Speriată că sarcina ei nu se dezvolta normal, Andreea Maria, una dintre cititoarele Totul Despre Mame, a ajuns, până la urmă, să nască un băiețel superb și sănătos la Spitalul Sesto San Giovanni, Milano, Italia. A avut un travaliu greu, petrecut cu soțul alături, însă încurajările lui au fost departe de a-i ușura misiunea. Redăm povestea de naștere, așa cum a fost scrisă de cititoarea noastră:
„Am aflat că voi…
]]>Cititoarea noastră Mihaela Turlea ne-a trimis povestea ei de naștere la Munchen, o experiență plăcută, datorată în parte personalului spitalului, care a sprijinit-o și încurajat-o pe toată perioada spitalizării. Deși a născut prin cezariană, mămica s-a recuperat rapid și s-a ridicat în picioare la câteva ore după naștere. Redăm povestea de naștere la Munchen, așa cum a fost scrisă de cititoarea noastră:
„Am 32…
Cititoarea noastră Alexandra Dumitrică ne-a trimis povestea ei de naștere în pandemie în Italia. Alexandra a fost surprinsă de modul în care a fost tratată pe parcursul celor opt zile de spitalizare și și-ar dori să regăsească aceleași condiții și comportament în maternitățile din România. Redăm povestea așa cum a fost scrisă de cititoarea noastră:
”Încep prin a spune că am avut o sarcină destul de ușoară….
Cititoarea noastră Cristina R. ne-a trimis o poveste de naștere în pandemie în UK, unde a venit pe lume fiul ei, mămica având alături soțul și moașa. Cristina a avut parte de o naștere frumoasă, iar perioada petrecută în spital este, pentru ea, o amintire plăcută. Redăm povestea de naștere în pandemie în UK așa cum a fost scrisă de cititoarea noastră:
„Am născut pe 15 iulie 2020, la ora 14:35, în…
]]> Pe lângă durerea de a-și pierde copilul, gravida a îndurat și o durere fizică insuportabilă.
Cititoarea noastră Alina Buzatu, din Craiova, ne-a trimis povestea unui avort spontan la 3 luni de sarcină, întâmplare care, spune ea, a marcat-o pe viață. Din cauza pandemiei și a regulilor stricte, a suferit singură, iar când a cerut asistentelor un calmant, i s-a răspuns că nu au. Redăm povestea cititoarei care…
Cititoarea noastră Daniela Zsiga ne-a scris o poveste de naștere în Munchen, cu un travaliu dureros, la finalul căruia medicul a fost nevoit să folosească forcepsul. Cu toate acestea, experiența mămicii a fost una pozitivă și își amintește cu drag de momentul nașterii. Redăm povestea de naștere așa cum a fost scrisă de cititoarea noastră:
”De fiecare dată când citesc câte o poveste de naștere îmi amintesc de experiența mea și rămân cu un zâmbet pe buze. Eram de 3 ani și jumătate in München, împreună cu soțul meu și, în afară de o vizită la Urgențe, unde am așteptat 4 ore să mă primească înăuntru, nu mai avusem nicio tangență cu spitalele, nici din Germania, nici din România.
Eram programată să nasc pe 21 septembrie și, la ultima vizită la medicul ginecolog, acesta îmi recomandase să cer provocarea nașterii în caz că nu mi se declanșează până la termen. Să nu aștept peste, pentru că copilul este pregătit. În ultimele 2 săptămâni, o dată la 4 zile, cei de la spitalul la care m-am înscris pentru naștere mă programau la control. Aici, medicul ginecolog care îți supraveghează sarcina nu mai are legatură cu tine. Te “predă” spitalului, împreună cu un carnet în care sunt trecute toate analizele și evolutia sarcinii.
După ce mi-au confirmat că a început travaliul, am plecat acasă
Cele 2 săptămâni trecuseră rapid, iar ultimul control îl aveam chiar pe 21. M-am dus direct cu bagajul, pregătită să nasc. Aveam niste emotii… Eram totusi dezamăgită ca nu mi se declanșase natural nașterea. Însă, după control, am plecat ușurată acasă. Doctorița de la spital mă sfătuise să mai aștept; nu era niciun motiv pentru care să grăbim lucrurile.
