Accesul la tratamente cu celule stem recoltate la naștere poate reprezenta o șansă în plus pentru sănătatea copilului și familiei tale. Cord Blood Center, prima și cea mai mare bancă de celule stem din România, care aniversează anul acesta 18 ani de activitate, oferă posibilitatea recoltării țesutului placentar, la pachet cu țesutul și sângele ombilical, și stocarea lor prin criogenare. Este un serviciu unic în țara…
]]>Camelia era însărcinată în 24 de săptămâni când, dintr-o dată și cu mult inainte de termen, au început contracțiile, urmând să nască prematur. Viitoarea mămică s-a grăbit spre maternitatea în care activa medicul care-i supraveghease sarcina, însă acolo nu s-a putut gestiona situația pentru că spitalul nu era dotat cu un incubator pentru bebeluși cu doar puțin peste 500 g.
Naștere prematură la SANADOR: soluția…
In cazul in care si tu la randul tau ai retineri atunci cand mergi la dentist, ii poti transmite fara sa vrei aceasta stare copilasului tau. Cei mici observa disconfortul pe… ]]>
Mămica plănuia să nască natural, cu lumină difuză și muzică clasică în surdină, dar planul copilului a fost altul.
Cititoarea noastră Nicoleta Gradinaru, de 33 de ani, ne-a trimis o poveste de naștere prin cezariană în UK, petrecută în februarie 2019. Nașterea băiețelului ei Marcus a fost, spune ea, o experiență de nota 10. Redăm povestea de naștere, așa cum a fost scrisă de mămică:
”Câteodată în viață suntem încercați de greutăți, iar în decembrie 2017 universul tot mi s-a zguduit atunci când mi-am pierdut pilonul vieții, iubita mea mamă, totul meu, prietena mea cea mai bună, omul cel mai de preț. Nu există cuvinte să traducă durerea, căci și acum încă îmi urlă sufletul după ființa cea mai dragă. Viața este ca o potecă cu diferite drumuri și iată că anul 2018 mă trezește și aduce prin sport, meditație și pasiune pe un drum pozitiv, ba chiar îmi întâlnesc alesul, iar în februarie anul 2019, îmi aduce un nou pilon, bebele meu.
Plănuiam să nasc în piscina spitalului
Locuim în Anglia deja de 6 ani, avem rezidență și atunci când a venit bebe totul a fost superb! De la consultațiile cu moașa, la primele ecografii și la fiecare etapă, cu caietelul albastru de “mămică”, cursuri și multe alte servicii gratuite prin NHS (Sistemul Național de Sănătate din Marea Britanie- n.red), de care am fost uimită.
Plănuiam să nasc în piscina din spital, cu muzică clasică, lumina obscură, cât mai natural, chill, căci am făcut în România câteva cursuri cu dna dr. Marincas despre maternologie, astfel că știam cât sunt de importante nașterea naturală și contactul imediat cu bebe.
Toate pe foaie sunau de vis, însă, sarcina evolua și eu mă transformasem în purtătoare de minge de baschet ( a se vedea dovadă în foto fix din spital înainte de naștere).
Cu câteva ore înainte de naștere
Da, bebe creștea, creștea, iar la una dintre ecografii s-a observat că volumul lichidului amniotic este peste normal, iar motivul putea fi diabetul gestational. Ok, fac testul și nimic, așa că se decid să monitorizeze. Pentru că mă apropiam de ultimele săptămâni, mi s-au prezentat opțiunile. Piscina dispăruse, căci la acest tip de problemă putea să se rupă apa, lichidul în exces să faciliteze răsucirea cordonului și era risc pentru bebe.
Au urmat încă două consultații cu doctorii și am decis să merg pe varianta sigură, cezariana. S-a stipulat în contract motivul medical, ba chiar aveam un bilet în caz de urgență, de travaliu, pentru că exista timp de așteptare din pricina lichidului.
Prima lui fotografie pare din filme
Ok, am ales drumul, așa că am așteptat până la 39 de săptămâni. La 6 dimineața, cu ghiozdanul față, spate, căci arătam ca un excursionist, dar cu ghiozdan și în față, intrăm în spital, în salon și ne pregătim. Știam că se operează cel mult 3 persoane, iar eu eram programată pentru ora 10.
