Cititoarea noastră Daniela Nedelcu ne-a trimis povestea nașterii băiețelului ei, urmată de un episod traumatizant, după ce copilul s-a înecat cu lapte și a avut nevoie de tratament și spitalizare prelungită pentru a-și reveni. Redăm povestea, așa cum a fost scrisă de cititoarea noastră:
„Mi-am dorit foarte mult un bebeluș doar al meu, din păcate, până să descopăr că am trombofilie, am pierdut două sarcini. Într-un…
Cititoarea noastră Ionela Ș. ne-a trimis propria poveste de naștere în Lugoj, Județul Timiș. Deși și-a dorit mult să nască natural, recomandarea medicului a fost cea de naștere prin cezariană. Operația și recuperarea au decurs bine, iar cea mai mare nemulțumire a mămicii este legată de faptul că avea acces puțin timp la fetiță, motiv pentru care alăptarea a fost îngreunată. Redăm mai jos povestea de naștere în Lugoj, așa cum a fost scrisă de cititoarea noastră:
Numele meu este Ionela în luna decembrie 2018 am adus pe lume primul meu copil, o minune de fetiță de 3,650 kg și 49 de cm la spitalul din Lugoj, jud. Timiș. Desi sunt o mămică tânără, îmi doream nespus să nasc natural. Am trecut peste termen vreo săptămână și îmi era frică, știam ca viața mea se va schimba complet după acest mare eveniment.
În data de 12, pe la 1 și ceva noaptea, m-am trezit brusc din somn. Buimacă, aprind becul și mă privesc în oglindă, îmi văd pijamaua udă și repede îmi trezesc soțul”. „Dragule, mi s-a rupt apa, trebuie să mergem la spital”. Buimac și el, spune „Mai stau vreo 5 minute si mergem”. În cele din urmă, realizează ce se întâmplă si sare din pat, se îmbracă repede, punem băgăjelul în mașină și mergem spre spital.
O noapte sub supraveghere
Pe drum (aproximativ 15 minute), ne încurajam reciproc că o să fie bine și că e un pas mic spre o viață de fericire, împlinire și dragoste. În sfârșit, la spital ne întâmpină o asistentă foarte drăguță, care îmi aduce o cămașă din aceea pentru naștere. Îmi dau hainele jos, să ne înțelegem, nu la baie, ci imediat cum treci de intrarea în secția de ginecologie.
Mă consultă o doamnă (cred că era o moașă/asistentă) și îmi spune: „Doamnă, ești sigură că ți s-a rupt apa? Ca nu pare”. Când eu mă trezesc din somn și mă văd udă toată pe pijama… În fine! Mă consultă din nou și îmi spune să rămân până dimineață, că atunci o să vină medicul meu.
M-am panicat când am auzit de cezariană
Orele trec greu, apar contracțiile, durerea și panica, pentru că rămăsesem singură pe un pat în camera de travaliu. Doar doamna ce mă consultase a mai fost de două ori de mi-a luat tensiunea și de a verificat pulsul bebelușului. Îmi spunea că e bine.
Pe la ora 9, vine medicul care mi-a monitorizat sarcina, mă consultă și îmi spune: „Bebelușul e prea sus, nu coboară, iar tu nu te-ai dilatat decât 2 cm. Poți să mai aștepți dacă vrei, dar tot la cezariană o sa ajungi.” La acest verdict m-a luat panica, îmi doream foarte mult să nasc natural, să nu fie nevoie de cezariană, să pot alăpta, să fie totul în ordine…
Am zis că pentru copilul meu, să îi fie bine și să ne putem întâlni cat mai repede, trec peste principii și fac cezariană. La ora 11.00 dimineața totul era pregătit, ne-am îndreptat spre sala de operație, unde un anestezist super de treabă mi-a explicat ce o să se întâmple, m-a pregătit sufletește și mi-a spus că o să treacă repede și o să fie bine. Tot el e cel care a ținut legătura cu soțul meu și l-a anunțat când a venit pe lume fetița.
Îmi vedeam fetița din 3 în 3 ore, când dormea
Mi-a făcut anestezia și la 11. 30 s-a auzit primul scâncet al minunii mele. Când mi-a arătat-o doamna asistentă, toată emoția s-a transformat în lacrimi de bucurie.
