Prima iubire a copilului aduce, de multe ori, și primele furtuni emoționale, care îi fac pe părinți să se simtă depășiți de situație și să nu știe ce și cum să facă pentru a-și sprijini copilul. Pentru că emoțiile sunt intense, ușile casei se trântesc mai des în astfel de momente, temele sunt neglijate și pasiunile vechi date uitării. Deseori, părinții simt că merg pe sârmă: Ce să-i spună copilului dacă s-a…
]]>Prima iubire a copilului aduce, de multe ori, și primele furtuni emoționale, care îi fac pe părinți să se simtă depășiți de situație și să nu știe ce și cum să facă pentru a-și sprijini copilul. Pentru că emoțiile sunt intense, ușile casei se trântesc mai des în astfel de momente, temele sunt neglijate și pasiunile vechi date uitării. Deseori, părinții simt că merg pe sârmă: Ce să-i spună copilului dacă s-a…
]]>Ai crescut cu ele și le-ai auzit de sute de ori. Ți s-a spus că „bătaia e rupă din Rai”. Pentru binele tău, al copilului tău și al copiilor lui, înlocuiește violența cu blândețe, pentru că tot ceea ce ai auzit în copilărie despre beneficiile bătăii este fals și degradant.
Am luat la bani mărunți cele mai cunoscute expresii românești despre bătaie și am analizat impactul posibil asupra personalității copiilor…
Educația timpurie pornește de la un clișeu periculos: părinții cresc niște copii drăguți, veseli, pe care îi duc la grădiniță care îi uniformizează. Toți vrem o educatoare specială care să predea la o grădiniță și mai specială. Practic, totul trebuie să fie perfect, mai ales în scenariul celor aflați la primul copil. Nu este nimic nepotrivit aici, doar că practica de pe teren arată că este imposibil să se întâmplă acest lucru, pentru că nu există nici părinți perfecți.
Copii la grădiniță. Ce vor părinții de la educatoare
”De obicei se întâmplă acest lucru cu părinții care au primul copil, foarte tineri, care nu au experiență, care nu au trecut prin programe de parenting, care sunt foarte buni cu lecturile de pe piață, dar nu citesc o carte fundamentală ”Psihologia vârstelor”. În aceasta sunt descrise niște profile de vârstă despre cum sunt copiii și care sunt nevoile lor, în funcție de vârsta lor și care este mediul cel mai potrivit în care să se dezvolte anumite capacități, inclusiv fizice, motrice, dar și cognitive, sociale, emoționale”, a spus Oana Moșoiu.
Pe lista de așteptări a părinților sunt fericirea copiilor, siguranța lor, cantitatea mare de cunoștințe acumulate. „Părintele vrea să aibă control asupra a tot ce se întâmplă în grădiniță, deși nu oferă suficient timp de conectare cu copilul, dar vrea să știe în orice secundă ce se întâmplă acolo, grădinița fiind brațul lui numărul 3. Dacă un părinte nu pretrece măcar 4-5 ore pe zi cu copilul să nu se aștepte ca modelul pe care copilul îl preia să fie cel din familie. La ce este expus copilul mai mult, acela este modelul de bază. Dacă părintele stă 2 ore cu el, cât poate să îl influențeze?”, s-a întrebat retoric expertul în educație.
Copii la grădiniță. Ce vor educatoarele de la părinții
De cealaltă parte educatoarele doresc de la părinți să fie niște parteneri reali în procesul de educație, să fie un pic pedagogi, să aibă niște repere morale, să știe să comunice, să vrea să colaboreze cu dascălii și să aibă încredere în educatori.
Dincolo de aceste aspecte care au nevoie de o definire concretă sunt și cerințe simple: copilul să doarmă suficient acasă, pentru că sunt copiii dorm foarte târziu de la ora 11 au 12, să mănânce acasă, să aibă mici rutine de hrănire, să continue acasă rutinele de la grădiniță acasă. Pentru ca un copil să poată fi pregătit pentru o nouă zi de grădiniță ar trebui să nu fie expus la tehnologie, iar ideal ar fi ca acest lucru să nu se întâmple până la 12 ani când este legată de un prag de maturizare a cortexului prefrontal.
Tehnologia trebuie limită la maximum
Oana Moșoiu a sesizat că ”sunt pline restaurantele de părinți care le dau copiilor tablete în timp ce mănâncă, ceea ce este un factor care duce mai târziu la dependențe. Ei sunt hăniți fără să aibă conștiința acestui fapt. Toată disciplina a devenit legată de tehnologie, iar acesta este un factor inhibator pentru procesele cognitive și atunci nu aveți cu ce lucra în sala de clasă.”
