Mămica aceasta a specificat de la început că nu dorește niciun fel de medicament în travaliu.
Cititoarea noastră, care a trecut printr-o naștere în Franța, a ținut să împărtășească povestea ei, pentru a încuraja și alte viitoare mămici să își ceară dreptul de a naște așa cum își doresc. Ea a avut parte de o naștere naturală, fără niciun fel de medicament și fără epiziotomie. Redăm povestea, așa cum a fost scrisă de mămică:
”Încep prin a spune că am avut o sarcină ușoară. Puțin spre finalul sarcini, mai exact cu doua săptămâni înainte de naștere, am făcut o urticarie foarte urâtă pe burtă și picioare, care mi-a dat ceva bătăi de cap deoarece nu puteam să ma odihnesc noaptea din cauza mâncărimilor. Menționez de la început că locuiesc în Franța și aici am și născut. O naștere de vis!
Am prins încredere în mine după ce m-am documentat
La începutul sarcinii am fost foarte speriată de ideea de naștere. Toate cunoștințele care au născut îmi răspundeau cu groază când le întreabam cum e să naști, iar asta îmi dădea o senzație de frică.
Ei bine, am căutat singură pe YouTube cum decurge o naștere si întâmplator am dat de Ditta Depner, care explica destul de bine despre naștere și sarcină prin video-urile ei. Ulterior am găsit și grupul lor de Facebook și am început să mă documentez depre cum să nasc cât mai natural și fără durere. Am prins încredere destul de multă în mine, că pot naște, și devenisem din ce în ce mai nerăbdătoare să vină acel moment.
Aici, în Franța, sarcina îți este monitorizată de o moașă cu care te întâlnești lunar să îți ia tensiunea, să asculte inima bebelușului și să te cântărească. Pe tot timpul sarcinii ai parte de câte o ecografie în fiecare trimestru, în total fiind 3! În ultima lună ai o întâlnire cu o alta moașa care aparține spitalului în care vei naște și acolo stabilești cu ea dacă vrei epidurală, cum vrei să decurgă nașterea și îți explică tot ce e nevoie să afli.
Naștere în Franța: primele contracții
Am născut în luna august 2019. Era vineri, așteptăm sa vina soțul de la muncă și mă simțeam foarte entuziasmată, chiar îi spuneam că sigur nasc în acest weekend. Aveam 39s +5 zile de sarcină. Soțul meu nu îmi dădea crezare, dar eu tot insistam cu ideea mea. Spre seară, mai exact pe la ora 21:30, mergând la toaletă mi-am dat seama că elimin din dopul gelatinos și că se apropie marea întâlnire cu bebelina.
Eram foarte entuziasmată, deoarece așteptam cu nerăbdare acel moment. Aveam ceva contracții, dar foarte ușoare și suportabile. Am mâncat foarte puțin, după care am încercat să mă odihnesc, dar nu am putut din cauză că începusem să am contracții mai durereroase, dar le suportam destul de bine. În timp ce soțul meu dormea, eu puneam în practică în sufragerie exercițiile pe care le învățasem la cursul pentru naștere.
Am amânat mersul la spital
Pot spune că m-au ajutat foarte mult. În jurul orei 02:30 mi-am trezit soțul și i-am spus că trebuie să ne pregătim să mergem la spital, deoarece contracțiile mele erau din minut în minut și începeau să fie foarte dureroase. Până ne-am pregătit, am mai tras de timp deoarece îmi doream să nu ajung la spital și să nu fiu dilatată. Mă învățase și moașa să stau cât mai mult acasă și să mă prezint la spital doar dacă mi s-a rupt apa sau dacă aveam contracții din 5 în 5 minute (ale mele erau de la început din două în două minute sau chiar din minut în minut, dar cele de început erau suportabile, iar cu timpul deveniseră din ce în ce mai dureroase).
Se făcuse ora 03:30 când am pornit spre spital, care era la 4 minute față de unde locuiam noi. Eu abia mergeam de durere, simțeam o presiune foarte puternică în partea de jos a burții. Ajunsă la spital, m-a întâmpinat o moașă foarte drăguță și m-a pus să aștept câteva minute într-o cameră, unde va veni moașa cu care voi naște pentru a-mi face controlul de dilatație și fisa de internare. Contracțiile mele erau foooarte dureroase, abia puteam vorbi sau merge, moașa mă ținea de mână și îmi amintea tot timpul cum să respir, iar asta m-a ajutat foarte mult.
2 cm dilatație, dar dureri mari
Controlul pentru dilatație a fost unul foarte blând, am aflat că eram dilatată doar 2 cm, iar bebelina mea era foarte bine poziționată pentru naștere. La început am fost destul de dezamagită sa aflu că aveam doar 2 cm dilatație deși eu nu mai puteam de durere. În gând aveam doar ideea că dacă la durerile pe care le aveam eram doar 2 cm dilatată, cum vor fi durerile când dilatația va fi mai mare?
Am fost condusă ulterior în sala de travaliu, unde urma să se desfășoare și nașterea. Fiecare din paciente aveam o camera privată, foarte primitoare, cu o cadă imensă și tot ce aveam nevoie. Soțul meu a fost tot timpul alături de mine. Mi s-au monitorizat contractiile timp de câteva minute, după care moașa mi-a pregătit cada, unde am stat maximum 10 minute, deoarece mi se făcuse destul de cald în apă, iar contracțiile erau insuportabile.
