Recuperarea fără terapie în autism este un act de curaj, ca atunci când am zburat cu elicopterul!
Recuperare fără terapie în autism. Știu că este un subiect sensibil. Știu că nu e cea mai bună cale. Știu că este riscant, dar merg pe această cale, la braț cu autismul, de ani buni. De fapt, întreg serialul se construiește în jurul acestei idei, fără a fi o recomandare pentru nimeni. E povestea noastră, a mea și a lui David, care mai are puțin și va împlini 14 ani, și care s-a îndepărtat destul de mult de tot ce știam eu despre autism. Și mai știu ceva: că nu sunt singura mamă care se luptă de una singură cu demonii autismului și asta mi-a dat de multe ori puterea de a merge înainte.
Mă uit în urmă la copilul meu, la poze, la filmulețe, îi recitesc jurnalul și parcă retrăiesc o minune de fiecare dată! Ce drum lung și anevoios, câtă răbdare pentru fiecare fleac, câtă speranță, câtă neputință, ce fain e acum puștiul ăsta de lângă mine, care îmi spune pe nume de câțiva ani, „Georgiana, fără tine n-aș fi reușit să fiu un om atât de bun!” Când mă întreabă cineva cum am reușit să-l învăț atâtea lucruri, cuvintele-mi devin sărace și tot ce pot spune sună cam sec: „simplu, am stat în fiecare clipă cu el, am fost atentă la tot ce-l face fericit, ce-l sperie, la cum și când poate învăța un lucru!”
Recuperare fără terapie în autism: am fost cu David în fiecare clipă
1. Nu am exclus din start terapia! De fapt, după confirmarea diagnosticului, primul lucru pe care l-am făcut a fost să caut o echipă de terapeuți. Am crezut în ei câteva luni, dar am fost extrem de atentă la influența lor asupra lui David. Nu am putut într-un final să fiu de acord cu lucrul la măsuță, cu tonul pe care i se spunea „Bravooo!”, cu aplauzele gratuite, cu băgatul pe gură a unei bucăți de gogoașă de câte ori potrivea două cartonașe.
După câteva luni simțeam că nu e bine, că nu asta e calea, că terapia ABA îmi va transforma copilul într-un pion dresat ca la carte. Cineva din echipă mi-a spus într-o zi că „mama este cel mai prost terapeut pentru că nu poate fi fermă!” și lucrul ăsta m-a marcat ani de zile. 7 luni au fost de ajuns pentru a mă convinge că acest gen de terapie nu i se potrivește copilului meu, dar accept ideea că poate fi o soluție pentru alți copii cu autism!
2. L-am dus la grădiniță de la 2 ani. Apoi am intrat în sistem. Cumva simțeam că socializarea, imitarea comportamentelor adecvate este primul și cel mai important pas pe care trebuie să îl fac pentru recuperarea copilului meu. Aici am greșit la început, pentru că l-am dus la grădiniță neînsoțit în primul an și achizițiile au fost destul de mici. Era o grădiniță privată, cu puțini copii în grupă și credeam că este timp suficient să se ocupe de fiecare în parte, după nevoile individuale. Ei, aș! Ulterior l-am mutat la stat, într-un colectiv mare, cu shadow, măcar știam ce face toată ziua. Înainte de a împlini 5 ani, m-am întors la meseria mea de bază și am devenit educatoare la grupa lui.
De ce am făcut asta? Pentru că în 3 ani de zile nu am găsit un cadru didactic în care să am încredere 100% că poate rezona cu David, că-l poate include în activitățile grupei, că știe cum să-l ia, cum să-l stimuleze, cum să îi predea anumite noțiuni. Hai să fim sinceri acum!
În România, dizabilitatea încă este arătată cu degetul, cadrele didactice nu sunt pregătite în anii de școală cum să facă integrarea copiilor cu CES, părinții celorlați elevi se uită urât la copilul tău, de parcă le-ar virusa copilul. Realizând că nu pot schimba sistemul ca părinte, m-am infiltrat în el ca profesor. Șansa mea a fost că părinții m-au dat la pedagogic, altfel nu știu cum aș fi reușit să fiu alături de copilul meu atâția ani!
