Viața de mamă vine „la pachet” cu un carusel de emoții.
Articolul este susținut de All About Parenting
Acum ești recunoscătoare că al tău copil a învățat să mănânce singur cu lingurița, iar în câteva clipe, ești un vulcan de nervi când vezi piureul de morcovi pe covorul proaspăt spălat. Apoi țipi la copil să fie mai atent, după care te cuprinde o stare de vinovăție.
Dacă adăugăm oboseala și stresul la…
Tulburările de alimentaţie sunt tulburări majore ale comportamentului alimentar, persoana fiind preocupată excesiv de propria greutate corporală. Datele statistice arată o creştere alarmantă a tulburărilor de alimentaţie la copii şi adolescenţi. Astfel, în perioada 1990-2006 spitalizarea copiilor sub 12 ani care au probleme de alimentaţie a crescut la 119%. Cum recunoşti tulburările de alimentaţie, ce greşeli fac părinţii cel mai adesea şi ce poţi face pentru a-ţi proteja copilul, afli în cele ce urmează.
Care sunt tulburările de alimentaţie la copii şi adolescenţi
Cele mai cunoscute tulburări sunt anorexia şi bulimia. Anorexia constă într-o înfometare autoimpusă şi o preocupare excesivă faţă de propria greutate corporală, precum şi o teamă de a lua în greutate. Copiii anorectici au sub 15% din greutatea recomandată pentru vârsta lor. Totodată persoanele care suferă de anorexie au o imagine deformată asupra propriului corp. Această tulburare se poate întâlni inclusiv la sugari, încă din prima săptămână de viaţă. Se estimează că, în copilărie, prevalenţa anorexiei este de 1-5%.
Bulimia constă în mâncatul excesiv, urmat de eliminarea hranei prin inducerea stării de vomă. Copilul mănâncă fără discriminare, fie că îi este foame, fie că nu. Este vorba de o nevoie imperioasă de a-şi umple gura. Acest comportament poate fi însoţit de vinovăţie sau de dezgust faţă de propria persoană sau faţă de propriul corp.
Obezitatea constă într-un excedent în greutate de cel puţin 20% în raport cu media normală. La copii există două perioade predilecte pentru obezitate: primul an de viaţă sau preadolescenţă (10-13 ani).
Mâncatul selectiv constă în refuzul unui anumit aliment. De exemplu, copilul refuză să mănânce alimente fibroase (gen fasole verde, praz). Este un comportament temporar, care se întâlneşte mai ales între 18 luni şi 3 ani.
Pica este nevoia de a mânca substanţe necomestibile, cum ar fi cretă, iarbă, nisip. Această tulburare apare după perioada normală (4-10 luni) în care copilul duce totul la gură, ca modalitate de cunoaşte a lumii. Se întâlneşte la copiii care suferă de carenţă afectivă sau de abandon.
Cum recunoşti tulburările de alimentaţie
Ca să identifici tulburările de alimentaţie la copii este destul de dificil, mai ales pentru că se manifestă destul de diferit de la un caz la altul. E bine de ştiut că, în mod normal greutatea, unui copil trebuie să crească, nu să scadă. Deşi de cele mai multe ori tulburările de alimentaţie apar mai mult la fete, băieţii nu sunt nici ei feriţi. Iată câteva indicii care te ajută să recunoşti tulburările de alimentaţie la copii şi adolescenţi:
Teama de a se îngrăşa
Evitarea anumitor alimente sau refuzul de a mânca
Calcularea caloriilor
Preocupări legate de mâncare
Regurgitarea
Mâncatul pe ascuns, de obicei noaptea
Micşorarea porţiilor
Exerciţii fizice sau sport în mod excesiv
Rezerve de mâncare
Furie atunci când i se oferă mâncare
Oprire din creştere
Ce greşeli frecvente fac părinţii
Cauzele tulburărilor de alimentaţie sunt multiple. Ele pot fi genetice, psihologice, sociale. Familia poate şi ea contribui la apariţia acestor probleme. Cele mai comune greşeli ale părinţilor, care duc la apariţia tulburărilor alimentare sunt următoarele:
– Fac comentarii răutăcioase sau glume pe seama dimensiunilor corpului copilului sau ale altor persoane din jur
– Acceptă glume din partea altor persoane legat de felul în care copilul arată
– Insistă ca micuţul să mănânce tot din farfurie, tot timpul, şi folosesc pedepse şi recompense în acest sens
– Părinţii decid când copilul trebuie să mănânce şi nu îl învaţă să recunoască singur semnalele prin care propriul lui corp îi spune că îi este foame.
– Apreciază dietele, ţin diete, vorbesc frecvent despre dimensiunile corpului şi măsurile hainelor
– Apreciază că persoanele slabe sunt sănătoase şi frumoase
– Cataloghează mâncarea ca fiind bună sau rea.