Unică mea problema era foamea, căci de la 6 seara nu mai mâncasem absolut nimic. Am râs prin salon, m-au cuprins emoțiile și a venit momentul …hai să mergem în teatrul operator. Am mers amândoi, m-am urcat pe pat, îmbrăcată în pijama cu tăietură la spate pentru injecția epidurală. N-am simțit aproape nimic, apoi am început ușor, ușor să nu îmi simt picioarele, acesta fiind și scopul.
În 5 minute aveam fire și un cort în fața mea, un asistent lângă pe post de DJ, și noi râzând pe partea cealaltă. Auzeam pe fundal că erau ceva doctori, vorbeau de plimbări, și repede, repede la alte 5 minute….hai, hai sunteți pregătiți de foto?, ne întreabă doctorul. Vlad, soțul meu, aproape să scape tot, căci au lăsat în jos “cortul” și acolo era el, puiul nostru. Șiroaie de bucurie mi-au inundat ochii. Fotografia pare ruptă de filme…
Bun venit pe lume, Marcus!
Nu simțeam nimic și nu vedeam, căci tati Vlad a fugit cu bebe să taie coordonul, l-au verificat să fie ok și imediat erau înapoi. După maximum 1 minut, puiul îmi era la piept, moment când am crezut că sunt în Rai. A început să mă cuprindă amețeală, am anunțat și imediat mi-au administrat ceva și mi-am revenit. Vlad ținea bebelușul pe mine, eram toți 3.
Nu au luat copilul nici măcar o secundă de lângă mine
Au terminat și ne-au mutat la aparate, unde eu eram monitorizată, căci pierdusem și 1 l de sânge pe lângă cei 2 l de lichid amniotic. Toată lumea era mirată de volumul mare, însă eu știam de la ecografie că urma să fie acest scenariu, mult lichid și bebe mare (3.9 kg), eu fiind minionă (1.60cm și 45 kg). Eu cred că bebe și-a făcut piscină, să aibă loc în micuța mea burtă, care avea și pătrățele până să fie balon! Dar un balon- cadou al vieții!
Îți recomandăm să afli mai multe despre provocările vieții de mămică citind două cărți de referință despre alăptare și îngrijirea bebelușului, scrise de Dr. Jack Newman, respectiv Dr. William Sears. Îți propunem pachetul la preț special ”La început de drum”. Detalii AICI.
Au urmat sesiuni de alăptare, repet, bebe a stat în permanentă pe pieptul meu, la inimă. Nicio secundă bebe NU a plecat de lângă mine, doar tati Vlad a plecat seara și s-a întors de dimineață, însă noi am dormit liniștiți. Am fost singură peste noapte în salon. Deși voiam companie, nu am luat la privat, căci ziceam că e bine să stai cu alte persoane, însă am stat cu bebe, noi doi și o dragoste de netradus.
Nu am avut nevoie de nimeni altcineva, a fost perfect, aveam pat cu telecomandă să mă ajute să mă ridic și aveam buton de asistență, dar, deși aveam inclusiv pungă de urină, nu apucam să apăs, veneau și mă curățau, la propriu, schimbau tot, erau ca niște albinuțe asistentele. Bebe era cel mai cuminte, nu a plâns și a papat de vreo 2 ori, însă din pricina operației nu m-a lăsau să-l ridic singură, veneau ele să-l pună pe mine, erau acolo oricând, oricum.
Era atât de curat că puteai mânca de pe jos
Nu știam cum să le mai mulțumesc, desigur răspundeau atât de frumos; într-o antiteză gravă cu sistemul șpagă din România. Spitalul unul de stat, Frimley din Surrey, are dotări de poate nici nu îmi închipuiam. Puteam mânca de pe jos, iar la toalete mirosea a levănțică. Totul de notă 10, unde mai pun și meniurile, care aveau opțiuni, iar mâncarea demnă de restaurant a la carte.
Mâncare pe alese
Am primit sfaturi și ajutor chiar și acasă, din partea moașelor, care ne-au arătat de la cum se face patul pentru ca bebe să fie în siguranță, până la cum se spală sterilizatorul, tot, tot, pentru bebe și pentru mamă.