David nu mai este deloc copilul care se juca singur pe un covor.
3. Am încetat să mai caut vinovați! Din clipa în care n-am mai căutat o cauză pentru autism, n-am mai arătat cu degetul sistemul de învățământ, am ignorat oamenii care nu înțeleg cu ce mă lupt eu în fiecare zi, am avut mai multă energie pentru mine și copilul meu.
Nimeni nu e de vină că David are autism, nu am puterea să-i fac pe toți să priceapă cu ce se mănâncă autismul, n-o pot face pe „duamna” să înțeleagă că și desenul lui David trebuie pus la panou, chiar dacă are „două linii mâzgălite pe el”. Dar pot face altceva: îmi pot consuma energia exclusiv pe recuperarea copilului meu, pe includerea în lumea asta mare care nu e pregătită să-l accepte!
Recuperare fără terapie în autism: concentrează-te pe copilul tău!
4. Am avut răbdare, încă mai am. Nu răbdare cum ai uneori să vină trenul în gară, ci răbdare să aștepți și 6 ani ca puiul tău să stea pe scaun la frizer, să-l înveți să facă acordul cu predicatul în alți 4-5 ani, să-și pună singur o haină pe el abia la 10 ani, să dormi cu un cocoș în brațe noapte de noapte la țară, ca să-l desensibilizezi de păsările de la țară; răbdarea să devină a doua ta natură. Dacă nu poți face asta, nu te poți înhăma la recuperarea de una singură a copilului tău!
Nici eu nu am avut de la început, răbdarea nu m-a caracterizat niciodată până să fie David diagnosticat cu autism, dar am ales să am răbdare, văzând că asta e soluția pentru copilul meu. Și acum mai am lucruri pe care le aștept să se întâmple: fiu-meu e încă dependent de mine emoțional, dar și din punctul de vedere al autoservirii, nu face enorm de multe lucruri singur, dar trecutul m-a învățat că pentru toate există timpul potrivit. Răbdare nu înseamnă să stai cu mâinile în sân și să-ți cadă minunea din cer, răbdare înseamnă să-i arăți copilului cum poate reuși, pas cu pas, picătură cu picătură, până când el este pregătit să facă pasul mult visat.
5. Copilul meu a devenit prioritatea numărul 1. Nu așa, formal, că țin la el că e copilul meu și gata, l-am prioritizat. Nu. Prioritate înseamnă că i-am dedicat tot timpul și toată atenția mea. Că am devenit asistentul lui personal, că am pus banii pe locul doi și fericirea lui pe primul loc, că l-am luat cu mine peste tot, chiar dacă la început protesta în mod vehement.
Când copilul devine prioritatea ta numărul 1 musafirii trebuie să plece când vine ora lui de culcare, pleci de la o petrecere atunci când el nu se mai simte confortabil, renunți la oamenii care nu-ți plac copilul, îți faci vacanțele acolo unde el și nu tu te simți bine. Ca mamă a lui David, întotdeauna când iau o decizie, mă gândesc mai întâi cum se va simți el, cum va reacționa în acea situație. Asigurând-i confortul psihic în mod constant, mintea lui David s-a echilibrat ușor-ușor și a lăsat în urmă destul de multe note autiste.
Am fost și eu surprinsă de câte am realizat alegând recuperarea fără terapie în autism.
Alte 5 soluții pentru recuperare fără terapie în autism
6. Nu mi-am mai făcut griji pe termen lung. Am renunțat să mă gâdesc cum va fi David în gimnaziu, dacă va sta la analize, cum va fi prima oară cu trenul, dacă vom merge sau nu la un liceu. Dacă ziua de azi a decurs bine, dacă el a fost astăzi fericit, dacă a învățat un lucru nou, pot dormi liniștită. Planurile nu ies întotdeauna așa cum le visezi, de ce să mă chinui inutil?! Am luat bilete la film, la teatru, la meci fără a mă stresa dacă va sta sau nu. Știam clar că, dacă David nu va accepta spectacolul, ne vom ridica și vom pleca. Important este să încerci zilnic cât mai multe lucruri noi.
