Mononucleoza infecțioasă a fost menționată prima dată în anul 1889, sub denumirea de febră glandulară și este cauzată de virusul Epstein-Barr. Termenul actual a fost utilizat mai târziu, în anul 1920, când s-a descoperit un număr crescut de limfocite în sângele unui grup de studenți.

Această boală este destul de des întâlnită mai ales la adolescenți și la tineri (însă poate apărea la orice vârstă), fiind caracterizata de o stare pronunțată de slăbiciune, ce poate persista mai multe săptămâni sau luni (1-2 luni); desi este autolimitata (o boala cu o evoluție definita într-o perioada de timp specifică, limitată de propriile sale caracteristici mai degrabă), alături de odihna și un minim tratament, simptomele pot fi ameliorate. În cazul copiilor, simptomele sunt mai puțin observabile (doar 10% din cazuri), fiind ușoare și de aceea infecția trece fară a fi remarcată. La adulți și la vârstnici nu prea apare deoarece aceștia dezvoltă imunitate la virusul cauzator.

Boala se poate răspândi prin contact cu saliva, mucusul din nas și gât și uneori chiar lacrimi (secreții), dar și prin sânge (foarte rar); deoarece poate fi transmisă prin sărut (dar și prin tuse sau strănut), mai este denumita și „boala sărutului” (în acest sens, în cazul în care aveți mononucleoză este indicat să nu sărutați pe nimeni și să nu folosiți în comun pahare, tacâmuri sau periuțe de dinți).

“Infecția este cauzată de un virus care aparține familiei Herpesviridae, denumit virusul Epstein-Barr, care este unul dintre cele mai contagioase virusuri herpetice.

Virusul Epstein-Barr (VEB) se înmulțește la nivelul nasului și gâtului. Orice lichid care vine în contact cu aceste părți ale corpului și anume: saliva, lacrimi, secreții nazale pot fi infectate cu VEB. Transmiterea lui are loc atunci când o persoană intra în contact cu secrețiile infectate ale unui bolnav sau purtător faringian de virus. Astfel, mononucleoza este răspândită prin sărut, tuse sau orice alt contact cu saliva unei persoane infectate cu virus, de unde și denumirea de “boala sărutului”. De asemenea poate fi transmisă și prin folosirea obiectelor sanitare, tacâmurilor, veselei, periuței de dinți sau chiar și ruj, luciu de buze. Nu în ultimul rând, poate fi transmisă prin sânge și pe cale sexuală .

Virusul este prezent în perioada acută a bolii și câteva luni după (chiar până la 18 luni), dar uneori poate fi prezent și în continuare, cu intermitență, mai mulți ani. Imunitatea apare după trecerea prin boala, indiferent dacă au existat sau nu simptome și este puternică și de durată.”

O durere puternică în partea superioară stângă a abdomenului poate însemnă că splina s-a spart și constituie o urgență medicală.

Rețineți faptul că virusul are o perioadă de incubație de aproximativ 4-6 săptămâni, deși la copii poate fi mai scurtă, iar febra și durerea de gât se ameliorează în 2 săptămâni, însă oboseala, nodulii inflamați și splina mărită pot persista, după cum am menționat, mai multe săptămâni/luni. În cazul unui procent de 35-40% din bolnavi sunt prezente simptome semnificative.

Astfel că, dacă simptomele nu dispar în decurs de 1-2 săptămâni cu tratament adecvat, trebuie să apelați la un medic specialist. Un aspect ce trebuie menționat este că, și după dispariția simptomelor, veți rămâne purtători ai virusului care se poate reactiva din când în când (un procent de 20-80% din persoane) fară a apărea vreun simptom; în acele moment sunteți contagioși (îl puteți transmite altora).

Se poate apela și la estimarea numărului de leucocite (limfocite) sau al aspectului lor; nu confirmă  mononocleoza însă sugerează o variantă posibilă sau la alte teste de sânge ce pot indica inflamație și  anomalii în funcționarea ficatului. Este importanta excluderea altor afecțiuni cu simptome similare cum sunt infecțiile cauzate de citomegalovirus, infecții streptococice, toxoplasmoza, HIV și prezență unui număr crescut de limfocite, însă mononucleoza este cel mai des incriminată.

Medicația se adresează în general infecțiilor secundare (rareori apare o infecție streptococică), fiind vorba fie de una la nivelul sinusurilor (sinuzita), fie la nivelul amigdalelor (amigdalita) și presupune antibiotic. Amoxicilină și alti derivați ai penicilinei nu sunt recomandați persoanelor bolnave deoarece exista risc de eczmă la nivelul pielii (nu înseamnă însă neapărat o alergie la antibiotic) și se recomandă alte variante.

Pentru ameliorarea unora din simptome (umflarea gatului și amigdalelor) pot fi recomandați corticosteroizi (prednison) în cazurile mai grave sau antitermice/analgezice cum sunt ibuprofen sau acetaminofen (pentru febra/durere).

Este indicat să luați o pauza de la serviciu/școală o perioadaăpentru a preveni apariția unei recăderi.În cazul în care simptomele se agravează sau experimentați durere abdominală intensă adresați-vă de urgență medicului.