Au urmat cursuri de adaptare cu bebe, cursuri de bebeluși cu teme de dezvoltare și multe alte evenimente pentru mamă și bebe. În viață, nu alegem timpul, el ne alege pe noi, iar Marcus este universul meu, totul meu”.
Cum a fost naşterea ta? Ai născut natural sau prin cezariană? A fost momentul naşterii aşa cum ai visat tu sau ai rămas cu amintiri triste? Povesteşte-ne cum a decurs momentul în care puiul tău a venit pe lume, în aproximativ 1000 de cuvinte, trimite-ne textul tău la adresa contact@totuldespremame.ro, cu titlul POVESTE DE NAȘTERE şi, dacă este selectat, va apărea la această rubrică. Dacă ai şi câteva fotografii din maternitate sau din primele voastre zile împreună, ne-am bucura tare să le vedem şi să le publicăm odată cu articolul! Mulţumim!
„Asculta toate sfaturile din jurul tau, dar de asemenea asculta-ti vocea interioara” a spus Heidi Murkoff, autoarea cartii „La ce sa te astepti in sarcina”, si mai mult de atat „ai grija ca puiul tau sa stie ca este intotdeauna iubit”. Afla aici care au fost cele mai dificile momente din viata ei de mama, dar si care sunt lucrurile pe care le-a invatat Heidi de la copiii sai.
Prima parte a interviului o poti citi aici:
Heidi Murkoff: “Fiecare copil este diferit. Fiecare mama este diferita”
Heidi Murkoff, Foto: SAMAS
Ce ti-ai fi dorit sa fi stiut inainte de a fi mama?
Ca este cel mai greu job din lume, dar si cel pe care-l vei iubi cel mai mult. Unele mamici il fac sa arate ca este un job usor, dar intotdeauna exista tot felul de provocari. Nu va mai judecati atat de dur! Lasati-o mai usor! Si cum am tot spus: stresati-va mai putin si bucurati-va de aceasta calatorie cat de mult puteti!
Care moment din viata ta de mama ti s-a parut cel mai dificil?
O, sa fim realisti, au fost foarte MULTE momente dificile. Eram doi la doi la capitolul colici, dar cu Wyatt (n.a.: fiul) am fost un pic mai experimentata, asa ca nu m-am stresat la fel de mult (n.a: ca in cazul primului nascut). Emma a plans zilnic, ore intregi, fara oprire – din momentul in care a facut trei saptamani pana a implinit trei luni – si am luat totul foarte personal.
M-am simtit ca si cum as fi esuat si aveam dubii in ceea ce ma priveste pe mine, ca mama. Si nu mi-a fost de ajutor nici faptul ca Erik lucra noaptea, iar plansul bebelusului coincidea cu orele in care el nu era acasa, astfel ca eram singura, in timp ce ea plangea de la ora patru dupa amiaza pana aproape de miezul noptii. Sincer, mi-era destul de dificil sa ma simt conectata la Emma in timpul acelor maratoane de plans. Imi era mila de ea, desigur, dar in acelasi timp, imi era mila si de mine. Si cu tantrumurile (n.a.: crizele de furie) mi-a fost greu – Emma a fost specialist intr-ale tantrumului, atunci cand era toddler… dar si in perioada de adolescenta. Astazi insa Emma este o mama minunata si-mi este cea mai buna prietena, pe langa sotul meu, Erik. In final, am supravietuit, am cresut si am prosperat! (Zambeste)
Care este cea mai vie amintire legata de perioada in care Emma si Wyatt erau mici, care iti apare deseori in minte si-ti aduce mereu zambetul pe buze?