7. Am renunțat la ideea de a-l schimba pe David, de a vrea să-l „fac normal”. Copilul meu are autism așa cum eu am grupa de sânge A2. Așa ceva nu se schimbă. Pot influența percepția lumii asupra autismului, îl pot învăța pe băiatul meu câteva reguli sociale, dar să-l schimb cu totul nu am cum! Și de ce se schimb așa atât de pur?
De ce aș vrea să-i șterg inocența de pe fața lui senină? De ce să-l conving că oamenii nu sunt atât de buni pe cât îi crede el? E atât de frumoasă viața și credința copilului meu, încât aș face un păcat să vreau să-i transform sufletul! David este mai bun om pe care-l știu și nu vreau să schimb asta!
8. Nu le știu pe toate, nimeni nu le știe! Chiar dacă mi-am luat soarta în mâini cu ani în urmă, nu am făcut pe deșteapta, că știu totul despre autism. Habar nu am nici acum! Dar am învățat totul despre autismul lui David. Eu nu dau sfaturi, pot cel mult să spun cum am procedat cu copilul meu. Serialul ăsta nu este cu nimic mai presus decât orice poveste a cititorilor săi. Nu sunt un „guru în ale autismului” sunt o mamă care își spune trăirile și întâmplările cu un copil cu autism. Nimic mai mult. Învăț din comentariile pe care voi le scrieți, citesc în continuare articole de specialitate, căci la braț cu autismul este un drum al învățării continue!
9. I-am dat lui David întreaga mea energie. Viața noastră s-a schimbat radical de când i-am devenit asistent persoanal. Când eram învățătoarea lui, mă consumam enorm pentru ceilați copii, pentru că îi iubeam și aveam o responsabilitate enormă pentru ei. Acum suntem atât de liberi, încât simt că asta trebuia să aleg calea asta de la început. Ne facem singuri programul, ne plimbăm în fiecare zi, fără orar, fără grabă, fără stres.
E atât de multă liniște în sufletul meu din ziua în care respir doar pentru copilul meu! Nu am făcut asociație, nu am făcut campanii pentru David, dacă cer ceva de la cei din jur acest ceva esta empatie. De câte ori vedeți o poză cu noi, trimiteți în Sus un gând bun. De câte ori vă întâlniți cu noi, zâmbiți-i vă rog copilului meu și spuneți-i o vorbă bună! Atât!
10. Deși n-a fost simplu, mi-am păstrat liniștea în suflet în preajma copilului meu. Știu că am mai spus asta, dar relația dintre o mamă și copilul său este mai puternică decât orice pe lume asta. El simte exact ce simt și eu. Dacă în sufletul meu este credință, speranță, energie pozitivă, liniște, așa este și-n sufletul lui. Eu și David suntem conectați dincolo de puterea mea de înțelegere.
Dacă-l simt stresat, agitat, nervos, uneori este suficient să se uite în ochii mei, să-l strâng în brațe, să-i spun doar „Hakunamatata” (n-ai nicio grijă) și el se linișteșete imediat. Dar, ca să ajungem aici, am trăit cei mai spectaculoși 14 ani din viața mea. Oricât ți-ar fi de greu, te rog să nu uiți că viața la braț cu autismul poate fi cea mai pură variantă pe care ai fi putut să o trăiești. Crede în tine și poți face orice!

Dacă îți place cum scrie Georgiana și te interesează povestea autismului lui David, citește și episoadele anterioare: AICI
Mai multe despre viața de zi cu zi a Georgianei găsești pagina de Facebook, unde Geo marchează toate micile și marile realizări ale lui David. 

Source link