Prima care n-a avut somn noaptea am fost de fapt eu, și nu David. În maternitate, după ce l-am născut, n-am închis un ochi. Mă gândeam doar la el, cât e de mic, cum să fac să-i dau să sugă, mă gândeam să plec acasă cât mai repede. Noroc că n-am stat decât două nopți în spital. Acasă, altă idee tâmpită mi-a intrat în cap: dacă eu dorm și el încetează să mai respire? Avea pătuțul lui, chiar lângă al nostru, Florin se oferise să facem cu schimbul la supraveghere. Eu nu și nu!
Mi-am tras un fotoliu lângă el și îi număram respirația la lampa de veghe. Abia așteptam să treacă trei ore să-i dau din nou să sugă. De pe 14 septembrie și până pe 19 nu am dormit absolut deloc! Florin intrase deja în panică văzând că îmi pierd coerența și m-a păcalit după cele 5 nopți să adorm. A stat el pe fotoliu toată noaptea să-i supravegheze fiecare inspirație și expirație și m-a trezit să-i dau lăptic. Atunci am înțeles că David supraviețuiește singur, chiar dacă eu dorm și m-am liniștit, am început să dorm cot la cot cu el!
Fotbal în…nocturnă
Tulburările de somn în autism: Râsu-plânsu cu toate metodele din lume
Doar că David s-a transformat ușor-ușor într-o pasăre de noapte și mai mult „ciripea” decât dormea. Cei din jur spuneau că după botez se va liniști copilul și va dormi ca un îngeraș, a trecut botezul, iar eu deja știam toate filmele de la Hallmark. După ce a împlinit 4 luni, m-am întors la muncă (cu program scurt) și am început să terorizez toți experții revistei „mami” la care lucram : „De ce nu doarme David?”. Câte sfaturi am cerut, tot atâtea soluții inutile am primit: e prea obosit și de aceea are somn mai agitat. Ce oboseală poate fi pe capul unui bebe? Ok, s-o lăsam mai moale cu joaca! Altu: nu, „dacă e obosit, adoarme singur”. Ok! Parc, gâdilat, vorbit, stimulat. Degeaba!
Ne trezeam ca doi lilieci cât era noaptea de lungă! „Să-i faci masaj cu ulei de bebe înainte de nani!” salon de masaj am făcut în dormitor. Degeaba! În fine: le-am încercat pe toate: să-i dau lapte cald, ba nu, ceai la ora de somn, să pape înainte de culcare; sau nu, că dacă are stomacul plin nu se poate odihni, să asculte Mozart! E, na, știe el de Mozart, pune-i cântece de leagăn, ia-i o lampiță rotativă cu luminițe, îmbracă-l mai subțire, că poate de la transpirație nu doarme! Vai, îi e frig copilului, ia-i pijamale ca lumea!
Tulburările de somn în autism au avut un partener de nădejde: pe Cocu
Tulburările de somn în autism: Am refuzat să-i dau copilului medicamente de somn
După toate trăznăile astea de soluții, cineva, nu dau nume că ce rost are, mi-a zis să-i dau puțin Romergan, că-l amețește și doarme neîntors. Opaaaa! Până aici cu sfaturile! Prefer să fiu ca un zombi toată ziua decât să-mi sedez copilul. După confirmarea diagnosticului de autism, am înțeles de unde-i vine lui energia asta nocturnă și, din punctul ăsta de vedere, în mod paradoxal, mă liniștisem. Autismul vine la pachet cu tulburările de somn și pur și simplu nu ține de mine soluția la provocarea asta. Dacă o să doarmă vreodată, bine, dacă nu, o să găsesc eu o cale să supraviețuiesc cu câteva ore de somn pe noapte.
Organismul uman are o capacitate uimitoare de a se adapta la orice condiții de viață. Așa de mega-trezită pe noapte, eram în stare să merg la serviciu, să am grijă de copil și de casă, să fac planuri, să mă bucur de fiecare zi, cu tot ce-mi aducea ea. Bine, începuse să-mi cadă rău părul, iar dantura se degrada pe zi ce trece, dar nu stăteam să pun cap la cap toate astea. Visam la ziua în care David va dormi ca la ziua în care voi câștiga 1 milion de euro la loto, cam atât de mare și de frumoasă îmi era speranța mea!
