Cum?: cu blandete si grijă față de înțelegerea copilului la nivel cognitiv, emotional;
Când?: când ne simțim pregătiți și disponibili emoțional să răspundem la întrebări, să empatizăm cu îngrijorarea lui. De preferat când există un timp special pentru conectare, dar nu înainte de culcare, pentru a-i lăsa suficient timp de “digerare” a informațiilor”.
Și jocurile pot veni în ajutor
Pentru exprimarea emoțiilor, pe copii îi poate ajuta jocul. Printre recomandările psihoterapeutului se numără lucrul cu corpul și partea senzorială. Cum ar fi: încordarea și relaxarea fiecărei părți a corpului, identificarea diferitelor obiecte/ materiale cu ochii închiși, jocurile cu apă, nisip kinetic, plastilină. Totuși specialistul sugerează să se păstreze un echilibru între nou și familiar, deci de a nu introduce brusc jocuri pe care copilul nu le-a mai jucat, ci de a alterna rutina cu noutatea. ”Copiii se conectează cu emoțiile lor în timp ce se joacă. Deaceea, tot ce rămâne de făcut este să ne alăturăm jocului lor, simțim atmosfera, felul în care copilul își foloseste corpul, jucăriile. Astfel se creează o conexiune specifică neuronilor oglindă în care, ca părinți, devenim conștienți la nivel emoțional de ceea ce se întâmplă cu copilul. Mai departe, în funcție de vârsta lui il putem ajuta sa exprime tensiuni, temeri, conflicte interioare (la nivel senzorial, prin cuvinte etc.)”.
Vă recomadăm și cartea lui Alfie Kohn, Pedepsiți prin recompense, care ne oferă o serie de soluții de gestionare a relațiilor cu cei mici. Cartea poate fi găsită AICI.
Cum gestionăm emoțiile în timpul izolării- Să desenăm frica
De reținut ar fi că există diferență între comportamentul unui copil față de cel al unui adult. De aceea, observarea îndeaproape poate da răspunsuri, spune Comendant. O parte dintre copii, mai ales cei de peste 5 ani, ar putea verbaliza frici și temeri legate de virus, legate de îmbolnăvire sau de moartea persoanelor apropiate, o altă parte poate exprima la nivel mai puțin conștient, într-o manieră simbolică aceste temeri prin intermediul viselor (se pot intensifica coșmarurile), insomniilor, schimbarea calității somnului, apetitului, somatizarii precum durerile de stomac. O altă posibilitate este exprimarea fricilor în exterior prin conflicte mai dese, stări de iritabilitate, agresivitate.
”Frica în această perioadă are un rol determinant și nu toată frica este “rea”. Putem ajuta copilul să identifice ce simte, ce fel de frică este, unde în corp se simte, cum o poate direcționa in exterior și apoi să modelăm exprimarea ei”. Pentru a face aceasta, psihologul de copii recomandă să desenați împreună frica, să o modelați din plastilină, să o personificați iar apoi să o reinventați și să o “ micșorați”.
Pentru a fi un bun sprijin copiilor noștri este nevoie să oferim un sprijin emoțional suficient de “hrănitor”. Imposibilitatea noastră, ca părinți, de a ne auto-regla emoțional se va reflecta și în comortamentul copilului, prin atacuri de panică repetate sau nivel crescut de anxietate, mai ales în cazul copiilor mai mici de zece ani. ”Bunăstarea emoțională a copilului este direct influențată de modul în care părinții controlează “atmosfera emoțională” din casă” – atenționează Comendant.
Gestionarea propriei anxietăți, un exercițiu de autocunoaștere
Anxietate înseamnă tensiune (in minte, in corp, în casă, în relații). Este modul corpului de a ne apăra și a ne ține in siguranță. Pentru a face față îngrijorării exacerbate, psihoterapeutul Alina Comendant recomandă ”să ne ”împrietenim” cu propria anxietate. Mai exact să ne dam voie să o simțim, sa o conștientizăm, să îi oferim un loc lângă noi și să ne uităm “împreună” la fapte, date, informații, la ce știm și la ce nu știm. Să ne uităm impreună cu ea și la un scurt istoric: când a apărut, cum ne-a fost utilă, care sunt fricile “de dedesubt”, care ne sunt mecanismele obișnuite de a face față.
