Critica în cuplu și efectele ei asupra relației cu partenerul

Martha Denisa — Sat, 31 Jul 2021 08:53:53 +0000

Deși este toxică, deseori, în momentele tensionate, apare critica în cuplu. Poate avea legătură cu modelele de adulți cu care am crescut, sau cu inabilitatea de a ne exprima asertiv nevoile, frustrările, așteptările. Critica îl face pe celălalt să se simtă respins, iar noi rareori obținem ceea ce ne dorim, de fapt. Iată ce avem de făcut cu acest comportament, conform psihologului Ștefania Voia, care scrie pentru…

Citeste mai multe pe totuldespremame.ro

Cum să-mi implic partenerul în creșterea bebelușului

Martha Denisa — Wed, 28 Oct 2020 12:07:42 +0000

Tații sunt mai mult decât substituenți pentru mame, ei pot avea o contribuție cu adevărat unică.
Apariția unui bebeluș fie poate da peste cap feng-shui-ul cuplului sau poate aduce mai multă coeziune în familie. Că e una sau cealaltă nu ține de noroc. De aceea autorii de la Editura Totul despre mame au acordat subiectului ”cum să-mi implic partenerul în creșterea bebelușului” câteva pagini bune în…

Citeste mai multe pe totuldespremame.ro

Naștere la Timișoara. „Am născut în spital, ajutată doar de partenerul meu. Până a venit medicul de gardă, fetița mea a devenit înger”