Ea a fost dusă în secția de neonatologie, iar eu, în salon. În câteva minute, a venit soțul fericit, mândru de mine că i-am adus pe lume fetița, cu urme de lacrimi pe față, pentru că a văzut-o și el, și cu alte noi lacrimi în ochi văzându-mă pe mine că sunt bine și am scăpat.
Singura mea nemulțumire a fost faptul că îmi vedeam fetița doar la programul de alăptat, din 3 în 3 ore, și atunci fetita mea nu mânca, pentru că, să recunoaștem, copiii nou născuți sunt îndopați cu lapte praf ca să tacă, în loc să fie duși la mamă să fie alăptați. Asa se întâmplă în România. Plângeam de durere, sânii erau ca pietrele, tari, grei. Îmi mulgeam bunătate de lapte și îl aruncam în chiuvetă, pentru că de fiecare dată fetița dormea, sătulă fiind de laptele praf.
Am născut într-o zi de miercuri și am fost externată luni, după 5 zile de stat in spital. Am prins și vreo 3 zile fără curent, căldura cu porția, pentru că abia făcea față generatorul spitalului. În sfârșit, după o întreagă aventură am ajuns acasă cu fetița noastră, pe care toată familia o aștepta cu nerăbdare.
Țara noastră e în urmă, ca mentalitate și comportament, nu e de mirare ca mulți dintre tineri preferă să meargă în străinătate”.
Cum a fost naşterea ta? Ai născut natural sau prin cezariană? A fost momentul naşterii aşa cum ai visat tu sau ai rămas cu amintiri triste? Povesteşte-ne cum a decurs momentul în care puiul tău a venit pe lume, în aproximativ 1000 de cuvinte, trimite-ne textul tău la adresa [email protected], cu titlul POVESTE DE NAȘTERE şi, dacă este selectat, va apărea la această rubrică. Dacă ai şi câteva fotografii din maternitate sau din primele voastre zile împreună, ne-am bucura tare să le vedem şi să le publicăm odată cu articolul! Mulţumim!
Dacă ți s-a părut interesantă această poveste de naștere în Lugoj, îți recomandăm să citești și:
]]>
Un început anevoios
Încă din maternitate problemele de sănătate ne-au dat târcoale și cumva mă așteptam să nu se încheie acolo. Am luat din maternitate un stafilococ auriu și a trebuit să stăm internați timp de 10 zile în spital, cu tratament antibiotic. Fiul meu a venit pe lume cu o constituție…considerabilă, respectiv 3,750 kg și 52 cm lungime. Și acum îmi amintesc că părea mult prea mare pentru un nou-născut și toată lumea se minuna de dimensiunea sa.
Nu știam cum se alăptează, însă mi-am dat silința să învăț. În maternitate am fost ajutată de moașă și de asistente cu privire la așezarea copilului la sân. Care nu părea deloc dornic să mănânce și mereu adormea cu sânul în gură. Îmi formasem un obicei de a-l atinge ușor cu degetul pe obraz pentru a se trezi și a se hrăni corespunzător. Din cauza infecției pe care am menționat-o era relativ somnolent (dezvoltase și un icter infecțios), prin urmare nu se trezea decât rareori plângând de foame. Din punctul acesta de vedere, pot spune că eram o norocoasă, căci dormea minim 4 ore continuu, după care îl trezeam pentru a se hrăni. Aflasem din maternitate că trebuie ținut destul de mult la sân, respectiv câte 20 de minute, prin urmare o masă dura în cazul nostru aproape o oră.
După prima lună nu părea să se fi îngrășat în mod semnificativ, dar luase ceva în greutate, așa că nu m-am panicat. Am continuat să îl hrănesc în același sistem, la fiecare 4 ore, deși ajunsese să doarmă toată noaptea chiar după prima lună. Însă în a treia lună lucrurile erau deja mai mult decât clare: era cu aproape 1.5 kilograme sub minimul specific vârstei. Pe scurt, era prea slab.
Aici trebuie să fac o scurtă paranteză. În mod normal nu acord prea mare atenție alimentației personale, din contră. Mănânc relativ haotic și fără să țin cont de nutrimentele care sunt necesare funcționării normale a corpului. Însă în perioada în care am alăptat pot spune că am urmat o igienă alimentară impecabilă. Ca la armată. Nu am încălcat nimic din ce știam că nu am voie să mănânc, consumam zilnic grupele alimentare indicate pentru secreția de lapte, în plus am ajuns să beau zilnic o cantitate de 2 litri de ceai din chimen și anason. Nu este nimic plăcut la gustul său, trebuie să recunosc, dar am făcut asta pentru binele copilului meu. Știam că îl va ajuta să scape de colici și, de asemenea, că va contribui la o producție mai mare de lapte. Un sacrificiu suportabil, pe care l-am tolerat nu mai puțin de 7 luni, cât timp am alăptat.