Atunci cand se jucau impreuna. Si se jucau impreuna destul de des. Pentru ca Emma era sora mai mare, ii placea sa preia conducerea, sa fie sefa. Imi placea sa vad cum imaginatia lor isi lua zborul – ba se prefaceau ca sunt in tren, ba ca sunt catelusi, ba ca sunt doctori, iar jucariile lor de plus sunt pacientii, ba o vedeam pe Emma cum isi “alapta” papusa si ursuletul, in timp ce eu il alaptam pe Wyatt, atunci cand era bebelus, ba se jucau pe afara si “vanau” insecte – odata, Emma chiar l-a convins pe Wyatt sa prinda o albina pentru ea – , ba se jucau Poker cu Erik, ba citeau povesti impreuna cu el. Sotul meu intotdeauna s-a ocupat de rutina de seara, de baita si de citit povesti.
Scriai ca ai alaptat si ca ti-a placut. Ce ti-a placut cel mai mult legat de procesul de alaptare?
Din momentul in care procesul de alaptare s-a stabilizat (este un proces natural, dar care nu a venit deloc in mod firesc, nici pentru mine, nici pentru Emma), a devenit cel mai simplu mod de a-i asigura hrana. M-a uimit mereu magia aceea alba, laptoasa si lipicioasa care ii face pe micuti sa adoarma atat de dulce. Nu voi uita niciodata ultima data cand l-am alaptat pe Wyatt. A trebuit sa-l intarc brusc, pentru a merge in primul meu turneu cu prilejul lansarii cartii, iar Erik a ramas acasa cu copiii. Imi amintesc ca am stat mai mult ca de obicei, iar sotul meu a filmat sedinta de alaptare, astfel incat amintirea sa dureze mai mult. Wyatt a acceptat intarcarea foarte usor, nu mi s-a parut deloc ca i-ar fi lipsit nici alaptatul, si nici ca i-as fi lipsit eu. (Zambeste) In schimb, mie mi-a fost greu. Mi-e dor de acel moment chiar si in prezent. Mi-e dor si de perioada in care eram insarcinata. Mi-ar fi placut sa mai am o sansa sa fiu din nou insarcinata, iar de data aceasta sa pot sa port toate aceste haine dragute pe care le poarta in prezent femeile insarcinate.
Ce faci atunci cand reusesti sa ai timp doar pentru tine?
Din fericire, nu sunt o persoana care sa caute “timp pentru sine”. Nu prea stiu cum sa stau si sa ma relaxez, si nici nu am hobby-uri (nu-mi place nici macar sa fac cumparaturi). Partea care imi place cel mai putin este sa stau si sa scriu, pentru ca doar eu sunt cea care trebuie sa o faca. As fi preferat sa stau cu Erik si cu copiii, sa calatoresc si sa cunosc mamici, tatici si bebelusi.
Organizam in jur de 35 de “baby showers” in toata lumea (n.a. “baby shower” este o petrecere surpriza data in cinstea gravidei si viitorului bebelus) pentru femeile insarcinate care au participat in actiuni militare, si incercam sa petrecem timp cu ele, cu bebelusii lor. Uite acestea sunt momente mult mai frumoase si mai bune decat orice alt “timp pentru mine”. Si sunt norocoasa ca pot sa fac totul impreuna cu Erik. Muncim de acasa impreuna, calatorim impreuna.
Intrebarea mea preferata: sunt convinsa ca i-ai invatat pe copiii tai, Emma si Wyatt, tot felul de lucruri, dar ce ai invatat tu de la ei?
Cu siguranta, sa incetinesc si sa ma bucur de lucrurile mici pe care le ofera viata -precum sa ma opresc sa miros florile, sa intorc o pietricica, sa ma uit ce este dupa un copac, sa vad si copacul, nu doar padurea -, sa fiu curioasa si sa caut la nesfarsit sa descoper lucruri noi. Asta este ceea ce iubesc eu cel mai mult la toddleri si prescolari, dar chiar si la varsta lui Lennox, aceasta curiozitate nestavilita despre lumea din jurul lor, lume pe care adultii nu o mai observa.
Ce parere ai despre o noua carte care sa aiba titlul “La ce sa te astepti atunci cand te pregatesti sa devii bunica”(“What to Expect When You’re Expecting to Be a Grandma”) sau poate “La ce sa te astepti cand esti bunica?”. Eu cred ca ar avea succes!