– Uită că modalitatea cea mai frecventă de învăţare pentru copil este imitarea părintelui.
Cum îţi ajuţi copilul care are o tulburare de alimentaţie
Dacă copilul tău a fost diagnosticat cu anorexie sau bulimie, rolul tău ca părinte important este foarte în susţinerea lui pentru a-şi reveni. Astfel, e bine să încerci să afli cât poţi de multe despre respectiva tulburare. Fii sincer în legătură cu ceea ce simţi şi încurajează şi copilul să fie la fel. E de preferat că eviţi discuţiile despre cum arată copilul, chiar dacă e vorba despre a-i face un compliment. Ajută-l să îşi construiască încrederea în sine bazându-se pe alte valori: felicită-l pentru rezultatele de la şcoală, pentru cum s-a descurcat la un meci, de exemplu.
Implică-l în pregătirea meselor, mergeţi împreună la cumpărături, stabiliţi împreună meniul zilei.
În timpul meselor nu te concentra prea mult asupra copilului, ci asupra propriei tale farfurii. Pregătirea mâncării şi concentrarea asupra propriei farfurii sunt modalităţi care ajută la dezvoltarea capacităţii de a fi conştienţi în preajma mâncării şi în privinţa obiceiurilor alimentare, atenţionează şi Andy Puddicombe în „Ghidul Headspace pentru mâncatul conştient”, pe care îl poți comanda online AICI.
După masă, propune activităţi în familie, astfel încât să îi distragi atenţia de la a face exerciţii fizice sau de la a vomita.
În plus, evită ameninţările, învinovăţirile, nu îi critica obiceiurile alimentare. E bine să reţii că persoanele cu tulburări de alimentaţie nu simt că au control asupra propriei vieţi. Iar a le forţa să mănânce le face mai mult rău decât bine.
Dacă ți s-a părut util acest articol, dă LIKE paginii noastre de Facebook, unde găsești și alte articole cel puțin la fel de interesante.
Foto: Guliver
Cum ar fi să privim un tantrum la copii ca pe o nouă oportunitate de învățare? Aproape imposibil, așa e? Mai ales când citești aceste rânduri după ce ai asistat la un tantrum care te-a zguduit și pe tine, un om în toată firea.
Despre tantrumuri la copii vorbește cu multă căldură dr. Laura Markham în cartea ei Părinți liniștiți, copii fericiți. Când simți că nu mai poți cu tantrumurile fă-ți timp și citește-i cartea.
Tantrum la copii – cum se manifestă
Din punct de vedere științific, un tantrum la copii se manifestă prin crize violente de furie, țipete, lovituri, agresivitate și uneori chiar auto agresivitate. Este frecvent întâlnit la copiii cu vârste între 1 și 3 ani. Fetele și băieții pot avea în aceiași măsură un tantrum.
Apariția tantrum – urilor este o etapă firească în dezvoltarea copiilor și face parte din evoluția lor. Nu toți copiii vor avea un tantrum și asta este perfect normal. La fel cum este și ca un copil să aibă unul, două sau un număr greu de ținut minte.
Vârful frecvenței unui tantrum la copii se înregistrează între 1 și 2 ani, cu o prevalență mai mare la copiii care nu stăpânesc încă foarte bine limbajul și ca atare se fac mai greu înțeleși.
Tantrumul la copii ca mod de exprimare
Un tantrum la copii este o cale de exprimare. Este modul în care ei ne arată că nu sunt confortabili cu ceva ce se petrece în viața lor. Atunci când, din punct de vedere emoțional, sunt depășiți își aleg cea mai la îndemână cale să se exprime. Uneori asta ia forma unui tantrum înfricoșător pentru părinți. Un tantrum la copii poate să apară și atunci când ei sunt înfometați, obosiți, în prag să răcească sau pur și simplu când în viața lor s-au întâmplat prea multe iar ei nu știu cum să gestioneze asta în alt mod. Uneori, un tantrum la copii apare când își doresc ceva și nu pot obține. La vârsta asta nu au deprins încă noțiunea de așteptare iar lucrurile pentru ei se întâmplă ”aici” și ”acum”.
Este și vârsta la care ei înțeleg că sunt ființe independente și își doresc să facă foarte multe lucruri singuri. Pe de o parte, vor să exploreze și să facă cât mai multe lucruri singuri, pe de altă parte, nu au încă suficiente cunoștințe.
Cum poți preveni un tantrum la copii
Poți să faci câteva lucruri care să ajute, fără ca asta să însemne că dacă le faci chiar vei fi scutit de un tantrum. Și dacă după ce le faci totuși tantrumul are loc e bine să știi că nu este vina ta.
Acordă-i atenție – atât în momentele când este supărat, furios și plânge, dar și când este vesel, bine dispus și fericit. Sau stai pur și simplu lângă el câteva minute pe zi. Arată-i și spune-i că ești acolo, îl vezi și îl auzi, îl iubești.