Revenind la ceea ce mi-a zis pediatrul, pentru a mă lămuri pe deplin cu privire la diagnosticul său, doamna doctor mi-a recomandat chiar o analiză a laptelui. Însă am crezut-o pe cuvânt și am considerat-o un efort inutil. Ținând cont atât de recomandările sale, cât și de ale medicului de familie, am ajuns să îi completez fiului meu laptele de sân cu cel din lapte praf. Însă nu oricum.
Am renunțat să alăptez la vârsta de 7 luni când o prietenă mi-a spus că mă chinui degeaba să îmi trezesc copilul noaptea pentru a-l hrăni cu laptele meu (masa de noapte ajunsese formată din lapte de sân) și că de fapt îi fac mai mult rău. Pentru că altfel el ar dormi. Iar laptele respectiv ajunge în stomacul său, dar nu mai este digerat la ora aceea din noapte.
Pe scurt, îmi făceam singură mai mult rău decât bine. Am abandonat lupta și am putut și eu să dorm începând din acel moment toată noaptea. Ceea ce nu pot spune că a fost rău. Însă acum, privind în urmă, regret că nu am fost suficient de puternică pentru a persevera cu alăptarea. Fiind primul copil, spun mereu că aveam o doză mare de inconștiență. Așa că mă bazam mai mult pe ce îmi spuneau alții că este bine pentru copilul meu și nu pe instinctele mele. În timp, am înțeles că fiul meu are o constituție mai slabă, însă nu era nimic patologic. Așa era felul său. Nu mai are sens să spun că același medic pediatru a încercat în următorii 2-3 ani să îl îngrașe prin probiotice (deloc ieftine) și multivitamine din belșug. Toate au avut același deznodământ: nu a crescut în greutate. Îmi doresc să fi știut să îi spun acelui medic că laptele meu nu are nicio problemă și că este hrănitor și sănătos pentru fiul meu. Pentru că vine de la mine, mama lui. Sper doar ca alte mame să îmi citească povestea mea și să reușească să facă acest lucru. Pentru că hrana perfectă pentru un sugar este una singură: laptele mamei sale.
Culoarea laptelui matern – ce este normal
Laptele matern este de obicei alb cu o tentă gălbuie sau albăstruie, în funcție de durata pentru care ai alăptat. Însă culoarea sa se poate schimba în funcție de factori diverși și în cea mai mare parte a timpului noua nuanță este inofensivă; poți observa culori diferite pe durata unei zile sau chiar în decursul aceleiași mese.
În ceea ce privește culoarea normală, fiecare lapte este diferit și există o mulțime de variante de așa-zis normal. Culoarea laptelui se va modifica semnificativ în primele zile sau săptămâni după naștere. Astfel, colostrul, laptele de început care apare imediat după ce bebelușul se naște (deși puțin este foarte concentrat și extrem de nutritiv) are tendința de a fi gălbui; se întâmplă acest lucru din cauza nivelului ridicat de betacaroten din compoziția sa. Apoi, laptele de tranziție (între colostru și lapte matur), care apare la 2-5 zile până la 10-14 zile postpartum, poate avea o nuanță portocalie. Laptele matur, care apare spre finalul săptămânii a doua postpartum este alb sau albăstrui (la fel ca laptele degresat); culoarea sa se modifică în funcție de cantitatea de grăsime conținută. Astfel, primul lapte este mai subțire și are mai puțină grăsime; laptele de sfârșit este mai gras și mai cremos, cu un aspect alb sau gălbui.
Ce se întâmplă cu culoarea laptelui în timp
După cum am menționat, pe măsură ce corpul trece de la colostru la lapte de tranziție sau matur, acesta poate ajunge de la gălbui sau portocaliu la alb sau albastrui. Este vorba pur și simplu despre schimbarea compoziției sale. Și laptele matur poate să își schimbe culoarea, fiecare schimbare fiind de obicei asociată consumului unui anumit aliment/supliment/medicament. În general revine la culoarea inițială în decurs de câteva zile. Se poate uneori să devină rozaliu sau maroniu, ceea ce indică sânge în lapte – din cauza mameloanelor crăpate sau unui flux sanguin crescut în sâni – la începutul alăptării; desigur, există și situații în care sângele indică o problemă de sănătate subiacentă.