După 4 zile în care am avut impresia că mi-a crescut burta ca în 2 săptămâni, m-au trezit din somn pe la ora 1:30 noaptea niște contracții puternice. Am mai așteptat puțin, să fiu sigură de ce se întâmplă, apoi am plecat cu soțul la spital. La 3, moașa îmi confirma că urmează să nasc.
Îți recomandăm să afli mai multe despre provocările vieții de mămică citind două cărți de referință despre alăptare și îngrijirea bebelușului, scrise de Dr. Jack Newman, respectiv Dr. William Sears. Îți propunem pachetul la preț special ”La început de drum”. Detalii, AICI.
Dilatația era de 3 cm, așa că mi-a dat alternativa de a pleca acasă până am contracțiile din 5 în 5 minute. A zis că pot rămâne și la spital, dar am prea mult de așteptat și că în mediul meu îmi va fi mai ușor. Așa că am plecat. La 6 dimineata, erau deja tot mai dese si mai greu de suportat. Am plecat din nou la spital. Se schimbase toată tura, nu mai era moașa drăguță si tânără care fusese prima dată. M-a luat alta în primire. O doamnă subțirica, la vreo 55 de ani. Prima impresie nu a fost grozavă, dar mai apoi s-a dovedit a fi cea mai importantă prezență din încăpere.
Fără niciun fel de medicament
De la început, mi-am dorit să nasc în apă și, fiindcă spitalul avea aceasta optiune fără vreun extra cost, am ales această variantă, cu toate că am fost înștiințată de la început că asta presupune să nu mi se administreze niciun fel de calmant. Eh, am zis, și mai bine. Va fi totul natural.
După ce m-a ajutat să mă schimb, moașa mi-a arătat cele două camere cu cadă, sa-mi aleg una care îmi place și, când doresc, să intru în apă. Mi-am ales-o pe cea cu animale acvatice. Mi-a adus un cd-player cu muzică de relaxare. Soțul meu a fost permanent lângă mine. La un moment dat, vreo oră a fost și mama, dar a ieșit, că nu mă putea vedea în așa dureri.
În apă am avut cele mai cumplite dureri. E adevărat că te simți mai ușoară în apă, dar durerile tot așa puternice sunt. Fără epidurală sau măcar un calmant… Nu știam de ce nu nasc odată. Singura care tot intra și ieșea era moașa, care îmi verifica dilatația. Eram la 7, apoi la 8, apoi nu mi-a mai spus. Deja împingeam, dar tot degeaba. Nu era nici un doctor.
După ce a ieșit capul, s-a blocat
Ajunsesem să cred că voi naște doar cu ea și cu soțul meu, pe care, de fiecare dată când mai apucam să arunc un ochi peste el, îl vedeam plângând. La un moment dat l-am și intrebat: “Dar tu ce ai?”. Mi-a răspuns că el nu mă mai poate vedea așa. Singura care mă liniștea era moașa. După câteva ore de stat în apă, cu un calm de nedescris si cu zâmbetul pe buze, mi-a spus că ar fi mai bine să ieșim din apă că bebe nu vrea să iasă afară acolo și că e tot mai stresat.
M-am dus în altă cameră. Deja eram demult în travaliu, îngrijorată și secată de puteri; ea îmi masa tălpile picioarelor și îmi spunea că sunt foarte puternică. Dupa o vreme, s-a umplut camera. Eram sigură că ceva nu decurge cum trebuie. Erau 2 doctorițe și vreo 3 asistente, plus moașa. Vorbeam germană, dar nu înțelegeam chiar tot. În momentele acelea, nici româna n-o mai înțelegeam.
Eram așa de obosită că ațipeam între contracții. Când am simțit că începe să mi se diminueze intensitatea contracțiilor, mă gandeam deja la cezariană. Dar atunci am împins tare și a ieșit capul. Și s-a oprit. Și contracția și copilul. Mi-au zis să aștept următoarea contracție. Să aștept??? Era prea de tot. Mi-am adunat toate forțele și am făcut exact contrariul, că nu am putut rezista durerii. Și a ieșit fără contracție.
Experiența pozitivă se datorează moașei
Doctorița i-a dat foarfeca soțului să-i taie cordonul ombilical. L-au luat și după 2 minute mi l-au pus pe burtă. Avea capul puțin țuguiat. Mi-a zis soțul că a folosit forcepsul. Eu nu văzusem. Dar eu nu văzusem nici că în spatele meu o asistentă se cocoțase pe pat și îmi împingea burta. Nici măcar nu simțisem. Am aflat ulterior, mirată, din poveștile soțului. Important este că a fost totul în regulă.
După ce mi l-au pus pe burtă, mi-au spus că putem sta așa cât avem nevoie. Am stat mai mult de o oră. Mi-a cerut permisiunea să-l ia ca să-l spele și să-l îmbrace. Din nou, soțul a fost personajul principal. I-a explicat fiecare pas pe care îl face, cum îl face. Moașa m-a felicitat și m-a lăudat colegelor în timp ce ne conducea în secția următoare.
Calmul pe care mi l-a transmis, cuvintele încurajatoare care mi-au dat încredere în mine, vorba buna, mângâierea pe cap, masajul în tălpi în acele momente nu le voi uita niciodată. Mi-a transmis un sentiment de siguranță fantastic. Ea a fost indispensabilă pentru mine atunci și, datorită ei, în ciuda durerilor cumplite, îmi amintesc cu drag experiența nașterii băiețelului meu.
Am apreciat mult faptul că m-a încurajat ca tot procesul sa fie natural, ajutând mult mama și pe partea psihică, pentru că, de multe ori, de acolo pleacă slăbiciunea și incapacitatea de a trece prin naștere fără complicații. Între timp, ne-am restabilit acasă și trăiesc cu convingerea că voi avea și a doua poveste, la fel de frumoasă! Până atunci, numai bine!”
Cum a fost naşterea ta? Ai născut natural sau prin cezariană? A fost momentul naşterii aşa cum ai visat tu sau ai rămas cu amintiri triste? Povesteşte-ne cum a decurs momentul în care puiul tău a venit pe lume, în aproximativ 1000 de cuvinte, trimite-ne textul tău la adresa [email protected], cu titlul POVESTE DE NAȘTERE şi, dacă este selectat, va apărea la această rubrică. Dacă ai şi câteva fotografii din maternitate sau din primele voastre zile împreună, ne-am bucura tare să le vedem şi să le publicăm odată cu articolul! Mulţumim!
]]>
Cele mai importante transformări ale corpului după naștere- exemple
În condițiile în care toate celulele corpului și-au mărit dimensiunile în perioada sarcinii, este firesc să dureze ceva timp până când acestea își vor recepătă dimensiunile obișnuite, de înainte de naștere. Chiar dacă în primele săptămâni de după ce devii mamă poți avea senzația că ești „ca un balon” care trebuie să se dezumfle, treptat vei vedea că organismul își va face singur treaba, ajutat și de modificările hormonale, dar și de procesul de alăptare.
Printre cele mai comune transformări care marchează corpul unei femei în perioada postpartum se numără:
• Kilogramele în plus
• Sâni cu aspect modificat (mai mari sau mai mici decât înainte de naștere, cu fermitate diminuată etc.)
• Abdomen mai proeminent decât anterior
• Vergeturile
• Apariția așa-numitei „linea nigra” (Aceasta este evidentă încă din ultima parte a sarcinii și se referă la pigmentarea pielii în zona mușchilor abdominali care s-au extins și contractat alternativ. Este o problemă care va dispărea în câteva luni de la naștere)
• Căderea mai accentuată a părului (Determinată de modificările hormonale și de urmarea ciclurilor firești de creștere a părulului)
Cum vei reuși să-ți recapeți corpul de dinainte de perioada postpartum se leagă de mai mulți factori, precum:
• Dacă ai avut o naștere naturală sau prin cezariană
• Cât de activă ești
• Dacă alăptezi sau nu
• Cât de multă grijă ai de tine
• Factorul genetic influențează și el modul în care vei putea să revii la silueta anterioară sarcinii
Esențial este să ai răbdare cu tine însăți, să te accepți așa cum ești, să apelezi la sprijinul celor dragi și să nu te apuci să ții diete drastice sau să exagerezi cu exercițiile fizice. De altfel, referitor la acestea din urmă, trebuie să te consulți cu un medic pentru ca acesta să-ți dea „undă verde” pentru când vei putea să te apuci să faci iar efort fizic susținut.
Confesiuni de mamă
O femeie a dezvăluit cât de important este ca partenerii noștri de viață să ne accepte transformările corpului de după naștere. Pentru a convinge mai mult, se dă drept exemplu pe ea însăși, care a avut parte de susținerea soțului, ajungând astfel să-și accepte și să-și iubească propriul corp mai mult decât înainte.
Inițial aceasta a povestit cum, până când să devină mamă, a trecut prin diverse transformări ale corpului, cu fluctuații semnificative de greutate. După nașterea copiilor, a constatat că a câștigat multe kilograme în plus. Inițial a încercat să scape de ele, dar la intervenția soțului a hotărât să stopeze acest demers, în condițiile în care acesta i-a spus că o consideră mai atractivă cu noile dimensiuni și cu noile forme ale corpului. Aceste încurajări au determinat-o să posteze pe o rețea de socializare transformările ei de după ce a devenit mamă.
Iată ce mesaj însoțește postarea acestei mame: „Pot spune că fiecare pas pe care l-am făcut în ultimii doi ani către acceptarea corpului meu rezultă din faptul că am realizat că pot să-mi refac, să-mi vindec, orice parte a corpului care a avut de suferit…Fiecare dintre noi merită șansa de a ne iubi oricum în anumite momente ale vieții…”.
Practic, ea a trecut de la momentele în care își ura corpul la acelea în care s-a putut accepta fără nicio problemă, dincolo de presiunile sociale care intervin când este vorba despre a avea o siluetă de invidiat: „Ai o singură viață. Cum ți-o vei petrece? Vei sta zile întregi pentru a te scuza pentru că exiști? Îți vei minimaliza dorințele și nevoile pentru ceilalți? …Ai oportunitatea să te iubești pe tine însăți. Este șansa ta…”
Avându-l alături pe soțul ei, mama și-a dat seama că acesta o acceptă și dacă poartă măsura 18 în loc de 4. Mai mult decât atât, nu uită să menționeze că acesta o ajută permanent cu copiii: „…din toate discuțiile pe care le avem își dă seama că job-ul de Mamă este cel mai greu dintre toate- dar mă face să cred că mă descurc fenomenal cu toate. Este o ușurare pentru mine să văd că nu pune nicio presiune asupra mea când în casă este dezordine sau când nu este curat…Este alături de mine și mă strânge blând în brațe în acele momente îngrozitoare în care spun că nu pot face un anumit lucru…Și realizez că nu pot fi decât alături de el în haosul care este parenting-ul”.
Plecând de la situația altor femei aflate în perioada postpartum, care nu se mai simt iubite de soții lor pentru că nu mai au corpul de dinainte să nască, mama care s-a confesat a precizat că nu este dreptul acestora să le determine să nu se mai simtă dorite doar pentru că nu mai au vechile dimensiuni. Din nou, ea vorbește despre o presiune socială care s-a creat vizavi de necesitatea de a avea o siluetă perfectă și le dă următorul sfat celor sunt stânjenite pentru că soții lor vor să le determine să revină la aspectul corpului de dinainte de a fi mame: „Dacă bărbatul de lângă tine petrece mai mult timp încercând să se convingă de faptul că trebuie să îi placă noua ta versiune în loc să ia în calcul motivele pentru care ești cel mai bun lucru care i s-a întâmplat, atunci are nevoie să se trezească”.
Ceea ce mama dorește să le insufle și celorlalte, este că nașterea unui copil transformă corpul într-un „mod natural, admirabil”, fiind parte firească din existența unei femei. În aceste condiții, putem să ne bucurăm zi de zi pentru ceea ce suntem, fie că suntem mame sau nu.
În final, în cadrul confesiunii sale, mama reafirmă influența partenerilor noștri în acceptarea de sine și face un apel către toate femeile să se simtă dorite și iubite, indiferent de măsurile pe care le poartă: „Meriți să fii iubită, adorată, indiferent de măsurile tale. Vorbesc serios. Meriți dragoste din primul moment în care ai venit pe lume. Dietele și industria frumuseții au făcut rău stimei noastre de sine. Haideți să nu-i lăsăm și pe partenerii noștri să facă la fel”.
Surse: babycenter.com, livescience.com, scarymommy.com