Lasă-l să ia decizii adecvate vârstei. Copiii pot încă de mici să spună dacă vor să poarte un anumit pantalon sau dacă vor să se spele pe dinți înainte sau după baie. ”Vrei să mănânci cu lingura albastră sau cu cea roșie” este o altă posibilă alegere pe care copiii o pot face și pe care e bine să îi lași să o facă.
Ține departe de el obiectele pe care nu are voie să le atingă sau cu care nu se poate juca. Da, asta nu este posibil când sunteți în alt loc decât acasă.
Distrage-i atenția de la obiectul sau situația care i-a provocat tantrumul. Spune-i blând că îi înțelegi supărarea și că îți vei duce intenția la capăt.
Schimbă mediul. Dacă sunteți într-un loc aglomerat când se declanșează tantrumul caută un loc liniștit, eventual mergeți la o plimbare. Îl va ajuta să se liniștească.
Alege cu mare atenție luptele. Este chiar cu totul și cu totul nerezonabil ceea ce îți cere? Poate că nu este. Poate că este doar un blocaj al tău și cererea în sine nu este ceva neacceptabil. Eu aș alege oricând să îl las să plece în tricou iarna, dacă asta mi-ar oferi o sesiune de cumpărături în liniște. Fiecare adult își cunoaște limitele și acționează în funcție de ele.
Cunoaște-ți copilul cât mai bine. Dacă știi că imediat după somnul de prânz nu este niciodată prea vesel, amână întâlnirea pe care o ai și alege un interval mai potrivit. Dacă știi că este foarte obosit nu îl stimula și mai mult mergând la o activitate nouă sau într-un loc gălăgios.
Tantrum la copii – dacă se întâmplă…rămâi calmă
Când apare un tantrum la copil nu uita să îți păstrezi calmul. E bine să știi că nu îți va fi prea ușor să faci asta. Un tantrum apasă uneori butoane foarte sensibile ale părintelui.
Asta înseamnă că părintele nu mai este în starea de adult ci, la nivel inconștient, va răspunde din starea de copil. Adică e posibil, ca fără să își propună asta, să își trateze copilul așa cum a fost și el tratat când era copil. De aceea a-ți păstra calmul este foarte important.
Oferă alinare și soluții
Dacă rămâi calmă vei putea să gândești mai rapid soluții. Uneori are nevoie să îl consolezi, s-a lovit, s-a speriat, se teme și are nevoie de părintele său pentru a simți că nu este în pericol. Când motivul unui tantrum este foamea, setea sau oboseala e bine să fi pregătit pentru a satisface nevoia ce a declanșat criza.
Despre tantrumuri la copii vorbește cu multă căldură dr. Laura Markham în cartea ei Părinți liniștiți, copii fericiți. Când simți că nu mai poți cu tantrumurile fă-ți timp și citește-i cartea.
Sunt aici, te iubesc și nu te las să lovești
Dacă, în timpul unui tantrum se pune pe sine sau pe alții în pericol, ia măsuri imediat. Du-l într-un loc ferit de gălăgie și agitație și repetă-i sau arată-i că este firesc să fie furios. A lovi pe cineva sau a își face singur rău nu este ok și întrerupe-i acest comportament. Poți folosi redirecționarea – adică poți înlocui să zicem lovitul cu ruptul hârtiei. Emoțiile sunt acceptabile, oricare ar fi ele, comportamentele însă nu sunt toate de dorit.
După furtună
Dacă motivul care a declanșat tantrumul a fost o cerință nerezonabilă, nu ceda. Dacă vei face asta prea des, copilul va înțelege că un comportament ca atare îi îndeplinește dorința. Și va insista în a-l repeta.
Dar nici nu îl certa. Vorbește cu el despre ceea ce s-a întâmplat. Încearcă să înțelegi dacă ieșirea a avut o nevoie organică (foame, somn, suprasolicitare).
Laudă-l că a reușit să se liniștească.
E bine să știi
Dacă un tantrum se repetă prea des urmărește copilul cu atenție. Dacă ți se pare că ceva nu este în regulă cu frecvența sau intensitatea cu care au loc e bine să te adresezi unui specialist. Perfect normal pentru toți copiii, un tantrum la un copil cu tulburări de spectru autist trebuie privit și tratat altfel.
Dacă ai crezut că tantrumurile trec și liniștea se așterne ei bine, te-ai înșelat! Se pare că preadolescența bate tantrumurile.
Despre tantrumuri la copii vorbește cu multă căldură dr. Laura Markham în cartea ei Părinți liniștiți, copii fericiți. Când simți că nu mai poți cu tantrumurile fă-ți timp și citește-i cartea.
Pentru a aprofunda subiectul tantrumuri la copii, îți recomandăm și următoarele articole: