Sunt psihopedagog și mama unui băiat în clasa a VI-a. Am fost educatoare și învățătoare, am lucrat în învățământul de stat și-n cel privat, atât la țară, cât și la oraș. Mi-au trecut prin mână mulți copii, m-au fascinat toți și fiecare-n parte. Întotdeauna am crezut că este un adevărat privilegiu să modelezi mintea și personalitatea unui copil, o onoare care nu e pentru orice și mereu m-am temut că-mi va fi luată dacă voi face un pas greșit.
Mi-am respectat elevii și i-am tratat așa cum îmi place să fiu eu tratată: cu blândețe, cu încurajare și cu zâmbetul pe buze. Eu însumi încă mai sunt copil! Anii de grădiniță și cei de școală primară sunt esențiali în dezvoltarea unui om. Și, dacă atunci reușești să sădești un dram de curiozitate, un strop de voință, o picătură de interes pentru tot ce se ascunde pe calea cunoașterii, ei bine, vei ști că într-o zi ai dat lumii un om mai bun!
Lasă copiii să fie originali!
Știi povestea cu fetița care nu știa să deseneze decât un singur peisaj? Hai să v-o reamintesc pe scurt! „Era odată o fetiță de grădiniță pe care doamna o învățase că un peisaj e compus dintr-o casă cu acoperișul în formă de triunghi, trei copaci lângă casă, un soare în mijloc și câțiva nori. Iarba e mereu verde, florile roșii și…cam atât. Orice ar fi adus un copil în plus era greșit, foaia ruptă și pus să deseneze de la capăt. Într-o zi fetița s-a mutat la altă grădiniță și, la ora de desen, educatoarea i-a pus pe copii să deseneze ce peisaj vor. Atunci fetița a tresărit. A întrebat care este modelul pe care trebuie să-l reproducă și răspunsul a derutat-o peste măsură: folosește-ți imaginația și desenează ce vrei!”
Bucuria de a desena o floare albastră și nu roșie, cinci copaci în loc de trei, o casă fără acoperiș și cer senin, fără nori, i-au redat copilei încrederea în forțe proprii, au făcut din ea un copil creativ, care-și poate exprima propriile sentimente prin îmbinarea culorilor!
Și acum revin, copiii mei începeau ora de arte așa – aflau tema și apoi spuneau în cor: „spor la treabă și…folosiți-vă imaginația!”
Educație cu zâmbetul pe buze. Crede în tine și poți face orice!
Când ai un colectiv mare, cu peste 30 de elevi, provocarea de a-i motiva pe toți să învețe cu drag este destul de mare. Fiecare copil este unic, și mă refer în primul rând la personalitate, la temperament, și nu neapărat la randamentul școlar. Ajungem și acolo, dar primul pas spre a „crea” un copil de 10 pe linie este să-l motivezi să învețe, să trezești în el acea bucurie de a descoperi, de a ști cât mai multe, de a pune întrebări și de a căuta răspunsuri și dincolo de zidurile școlii. Și pentru asta este nevoie să-i dai încredere în el, să știe că e bun, că tot ce face contează pentru tine ca părinte ori ca dascăl, să înțeleagă că obiectivele mari se ating cu pași mici. Și să faci asta zilnic, fără excepție! La vârste mici motivația, încrederea în sine se alimentează zilnic! Așa cum zilnic îl speli, îl hrănești, îl plimbi, spune-i că POATE face lucrul X sau Y și bucură-te sincer alături de el de fiecare reușită!
Așa am făcut mereu cu elevii mei până când au început să se încurajeze unii pe alții și, când erau mai măricei, le-am pus pe ușa clasei un afiș pe care și-l amintesc și acum: „Crede în tine și poți face orice!”. Le-a dat aripi lor, mi-a dat și mie vorba asta, pentru că-n fiecare zi o vedeam și o credeam alături de ei.
Respectă-i tipul de inteligență! Da, de mic!
Să facem puțină teorie și să ne amintim… „Teoria inteligențelor multiple”. Nu, nu te scot la tablă, vreau doar să te ajut să descoperi la ce-ar fi mai bun copilul tău și să-i încurajezi abilitățile. Există opt tipuri de inteligență. Acestea sunt: vizual-spațială, muzicală, kinestezică, interpersonală, verbal-lingvistică, logico-matematică, naturalistă și intrapersonală.
Urmărește-ți cu atenție copilul, notează, dacă poți domeniile la care excelează, înclinațiile, interesele și, mai ales, contextul în care învață mai ușor o informație. Inteligența nu este un tot unitar, nu trebuie privită ca o abilitate generală pe care o ai sau o ai mai puțin. Nu, există opt moduri diferite de a acumula informații și, dacă știi ce tip de inteligență are copilul tău, îl poți ajuta să învețe mult mai ușor și…cu zâmbetul pe buze!
Am avut nenumărate prilejuri să pun în aplicare această teorie, mai ales la evaluarea unei unități de învățare. După ce predam mai multe noțiuni pe aceeași temă, copiii puteau să prezinte informațiile cele mai importante, așa cum le-au înțeles ei: printr-un cântec, un colaj, o pictură, un rebus, un dans etc. Erau magice acele zile de evaluare și pentru ei și pentru mine!
Fii liber, copile!
Învățarea nu înseamnă să stai la masă cu o carte și un caiet în față. Nu, nu mai stau de mult timp lucrurile așa! Lasă-l să fie liber în orice activitate, să pună întrebări, să greșească, să descopere singur rezolvarea unei probleme! Doar așa va ajunge într-o zi să fie capabil să ia propriile decizii, să aibă încredere în el și să stea bine cu stima de sine.
Scoate-l din „zona de confort” a educației convenționale. Îl interesează spațiul? Du-l la Observator, la o expoziție spațială, pune împreună cu el întrebări organizatorilor unui astfel de loc. Îl plac plantele? Mergeți des în Grădina Botanică, sau la sere, sau la țară, veți fi surprinși cu câte informații noi vă veți întoarce! Îl place să citească? Nimic mai simplu: abonament la bibliotecă.
În timp ce tu îl încurajezi să ia propriile decizii, să se autocorecteze când face greșeli, să-și urmeze visurile, el nu va câștiga doar independență și libertate, dar va învăța-n același timp să-și construiască propria viață!
Fă din drumul cunoașterii o aventură, iar copilul va rămâne mereu cu zâmbetul pe buze!

Source link