”Numele meu este Dana, sunt mămica unei fetițe diagnosticată de curând cu diabet tip 1 și… ]]>
Îți dorești să ai copii care să se descurce cu brio la școală și nu se sperie nici de teme și nici de materia stufoasă pe care trebuie să o parcurgă? Atunci permite-le să învețe, cât sunt mici, preșcolari, prin joacă! Nu-i chinui cu lecții și cursuri greoaie de la cele mai mici vârste, sperând că, astfel, vor învăța mai mult și mai bine la școală. Riști să se demotiveze rapid și să perceapă apoi școala ca pe o corvoadă.
Capacitatea de a învăța este inclusă în programul genetic al omului, așa că el o face natural, fără eforturi, de la vârstă fragedă. Bebelușul care manevrează stângaci diverse materiale și le bagă în gură, apoi le aruncă și așteaptă să i le dai, învață. Preșcolarul care construiește castele din cuburi învață. Școlarul care construiește baraje din pietre la râu învață.
Reglează-ți așteptările
Să crezi că învățarea autentică este cea de tip predare-memorare-evaluare este o capcană. Da fapt, copilul tău învață în permanență și este important să știi ce poți face, ca părinte, pentru a face din joacă o formă de învățare. E simplu să te lauzi în fața musafirilor cu un copil care recită zece strofe din Luceafărul, și mai greu să o faci cu cel care și-a petrecut o jumătate de zi adunând crengi din parc și făcând planuri pentru a-și construi o fortăreață. Însă nu toate formele de învățare se pot cuantifica imediat și nu produc efecte spectaculoase.
Lasă-l să controleze și să greșească
Joaca unui copil nu trebuie nici corectată, nici ghidată de către părinte. Pe de o parte, pentru că cel mic se demotivează atunci când pierde controlul și își pierde interesul pentru activitatea în care s-a angajat. Când e lăsat însă liber, se concentrează pe ceea ce face, învață să caute soluții când întâmpină dificultăți, își exersează creativitatea, greșește și se corectează, ia decizii, perseverează. Iar toate acestea sunt abilități excelente pentru învățare.
Dacă îl vezi ca se chinuie să construiască un turn și îl tot dărâmă punând în vârf o piesă prea grea, lasă-l să-și gestioneze singur frustrarea și să caute soluții, nu veni cu ele pe tavă. În final, bucuria naturală a faptului că a realizat ceva singur, greșind și corectându-se, va fi de neegalat și-l va face să-și dorească să realizeze mai multe și să exerseze mai mult.
Creează-i contexte potrivite de învățare
Copilul învață când stă cu tine în bucătărie, când merge cu autobuzul și se uită pe geam, când se joacă în parc, când se uită la desene animate. Explică-i tot ceea ceea ce vezi că îl interesează și încurajează-l să-și pună și să-ți pună întrebări. Evită să îl așezi la măsuță să ”lucrați” sau să îi predai diverse lucruri dacă el nu își dorește acest lucru. Fii însă creativă! Nu e nevoie de fișe cu calcule pentru ca cel mic să învețe adunarea și scăderea. Ia-l cu tine în bucătărie și oferă-i provocări de genul: ”Pentru prăjitura aceasta avem nevoie de șase ouă. Două pun eu, tu câte pui?”
De asemenea, asigură-te că desenele animate sau filmele la care se uită au conținut de calitate și promovează valori și principii agreate în familia voastră. Există foarte multe programe educative pentru copii, e păcat ca cel mic să nu se bucure de ele.
