Efectele pandemiei asupra copiilor se pot vedea în opoziționismul lor, în dificultatea de a le intra în voie, în tristețe sau nervozitate.
Pandemia de coronavirus, izolarea, distanțarea, școala online au dat peste cap rutina familiilor și i-au obligat nu doar pe adulți, ci și pe copiii, să-și schimbe radical stilul de viață. În multe familii, depresia și anxietatea s-au instalat nu doar asupra adulților, ci și asupra copiilor, care au început să se poarte total diferit față de cum îi știau părinții lor. Conflictele părinți- copii au fost agravate și de școala online, care a determinat o resetare a relațiilor și i-a forțat pe părinți să intre într-un rol nou, complicat, pentru care nimeni nu era pregătit.
Pentru a înțelege efectele pandemiei asupra copiilor, am stat de vorbă cu Dr. Mădălina Maria Leți, de la Departamentul de Psihiatrie a Copilului și Adolescentului din cadrul Spitalului Clinic de Psihiatrie Al. Obregia și cu Prof. Dr. Iuliana Dobrescu, de la Spitalul Clinic de Psihiatrie Al. Obregia.
Care sunt cele mai grave efecte pe care le are izolarea asupra copilului mic? Dar a școlarului?
În ultimele luni trăim o perioadă de cumpănă la nivel global, cu schimbări radicale atât din punct de vedere social, profesional, personal cât și al interacțiunilor intrafamiliale. În rândul copiilor, dificultățile de adaptare s-au întâlnit în egală măsură în rândul copiilor neurotipici, cât și a celor cu particularități de dezvoltare. Izolarea socială în contextul pandemiei cu virusul SARS-COV-2 a crescut gradul de îngrijorare și incertitudine chiar și în rândul copiilor de 4-10 ani (rezultă dintr-un chestionar online aplicat în Anglia pe o populație de aprox. 1500 părinți), iar lipsa unui program zilnic bine stabilit a determinat multă incertitdine și o incapacitate de a se focusa pe sarcini.
Raportându-ne la patologia psihiatrică, cel mai dificil le-a fost să reziste în această perioada copiilor cu ADHD și cu Tulburare de Spectru Autist, mai ales dacă cele două au existat împreună. Dificultățile de reglare emoțională în condiții statice sunt copleșitoare pentru un copil cu ADHD, având în vedere deficitul dopaminergic existent la nivelul cortexului orbitofrontal, cât și modificările serotoninergice.
Astfel, lipsa apariției recompensei prin mișcare sau prin stimulare vizuală – explorarea unor noi locuri, determină furie, impulsivitate, iritabilitate și nevoia de recompense mai mari, imediate, care să compenseze deficitul și să activeze mai puternic sistemul recompensei. Chiar și persoanele care nu se încadrează într-un diagnostic și prezintă trăsături de ADHD au întâmpinat dificultăți și au prezentat manifestări de furie și au declanșat conflicte având în vedere izolarea pe care am traversat-o împreună.
Apreciez și consider utile inițiativele diverselor organizații de a deschide linii telefonice de suport pentru cei care întâmpina dificultăți emoționale sau sunt în situații de criză și au nevoie de sprijin și ghidare.
Care sunt comportamentele care ar trebui să îi alarmeze pe părinți în contextul pandemiei? Cum ne dăm seama dacă cel mic suferă de depresie sau anxietate?
Izolarea socială a amplificat pentru unele persoane și sentimentele de anxietate și depresie. Statistic, în contextul singurătății, la fete este raportată mai frecvent depresia, iar la băieți, anxietatea.
Părintele trebuie să fie un observator tacit al copilului și să înțeleagă că orice schimbare în comportamentul lui trebuie analizată și că, de cele mai multe ori, transmite un mesaj.
Deseori, tulburarea de anxietate și depresia sunt greu de diferențiat, prezentând mai multe fațete – uneori, copilul poate fi nemulțumit, sâcâitor, plânge, e nerăbdător; alteori, copilul are tendința să se retragă, e plictisit, refuză treptat să mai discute cu ceilalți, preferă să asculte muzică sau să petreacă timp online, nu poate să exprime ceea ce simte și e copleșit de tumultul interior. Pot apărea modificări ale apetitului, tulburări de somn sau chiar iritabilitate și conflicte frecvente.
Abordarea acestor cazuri trebuie făcută în primul rând din punct de vedere educațional, trebuie să avem în vedere cât de importante sunt activitățile adecvate la vârstele fragede, interacțiunile sociale și modelele familiale sănătoase. Dacă lucrurile sunt serioase, se apelează și la ședințe de psihoterapie, iar în ultima instanță și la modulația psihofarmacologică.
Cum s-au schimbat relațiile părinți – copii în contextul școlii online?
