Cum să nu mai țipi la copil. Ce tehnici propune psihoterapeutul Laura Markham
Despre efectele dezastruoase pe care le are bătaia asupra unui copil s-au făcut nenumărate studii. În ceea ce privește țipatul, este doar aparent o metodă mai puțin nocivă de a educa. Despre cum să eviți tipatul la copil și în același timp cum să nu aduni frustrare aflăm din cartea ”Părinți liniștiți, Copii fericiți”,…
Trăim ca într-un film. Străzile pustii sunt umplute doar de ciripitul păsărilor și sirenele ambulanțelor. Cei patru pereți ai caselor noastre au devenit tot universul, și loc de joacă, și loc de muncă, și cinematograf, și școală, și restaurant. Un adevărat test pentru fiecare dintre noi, dar și pentru relațiile noastre. Când am solicitat câteva recomandări de la psihoterapeutul Alina Comendant, jongla și ea, ca noi toți, cu toate aceste roluri: învățătoare, mamă, parteneră de viață, terapeut. Așa că, sugestiile ei despre cum gestionăm emoțiile în timpul izolării sunt mai mult decât ”ce se spune la carte”, ci sunt adaptate contextului inedit în care ne-am trezit cu toții.
Cum le vorbim copiilor despre ceea ce se întâmplă în jur
Despre modul în care trebuie să le explicăm copiilor situația în care ne aflăm fără a genera mai multă îngrijorare, Alina Comendant spune: Mai întâi, părintele trebuie să înțeleagă cât mai bine situația: ce este acest virus, cum acționează, cum ne poate afecta etc, pentru că noi suntem un facilitator atat al transmiterii informațiilor, cât și al semnificației acestora. Adaptarea limbajului la vârsta copilului este esențială. Pentru aceasta ne pot veni în ajutor desenele, mataforele, poveștile. Este posibil să transmitem îngrijorare, chiar dacă vorbim pe un ton calm, aceasta ”se simte” din felul non-verbal (mimică și corp) și paraverbal (cum sunt accentuate cuvintele si expresiile) în care comunicăm între adulți, cu copilul sau reacționăm la știrile auzite. Aș pune accent pe ”cum” și “când” trasmitem copilului informatii:
Cum?: cu blandete si grijă față de înțelegerea copilului la nivel cognitiv, emotional;
Când?: când ne simțim pregătiți și disponibili emoțional să răspundem la întrebări, să empatizăm cu îngrijorarea lui. De preferat când există un timp special pentru conectare, dar nu înainte de culcare, pentru a-i lăsa suficient timp de “digerare” a informațiilor”.
Și jocurile pot veni în ajutor
Pentru exprimarea emoțiilor, pe copii îi poate ajuta jocul. Printre recomandările psihoterapeutului se numără lucrul cu corpul și partea senzorială. Cum ar fi: încordarea și relaxarea fiecărei părți a corpului, identificarea diferitelor obiecte/ materiale cu ochii închiși, jocurile cu apă, nisip kinetic, plastilină. Totuși specialistul sugerează să se păstreze un echilibru între nou și familiar, deci de a nu introduce brusc jocuri pe care copilul nu le-a mai jucat, ci de a alterna rutina cu noutatea. ”Copiii se conectează cu emoțiile lor în timp ce se joacă. Deaceea, tot ce rămâne de făcut este să ne alăturăm jocului lor, simțim atmosfera, felul în care copilul își foloseste corpul, jucăriile. Astfel se creează o conexiune specifică neuronilor oglindă în care, ca părinți, devenim conștienți la nivel emoțional de ceea ce se întâmplă cu copilul. Mai departe, în funcție de vârsta lui il putem ajuta sa exprime tensiuni, temeri, conflicte interioare (la nivel senzorial, prin cuvinte etc.)”.
Vă recomadăm și cartea lui Alfie Kohn, Pedepsiți prin recompense, care ne oferă o serie de soluții de gestionare a relațiilor cu cei mici. Cartea poate fi găsită AICI.
Cum gestionăm emoțiile în timpul izolării- Să desenăm frica
De reținut ar fi că există diferență între comportamentul unui copil față de cel al unui adult. De aceea, observarea îndeaproape poate da răspunsuri, spune Comendant. O parte dintre copii, mai ales cei de peste 5 ani, ar putea verbaliza frici și temeri legate de virus, legate de îmbolnăvire sau de moartea persoanelor apropiate, o altă parte poate exprima la nivel mai puțin conștient, într-o manieră simbolică aceste temeri prin intermediul viselor (se pot intensifica coșmarurile), insomniilor, schimbarea calității somnului, apetitului, somatizarii precum durerile de stomac. O altă posibilitate este exprimarea fricilor în exterior prin conflicte mai dese, stări de iritabilitate, agresivitate.
”Frica în această perioadă are un rol determinant și nu toată frica este “rea”. Putem ajuta copilul să identifice ce simte, ce fel de frică este, unde în corp se simte, cum o poate direcționa in exterior și apoi să modelăm exprimarea ei”. Pentru a face aceasta, psihologul de copii recomandă să desenați împreună frica, să o modelați din plastilină, să o personificați iar apoi să o reinventați și să o “ micșorați”.