Doamna doctor Carmen Dorobat, medic primar boli infecțioase și manager al Spitalului Clinic de Boli Infectioase “Sfânta Parascheva” Iași: 

„Tratamentul în mononucleoza infecțioasă este în principal igieno-dietetic și simptomatic. Cel mai bun tratament este multa odihnă, mai ales în perioada de început a bolii, atunci când simptomele sunt mai severe. Repausul la domiciliu și la pat este recomandat pe o perioada de 7-14 zile, putând fi însă prelungit în cazul în care apar complicații sau în cazurile severe de boală. De asemenea, în aceasta perioadă este recomandat consumul de lichide în cantitate crescuta pentru a preveni deshidratarea.

Tratamentul simptomatic se face cu antitermice, antialgice. Nu exista încă nici un vaccin pentru virusul Epstein-Barr, dar ca părinți puteți încercă să vă protejați copiii asigurandu-vă că aceștia evită contactul apropiat cu alți copii bolnavi. “

Citește și: Medicamente recomandate pentru răceală și gripă: sfaturi de la specialiști

Complicațiile mononucleozei pot fi mai grave decât boala însăși și includ:

– ruptura de splină din cauza măririi acestui organ (în decurs de 4-21 de zile după apariția simptomelor). Apare o durere ascuțită și subită în partea stangă superioară a abdomenului și necesită intervenție chirurgicală

– probleme hepatice cum sunt hepatita (o ușoară inflamație a ficatului), icter (îngălbenirea a pielii și a sclerei ochiului) care apar ocazional

Complicații care sunt rar întâlnite: anemia hemolitică (scăderea numărului de globule roșii și al hemoglobinei-proteina bogată în fier din globulele roșii), trombocitopenie (număr redus de trombocite-globule albe implicate în coagularea sângelui), probleme cardiace (inflamația mușchiului inimii-miocardita sau pericardita), complicații ce implică sistemul nervos (meningita, encefalita și sindrom Guillain-Barre), amigdale/gât inflamate sau un abces pe ele (abces peritonsilar) ce pot bloca respirația.

Rețineți că în cazul persoanelor imunocompromise (bolnavi de HIV/SIDA sau cei care urmează medicație imunosupresoare în urma unui transplant de organ), pot apărea complicații mult mai grave. De asemenea, este extrem de important să așteptați cel puțin o lună înainte de a efectua orice activitate fizică intensă/sport de contact pentru a evita ruptura de splină; cereți sfatul medicului în acest sens (rata de mortalitate este reprezentată în mare parte de această complicație).

Conform oamenilor de știință,  boala a fost asociata cu apariția unor anumite tipuri de cancer, în special limfoame; acestea sunt prezente în special la persoanele imunocompromise. În alte culturi, cancerele sunt localizate la nivelul faringelui și al nasului (limfom nazofaringian)- China și la nivelul mandibulei (limfom Burkitt) -Africa.

În plus, s-a constatat că infecția cu mononucleoză este asociată cu apariția a cel puțin un subtip din boala Hodgkin (doar în cazuri rare, dar este mai degrabă unul dintre factorii favorizanți și nu cauza directă responsabilă.

În final, trebuie să menționăm că dat fiind faptul că 95% din adulți dispun de anticorpi înseamnă că prevenirea răspândirii infecției este dificila, daca nu chiar imposibila. Cu toate că este de ajutor respectarea regulilor de igienă,  virusul persistă multe luni în saliva chiar și după vindecare.

Doamna doctor Carmen Dorobat, medic primar boli infecțioase si manager al Spitalului Clinic de Boli Infecțioase “Sfânta Parascheva” Iași: 

„În cazuri rare, în evoluția bolii pot să apară complicații. Cele mai de temut complicații sunt:

– anemie, scăderea numărului de trombocite, modificări care remit spontan în 3-8 săptămâni

– complicații neurologice: encefalita, paralizii de nervi cranieni (în special paralizia faciala), meningoencefalita

– ruptura splinei, care se poate produce spontan sau în urma traumatismelor, chiar ușoare, apărând de obicei în a doua sau a treia săptămână de boala

– complicații respiratorii: pneumonia interstițială

– complicații cardiace: miocardita, pericardita

– suprainfecția bacteriană, de obicei suprainfecția anginei cu germeni bacterieni de tipul streptococ β-hemolitic, stafilococ, Haemophilus. Este o complicație relativ frecventă a mononucleozei. De asemenea, mai pot să apară otita sau sinuzita, dar rareori”.

Tu ai avut până acum de suferit din cauza  mononucleozei infecțioase? 

Mulțumim doamnei doctor Carmen Dorobat pentru ajutorul acordat în realizarea articolului.

Citeste si: Totul despre amigdalita

Surse:

www.emedicine.medscape.com; www.webmd.com; www.nlm.nih.gov; www.healthline.com; www.medicinenet.com; www.mayoclinic.org, www.medicalnewstoday.comS

Surse poze:

www.pixabay.com