rog – infoMama

Mamă cu nou născut la Terapie Intensivă. „Rog medicii să explice mamelor ce au copiii și să le vorbească frumos. Contează enorm”

Gabriela Petrescu — Wed, 08 Feb 2023 17:07:07 +0000

Cititoarea noastră Ioana C. ne-a scris ce înseamnă să fii mamă cu nou născut la Terapie Intensivă și cât de important este ca medicii care se ocupă de copilul tău să fie empatici și să îți ofere informații exacte despre starea celui mic. Redăm povestea de naștere, așa cum a fost scrisă de cititoarea noastră: „Cea de-a doua naștere a mea a fost foarte dureroasă, atât fizic, cât și psihic. Deoarece cea mică se…

Citeste mai multe pe totuldespremame.ro

Naștere la 27 de săptămâni. ”Când am întrebat dacă fetița trăiește, mi s-a spus să mă rog”

Gabriela Petrescu — Wed, 26 Aug 2020 15:29:40 +0000

Micuța a avut parte de medici implicați și dedicați, care au ajutat-o să supraviețuiască.
Cititoarea noastră Oana Niculescu ne-a relatat ce înseamnă o naștere la 27 de săptămâni, greutățile prin care a trecut ea, ca mamă, dar și micuța, care a cântărit la naștere mai puțin de 1 kg. Redăm povestea de naștere la 27 de săptămâni, așa cum a fost scrisă de cititoarea noastră:
”Încă de la…

Citeste mai multe pe totuldespremame.ro

Româncă din Marea Britanie, după ce băiețelul ei de 1 an a făcut o formă gravă de COVID-19: „Vă rog eu, nu scoateți copiii nici în fața blocului!”