În această perioadă a fost pusă la încercare în repetate rânduri toleranța la sentimentele de frustare și capacitatea părinților de a găsi diverse metode pentru a ține copiii în sarcina. Părinții au ajuns în situații în care nu mai știau cum să le intre în voie copiilor, să-i scoată din starea de apatie și să le stimuleze circuitele de recompensă blocate de prea multă rutină și inactivitate.
Nici natura n-a fost pentru mulți un bun aliat – monotonia din mediul rural și lipsa activităților complexe, cu colegii de aceeași vârstă, le-a amplificat starea de plictiseală copiilor mult prea obișnuiți să trăiască în mediul urban. Au existat modificări și ale ritmului circadian – copiii au avut tendința să se trezească mult mai târziu decât în mod obișnuit și acest fapt le-a întârziat procesul de înviorare și disponibilitatea de a începe diverse sarcini.
Un părinte creativ și abil, dispus să înțeleagă nevoile emoționale ale copilului său, poate frecvent salva situația atunci când copilul este în criză de furie, opoziție sau chiar plictiseală. Cu răbdare și perseverență, se pot schimba multe comportamente ale celor mici, având în vedere neuroplasticitatea fascinantă care îi caracterizează.
Cum poate un părinte să își asume rolul de profesor fără că acest lucru să dăuneze relației cu copilul?
E adevărat că viața ni s-a schimbat radical, iar școala online a creat la un anumit nivel și o formă de dezorganizare și ne-a făcut să ne dăm seama cât de importantă e meseria de pedagog. Câtă măiestrie și pricepere trebuie să aibă o persoană pentru a putea tolera, ulterior colabora cu nemulțumirea, frustrarea și nefericirea copilului care trebuie să stea la școală, fără voia să, care nu înțelege de cele mai multe ori de ce este trimis la școală obligatoriu de către părinți, și apoi să știe la ce metode trebuie să apeleze pentru a-i determina să colaboreze!
Astfel, părinții au trebuit să devină inventivi, să se adapteze din mers și să devină o interfață care să-l ajute pe copil să acceseze și să înțeleagă informația predată în mediul online. Acest fapt i-a pus într-o situație dificilă, având în vedere perspicacitatea celor mici legată de mediul online, faptul că simt că pot testa limitele și dețin o formă de control, fapt care amplifică și mai mult conflictul intergenerational.
E nevoie de o comunicare constantă profesor-părinte, pentru ca părintele să deprindă- pe cât posibi – tehnici eficiente de abordare a copilului în vederea facilitării procesului de învățare. Există o presiune enormă pe umerii părinților/bunicilor în procesul educațional de la începutul pandemiei, care va continuă câteva luni, tocmai de aceea au nevoie de un sprijin constant și ajutor.
Care sunt cele mai frecvente greșeli pe care le fac părinții față de copiii lor, având că efect tulburările de alimentație?
Frecvent, părinților le e greu să tolereze criza de opoziție a copiilor în acceptarea unei mese echilibrate sau să insiste în mod repetat și constant până când copilul colaborează și acceptă masa.
Mâncatul haotic, apostrofarile verbale legate de aspectul fizic, hiperprotectia din partea familiei sau, din contră, indiferența – o relație tensionată mama-fiica, impunerea de către familie a unor standarde nerealiste ale succesului și lipsa unui mediu ambiant plăcut, plin de afecțiune, comunicare deschisă și validare sunt factori care predispun deseori la apariția tulburărilor de alimentație.
În contextul pandemiei, teama de contaminare, sedentarismul, respectarea regulilor de igienă strictă au dus la apariția unor comportamente alimentare particulare sau chiar la decompensarea unor tulburări alimentare preexistente.
Cum s-au schimbat obiceiurile alimentare ale copiilor în această perioadă? Care sunt schimbările periculoase?
Alimentația a fost puternic influențată în această perioadă deoarece mesele diversificate au fost acceptate cu dificultate, copiii preferând 3-4 alimente și refuzând în cele mai multe cazuri dietele bogate în proteine sau nutrienții de bază.
Părinții s-au aflat de cele mai multe ori în situația în care au negociat îndelung cu copiii o masă sănătoasă și promiteau că după masă vor primi alimente cu un conținut bogat caloric sau lipidic, care activează rapid circuitele de recompensă și îmbunătățesc starea de bine a copilului. Părinții trebuie să dea dovadă de multă flexibilitate și să aibă o toleranță crescută la refuzul copilului, dar alimentele generatoare de plăcere în cantități reduse și oferite în momente cheie sunt o alternativă de preferat în perioada de criză – aplicarea metodei pe durata scurtă neimplicand un risc în a dezvoltă comportamente alimentare particulare.
Practic, în această perioadă este esențială psihoeducatia –părinții au nevoie de informații necesare care să îi ajute să-i implice pe copii în activități distractive, diversificate și care să le capteze atenția. Mai mult ca oricând, e un moment oportun ca părinții să înțeleagă că nu e vină copilului că nu are dopamină în creier, să nu-l certe că e agitat/furios/plictisit și să se străduiască să găsească cât mai multe activități plăcute în care să-l implice și să-i stimuleze circuitele recompensei pentru a-l ajuta să-și îmbunătățească starea.