(Rade). Exact asta mi-ar mai trebui, sa mai scriu o carte! Si asa am ramas in urma cu noile editii ale cartilor mele. Dar, pe scurt, raspunsul la intrebare este simplu: La ce sa te astepti atunci cand te pregatesti sa devii bunica? La faptul ca totul va fi mult mai bine decat spun ceilalti ca este. Mult mai bine!
Un lucru amuzant este ca, desi toata lumea imi cere sfaturi (pe care le si urmeaza), Emma imi cere sfatul, apoi face exact invers decat ii spun. Asa fac de obicei fetele cu mamele atunci cand este vorba de sfaturi (mai ales daca acestea tin de „parinteala”). Bineinteles, am scris carti cu multe sfaturi si probabil din aceasta cauza ai crede ca m-ar asculta… (Zambeste)
Intr-unul dintre interviuri ai spus ca “presiunea pe care o simt mamele este mai mare acum ca oricand”. Este vorba mai mult despre presiunea de a avea un bebelus “perfect”, care “bifeaza” toate achizitiile, care este dus la tot felul de ateliere si are un IQ dezvoltat si stimulat incontinuu, sau este vorba despre presiunea de a fi o mama perfecta, care isi duce sarcina cu bine si naste “ca la carte” sau isi ingrijeste bebelusul dupa toate indicatiile specialistilor?
O, toate adunate! Si poate fi atat de coplesitor sa ai aceasta senzatie ca niciodata nu esti suficient de buna ca mama, chiar daca faci mereu totul cat poti tu de bine. Mereu am spus ca fiecare sarcina este diferita. Fiecare copil este diferit. Fiecare mama este diferita. Iar acest lucru este valabil si in cazul unei mame care are doua sarcini, ambele sunt diferite, bebelusii sunt diferiti. Ceea ce este “normal” sau ceea ce functioneaza foarte bine in cazul unei mame sau a unui bebelus este diferit pentru alta mama sau alt bebelus. Nu exista niciun lucru pe care sa-l faci “ca la carte”, in afara de acele adevaruri absolute pe care le-am tot spus (de exemplu, sa ai grija ca puiul tau sa stie ca este intotdeauna iubit, chiar si atunci cand nu-ti place comportamentul lui, sau sa ai grija ca are toate vaccinurile la timp, sau ca intotdeauna il pui in scaunelul de masina). Si aminteste-ti intotdeauna ca exista metode simple pe care sa i le oferi copilului si care conteaza cel mai mult: contactul vizual, sa-i canti si sa-i vorbesti bebelusului, sa-l tii in brate. Aceasta este stimularea de care are nevoie orice bebelus. Sa-ti vada fata, sa te priveasca pe tine si pe ceilalti adulti care il ingrijesc – pentru aceste lucruri nu exista nicio aplicatie.
Alaturi de Heidi Murkoff
Sfatul tau pentru cititoarele www.superbebe.ro , care se pregatesc sa devina mame sau care deja se bucura de maternitate este…
Streseaza-te cat mai putin, bucura-te cat mai mult de sarcina si de bebelusul tau. Asculta toate sfaturile din jurul tau, dar de asemenea asculta-ti vocea interioara, ceea ce-ti spune instinctul. Iti cunosti corpul, iti stii bebelusul sau copilul, mai bine decat oricine.
Ma poti urmari pe retelele mele de socializare, Instagram si Facebook, iar acolo iti pot raspunde personal la toate intrebarile pe care le ai, mai ales daca postezi poze cu burtica ta sau cu bebelusul tau, astfel incat sa ma bucur si eu (Zambeste).
Heidi, iti multumesc pentru timpul acordat, pentru toata inspiratia si informatiile pe care le-ai asternut in cartile tale.
Si… iar ne-am imbratisat! 
Autor: Inga Stoian
_________________
Heidi Murkoff este autoarea celei mai citite carti de sarcina din lume – “La ce sa te astepti in sarcina” (“What to Expect When You’re Expecting”), care este “Biblia” sarcinii, asa cum o mai numesc multe viitoare mamici. Indragita autoare a acceptat sa vina in Romania, la invitatia Asociatiei SAMAS si sa participe la un eveniment interactiv (despre care poti citi mai multe aici.
Citeste si: Superfemei. Supermame. Povesti de viata