Respectă-i ritmul
Așa cum nu poți face o floare să înflorească înainte de a-i veni timpul, nici pe copilul nu-l poți împinge să evolueze în ritmul pe care îl vrei tu. Da, poți să-l îndrumi, să-l încurajezi, să-l scoți din zona de confort, dar să nu crezi că aglomerându-i cu activități programul și stând tot timpul cu gura pe el să facă și altceva decât să se joace îi vei stimula pofta de învățare. Dozează activitățile, joaca și momentele de relaxare, în așa fel încât evoluția lui să fie una firească, naturală. ]]>
In primul rand, pentru ca atasamentul si siguranta pe care o resimte din partea mamicii ii asigura cadrul in care sa invete si altceva, pe masura ce creste. Vorbeste-i, atinge-l, alinta-l, canta-i, inganati si ganguriti impreuna. Uniunea dintre voi il securizeaza si il stimuleaza. Iar complicitatea il ajuta sa isi dezvolte deprinderile sociale, psihice si cognitive.
Culorile si formele ii stimuleaza simtul vizual, desi in primele luni trebuie sa stii ca nu distinge clar conturul obiectelor decat de foarte aproape. Uite o idee de “jucarie” pentru ochisorii nou-nascutilor. Liniile si nuantele sunt indeajuns de contrastante incat sa ii atraga si sa ii captiveze atentia. Poti sa o printezi, sa o lipesti pe carton si sa o atarni deasupra patutului.
Mai poti face ceva: du-l in locuri pline de stimuli puternici sub aspect vizual si perceptual. De exemplu, in bucatarie. Aici poate sa vada si sa atinga: linguri, fructe, legume, pahare, vase colorate. In acelasi timp, descrie-i. Vorbeste cu el, chiar daca este inca prea mic sa poata atribui sens cuvintelor tale. Cercetatorii au descoperit ca pe la 18 luni, vocabularul si capacitatea de a intelege a copiilor “izbucneste”: se pare ca in primele luni de viata ei depoziteaza sunetele si intelesul cuvintelor, pe care mai tarziu le vor asocia usor si corect. In plus, pana la 3 luni, plasticitatea creierului este cea mai ridicata.
Peste cateva luni, cand simtul vizual se maturizeaza, un joc preferat de multi copii este cel cu baloanele de sapun. Iesiti in aer liber si incearca-le: formele, nuantele si fluiditatea pe care o au in zbor il vor fascina.
Dar inca inainte de a capata mobilitate, bebelusul este incantat de miscare. Danseaza cu el. Mai intai asigura-te ca ii sprijini corect gatul, e fragil. Apoi invartiti-va, leagana-l, fa salturi usoare: danseaza! Daca vezi ca nu ii face placere, incearca sa dansezi tu singur si el sa fie spectatorul. Apoi, adu-i jucarii care la randul lor se misca: ratuste, caluti, masinute, broscute care topaie. Distractive si active, astfel de jucarii ii exploreaza interesul pentru miscare si ii ajuta creierul sa se dezvolte. Pe masura ce va creste si va incepe sa dea ture ale camerei de-a busilea, tot aceste jucarii ii vor stimula deprinderile motorii si coordonarea ochi – mana.
Pe la 4-6 luni, bebele e mult mai activ. Invata sa se rostogoleasca si sa isi sustina singur capul. Spre sfarsitul acestei perioade, invata chiar sa se ridice in picioare. Acum poti sa te joci cu el de-a masinile sau aparatele zburatoare. Il sustii cu bratele si zumzai de-a lungul camerei cat te tine: puteti sa fiti racheta care se lanseaza pe Luna, un elicopter zgomotos ori avionul care cauta unde sa aterizeze.
Pentru ca un bebe atat de mic abia se obisnuieste cu mediul inconjurator, fii atenta sa nu il suprasoliciti. Stimulii exteriori sunt incarcati de noutate si de multe ori au impact mai puternic asupra lui decat ti se pare tie. De exemplu, bebele nu poate face abstractie de zgomtul de fond, pentru a percepe mai atent ce se aude in apropierea lui. Toate sunetele din mediu il solicita la fel de mult, asa ca oboseste repede si se poate speria cu usurinta.
Daca micutul incepe sa scanceasca sau sa planga, schimba activitatea pe care o faceti cu ceva mai calm: alinta-l, leagana-l sau da-i o pauza si pune-l in patutul lui sa se odihneasca.