Revenirea la o formă de normalitate se va face în timp, cu multă răbdare, suport și înțelegere reciprocă și cu o evaluare constantă a lecțiilor pe care le-am învățat pe parcursul Pandemiei cu virusul SARS-COV-2.
Interviul a fost realizat în cadrul Nutriterra 2020, primul congres virtual de nutriție și siguranță alimentară în contextul Covid-19.
În spitalele din România nu mai au voie să intre oameni, decât în situații excepționale în urma carantinei instituite în spitale. Această nouă măsură luata din cauza pandemiei de coronavirus afectează cel mai mult mamele care au copiii internați în spital.
O femeie din Iași care a născut pe 29 ianuarie la Maternitatea Alexandru Ioan Cuza un bebeluș de 850 de grame este disperată că nu știe ce se întâmplă cu bebelușul ei și nici nu poate să îi mai ducă lapte mult din cauza carantieni în spitale.
„Am născut pe 29 ianuarie și am fost externată în februarie. Copilul s-a născut prematur, cu 850 g și este încă hrănit prin sondă. Până acum mergeam de 2-3 ori pe zi, mulgeam lapte la maternitate și lăsam acolo o cantitate suficientă. Acum nu mai am voie, nici măcar cu echipament special. Dacă ei tot spun că laptele matern este cel mai important pentru dezvoltarea copilului de ce nu ne lasă să îi hrănim?”, ne-a spus mama bebelușului plângând neconsolat.
Externare la cerere din cauza condițiilor din maternitate
Femeia povestește că a fost nevoită să se externeze în februarie din cauza condițiilor inumane din spital. ”Am cerut externarea pentru că nu era apă caldă, nu puteam merge la toaletp într-o baie ca vai de ea în care stăteam pe vine, cu un pat foarte înalt și-mi era imposibil să mă urc sau să cobor mai ales după cezariană”, a povestit mama. Ea a vorbit cu un psiholog care a sfătuit-o să meargă acasă.
Pentru o perioadă a putut să se prezinte în fiecare zi la maternitate, de mai multe ori pe zi, se mulgea și lăsa lapte matern suficient până la următoarea vizită. În tot acest timp a ales să nu iasă din casă ca să nu ia vreo bacterie sau vreun virus pe care să îl ducă în unitatea spitalicească, mai ales că, spune ea, timp de două săptămâni din maternitate au lipsit halatele de protecție. Mai mult, toate drumurile către spital le-a făcut cu mașina personală ca să evite orice contaminare.
Nici când putea merge să îi lase bebelușului lapte matern situația nu era prea bună. În situația ei mai erau 20 de mămici și pentru că pompe de sân nu erau suficiente, fiecare dintre ele avea la dispoziție doar 15 minute. Prioritatea aveau mamele de gemeni și cele ai căror copii se apropiau de 2,5 kg, greutate la care se pot externa. Lipsa de empatie a personalului este reclamată cu lacrimi în ochi de femeie: ”Mi-au spus: hai, lasă laptele aici și du-te în treaba ta!”
Carantină în spitale. Nu știe ce face copilul ei și nici nu are cum să afle
Femeia își dorește să existe o cameră unde să poată merge să se mulgă astfel încât să îi poată lăsa bebelușului lapte matern. În schimb i s-a recomandat să facă în așa fel încât să nu piardă laptele până când va putea să ajungă la copil.
Între timp femeia își dorește să poată să își vadă copilul măcar o dată pe săptămână sau măcar să i se spună în fiecare zi ce progres face bebelușul. I s-a spus că va fi sunată să vină să își ia copilul atunci când va avea greutatea necesară, iar acest lucru se poate întâmpla peste câteva luni. A încercat să și sune, dar ”nu se deranjează nimeni să îmi spună cum este copilul. Am sunat și mi s-a spus să îi las să își facă treaba, că le răpesc din timp”.
A încercat să intre și în spital ca să afle informații despre copilul ei, însă nu i-a fost permis accesul. Într-un final, a reușit să sune la un interior de pe secția unde este bebelușul la incubator, dar informațiile primite au fost laconice. Într-un final a cerut să fie reinternată, însă i s-a propus să meargă pe secția de septici, însă a refuzat pentru că i-a fost frică să nu ia bacterii sau virusuri.
Acasă mama are un jurnal în care scrie tot ce s-a întâmplat de când s-a născut bebelușul. Numai că spune că are foarte multe zile în care a scris doar atât: ”Bubulina mea, îmi pare rău că nu știu nimic despre tine”.
Dacă acest articol despre o situație de carantină în spital care afectează mamele ți s-a părut interesant poți să mai citești și:
]]>