refuzau – infoMama

Cezariană la Constanța. ”Am vrut să plec noaptea din spital și am sunat la Poliție, pentru că refuzau să îmi dea copilul”

Gabriela Petrescu — Wed, 12 May 2021 11:57:24 +0000

Cititoarea noastră Valentina ne-a trimis o poveste de naștere prin cezariană la Constanța, o experiență dureroasă și traumatizantă, care a determinat-o să apeleze la gesturi extreme. Redăm mai jos povestea de naștere prin cezariană la Constanța așa cum a fost scrisă de cititoarea noastră:
„Se spune că nașterea copilului aduce o bucurie imensă, fățuca aceea mică a nou-născutului îți umple inima de bucurie, mai…

Citeste mai multe pe totuldespremame.ro

Cezariană în Germania. ”Am născut un copil de 4,600 kg, aveam dureri crunte, iar asistentele refuzau să aducă lapte suficient”

Gabriela Petrescu — Mon, 24 Feb 2020 08:16:11 +0000

În unele cazuri, chiar și în Germania, mama poate alege cezariana. poate fi a
Cititoarea noastră Erika Helbet ne-a scris propria poveste de naștere prin cezariană în Germania, unde a venit pe lume băiețelul ei de 4,600 de kg. Marea ei supărare a fost legată de faptul că, deși după cezariană a avut dureri crunte și nu putea alăpta, asistentele refuzau să îi dea celui mic o cantitate suficientă de lapte praf. Redăm mai jos povestea de naștere prin cezariană în Germania, așa cum a fost scrisă de cititoarea noastră:
„Sarcina mea a decurs cât se poate de bine. Îmi făcusem putine griji pe parcursul sarcinii deoarece eu fiind micuță de înălțime (1,61 și 49 de kg), mă gândeam că poate o să întâmpin câteva probleme, cum ar fi că nu se dezvoltă bine copilul, că nu are spațiu…un milion de gânduri .
Totul a fost bine, am ajuns și la 39 de săptămâni. Într-o zi de duminică, cu dureri și griji cu carul, am hotărât să merg la spital, nu înainte de a mă aranja și de a face un duș. Apoi mi-am luat bagajele și, pornind spre spital, aveam în cap doar ideea că o să-mi țin curând puiul in brațe. Am făcut EKG și toată consultația necesară, iar asistenta a decis că trebuie să rămân internată, deoarece voi naște foarte curând.
Dacă vreți cezariană, faceți programare!
Bun, m-am instalat, am reușit să ațipesc câteva minute, după care din nou am fost chemată la un EKG. Mi-au făcut din din 4 în 4 ore, până marți așa m-au ținut. Aveam dureri de nu știam pe unde să o apuc, iar marți dimineața s-a hotărât o doctoriță să-mi facă un ecograf, în urma căruia a spus: “Oooo, aveți un copil foarte mare!“
„Ok, și ce e de făcut? am întrebat. “Păi mergeți acasă și veniți când aveți durerile necesare pentru naștere sau, dacă vreți cezariană, faceți o programare“. Menționez că bebele nu-l mai simțeam de câteva ore. Puteau să mă dea afară eu de acolo nu aveam de gând să plec. Am rămas lipită de scaun, cu o burtă imensă, cu picioare umflate și un milion de gânduri și temeri.
4,600 kg și 58 de cm
După un du-te vino continuu, doctorița mi-a explicat consecințele unei nașteri naturale, dar și pe cele ale unei cezariene. Bebe trebuia să fie în brațele mele indiferent cum. La ora 14:26, într-o zi de marți, 7 ianuarie, s-a născut al meu Luca, prin cezariană, un bebe de 4,600 kg și 58 cm.
Au urmat ore de chin, dureri peste dureri, el fiind mare, eu simțeam foarte puțin anestezia. Începuse să se dezamorțească, îmi venea să mor de durere. O asistentă mi-a pus copilul pe burtă și mi-a spus: “Dragă, trebuie să alăptezi!“ Cum ?!?! Durerile erau insuportabile, așa au mai urmat și alte 4 zile de durere. Am decis să plec acasă, uriașul meu era sănătos, nu voiam să le mai văd fața celor de acolo. Abia mi-au adus lapte pentru el, venind cu explicația că nu are voie să mănânce mai mult, în condițiile în care el, fiind mai mare, clar că avea nevoie de o porție dublă de lăptic. Ei bine, nu! Trebuia să mă rog să o primesc.
Mi-au spus că am luat cea mai bună decizie
Am scris mai multe cuvinte decât a fost necesar, însă experiența aceasta m-a făcut mamă și m-a făcut să cunosc cel mai minunat sentiment și cea mai caldă privire a puiului meu. Menționez că la ieșirea din operație doctorița mi-a zis că decizia mea a fost cea mai bună, dacă mai așteptam câteva ore era posbil ca bebele meu să nu mai fie, pentru că el nu mai avea spațiu.
Când mi l-au scos, eram panicată, nu a plâns până nu l-au pus cu capul în jos și i-au pus mască de oxigen. Era vânăt și eu, panicată pe masa de operație, aveam impresia că am să mor dacă nu-l aud. Minunea s-a produs și l-am auzit plângând pentru prima dată.
Sunt fericită, deoarece Dumnezeu m-a ajutat, sunt fericită pentru că iubesc cel mai minunat și frumos omuleț. Au fost trei zile de chin, urmate de alte câteva săptămâni la fel ale lui mami, dar acum suntem bine, creștem și suntem fericiți împreună! Vă pupam de la mic la mare”.
Cum a fost naşterea ta? Ai născut natural sau prin cezariană? A fost momentul naşterii aşa cum ai visat tu sau ai rămas cu amintiri triste? Povesteşte-ne cum a decurs momentul în care puiul tău a venit pe lume, în aproximativ 1000 de cuvinte, trimite-ne textul tău la adresa [email protected], cu titlul POVESTE DE NAȘTERE şi, dacă este selectat, va apărea la această rubrică. Dacă ai şi câteva fotografii din maternitate sau din primele voastre zile împreună, ne-am bucura tare să le vedem şi să le publicăm odată cu articolul! Mulţumim!
Dacă ți s-a părut interesantă aceste poveste de naștere prin cezariană în Germania, îți recomandăm să citești și:

Source link

Naștere Filantropia. ”Copilul urla de foame, era mov la față, iar ele refuzau să-i dea lapte”

Gabriela Petrescu — Fri, 07 Feb 2020 13:04:47 +0000

Mămica spune că ar fi avut nevoie de suport și încurajare din partea medicilor de la Neonatologie, însă nu le-a primit.
Cititoarea noastră ne-a scris povestea ei de naștere la Filantropia, o experiență care, spune ea, a fost umbrită de atitudinea medicilor de la Neonatologie. Mămica susține că aceștia au acuzat-o că nu vrea să își alăpteze fetița și au refuzat, ore întregi, să îi ofere micuței, care plângea de foame, lapte praf. Redăm mai jos povestea, așa cum a fost scrisă de mămică:
”Am născut cu un medic extraordinar, prin cezariană. Tot el mi-a urmărit și sarcina, din săptămâna 20. E un medic și un om excepțional. Mereu m-a liniștit și a găsit soluții, un medic uman și dedicat meseriei. Operația a decurs foarte bine. A aspirat și cusut superb, m-a liniștit înainte de operație, a discutat cu mine mereu, orice am avut. La 4 zile de la operație am dat cu mopul, am băgat la spălat și am fost ca nouă (primele 3 zile le-am petrecut în spital).
În baie mirosea a câine ud
După operație am ajuns la Terapie Intensivă, unde a stat o doamnă cu noi (mai erau 3 paciente) ce s-a purtat impecabil, ne-a schimbat, ne dădea sticlele de apă (aduse de soți – ciudat că au avut voie să vină la terapie), ne-a vorbit frumos, doamnele asistente chiar și verificau și ne dădeau calmante de fiecare dată când ceream sau când considerau că aveam nevoie, inclusiv când dormeam.
Vine momentul în care mă mută în salon și urmează să stau cu bebe. Ajung într-un salon cu 4 paturi și baie cu dus, gol, dar care până seara se umple. Salon curat, îngrijit, chiar ok. La baie nu mi s-a părut prea curat și igienic, veneau și făceau curățenie doar dimineață cu un mop pe jos și spălat vasul toaletei dar atât, pe dulăpioare era mizerie și nu o curăța nimeni, iar după două zile mirosea oribil la baie, a apă stătută și câine ud.
Am rugat asistenta să mai stea cu mine, nu știam ce să fac cu un nou născut
La nici 5 minute, vine o asistență cu bebe în brațe și mi-o pune în mâini, căutând ce pătuț să tragă lângă patul meu, apoi dispare. Deși i-am spus că o rog să stea cu mine puțin că nu am ținut un nou născut în brațe niciodată și sunt singură în salon, plus de asta nici nu am apucat să merg 2 pași și nu știu cum sunt după operație. A plecat și dusă a fost. Bebe dormea, ceea ce mi-a dat timp să mă pot ridică din pat să mă mișc puțin. O admiram pe fetiță și nu îmi venea să cred. Am început să plâng, căci mă simțeam neputincioasă cu bebelușa în brațe, nu știam nici cum să o țin.
A urmat vizita medicilor ginecologi, totul perfect și stare de fericire. La neonatologie erau niște doamne asistente minunate, ce și-au dat interesul și se vedea că sunt iubitoare de bebeluși. M-au ajutat să o atașez la sân 3 zile cât am stat în spital (fără succes, dar asta e altă poveste). În cele 3 zile de spitalizare fetița a refuzat sânul și a fost hrănită cu seringă (luată de la asistente cu lapte praf).
Nu credeam că un neonatolog poate fi atât de rău față de bebeluși
Și aici începe experiență mea urâtă cu acest spital. Au venit 2 doamne doctor de la Neonatologie (în zile diferite) care au început să mă acuze că îmi las copilul să moară de foame, că nu vreau eu să îi dau sân, că ele nu stau după mine, să învăț singură să alăptez. Una dintre ele mi-a spus că așa e tineretul din ziua de azi, se mută singuri departe de părinți și socrii și habar nu au să facă ceva.
Nu credeam vreodată că un neonatolog poate să fie atât de rău și rece vis a vis de bebeluși, și să se poarte atât de urât cu lăuzele. Aceste două doamne, al căror nume nu îl rețin (erau mai în vârstă, atât îmi amintesc printre plânsetele mele), sunt activatoare de depresie post natală și pentru persoanele cu cel mai puternic psihic de pe acest pământ.