Martha Denisa — Sun, 29 Mar 2020 15:24:18 +0000

O româncă stabilită în Marea Britanie a povestit suferința băiețelului ei de un an și trei luni după ce a fost depistat cu COVID-19, boala cauzată de noul coronavirus. El avea toate simptomele infecției și a ajuns de două ori cu ambulanța la spital cu febră foarte mare, dar de fiecare dată a fost trimis acasă fără să fie testat. Simptomele acestei infecții nu sunt mereu așa de ușoare cum cred mulți părinți, avertizează mama băiatului.
Geanina este mama a trei copii, o pereche de gemeni în vârstă de 15 luni și o fată de 9 ani, pe care îi crește de câțiva ani în Marea Britanie. Într-o perioadă în care autoritățile din Marea Britanie erau relaxate cu privire la izolarea la domiciliu a populației, familia Geaninei a decis că autoizolarea este cea mai bună soluție pentru familia ei, mai ales că soțul suferă de astm și probleme cardiace. La scurtă vreme după ce au decis să rămână cu toții acasă, băiatul geamăn a început să se simtă tot mai rău.
Copii cu coronavirus: boala nu este o joacă
Geanina a hotărât să povestească experiența grea prin care trece după ce o mamă a întrebat pe un grup de Facebook dacă poate ieși cu copiii măcar în jurul blocului în această perioadă.
„Cineva întreba astăzi dacă scoateți copiii măcar 200 m în fața blocului… Vă rog eu, NU O FACEȚI! Băiețelul nostru are doar 15 luni și acum 3 zile a fost testat pozitiv pentru COVID-19. A început cu 10 zile în urmă, cu temperatură 40+ și respirând foarte greu. 3 zile a avut nevoie de oxigen și doar în seara asta și-a mai revenit și poate să respire fără mască. Dacă mai sunt persoane care cred că virusul ăsta e doar o joacă și nu afectează și copiii, să se gândească mai bine. Mai bine să-i vedeți în casă plini de energie și sănătoși, decât pe un pat de spital”, este sfatul Geaninei.
„Răceala la plămâni” care ascundea infecția cu COVID-19
Într-o postare ulterioară, femeia a detaliat experiența grea cu noul coronavirus și simptomele severe pe care băiețelul ei în vârstă de numai 15 luni le-a avut. Povestea Geaninei dezvăluie și problemele pe care sistemul medical britanic le are în lupta cu această pandemie, mai ales în situațiile în care vorbim despre cazuri de copii cu coronavirus. A fost nevoie de trei drumuri cu ambulanța la spital pentru ca medicii să testeze băiețelul, deși avea probleme grave de respirație, febră foarte mare și toate semnele specifice infecției COVID-19. Motivul invocat: copii mai mici de 5 ani „prezintă risc scăzut” de infectare
„Mă doare sufletul să-mi văd copilul plângând de durere și neavând putința să-l ajut… Deși am ales să ne izolăm toată familia pentru a ne proteja, se pare că am făcut-o prea târziu. Aveam deja 3 zile de izolare când Luca a început să facă febra 40-41 de grade Celsius, am avut o consultație telefonică cu GP-ul nostru (doctorul de familie) și ne-a recomandat antitermice care nu au scăzut febra.
A doua zi am fost duși la spital cu ambulanța, control de rutină, ascultat la plămâni, verificat gât, urechi și, pentru că începuse să tușească, au presupus că are o răceala la plămâni. Am fost externați, acasă continuând tratamentul, pentru că-i scăzuse temperatura la 37 de grade Celsius.
Copii cu coronavirus: sub 5 ani nu se testează în Marea Britanie
A două oară când suntem aduși la spital cu ambulanța, Luca avea temperatură 40 de grade Celsius, tușea, vomita și începuse să respire mai greu. A fost diagnosticat cu crup, o afecțiune virală care determină inflamarea zonei din jurul corzilor vocale, fiind cauzat de un virus.
Am fost sfătuiți să nu ieșim din izolare, deoarece acum e suspect de COVID-19 (COVID fiind virusul care i-a cauzat crupul). Am întrebat dacă i se poate face testul, să știm dacă e sau nu virusul și ni s-a spus că nu îl fac copiilor sub 5 ani, deoarece prezintă risc scăzut. Bun, după o doză de steroizi (tratamentul pentru această infecție), am fost trimiși acasă, spunându-ne că o să se amelioreze respirația după 24 de ore.
Copii cu coronavirus: 3 zile cu mască de oxigen
A treia oară suntem duși de urgență la spital. Luca nu-și mai ridica deloc capul, era moleșit și respira foarte greu. I s-a făcut testul pentru COVID-19, al cărui rezultat a venit pozitiv! Nivelul oxigenului era la 60%, așa că aproape 3 zile a avut nevoie de mască cu oxigen pentru a respira OK. Între timp, a mai avut 2 doze cu steroizi și Inhaler Salbutamol pentru a-i curăța căile respiratorii.
Nici noi, părinții, nici medicii nu credeam că poate să fie pozitiv, ținând cont că toți membrii familiei am fost OK, că nu am avut contact cu alți oameni. Cum a ajuns virusul în familie? Nu știm. E posibil unul dintre noi să-l fi purtat dinainte să ne izolăm, e posibil să fi fost în aer când ieșeam pe balcon, e posibil să fi fost pe cumpărături (cumpărăturile ni le facem online sau ni le aduce bunica la ușă), e posibil pe plicurile venite în poștă, NU ȘTIM.
Nu vreau să vă sperii, vreau doar să vă rog să vă gândiți serios și să ascultați ce vă spun medicii, să stați în casă, să spălați și să dezinfectați mai mult în perioada asta. Chiar dacă la anumite categorii de vârstă se spune că riscurile sunt mici, NU RISCAȚI și prețuiți momentele acestea alături de familie!”, își încheie Geanina postarea.
După multe zile în care băiețelul era mereu obosit, fără chef de joacă, fără poftă de mâncare și în care plângea pentru că avea dureri, acum se simte mai bine, respiră mai bine și se joacă. A început și un tratament cu antibiotic, iar doza de steroizi i-a fost mărită. Geanina așteaptă acum cu emoții rezultatul celui de-al doilea test pentru COVID-19.
Dacă acest articol despre noul coronavirus ți s-a părut interesant, îți recomandăm să mai citești și:

Source link

La braț cu autismul. Ep. 14. „Desenele animate au fost super terapeut pentru David. Vă rog să nu aruncați în mine cu studii care spun altceva…” – Totul Despre Mame

