetița și au refuzat, ore întregi, să îi ofere micuței, care plângea de foame, lapte praf. Redăm mai jos povestea, așa cum a fost scrisă de mămică:
”Am născut cu un medic extraordinar, prin cezariană. Tot el mi-a urmărit și sarcina, din săptămâna 20. E un medic și un om excepțional. Mereu m-a liniștit și a găsit soluții, un medic uman și dedicat meseriei. Operația a decurs foarte bine. A aspirat și cusut superb, m-a liniștit înainte de operație, a discutat cu mine mereu, orice am avut. La 4 zile de la operație am dat cu mopul, am băgat la spălat și am fost ca nouă (primele 3 zile le-am petrecut în spital).
În baie mirosea a câine ud
După operație am ajuns la Terapie Intensivă, unde a stat o doamnă cu noi (mai erau 3 paciente) ce s-a purtat impecabil, ne-a schimbat, ne dădea sticlele de apă (aduse de soți – ciudat că au avut voie să vină la terapie), ne-a vorbit frumos, doamnele asistente chiar și verificau și ne dădeau calmante de fiecare dată când ceream sau când considerau că aveam nevoie, inclusiv când dormeam.
Vine momentul în care mă mută în salon și urmează să stau cu bebe. Ajung într-un salon cu 4 paturi și baie cu dus, gol, dar care până seara se umple. Salon curat, îngrijit, chiar ok. La baie nu mi s-a părut prea curat și igienic, veneau și făceau curățenie doar dimineață cu un mop pe jos și spălat vasul toaletei dar atât, pe dulăpioare era mizerie și nu o curăța nimeni, iar după două zile mirosea oribil la baie, a apă stătută și câine ud.
Am rugat asistenta să mai stea cu mine, nu știam ce să fac cu un nou născut
La nici 5 minute, vine o asistență cu bebe în brațe și mi-o pune în mâini, căutând ce pătuț să tragă lângă patul meu, apoi dispare. Deși i-am spus că o rog să stea cu mine puțin că nu am ținut un nou născut în brațe niciodată și sunt singură în salon, plus de asta nici nu am apucat să merg 2 pași și nu știu cum sunt după operație. A plecat și dusă a fost. Bebe dormea, ceea ce mi-a dat timp să mă pot ridică din pat să mă mișc puțin. O admiram pe fetiță și nu îmi venea să cred. Am început să plâng, căci mă simțeam neputincioasă cu bebelușa în brațe, nu știam nici cum să o țin.
A urmat vizita medicilor ginecologi, totul perfect și stare de fericire. La neonatologie erau niște doamne asistente minunate, ce și-au dat interesul și se vedea că sunt iubitoare de bebeluși. M-au ajutat să o atașez la sân 3 zile cât am stat în spital (fără succes, dar asta e altă poveste). În cele 3 zile de spitalizare fetița a refuzat sânul și a fost hrănită cu seringă (luată de la asistente cu lapte praf).
Nu credeam că un neonatolog poate fi atât de rău față de bebeluși
Și aici începe experiență mea urâtă cu acest spital. Au venit 2 doamne doctor de la Neonatologie (în zile diferite) care au început să mă acuze că îmi las copilul să moară de foame, că nu vreau eu să îi dau sân, că ele nu stau după mine, să învăț singură să alăptez. Una dintre ele mi-a spus că așa e tineretul din ziua de azi, se mută singuri departe de părinți și socrii și habar nu au să facă ceva.
Nu credeam vreodată că un neonatolog poate să fie atât de rău și rece vis a vis de bebeluși, și să se poarte atât de urât cu lăuzele. Aceste două doamne, al căror nume nu îl rețin (erau mai în vârstă, atât îmi amintesc printre plânsetele mele), sunt activatoare de depresie post natală și pentru persoanele cu cel mai puternic psihic de pe acest pământ.
Naștere la Filantropia: mi-am plâns toate lacrimile lângă patul copilului