Naștere la Filantropia: mi-am plâns toate lacrimile lângă patul copilului
Deși știau cât mă chinui să alăptez și de ce nu reușesc și cât au încercat și asistentele. Trebuia să mă externeze sâmbătă (născusem joi) și mi-a spus doamna dr neonatolog că ea nu e singură că eu pot să am grijă de copil și că mă mai ține în spital, în condițiile în care în cele 2 zile eu am avut grijă de bebe nonstop în salon. De vineri și până duminică seară nu dormisem și nu mâncasem, am stat trează nonstop lângă pătuțul bebelusei și am plâns toate lacrimile posibile de frustrare, neputință, singurătate și frică pentru bebe.
Dând lapte praf cu seringă bebelusei în spital, trebuia să sun mereu la Neonatologie să mi se aducă în salon. În a doua noapte m-am trezit că îmi urlă efectiv copilul de foame, de se făcuse mov la față și căpușor, și o asistentă intră nervoasă pe ușa că ea nu îmi mai aduce lapte că “nu mă lasă doamna doctor să mai fac lapte până la 5 dimineață. Nu risc să mă dea afară”. Asta se întâmpla pe la 12 noaptea.
Naștere la Filantropia: îmi vedeam copilul cum suferă de foame
Cerșeam plângând seringi cu lapte, cu copilul plângând de ore întregi în brațe. Zilele de internare au fost calvar, pentru că trebuia să suport acuzațiile și ifosele doamnelor doctor de la neonatologie și să îmi văd copilul nou născut cum suferă de foame, iar eu sunt neputincioasă. Când prindeam tură cu doamnele asistente drăguțe eram super amândouă și mânca bebe la cerere, era fericită la burtică, eu mă calmam din plâns și mă bucuram de ea. Cum se schimba tura, era calvar.
Am întrebat dacă poate soțul să îmi aducă aparatul de sterilizat și încălzitorul de biberoane de acasă să îi fac eu bebelinei lapte în salon, mi s-a spus răspicat că nu e igienic și ei nu permit așa ceva. Dar permiteau să nu se schimbe 3 zile așternuturile de pe pat, să ne mute de pe targă pe pat la Terapie Intensivă (cu hainele și încălțările de afară), să ne aducă soții baxuri de apă în terapie intensivă sau să se între în saloane ca în mall și să se spele pe jos o singură dată pe zi cu un mop murdar, să permită să intre în salon câte 6 și să se așeze pe paturi.
Naștere la Filantropia: medicii de la neonatologie strică tot
În ziua externării, a venit o doamnă tinerică și drăguță, medic neonatolog, căreia o să îi mulțumesc mereu pentru calmul și răbdarea de a discuta cât de cât despre bebe, și ce să îi fac când ajungem acasă. Doamnele de la camera de tratament sunt super, jos pălăria. Și restul personalului din spital super ok. Medicii de la Neonatologie strică tot.
Slavă Domnului că acasă ne-am revenit și suntem bine amândouă, în ciuda depresiei mele, cu care încă mă lupt, bebe crește, ia în greutate, eu am pierdut laptele, dar contează că bebe e sănătoasă și se dezvoltă perfect.
Recomand spitalul Filantropia din București pentru medicii excepționali și pentru personalul și serviciile oferite. Pentru o a doua naștere e perfect, că nu ai treabă cu Neonatologia și te descurci singură, dar pentru prima naștere nu a fost bine pentru mine.
Cum a fost naşterea ta? Ai născut natural sau prin cezariană? A fost momentul naşterii aşa cum ai visat tu sau ai rămas cu amintiri triste? Povesteşte-ne cum a decurs momentul în care puiul tău a venit pe lume, în aproximativ 1000 de cuvinte, trimite-ne textul tău la adresa [email protected], cu titlul POVESTE DE NAȘTERE şi, dacă este selectat, va apărea la această rubrică. Dacă ai şi câteva fotografii din maternitate sau din primele voastre zile împreună, ne-am bucura tare să le vedem şi să le publicăm odată cu articolul! Mulţumim!
Dacă ți s-a părut interesantă această poveste de naștere la Filantropia, îți recomandăm să citești și:

Source link