Gabriela Petrescu — Wed, 26 Feb 2020 14:14:04 +0000

Când a ajuns medicul în salonul în care mămica născuse singură, fetița deja murise.
Această poveste de naștere la Timișoara este de o tristețe greu de închipuit. Cititoarea noastră care a relatat-o a rămas însărcinată când era tânără studentă și aștepta, cu nerăbdare, să devină mamă. Însă fetița ei se afla într-o poziție delicată, lucru pe care medicii nu numai că nu l-au știut, dar nici nu au monitorizat gravida în travaliu și nici nu au asistat-o la naștere. Tânăra a născut singură, în salon, în timp ce partenerul ei striga disperat pe hol să vină un medic. Redăm mai jos povestea, așa cum a fost scrisă de cititoarea noastră.
”După mult timp în care m-am gândit și m-am tot răzgândit dacă să va scriu sau nu, totuși am luat hotărârea să o fac, în speranța că vor putea vedea și alte viitoare mămici unde se poate ajunge și, dacă pot, să se ferească de sufletele meschine.
Urma să o cheme Anisia Maria
Eram tânăra și, alături de bărbatul pe care îl iubeam cu toată ființă, am aflat că urma să devenim părinți pentru prima dată. Eram speriați, nu știam cum va fi, studenți fiind, dar ne-am acomodat cu ideea. Timpul trecea, bebelușa creștea, mergeam regulat la control la spital, medicul meu fiind o cunoștință ce își făcea rezidentiatul pe atunci. Nu îmi pusesem problema că ar putea fi ceva ce să nu meargă bine, chiar înainte de Crăciun aflasem că vom avea o fetiță, că lucrurile mergeau nemaipomenit, ne gandiseram și la nume. Urma să o cheme Anisia Maria.
La aproape 26 de săptămâni, într-o zi de luni dimineață, 16 ianuarie, am simțit că ceva nu merge bine, am ajuns la spital, cunoștința mea nu era în oraș, dar a vorbit cu un prieten, doctorul P., să aibă grijă de noi. Am aflat că începusem să am dilatație, vreo 4 cm, iar membranele deja căzuseră în afară uterului. Practic, corpul meu se pregătea de naștere, în lipsa contractiilor. Medicul a părut destul de speriat la ecografie, l-am întrebat dacă bebe e bine, răspunsul primit a fost prima lovitură: “nu copilul mă interesează”. Serios? Dar ce?
Plângeam împreună cu partenerul meu
Mi-a spus că o să încerce să împingă membranele înapoi în uter și apoi îmi va cercla colul, dar că nu se poate face asta în prezența contractiilor, că avem șanse minime de reușită, urmând să încerce a doua zi. Nu credea că nu am contracții. Nu a verificat la niciun aparat că sunt sau nu, burta mea nu era nici măcar tare. M-a dus într-un cearceaf, întinsă, într-un salon al secție de Ginecologie. Nu, nu la Obstretică, erau clădiri separate. Stând acolo, am încercat să fiu cât puteam de ok, nu aveam voie să mă mișc.
Am primit perfuzii cu diferite cocktailuri, medicamentele cumpărate de mine. La un moment dat am început să simt contracții, erau rare, mă rugam să înceteze. Partenerul a reușit să vină la mine, plângeam împreună. Știam în ce țară trăim și ne simțeam mințiți. Seară, am simțit o bătaie a micuței în locul problematic și cum ceva curge, i-am spus colegei de salon să cheme pe cineva și de aici a început calvarul.
Nimeni nu venea
A venit o infirmieră, medicul P. plecase acasă și nici nu a mai venit până a două zi. Au început contracții dese, puternice. Se întâmpla, puiul meu venea pe lume. După 4 ore de chinuri, singură în salon, cu partenerul, nu medic, nu infirmieră, asistență, nimeni, am născut “amândoi”. El se tot ducea pe hol periodic și urla după ei, însă nimeni nu venea, iar pe colega mea o mutaseră în alt salon.
Datorită poziției, picioarele au fost primele, am simțit cum se mișcau lângă piciorul meu, însă până a venit medicul de gardă (minim 15 minute), fetița a devenit înger. Capul era blocat. S-a sufocat. Într-un final a venit și medicul. “Făt de sex feminin mort”. Urlam de durere, am cerut să o văd, nu m-au lăsat. Au împachetat-o în cearșaf și au plecat cu ea.
La un pas de septicemie
Când au ajuns asistentele la ușă își spuneau una alteia “păcat, așa copil frumos nu am văzut demult”. Placenta am eliminat-o singură, tot în pat. Micuța nu a fost cântărită, nu a fost trimisă la laborator pentru a se vedea cauza decesului, am înțeles ulterior că se vedea o dungă pe gâtul ei firav de la cum fusese strânsă de corpul meu cât a fost blocată.
A două zi a venit și medicul P., la ecografie cică părea totul ok, duminică am fost din nou chemată la control cică, din nou totul ok, mi-a spus că dacă aș fi fost în grija dansului de la început sigur nu am fi ajuns așa. În acea noapte am ajuns din nou la spital. Eram la un pas de septicemie din cauza unei părți de placentă.
Experiența aceasta mi-a distrus sufletul
Nu știu dacă în România zilelor noastre, după 2010, e normal să naști singură în pat, dacă e normal să fii mințită și amăgită, dacă copilului deja prematur trebuie să îi fie răpite așa șansele la viață. De ce trebuie să conteze cine a urmărit de la început sarcina? Sunt multe lucruri pe care nu le-am înțeles niciodată și probabil nici nu le voi înțelege.
Experiența acesta mi-a distrus sufletul, relația și viitorul. Am avut nevoie de multe ore la psiholog să pot funcționa din nou normal.
La ani distanță am găsit un medic cum ar trebui să fie toți, cu suflet, profesionist, și, după câteva alte pierderi, acum am o fetiță de aproape 1 an, născută tot la spital de stat, altul, bine că sunt două în oraș. Aici, din fericire, a fost o experiență minunată. Nu mă pot plânge de nimic. Soarele vine și pe stradă noastră.
Prima experiență a fost la Spitalul Odobescu în Timișoara, iar a doua, la Bega”.
Cum a fost naşterea ta? Ai născut natural sau prin cezariană? A fost momentul naşterii aşa cum ai visat tu sau ai rămas cu amintiri triste? Povesteşte-ne cum a decurs momentul în care puiul tău a venit pe lume, în aproximativ 1000 de cuvinte, trimite-ne textul tău la adresa [email protected], cu titlul POVESTE DE NAȘTERE şi, dacă este selectat, va apărea la această rubrică. Dacă ai şi câteva fotografii din maternitate sau din primele voastre zile împreună, ne-am bucura tare să le vedem şi să le publicăm odată cu articolul! Mulţumim!
Dacă ți s-a părut interesantă această poveste de naștere la Timișoara, îți recomandăm să citești și:

Source link

partenerul – infoMama

Critica în cuplu și efectele ei asupra relației cu partenerul

Cum să-mi implic partenerul în creșterea bebelușului

Naștere la Timișoara. „Am născut în spital, ajutată doar de partenerul meu. Până a venit medicul de gardă, fetița mea a devenit înger”