Soțul m-a ținut tot timpul de mâini
Am ieșit din apă si am încercat să stau pe mingea de fitness, dar nu puteam de durere. Am preferat să stau pe pat, întinsă pe o parte, cu un picior în sus. Am chemat moașa, care mi-a monitorizat din nou contractiile, mie mi se făcea foarte frig, după care foarte cald. Ea a rămas cu mine și îmi făcea masaj la spate, îmi vorbea, soțul era lângă mine și ma ținea de mâini tot timpul și îmi spunea că sunt puternică, deși eu tremuram din toate încheieturile.
De la început am scris o listă pe care i-am dat-o moașei și i-am cerut să nu mi se administreze niciun fel de calmant. Recunosc că în momentele alea îmi doream și cezariană, numai să scap de durere. Nu am avut epidurală și nici măcar branula, care era indispensabilă la internarea în spital (am insistat să nu mi se pună branula, deoarece îmi este frică de ace și mă blocam psihic știind că aș avea o branulă, iar moașa mi-a respectat dorința.)
La un moment dat, i-am spus moașei că simt puternic nevoia să împing, am rugat-o să îmi verifice dilatația și supriza….eram deja 10 cm dilatată în mai puțin de doua ore! De la intrarea mea în spital până la momentul nașteriii nu am fost controlată decât de doua ori pentru dilatație!!
Naștere în Franța: la sân, din prima clipă
A venit alături de ea colega care mă întâmpinase la intrarea mea în spital, au pregătit tot ce era necesar, iar eu m-am pus în picioare la marginea patului. Soțul meu era de partea cealaltă a patului și mă ținea in brațe. Am început să împing, prima dată mi s-a rupt apa, după care am mai împins timp de câteva minute până să îmi văd bebelina. Expulzia placentei a fost la 10 minute după naștere și a fost lăsată sa fie o epulzie naturală, fără să se tragă de ea.
Nu m-au “curățat”, cum se practică în România, ci a fost verificată placenta dacă este întreagă și mi s-a apăsat pe burtă, pentru a ieși sângele și a vedea unde se afla uterul. Poziția din picioare m-a ajutat să nu am nici măcar o ruptura a perineului și nici epiziotonomie nu mi s-a făcut, deoarece aici epiziotonomie se face doar dacă ai epidurala sau alte complicații la expulzie.
Am rămas cu perineul intact, deși am născut o fetița de 3 kg 800! Din momentul nașterii am luat bebelina în brațe, am pus-o la sân și acolo a rămas până au cântărit-o și măsurat-o. Nu mi-a fost luată de lângă mine nici măcar o secundă fără aprobarea mea. Fetița nu a fost vaccinată, aici primul vaccin se face la doua luni, iar vitamina K se administrează doar o doză oral. Nu i s-au aspirat plămânii, așa cum se mai face în România. Tot ce îi făceau îmi spuneau și arătau, era lângă patul meu.
Tatăl a stat în permanență în spital
Din momentul nașterii până am plecat acasă, bebelina a stat non stop cu mine și tati. Am avut salon cu baie proprie și TV, unde am dormit cu tati și bebelina. A fost non stop lângă mine. Când aveam o problemă, aveam un buton unde chemam o asistentă. Mereu veneau cu zâmbetul pe buze și erau foarte amabile, indiferent de oră!
Pe timpul șederii în spital am avut în fiecare zi câte o adunare, unde ne învățau pe rând cum sa facem baie bebelinei, cum să o masăm, să o îngrijim corect, ni s-a explicat cum să o hrănim corect și tot ce era necesar să știm despre un nou născut.
Prin povestea mea de naștere aș vrea să le spun viitoarelor mămici, sau celor care sunt deja mămici și urmează să mai nască, să îți ceară drepturile. Nimeni nu trebuie să fie tratat urât într-un moment atât de unic, de către niște cadre medicale care nu își iubesc meseria. Ar trebui să asiste și tatăl pe tot parcursului travaliului și al nașterii. Prezența lui contează foarte mult. Ar trebui ca bebelușul să nu mai fie luat de lângă mamă fix în primele lui clipe de viață, când el are cea mai mare nevoie de iubirea mamei și a tatălui.
Nu mai acceptați așa ușor cezariana
Ar trebuie ca mama să fie lăsată să nască în ce poziție vrea ea și se simte confortabil, astfel s-ar evita de foarte multe ori epiziotonomia și nu s-ar mai face preventiv. Ar trebui să nu mai acceptați atât de ușor cezariana, decât atunci când chiar este nevoie, deoarece corpurile noastre au fost lăsate capabile să aducă pe lume o nouă viață. Ar trebui ca fiecărei mămici sa i se pună la dispoziție minge de fitness, cadă sau diferite obiecte pentru a putea sa aibă un travaliu mai ușor, și să fie ajutată să se dilate prin diferite exerciții.
Ar trebui multe ….mult prea multe ca să se schimbe sistemul de nașteri din România și sa ajungă la un alt nivel”.
Cum a fost naşterea ta? Ai născut natural sau prin cezariană? A fost momentul naşterii aşa cum ai visat tu sau ai rămas cu amintiri triste? Povesteşte-ne cum a decurs momentul în care puiul tău a venit pe lume, în aproximativ 1000 de cuvinte, trimite-ne textul tău la adresa [email protected], cu titlul POVESTE DE NAȘTERE şi, dacă este selectat, va apărea la această rubrică. Dacă ai şi câteva fotografii din maternitate sau din primele voastre zile împreună, ne-am bucura tare să le vedem şi să le publicăm odată cu articolul! Mulţumim!
Dacă ți s-a părut interesantă această poveste de naștere în Franța, îți recomandăm să citești și:

Source link