După ce am făcut acest “pelerinaj interior”, ajungem la posibilitatea de a pune situația prezentă într-o perspectivă. Există un trecut, un “aici și acum”, dar și un viitor, care nu ține doar de incertitudine, ci ține și de noi, de părți ale noastre care rămân neschimbate, și aici mă refer la resursele fiecăruia de a face față situațiilor imprevizibile. Ca exercițiu care să ne ajute să ne descoperim resursele ar fi să răspundem la întrbarea: “Ce anume din ce am eu/ ce știu eu m-ar putea ajuta să supraviețuiesc pe o insulă pustie?”.
Toate acestea presupun conectarea cu noi înșine si mai apoi cu ceilalți. Cred că a cere ajutorul și a-ți da voie să rămâi în contact cu cei apropiați sunt condiții esențiale în a diminua anxietatea și tensiunea.”
Colecție de roluri pentru un singur om
Cu toții ne-am trezit brusc în mai multe roluri pe care le jucăm în același spațiu. Și mame, și soții, și angajate, si învățătoare, ca să enumăr doar pe primele care îmi vin în minte. Această aglomerare de roluri, împreună cu dorința de a face totul cât mai bine poate deveni un amestec periculos de frustare și de ”nu mă descurc”, ”nu sunt bună de nimic”. Pentru aceste stări Alina Comendant recomandă abordarea celebrului psihanalist Winnicot care vorbește nu despre mama perfecta, ci mama “suficient de bună”, care să reducă din tensiunea și presiunea pe care o poate resimți un părinte în această perioadă.
”Acum, la inceput de auto-izolare, cred că putem vorbi mai degrabă de o perioadă de adaptare în care atât părinții, cât și copiii încearcă și mixează variante în ceea ce privește eficientizarea timpului, a resurselor, a calității relaționării. Când punem în perspectivă faptul ca avem de îndeplinit multiple roluri putem sa ne dăm voie să experimentăm și să decidem ce este cu adevarat important, prioritar pentru noi și pentru copil. Activitățile de planificare, organizare si crearea unor rutine/ ritualuri zilnice pot salva timpul și energia alocată micilor decizii care consumă multă energie” – sugerează psihoretapeutul.
Acasă, dar nu în vacanță. Cum explicăm acest paradox copiilor?
”În ceea ce privește școala, consider implicarea învățătorilor/ profesorilor ca fiind esențială. Intervențiile acestora prin contact zilnic cu copiii (platforme online, grupuri de socializare) vor susține eforturile părinților de a le crea copiilor contextul de învățare de acasă. Evitarea conceptului de vacanță și înlocuirea lor cu perspectiva “învățarii de la distanță, prin metode alternative” le va da și copiilor un alt mod de a privi lucrurile. Explicațiile și cooperarea vin așadar din colaborarea profesor părinți și din alăturarea de forțe comune pentru ca procesul educativ să se poată realiza în continuare” – spune Comendant. De asemenea, pentru a face mai ușoară obișnuirea cu noul context de învățare se recomandă menținerea unui program de studiu și fixarea unei rutine.
Câteva gânduri de încheiere
La final, în loc de recomandări pentru a trece emoțional cu bine atât copiii, cât și părinții de aceste momente complicate, psihoterapeutul Alina Comendant a împărtășit o listă de permisiuni pe care o puteți adapta propriilor nevoi:
Îmi dau voie să simt tot ce simt (frică, anxietate, furie, neputință)
Îmi dau voie să îmi exprim emoțiile (de a plange, de a-mi exprima furia)
Îmi dau voie să gândesc pentru mine (să aleg informațiile, calitatea și cantitatea lor)
Îmi dau voie să cer ajutor de la ceilalți (să fiu vulnerabilă)
Îmi dau voie să primesc ajutor
Îmi dau voie să fac lucrurile așa cum vin, cu mai multă blândețe și mai puțină critică
Îmi dau voie s iau tot acest process îndelung pe bucăți mici, digerabile (azi e despre azi)
Îmi dau voie să mă bucur de toate lucrurile existente in viață, chiar și în aceste condiții
Îmi dau voie sp fiu important ( de a continua sa am grijă de mine si de “micile plăceri’)
Îmi dau voie să fiu conectat cu copilul chiar și în momentele “grele” (Copilul are nevoie de un părinte autentic mai mult decât de un părinte perfect)
Îmi dau voie să mă joc chiar și atunci când nu am chef.