Martha Denisa — Mon, 10 Feb 2020 09:16:42 +0000

Joaca a fost mereu mai importantă decât desenele animate
Desenele animate și autismul. Când abia începi să te plimbi la braț cu autismul, ți-ai dori să ai o super-putere să-ți aduci copilul la nivelul cognitiv al copiilor de vârsta lui. Ai vrea să empatizeze, să înțeleagă magia lumii imaginare, să aibă câte o față adecvată pentru fiecare emoție simțită, să știe să numere, să recunoască culorile, să facă tot felul de „chestii de copii normali”. Nu am putut de una singură, dar, în mod surpinzător m-au ajutat desenele animate, iar Disney Junior a fost pentru David senior-terapeut!
Vă rog să nu aruncați spre mine cu studii de specialitate conform cărora desenele animate dăunează dezvoltării creierului copilului! Știu! Le-am citit și eu, apoi am început să le ignor când am văzut impactul informațiilor venite pe suport audio-video asupra copilului meu. Să nu judecați, pur și simplu, luați acest text ca pe un episod esențial din dezvoltarea lui David. Poate creierul lui este altfel și reacționează diferit la stimuli. Nu poate, chiar așa este! Pe lângă un milion de chestii învățate de la desene, David a scăpat de un diagnostic esențial în timp: pe hârtii nu mai apare „comportamentul sever hiperkinetic”. Și asta e enorm! Fără desene, fără Disney, n-aș fi reușit asta! Și nici reclamă nu fac, căci sunt un simplu om care se plimbă, precum știți, la braț cu autismul!
Desenele animate și autismul. Am văzut de zeci de ori același CD cu Mickey
În ediția noiembrie 2010 a revistei Mami a fost inserat și un CD cu un episod demo cu Mickey Mouse. Dacă nu mă înșel Disney Junior abia apăruse în România și, își făceau astfel promovare la revista la care lucram. Am adus CD-ul, dar nu l-am deschis prea curând. Eram în etapa în care încercam să fac totul ca la carte: fără TV la copil, fără sucuri, fără Mc, fără multe, doar creșteam copilul ideal în revista noastră! Fiu-meu era cobai pentru orice informație care pleca din redacție către cititoare. Dar, tati, rămas cu el acasă și rămas în pană de idei educative i-a pus CD-ul și David s-a oprit din alergarea lui continuă să-l privească pe șoarece. Parcă văd și acum… era un episod cu Moș Crăciun și Mickey tot spunea „Moșul, Moșul, ho, ho, ho!”. David al meu cred că a fost bulversat de ce se întâmplă. Niște imagini vorbitoare, frumos colorate, care spuneau chestii drăguțe, chiar dacă nu înțelegea el tot ce spun.
Vin acasă, îl pun la punct pe Florin, îi țin o teorie despre efectul desenelor asupra dezvoltării intelectuale a lui David și apoi aud copilul :„Ho, ho, hoooo”. Și tac. Am înțeles imediat: îi plăcuse și mai vrea! L-am luat în brațe și am văzut împreună episodul. Puneam pauză după fiecare fază și îi făceam un „translate” pe înțelesul lui. „Uite sa-ni-a lui Mo-șu! Vaaaaiii, ce fru-moa-să e!!! E ză-pa-dă a-fa-ră! Nin-ge! Wooow, Mikey a-re un brad!” De ce vorbeam așa silabisit? Să înțeleagă cuvintele, să le asocieze cu imaginea de pe ecran, să exerseze și să repede după mine, după șoarece!
Desenele animate și autismul – un sport de familieDesenele animale fac bine în autism
Asta e părerea mea personală și recitind jurnalul lui Mok cel mic, am atât de multe exemple de noțiuni învățate cu ajutorul desenelor și atâtea tulburări de comportament corectate! După ce am învățat toți trei pe dinafară episodul cu Mickey, am hotărât să ne punem și noi cablu la căsuța de la curte. Cablu nu era în zonă, așa că ne-am luat o parabolică de la BOOM TV. Ăștia nu aveau Disney, aveau un canal de desene al lor și ne-am mulțumit cu ce era.
Aici am întâlnit-o pe BO și desenul „Să ne mișcăm cu BO!”. Bo era o tipă de vreo 8-10 ani care pleca în câte o aventură și, ca să scape din încurcăturile în care intra, avea tot felul de mișcări de făcut.
Stăteam cu David să se uite la desene, că nu avea capacitatea la 4 ani să se concentreze mai mult de 2-3 minute pe o activitate și, nemaiputând să punem stop, să dezbatem scena, eu îi explicam din mers ce se întâmplă. Când se auzea muzica lui Bo, ne ridicam și-i imitam mișcările, încurajându-l pe David să facă la fel. Și țopăiam până nu mai puteam și râdeam când vreunul din noi cădea. Ușor, ușor David a reușit să se focuseze pe un episod întreg și asta îi sporea capacitatea de concentrare. Deficitul lui sever de atenție își găsise în sfârșit un naș: desenele animate!