Pentru că părinții au nevoie de siguranță că pleacă la serviciu și copiii rămân pe mâini bune, Oana Moșoiu le-a spus celor aproape 200 de educatoare de la grădinițele de stat prezente în sală că este indicat să vorbească cu aceștia deschis, fără ocolișuri. În opinia expertului în educație, părinții ar trebui să audă ”Stați liniștiți, copilul dvs. este în siguranță. Știu ce fac, am experiență, au trecut prin mâna mea zeci/sute de copii. Vă înțeleg foarte bine și încercăm să facem totul cu resursele pe care le avem. Vă rog să aveți încredere că știm ce facem”.
Copii mici și preșcolari. Rolul părintelui este esențial
Totuși, indiferent de ceea ce se întâmplă la grădiniță, tot relația dintre părinte și copil este cea mai importantă. Încurajați-i pe părinți să petreacă timp cu copilul. ”Dacă vă întreabă ce pot face ca părinți, spuneți-le să petreacă mult timp cu cei mici. Este un limbaj al iubirii. Copilul își ia foarte multă informație de la părinte. Este modelul lui și are nevoie de el. Spuneți-le că, deși vă iubiți meseria și faceți tot ce se poate, sunt lucruri pe care nu le puteți face niciodată. Nu va exista niciodată iubirea ca între părinte și copil. Nu puteți iubi în locul părinților! 10 ani de acum orice face la serviciu nu va conta, dar în 10 ani de acum ce face cu copilul va fi fundamental. Timpul acesta nu se întoarce”, le-a spus Oana Moșoiu educatoarelor prezente la conferința Kinderpedia.
Dacă acest articol ți s-a părut util îți recomandăm să mai citești și altele despre copii la grădiniță:
Ce-a urmat? Un șomaj usturător de jumătate de an
Să nu vă imaginați că a fost simplu să trăim toți trei, să plătim ratele și facturile doar din ce câștiga Florin. Nu. N-a fost. Financiar, cred că a fost printre cele mai dificile perioade din viața noastră, uf, dar în mod paradoxal eram atât de fericiți! Cel mai mare stres al nostru dispăruse, puteam în sfârșit să fiu cu David, să știu ce simte, ce-l doare, ce-i place, ce-l sperie, să-i explic câte-n lună și-n stele, să râdem împreună, să ne jucăm, să nu mai fiu nevoită să plec de lângă el, să nu mă învoiesc atunci când e bolnav.
Nu mă mai simțeam un soldat-afgan, eram un soldat în permisie! Nu mai plăteam pe nimeni să-i poarte de grijă. Între timp am început să aplic la joburi pe la grădinițe private, voiam să găsesc un loc în care să lucrez și să-mi pot lua și copilul cu mine. Nu mai lucrasem în învățământ de ani de zile, dar speram să conteze pentru cineva că am studii de specialitate și 5 ani de experiență, în trecut.
La Eforie, iunie 2011, când renunțarea la serviciu devenea o prioritate
Renunțarea la serviciu îți poate aduce adevărata menire pe lumea asta
Am fost la câteva interviuri, dar când le povesteam că am de gând să vin cu copilul meu autist la pachet auzeam fraza aia celebră din filme: „nu ne căutați, că vă sunăm noi”. Aplicam în continuare și știam că undeva, în orașul ăsta mare, ne vom găsi și noi locul. În septembrie, când a început anul școlar, eu tot șomeră eram, David nu mergea la grădiniță, eram mai în pom ca niciodată. El progresase destul de mult după o vară petrecută împreună, știam clar că ne vom duce doar în locul unde suntem primiți amândoi, așa imperfecți cum eram.
La sfârșitul lui octombrie 2011 am găsit în sfârșit o ușă care s-a deschis pentru noi: Conil, un centru educațional privat (grădiniță și școală primară), axat pe integrarea copiilor cu dizabilități, cu o clasă specială în care se lucra cu cazurile ce urmau să fie integrate. Adela Hanafi, patroana grădiniței, și ea mamă de copil special, nu m-a întrebat prea multe la interviul de angajare. Faptul că eram cu David de mână și ceream să ne primească pe amândoi, pentru ea era destul: asta căuta – un om căruia să-i pese de copii cu autism, iar acel om în clipa aia eram eu. Am început de a doua zi și am preluat clasa elevilor cu cerințe educaționale speciale. Am crezut în steaua noastră, și am găsit un om care să creadă în noi.
Despre experiența noastră la Conil și lucrul cu 7 copii cu diagnostice diferite, am să povestesc într-unul din episoadele următoare. Episodul de săptămâna viitoare va descrie cu un strop de umor cum nu am dormit 1.277 de nopți, cum am încercat tot ce era omenește posibil să-l fac pe David să doarmă noaptea și cât de simplă era de fapt soluția salvatoare! Tulburările de somn la copiii cu autism sunt printre cele mai mari provocări ale unei mame! Între timp nu uitați că autismul nu e bau-bau- e doar un mod altfel de a trăi și de a simți!
Dacă îți place cum scrie Georgiana și te interesează povestea autismului lui David, citește și episoadele anterioare:
Mai multe despre viața de zi cu zi a Georgianei găsești pagina de Facebook, unde Geo marchează toate micile și marile realizări ale lui David.