Pentru a fi un bun sprijin copiilor noștri este nevoie să oferim un sprijin emoțional suficient de “hrănitor”. Imposibilitatea noastră, ca părinți, de a ne auto-regla emoțional se va reflecta și în comortamentul copilului, prin atacuri de panică repetate sau nivel crescut de anxietate, mai ales în cazul copiilor mai mici de zece ani. ”Bunăstarea emoțională a copilului este direct influențată de modul în care părinții controlează “atmosfera emoțională” din casă” – atenționează Comendant.
Gestionarea propriei anxietăți, un exercițiu de autocunoaștere
Anxietate înseamnă tensiune (in minte, in corp, în casă, în relații). Este modul corpului de a ne apăra și a ne ține in siguranță. Pentru a face față îngrijorării exacerbate, psihoterapeutul Alina Comendant recomandă ”să ne ”împrietenim” cu propria anxietate. Mai exact să ne dam voie să o simțim, sa o conștientizăm, să îi oferim un loc lângă noi și să ne uităm “împreună” la fapte, date, informații, la ce știm și la ce nu știm. Să ne uităm impreună cu ea și la un scurt istoric: când a apărut, cum ne-a fost utilă, care sunt fricile “de dedesubt”, care ne sunt mecanismele obișnuite de a face față.
După ce am făcut acest “pelerinaj interior”, ajungem la posibilitatea de a pune situația prezentă într-o perspectivă. Există un trecut, un “aici și acum”, dar și un viitor, care nu ține doar de incertitudine, ci ține și de noi, de părți ale noastre care rămân neschimbate, și aici mă refer la resursele fiecăruia de a face față situațiilor imprevizibile. Ca exercițiu care să ne ajute să ne descoperim resursele ar fi să răspundem la întrbarea: “Ce anume din ce am eu/ ce știu eu m-ar putea ajuta să supraviețuiesc pe o insulă pustie?”.
Toate acestea presupun conectarea cu noi înșine si mai apoi cu ceilalți. Cred că a cere ajutorul și a-ți da voie să rămâi în contact cu cei apropiați sunt condiții esențiale în a diminua anxietatea și tensiunea.”
Colecție de roluri pentru un singur om
Cu toții ne-am trezit brusc în mai multe roluri pe care le jucăm în același spațiu. Și mame, și soții, și angajate, si învățătoare, ca să enumăr doar pe primele care îmi vin în minte. Această aglomerare de roluri, împreună cu dorința de a face totul cât mai bine poate deveni un amestec periculos de frustare și de ”nu mă descurc”, ”nu sunt bună de nimic”. Pentru aceste stări Alina Comendant recomandă abordarea celebrului psihanalist Winnicot care vorbește nu despre mama perfecta, ci mama “suficient de bună”, care să reducă din tensiunea și presiunea pe care o poate resimți un părinte în această perioadă.
”Acum, la inceput de auto-izolare, cred că putem vorbi mai degrabă de o perioadă de adaptare în care atât părinții, cât și copiii încearcă și mixează variante în ceea ce privește eficientizarea timpului, a resurselor, a calității relaționării. Când punem în perspectivă faptul ca avem de îndeplinit multiple roluri putem sa ne dăm voie să experimentăm și să decidem ce este cu adevarat important, prioritar pentru noi și pentru copil. Activitățile de planificare, organizare si crearea unor rutine/ ritualuri zilnice pot salva timpul și energia alocată micilor decizii care consumă multă energie” – sugerează psihoretapeutul.
Acasă, dar nu în vacanță. Cum explicăm acest paradox copiilor?
”În ceea ce privește școala, consider implicarea învățătorilor/ profesorilor ca fiind esențială. Intervențiile acestora prin contact zilnic cu copiii (platforme online, grupuri de socializare) vor susține eforturile părinților de a le crea copiilor contextul de învățare de acasă. Evitarea conceptului de vacanță și înlocuirea lor cu perspectiva “învățarii de la distanță, prin metode alternative” le va da și copiilor un alt mod de a privi lucrurile. Explicațiile și cooperarea vin așadar din colaborarea profesor părinți și din alăturarea de forțe comune pentru ca procesul educativ să se poată realiza în continuare” – spune Comendant. De asemenea, pentru a face mai ușoară obișnuirea cu noul context de învățare se recomandă menținerea unui program de studiu și fixarea unei rutine.