Tulburările de somn în autism: leacuri băbești și vorbe sfinte
Pe la țară l-a descântat o vecină, l-a tămâiat cu nu știu ce să-i alunge frica (habar n-am despre ce frică mai era vorba). Ioc schimbare! Oricum nu fusese ideea mea, dar deja eram imună și nu mai refuzam oferte de „somn profund”. L-am dus la împărtașit regulat, am făcut Sfeștanie acasă, dar David se trezea cât de des putea el. La țară știu că-l trezeau cocoșii, până l-a lecuit Sande, dar acasă mergeam pe vârfuri și el cred că-mi auzea gândurile de se trezea așa de des. Da, dormea după amiază vreo 2 ore, dar avea o viață destul de intensă și ar fi avut toate motivele din lume să se odihnească. Eu, cum vedeam vreo tipă cu copil de vârsta lui nici nu o întrebam cum îl cheamă, tot ce voiam să știu era dacă doarme sau nu noaptea!
Ca prin minune, tulburarile de somn au dispărut când am început să dormim împreună, în brațe
Tulburările de somn în autism: soluția lui David eram chiar eu!
Cred că trecuse deja de 3 ani și jumătate și era într-o săptămână cu febră, muci, nas înfundat, slăbiciune generală. Mă luase și pe mine viroza lui, abia mă mai puteam trezi să-i țin companie noaptea. Așa că l-am luat în brațe, l-am pus la pieptul meu să-l simt dacă se trezește sau dacă face iar febră și am adormit.
Îi țineam mâna la inimoară, iar el o simțea pe a mea bătând, pentru că stăteam foarte lipiți unul de altul. Ne-am culcat aproape de 23.00 și, când am deschis ochii, în clipa următoare, era 7 dimineața! Voi știți cum m-am simțit când am realizat că am dormit o noapte întreagă după atâta timp? De parcă venise milionul ăla de la loto, adus de tata în persoană! Atâta uimire și bucurie îmi aduseseră cele 8 ore de somn neîtrerupte.
Obsedată să-mi cresc copilul ca la carte, în pătuțul lui, ca nu cumva să-l deranjez noaptea, sau, mai rău, să uit că e acolo și să-l sufoc, m-am încăpâțânat să nu doarmă cu mine-n pat până-n ziua-n care eram atât de bolnavă încât nu mă mai puteam duce la pătuțul lui și l-am luat lângă mine. Ce-am făcut când am realizat asta? I-am demontat pătuțul de bebe chiar în ziua aia, de parcă voiam să pedepsesc vinovatul celor 1277 nopți de nesomn ale mele!
După 4 ani, tulburările de somn au început să devină amintiri amuzante
Tulburările de somn în autism: somnul de la 4 la 13 ani? Un vis!
De atunci, David doamne cu mine și foarte rar a reușit să doarmă cu altcineva! Știe el că, dacă respiram noi doi la unison, va avea un somnic pufos. Pe la 5 ani s-a lasat de somnul de după amiază, dar nu mi-am bătut capul prea mult cu asta, pentru că nici mie nu-mi plăcea să dorm de prânz când eram copil. Când s-a făcut el mai mare și deja aveam conversații filosofice, mi-a dat cea mai tare explicație: „Știi de ce nu dorm eu de prânz? Că nu sunt animal nocturn. Tu nu știi că animalele nocturne stau treze noaptea și dorm ziua? Eu sunt doar un om, nu o bufniță!”
Râd și mă uit acum cu atâta emoție în urmă, la vremea când era cât toate animalele nocturne la un loc! El nu-și mai amintește nimic din „perioada Sheherizada”, dar eu n-am uitat și mă minunez cât de frumos au evoluat lucrurile la capitolul ăsta. Acum are un somn lin și doar o furtură puternică sau febra peste 39 îl mai pot trezi!
Tuturor provocărilor din spectul autismului am încercat să le găsesc o soluție naturală, firească, în care copilul să se implice în mod conștient și să accepte schimbarea ca pe o parte normală din partea lui. Pentru unele au trebuit 3 ani jumate, cum ar fi somnul, pentru altele 9 ani (da, la 9 ani l-am făcut să bea cu paiul!) altele mai sunt și acum în viața noastră!
În episodul de lunea viitoare voi povesti despre câteva dintre stereotipiile-vedetă ale ultimilor 13 ani, despre cum mi-a explicat David când și-a dezvoltat gândirea și limbajul câtă fericire îi aduc și cum le-am transformat din „chestii ciudate” în „achiziții”!
Dacă îți place cum scrie Georgiana și te interesează povestea autismului lui David, citește și episoadele anterioare:
Mai multe despre viața de zi cu zi a Georgianei găsești pagina de Facebook, unde Geo marchează toate micile și marile realizări ale lui David.
]]>