Desenele animate i-au schimbat inclusiv atitudinea agresiva asupra copiilor miciDesenele animate și autismul. Cum a scăpat de aversiunea față de copiii mici
Nu, nu-l uitam în fața televizorului! Nici acum nu-l uit! Ne-am uitat mereu, ne uităm și acum împreună chiar dacă are 13 ani, dar acum bârfim, suntem șmecheri, nu-i mai traduc emoțiile, acțiunile și sentimentele. După Boom, am avut JIM JAM și acolo au fost două seriale pentru care putea să se ardă friptura-n cuptor, putem lăsa orice să le vedem: JARMIES și GRĂDINA CU PUFUȘORI. Doamne și mie îmi e dor de ele! Păcat că nu mai avem Jim Jam! Primele erau niște steluțe (uf, am uitat cum le chema pe fiecare) dintre care una era Baby, iar la Grădina cu Pufușori toți erau micuți și erau niște animăluțe ciudate, de mi-au dat toată zoologia peste cap! (de exemplu țânțarul Lola avea trompiță de elefant).
În fine, pe lângă multele cuvinte, cântecele, emoții învățate, David a renunțat să mai bruscheze copiii mai mici decât el, după ce a devenit fanul acestor două seriale. Cumva, din acțiunile prezentate a înțeles statutul lui în raport cu bebelușii și cei de sub 4 ani, nu mai devenea nervos în prezența lor și nu mai devenea violent cu ei! Îndrăgind personajele micuțe din desene, a învățat să-și gestioneze reacțiile în preajma copiilor mici. Bine, n-am lăsat greul doar în seama Pufușorilor sau a Jarmișilor, i-am corectat fiecare gest nepotrivit, arătâdu-i de fiecare dată care ar fi reacția adecvată față de oameni mari și copii.

Desenele de la Disney Junior l-au schimbat. În bine!
De la 5 ani și până acum ne tot uitam (aproape) zilnic la Disney Junior. Cu Mickey, Sofia, Elena din Avalor, Nancy, Zu, Miles și alte personaje, David și-a îmbogățit treptat limbajul, a memorat replici întregi, a învățat să facă grimase, să înțeleagă emoții, să fie empatic și politicos, să fie manierat, să cunoască expresii în engleză și-n franceză, să prețuiască prietenia, familia, bunătatea din oameni, să-i placă vizitele și petrecerile.
Nu exagerez cu nimic când spun că Disney a fost un super-terapeut pentru David, are atâtea achiziții de pe urma lui, încât cred că aș fi plătit prețul unei case terapeuților și tot nu ar fi reușit să-i „generalizeze” atât de multe noțiuni, cum a făcut acest canal.
Da și acum ne uităm împreună, că între timp am realizat că și mie îmi face bine, sunt toate bune și frumoase, nu mă sperii ca la știri, mereu e un final fericit și îmi place să comentez cu David câte o fază! Limbajul lui este plin de noțiuni abstracte tot de aici, pe care habar nu am cum i le-aș fi putut preda altfel. Mai fac unii glumițe pe seama sa că are 13 ani și se uită la un canal de copii mici, dar nu prea ne ating astfel de atitudini, căci n-a stat nimeni lângă noi când David nu lega două vorbe și când nu știa că iarba-i verde și cerul albastru.
Pentru noi desenele animate chiar au avut un rol esențial în dobândirea de achiziții pe toate ariile de dezvoltate, i-au stimulat intelectul, limbajul, comportamentul, imaginația, dorința de a cunoaște și capacitatea de a fi bun. Sunt mulți copii cu autism sau foarte buni la carte, dar din ce în ce mai puțini sunt fericiți, cu suflet cald și cu poftă de viață. Poate eu, tac-su, prietenii, familiile noastre, colegii de clasă și desenele animate am reușit să „plantăm” în el valorile astea și de aceea, David va avea mereu acces la televizor. Da, știu, cu măsură!
În episodul viitor voi povesti despre cea mai riscată și-n același timp cea mai bună decizie pe care am luat-o vreodată în viața mea: mi-am dat demisia din funcția de redactor șef adjunct al unei reviste de interes național, am renunțat la un salariu pe care nici azi mulți nu-l au, pentru a fi șomer 7 luni și pentru a mă întoarce în învățământ, pentru a fi în fiecare clipă cu copilul meu!
Dacă îți place cum scrie Georgiana și te interesează povestea autismului lui David, citește și episoadele anterioare:
Mai multe despre viața de zi cu zi a Georgianei găsești pagina de Facebook, unde Geo marchează toate micile și marile realizări ale lui David.

Source link