Câteva gânduri de încheiere
La final, în loc de recomandări pentru a trece emoțional cu bine atât copiii, cât și părinții de aceste momente complicate, psihoterapeutul Alina Comendant a împărtășit o listă de permisiuni pe care o puteți adapta propriilor nevoi:
Îmi dau voie să simt tot ce simt (frică, anxietate, furie, neputință)
Îmi dau voie să îmi exprim emoțiile (de a plange, de a-mi exprima furia)
Îmi dau voie să gândesc pentru mine (să aleg informațiile, calitatea și cantitatea lor)
Îmi dau voie să cer ajutor de la ceilalți (să fiu vulnerabilă)
Îmi dau voie să primesc ajutor
Îmi dau voie să fac lucrurile așa cum vin, cu mai multă blândețe și mai puțină critică
Îmi dau voie s iau tot acest process îndelung pe bucăți mici, digerabile (azi e despre azi)
Îmi dau voie să mă bucur de toate lucrurile existente in viață, chiar și în aceste condiții
Îmi dau voie sp fiu important ( de a continua sa am grijă de mine si de “micile plăceri’)
Îmi dau voie să fiu conectat cu copilul chiar și în momentele “grele” (Copilul are nevoie de un părinte autentic mai mult decât de un părinte perfect)
Îmi dau voie să mă joc chiar și atunci când nu am chef.
In alta ordine de idei, parintii au si ei anumite beneficii ca urmare a darurilor oferite: traiesc bucuria copilului la primirea acestora si experimenteaza o stare de bine, de implinire – “Sunt un parinte bun, capabil, care poate indeplini nevoile si dorintele copilului meu”.
– Le ofera ca recompense si sunt folosite ca instrument de conditionare a unor comportamente nedorite. “Iti cumpara mami o jucarie pentru ca te-ai comportat frumos azi in parc” sau opusul “Nu iti cumpar nici o jucarie pentru ca nu te-ai comportat frumos”. Micutii se autoevalueaza prin ochii parintilor, ori recompensa si conditionarea ne duc pe pista gresita de a crede ca intarim comportamentul pozitiv al copilului. Rezultatul obtinut va fi determinarea copilului de a crede ca procedeaza corect doar atunci cand primeste ceva in schimb si ca orice comportament corect va fi recompensat.
– Le ofera ca substitut pentru a compensa lipsa lor din viata copilului, simtindu-se astfel mai putin vinovati. “Te rog sa intelegi ca trebuie sa plec la servici si daca faci acest lucru, cand ma intorc iti cumpar o jucarie frumoasa”. Parintii din ziua de azi nu mai sunt parintii de alta data, sunt nevoiti sa stea peste program, sa plece in deplasari, sa alerge pe la banci pentru plata ratelor sau sa lucreze de acasa, copiii fiind privati de prezenta si atentia lor. In acest caz, frustrarea, tristetea si sentimentele de abandon traite de copil provocate de lipsa prezentei parintelui nu vor fi rezolvate. Astfel, riscul de a invata copilul sa compenseze nevoile afective neimplinite cu obiecte materiale este foarte mare.
– Considera ca sunt necesare doar jucariile educative uitand de rolul acestora de a distra copilul. Oferind doar jucarii care necesita o atentie si un efort intelectual sporit, riscam sa suprasolicitam copilul.
– Incearca sa suplineasca frustrarea simtita de ei in propria copilarie provacata de lipsa jucariilor si atunci ori cumpara foarte multe jucarii, ori achizitioneaza ceea ce si-au dorit ei in propria copilarie si nu au avut.
– Promit achizitionarea unei jucarii si nu se tin de cuvant. “Cand iau salariul iti cumpar o masinuta”, insa uita de aceasta promisiune. Daca doresc sinceritate si corectitudine din partea micutilor, in primul rand parintii trebuie sa fie sinceri. Din acest motiv promisiunile se fac doar atunci cand se pot respecta.
– Cumpara jucarii scumpe si se asteapta sa nu fie distruse. Copiii nu au notiunea banilor, dovada este ca se bucura de o jucarie ieftina la fel de mult ca si de una scumpa. Ceea ce trebuie sa faca parintii este sa observe motivul pentru care distrug jucariile: din curiozitate sau la nervi. Daca rupe o masina pentru a vedea ce contine si cum este construita, trebuie acceptat acest comportament. Insa, cand sparge masinuta nervos fiind ca nu a fost lasat sa se uite la televizor, trebuie dezvatat si indrumat sa se elibereze de furie prin plans sau cuvinte, in functie de varsta.
– Frati. Inevitabil apar conflicte privind impartirea jucariilor intre frati, iar pentru ca aceste conflicte sa fie cat mai rare este bine ca parintii sa stie ca in cazul familiilor cu mai multi copii jucariile sunt de doua feluri: la comun si ale fiecarui copil. Pentru cele personale, este recomandat ca fratii sa isi stabileasca propriile reguli, iar impartirea celor “la comun” urmeaza acelasi reguli care se aplica in cazul altor copii (nu se iau cu forta, se asteapta pana se joaca unul si apoi poate fi luata de celalalt etc).
– Copilul meu si ceilalti. Dupa varsta de 3 ani, copilul trebuie lasat sa aleaga jucariile pe care vrea sa le ia afara, iar acestea trebuie impartite cu ceilalti copii.
In cazul in care copilul nu doreste sa imparta jucaria preferata cu alti copii, trebuie acceptat acest lucru.
Carmen Buterchi
Psiholog, psihoterapeut de familie
carmennanghel@yahoo.com
http://pentrucopilultau.wordpress.com/