Deși știau cât mă chinui să alăptez și de ce nu reușesc și cât au încercat și asistentele. Trebuia să mă externeze sâmbătă (născusem joi) și mi-a spus doamna dr neonatolog că ea nu e singură că eu pot să am grijă de copil și că mă mai ține în spital, în condițiile în care în cele 2 zile eu am avut grijă de bebe nonstop în salon. De vineri și până duminică seară nu dormisem și nu mâncasem, am stat trează nonstop lângă pătuțul bebelusei și am plâns toate lacrimile posibile de frustrare, neputință, singurătate și frică pentru bebe.
Dând lapte praf cu seringă bebelusei în spital, trebuia să sun mereu la Neonatologie să mi se aducă în salon. În a doua noapte m-am trezit că îmi urlă efectiv copilul de foame, de se făcuse mov la față și căpușor, și o asistentă intră nervoasă pe ușa că ea nu îmi mai aduce lapte că “nu mă lasă doamna doctor să mai fac lapte până la 5 dimineață. Nu risc să mă dea afară”. Asta se întâmpla pe la 12 noaptea.
Naștere la Filantropia: îmi vedeam copilul cum suferă de foame
Cerșeam plângând seringi cu lapte, cu copilul plângând de ore întregi în brațe. Zilele de internare au fost calvar, pentru că trebuia să suport acuzațiile și ifosele doamnelor doctor de la neonatologie și să îmi văd copilul nou născut cum suferă de foame, iar eu sunt neputincioasă. Când prindeam tură cu doamnele asistente drăguțe eram super amândouă și mânca bebe la cerere, era fericită la burtică, eu mă calmam din plâns și mă bucuram de ea. Cum se schimba tura, era calvar.
Am întrebat dacă poate soțul să îmi aducă aparatul de sterilizat și încălzitorul de biberoane de acasă să îi fac eu bebelinei lapte în salon, mi s-a spus răspicat că nu e igienic și ei nu permit așa ceva. Dar permiteau să nu se schimbe 3 zile așternuturile de pe pat, să ne mute de pe targă pe pat la Terapie Intensivă (cu hainele și încălțările de afară), să ne aducă soții baxuri de apă în terapie intensivă sau să se între în saloane ca în mall și să se spele pe jos o singură dată pe zi cu un mop murdar, să permită să intre în salon câte 6 și să se așeze pe paturi.
Naștere la Filantropia: medicii de la neonatologie strică tot
În ziua externării, a venit o doamnă tinerică și drăguță, medic neonatolog, căreia o să îi mulțumesc mereu pentru calmul și răbdarea de a discuta cât de cât despre bebe, și ce să îi fac când ajungem acasă. Doamnele de la camera de tratament sunt super, jos pălăria. Și restul personalului din spital super ok. Medicii de la Neonatologie strică tot.
Slavă Domnului că acasă ne-am revenit și suntem bine amândouă, în ciuda depresiei mele, cu care încă mă lupt, bebe crește, ia în greutate, eu am pierdut laptele, dar contează că bebe e sănătoasă și se dezvoltă perfect.
Recomand spitalul Filantropia din București pentru medicii excepționali și pentru personalul și serviciile oferite. Pentru o a doua naștere e perfect, că nu ai treabă cu Neonatologia și te descurci singură, dar pentru prima naștere nu a fost bine pentru mine.
Cum a fost naşterea ta? Ai născut natural sau prin cezariană? A fost momentul naşterii aşa cum ai visat tu sau ai rămas cu amintiri triste? Povesteşte-ne cum a decurs momentul în care puiul tău a venit pe lume, în aproximativ 1000 de cuvinte, trimite-ne textul tău la adresa [email protected], cu titlul POVESTE DE NAȘTERE şi, dacă este selectat, va apărea la această rubrică. Dacă ai şi câteva fotografii din maternitate sau din primele voastre zile împreună, ne-am bucura tare să le vedem şi să le publicăm odată cu articolul! Mulţumim!
Dacă ți s-a părut interesantă această poveste de naștere la Filantropia, îți recomandăm să citești și:

Source link

Atacurile de panică la copii: Nu le ignorați! Ele ascund o problemă reală – Totul Despre Mame

Martha Denisa — Thu, 30 Jan 2020 12:50:46 +0000

Când ajung să aibă manifestările unui atac de panică, copiii au o suferință mai profundă. Pentru a scăpa de ele va trebui să tratăm cauza care le-a declanșat. Numai așa atacurile de panică vor dispărea.
Atacurile de panică la copii – cum se manifestă
Literatura de specialitate menționează că atacurile de panică la copii nu sunt o afecțiune de sine stătătoare ci un simptom. Atât la copii, cât și la adulți, atacurile de panică au mai mult sau mai puțin aceiași formă de manifestare. Ele încep fără avertisment și sunt incontrolabile. De foarte multe ori sunt însoțite de manifestări precum respirație accelerată, senzația de pierdere a controlului – în mod paradoxal nu este doar o senzație pentru că atacurile de panică la copii se caracterizează tocmai prin pierderea controlului. Atacurile de panică la copii pot fi însoțite de greață și dureri fizice. Copiii pot avea diaree care se asociază de obicei și cu alte simptome și nu are drept cauză o altă afecțiune fiziologică.
Uneori, atacurile de panică la copii sunt precedate de unul sau mai multe din următoarele simptome: insomnie sau hipersomnie (doarme mai mult decât de obicei și pare să se folosească de somn pentru a evita alte lucruri), li se schimbă brusc, fără o cauză obiectivă, pofta de mâncare, par să fie mai plângăcioși și mai dornici de a-și petrece timpul cu părinții și alte persoane pe care le cunosc foarte bine.
În cartea sa Copilul conștient Susan Kaiser Greenland prezintă mai multe exerciții menite să îi ajute pe copii să facă față mai bine stărilor de anxietate.
Anxietatea și fobia la copii
Atacurile de panică la copii au întotdeauna o cauză. Uneori cauza poate fi identificată ușor, alteori ea este mai greu de stabilit. Cele mai multe atacuri de panică la copii au ca sursă o formă de anxietate.
Cele mai des întâlnite forme de anxietate sunt:
Anxietatea generalizată – apare pe fondul unor experiențe adverse în ceea ce privește școala sau relațiile de familie. Semnele ei pot să treacă neobservate fiind confundate de multe ori cu stări firești ale copilului. Atâta timp cât cauza care a dus la instalarea ei nu este adresată, anxietatea nu dispare ci mai mult, se agravează și poate culmina cu apariția atacurilor de panică. Un copil obosit fără să aibă neapărat un motiv, evitant, care încearcă să scape din anumite situații care până în acel moment nu îi creau probleme, care este brusc agitat, violent sau dimpotrivă apatic ar putea traversa o perioadă în care suferă de anxietate. Stărilor enumerate mai sus, li se adaugă, uneori, dorința de a dispărea sau chiar gânduri de moarte.
Anxietatea de separare – este o etapă normală în dezvoltarea unui copil, mai ales în intervalul 1-3 ani. Dacă și după această vârstă copilul se teme să rămână cu alte persoane decât cele care îl îngrijesc în mod normal sau dacă plânge foarte mult când persoanele cunoscute se îndepărtează de el, deși se află într-un loc cunoscut unde a mai fost se poate vorbi de o formă de anxietate de separare.
Fobia – este frica dezvoltată față de un anumit obiect, persoană situație. Spre diferență de anxietate, care nu are un obiect clar, frica are în centrul ei un lucru bine definit. Frica de întuneric, frica de anumite animale sau frica de medici/sânge sunt doar câteva exemple dintre fobiile care pot să apară la copii.
Ce să faci când încep atacurile de panică la copii
Este important să iei legătura cu un specialist. Totuși, până când ajungi să discuți cu acesta este bine să știi că trebui să rămâi calm. Atacurile de panică la copii și adulți dau de multe ori senzația de pierdere a controlului iar unora chiar li se pare că nu vor supraviețui. Aflați însă în atac de panică ei nu mai realizează asta. Datoria noastră, a celor care asistăm la un astfel de atac este să rămânem calmi, cât de calmi putem.
Spune-i copilului, cu o voce calmă că ești lângă el.
Arată-ți compasiunea ”Înțeleg că îți este frică!”. Ajută copilul să respire cât mai regulat, pentru asta este posibil să fie nevoie să îl faci să te privească în ochi și să fie atent la tine. Asigură copilul că înțelegi că se simte rău, dar că ești acolo să te asiguri că nimic rău nu i se va întâmpla. Dacă are dureri, spune-i că ele vor trece.
În cartea sa Copilul conștient Susan Kaiser Greenland prezintă mai multe exerciții menite să îi ajute pe copii să facă față mai bine stărilor de anxietate.

Source link