Ce semnifică diverse culori ale laptelui
O proaspătă mămică se poate îngrijora dacă observă o modificare a culorii laptelui, însă dacă știi ce semnifică fiecare culoare îți va fi mai ușor:
Gălbui sau portocaliu. Colostrul și laptele de tranziție poate fi galben sau portocaliu. Laptele matur poate deveni galben sau portocaliu dacă ai consumat multe alimente galbene sau portocalii (morcovi sau cartofi dulci), dar și alimente pigmentate precum cele cu turmeric. Și laptele refrigerat poate deveni gălbui
Albăstrui. Laptele matur poate să aibă în mod natural o tentă albăstruie ca și laptele degresat extrem de subțire.
Dacă consumi multe alimente verzi precum spanac sau alge marine, laptele poate deveni verde; același lucru se întâmplă și în cazul administrării suplimentelor alimentare care le conțin. Dacă nu ai consumat niciun aliment de culoare verde, această nuanță poate fi un semn de infecție și trebuie să fii consultată de medic sau de consultantul în alăptare.
Rozaliu sau maroniu. Alimente precum sfecla pot reprezenta o problemă, precum și cele care conțin coloranți artificiali roșii sau portocalii (sucurile carbogazoase și deserturile). Se întâmplă rar ca nuanța de roz să provină de la o specie de bacterii denumite Serratia marcescens, extrem de nocivă cu bebelușii de vârstă mică. Laptele rozaliu poate fi cauzat și de mameloane crăpate, flux sanguin crescut sau excrescențe benigne pe canalele galactofore denumite papiloame. Laptele rozaliu sau maroniu poate fi și un semn de infecție a sânului denumită mastită sau cancer mamar. Reține că nu trebuie să îți arunci laptele sau să renunți la alăptare, puțin sânge nu va dăuna bebelușul și problema se va remedia în câteva zile. Este posibil să observi sânge și în voma sau scaunul bebelușului, însă de multe ori poate fi chiar de la sânii tăi.
Medicamentele precum minociclina conduc la o culoare negricioasă (cauzează și închiderea la culoare a pielii – nu este recomandată în timpul alăptării, așadar este important să discuți cu medicul cu privire la orice medicament iei în această perioadă) și pot modifica aspectul laptelui matern.
Când să te îngrijorezi cu privire la culoarea laptelui matern
În cea mai mare parte a timpului majoritatea mamelor nu observă modificările de culoare ale laptelui decât dacă trebuie să pompeze des sau dacă sau dacă bebelușul scuipă lapte. În cazul în care este prima experiență cu alăptarea, modificările în culoarea laptelui te pot alarma și te vor face să te întrebi dacă este în regulă să îl oferi bebelușului.
De obicei variațiile în culoare ale laptelui se datorează unui aliment consumat de mamă și nu constituie o problemă. Însă pentru orice nelămurire trebuie să îți contactezi medicul sau specialistul în lactație.
Atâta timp cât medicul a aprobat medicamentele și suplimentele pe care le iei și te-a consultat, nu trebuie să te îngrijorezi dacă ai o culoare a laptelui diferită. În special culoarea rozalie a laptelui poate indica o infecție la nivelul sânului, însă medicul este singurul care poate stabili în funcție de examinarea fizică și diverse alte teste suplimentare. În cazuri rare este vorba despre mastită, papiloame (excrescențe benigne în canalele galactofore) sau anumite tipuri de cancer mamar.
Trebuie să suni de urgență medicul dacă suspectezi prezența sângelui în lapte sau o infecție; însă dacă știi că ai consumat un aliment de o anumită culoare, nu trebuie să te îngrijorezi. Mai degrabă trebuie să te obișnuiești cu paleta de culori variată pe care o vei observa pe parcursul alăptării. Reține că laptele fiecărei mame este diferit, însă conține o compoziție nutritivă optimă pentru bebelușul ei.
Citește și: Laptele matern: informatii utile pentru mamici
Surse: https://www.whattoexpect.com https://www.verywellfamily.com https://www.llli.org/ https://aeroflowbreastpumps.com